MOZAIC ŞTIRI NAŢIONALE:Timișorean, arestat pentru pornografie infantilă. Victime, trei fete cu vârste între 6 și 14 ani
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Timișoara, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce ar fi racolat pe internet trei fete cu vârste cuprinse între șase și 14 ani, de la care a obținut imagini și fotografii cu caracter sexual explicit.
Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate și procurorii DIICOT Cluj au făcut o percheziție la locuința bărbatului de 49 de ani, din Timișoara. Conform Poliției Cluj, în perioada 2013 - 2015, bărbatul ar fi racolat prin intermediul unor adrese de poștă electronică și aplicații de internet trei fete cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani, de la care a obținut în mod repetat imagini și fotografii cu caracter sexual explicit. În urma perchiziției, au fost ridicate mai multe calculatoare, laptopuri, hard-diskuri, pe care au fost descoperite, stocate mai multe fotografii și peste 300 de filme cu minorele în cauză. Bărbatul a fost audiat la DIICOT, iar Tribunalului Cluj a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Turcan: Avocatul Copilului va realiza un raport pe situația umilitoare de la Pitești
Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan spune că Avocatul Copilului va realiza un raport în urma evenimentului “Simfonia lalelelor” de la Pitești, la care a participat premierul Viorica Dăncilă și unde un copil de trei ani a fost pus să se dea peste cap în fața acesteia. “Apreciez faptul că Avocatul Poporului a reacționat la solicitarea prin care îi ceream să ia atitudine în cazul copilului de la Pitești care a fost obligat să se rostogolească pe asfalt în fața tribunei oficiale. Acel fapt reprezintă un atac brutal la valorile morale, o amputare a demnității umane, o încălcare flagrantă a drepturilor copilului”, scrie Raluca Turcan pe contul său de Facebook. Ea susține că instituția ar trebui să îi sancționeze pe cei responsabili. “Cei care ar fi trebuit să aibă cel mai mult de învățat din acest eveniment sunt liderii PSD-ALDE, cei care stăteau la tribuna oficială și priveau cum acei copii erau puși în situații jenante, umilitoare pentru vârsta lor. Dacă aveau un minim bun simț ei trebuiau să reacționeze fără ezitare. Nu au reacționat”, a conchis ea.
Profesoară măritată, cercetată în urma unei relații cu un elev
O profesoară de limba română de la liceul din Făget, județul Timiș, este cercetată disciplinar, fiind acuzată că ar avea o relație cu un elev în vârstă de 16 ani. Șeful Inspectoratului Școlar Timiș, Aura Danielescu, a declarat că la Liceul Teoretic ”Traian Vuia” din Făget a fost constituită o comisie de anchetă pentru a cerceta o posibilă relație între o profesoară de limba română și un elev de 16 ani. "La nivelul unității de învățământ a fost formată o comisie de cercetare prealabilă pentru analizarea unei situații între o persoană de sex feminin și una de sex masculin, și dacă se adeverește că femeia este cadru didactic și probele duc la această concluzie, această persoană va răspunde pentru consecințele faptelor ei. Înteleg că mama a depus și o plângere penală, în paralel se va face și această cercetare. Sancțiunile sunt prevăzute în legea educației. Cea mai ușoară este un avertisment, iar cea mai grea este desfacerea contractului de muncă. Repet, dacă se dovedește că este vorba de un cadru didactic. Unitatea de învățământ este angajatorul și tot ea trebuie să ia o decizie", a precizat Aura Danielescu. Relația dintre cei doi a fost descoperită de mama băiatului, care a găsit mai multe mesaje între cei doi. Femeia a mers și a vorbit cu profesoara fiului său, însă aceasta a negat totul. Mama elevului a sesizat conducerea liceului despre această situație, iar apoi a depus o plângere la Inspectoratul școlar Timiș. Profesoara de limba română are 36 de ani și este căsătorită.
PMP îi cere demisia europarlamentarului Siegfried Mureșan
Partidul Mișcarea Populară (PMP) a anunțat vineri că îi cere demisia europarlamentarului Siegfried Mureșan din partid și din Parlamentul European, după ce acesta ar fi decis să se alăture PNL, unde "i s-a garantat un loc eligibil pe listele pentru alegerile europarlamentare de anul viitor", se arată într-un comunicat de presă al paridului. "Suntem informați că tânărul europarlamentar Siegfried Mureșan și-a încheiat negocierile și a optat pentru Partidul Național Liberal, unde i s-a garantat un loc eligibil pe listele pentru alegerile europarlamentare de anul viitor", se arată în comunicat. De asemenea, PMP îi transmite europarlamentarului să demisioneze nu numai din partid, ci și din Parlamentul European, "pentru ca partidul să își poată nominaliza următorul candidat de pe lista alegerilor din 2014". "Avem speranța că Siegfried Muresan nu se va compromite, continuâd să ocupe un loc care a fost câștigat prin vot de lista de PMP, adjudecându-și eticheta de traseist", se mai arată în sursa citată. Surse politice au declarat pentru News.ro că Siegfried Mureșan nu s-a înscris încă oficial în PNL, dar ar urma să o facă.
Nicușor Constantinescu, condamnat la opt ani de închisoare într-un nou dosar
Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu a fost condamnat vineri de Tribunalul Constanța la opt ani de închisoare într-un dosar cu un prejudiciu de peste opt milioane de euro. În același dosar a fost condamnat și Cristian Zgabercea, fostul producător al TVR, la patru ani și opt luni de închisoare. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Constanța. Nicușor Constantinescu execută, din 29 iunie 2016, o pedeapsă de cinci ani de închisoare, primită după ce Curtea de Apel Constanța l-a găsit vinovat de abuz în serviciu pentru că, în calitate de președinte al Consiliului Județean, a inițiat două proiecte de hotărâre, adoptate apoi de plen, prin care era evacuat Centrul Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele fiind anulate de instanță. În luna martie, Curtea de Apel București l-a achitat pe Nicușor Constantinescu într-un dosar în fusese condamnat în prima instanță la șase ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Într-un alt dosar, Nicușor Constantinescu a fost condamnat de Curtea de Apel București, la 15 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, dar decizia nu este definitivă. Într-un alt dosar, el a primit anul trecut o condamnare de trei ani cu suspendare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia, decizia nefiind definitivă. Tot pentru abuz în serviciu este judecat Nicușor Constantinescu de Tribunalul Constanța, din vara anului trecut, pentru achiziționarea și întreținerea elicopterului care ulterior s-a prăbușit în Lacul Siutghiol din Mamaia. Într-un alt dosar, în 25 noiembrie 2016, fostul președinte de CJ a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, care îl acuză de abuz în serviciu, după ce ar fi efectuat plăți nelegale de peste 11,6 milioane de lei. De asemenea, el este cercetat în alte trei dosare distincte.
Craiova: Un bărbat și-ar fi omorât concubina, apoi s-a sinucis
Un bărbat și-ar fi ucis concubina și apoi s-a sinucis, trupul acestuia fiind descoperit în fața unui bloc din Craiova. Anchetatorii au găsit apoi și corpul femeii, într-un apartament de la etajul cinci al imobilului, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-au întâmplat faptele. Potrivit ISU Dolj, echipele de salvatori au fost solicitate să intervină vineri, în cartierul Valea Roșie din Craiova, acolo unde un bărbat a fost găsit căzut în fața unui bloc. Echipajul SMURD ajuns la fața locului nu a mai avut de făcut decât să constate decesul bărbatului. Anchetatorii au stabilit după primele cercetări că cel mai probabil bărbatul și-a ucis concubina, după care s-a sinucis, aruncându-se de la etaj.