Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE:Cîțu, un nou atac la PSD pe seama certificatului verde

Ziarul de Vrancea
17 ian 2022 708 vizualizări

Fostul premier susține că pierderile economice se vor amplifica din cauza numărului mare de infectări, în contextul în care social-democrații nu încurajează vaccinarea printr-un certificat COVID

Președintele PNL, Florin Cîțu a afirmat, ieri, la Parlament, că susține în continuare introducerea certificatului verde, el arătând că, în lipsa acestuia, “nu vom putea susține de la buget costurile suplimentare și pentru concedii medicale și pentru șomaj tehnic, dar și pentru factura la energie”. “Înțeleg că nu mai îngrijorează pe nimeni și înțeleg că faptul că avem peste 10.000 de cazuri zilnic și aceste cazuri cresc nu reprezintă o problemă în acest moment. Pentru mine reprezintă și vă spun și de ce. 10.000 de persoane infectate înseamnă concedii medicale, înseamnă persoane care au intrat în contact, și care stau și ele acasă, alte concedii medicale. Înseamnă costuri pentru companii și pentru stat. Nu mai spun că, dacă aceste costuri vor crește, e posibil să avem companii care își vor opri activitatea pentru că nu vor putea să funcționeze. Oamenii aceia vor trebui să stea acasă. Deci reprezintă un cost pentru economie și pentru societate care nu este luat în calcul, pe lângă costul pe care îl avem cu energia”, a spus Cîțu.

El a continuat: „Eu sunt foarte curios să văd dacă acesta a fost planul de la început, să avem un număr mare de persoane infectate, sau nu, pentru că nu văd niciun plan pentru a reduce numărul de persoane infectate, nu văd un plan care să crească numărul de persoane vaccinate, doar văd că, cumva, suntem ok, toată lumea încearcă să ignore acestă problemă. Eu nu o ignor și vă spun că eprezintă un cost foarte mare pentru economie și ar trebui găsită o soluție”, a spus Cîțu. Președintele PNL a precizat că susține în continuare certtificatul verde. “Dacă nu există în coaliție susținere pentru el, atunci trebuie să ne asumăm că sunt alte costuri pentru economie, dacă nu există certificatul verde”, a spus Cîțu.

Despre afirmația ministrului Sănătății, că nu mai vede urgența acestui certificat, liderul PNL a răspuns: “Atunci înseamnă că resursele de la buget, se știe deja de unde vin, pentru persoanele în concediu medical și în șomaj tehnic și nu trebuie să mai discutăm. Eu rămân la opinia mea că acest val trebuia gestionat altfel, dar este opinia mea de economist să spun așa, și de om care se uită la modul în care este gestionată situația. Îmi aduc aminte că în vară, când erau zece mii de cazuri, eram atacați toată ziua, acum se pare că nu mai este o problemă”, a mai arătat Cîțu.

Stelian Ion, despre proiectul de desființare a SIIJ: Să reiei totul de la zero e absurd

Fostul ministru al Justiției Stelian Ion a afirmat că ministrul Cătălin Predoiu tergiversează desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ). Deputatul USR a reamintit că există deja un proiect în Parlament, aflat la vot final în Senat. „Mă aștept la noi tactici de tergiversare din partea ministrului Cătălin Predoiu și a actualului Guvern. Ceea ce se întâmplă este inadmisibil, pentru că era un proiect de desființare a Secției Speciale, care a trecut prin Camera Deputaților și se află acum la Senat, la vot final. Dacă se dorea adăugarea vreunui amendament, oferirea unei garanții pe care poate noi n-am văzut-o la momentul respectiv, deși am oferit mai multe variante și nu au fost acceptate în vechea formulă de coaliție, se puteau amenda acele prevederi din proiectul de lege și se putea da un vot rapid. Să reiei totul de la zero acum este absolut absurd”, a declarat Stelian Ion, luni la RFI.

Deputatul USR a mai afirmat că nu poate fi reluat tot procesul privind proiectul desființării SIIJ, pentru că astfel trebui pus din nou în dezbatere publică. „A spus ministrul Cătălin Predoiu că până la jumătatea lunii februarie va trimite legea de desființare a Secției Speciale în Parlament. Lucrul acesta nu este posibil decât dacă se încalcă alte legi, de exemplu, legea referitoare la transparența decizională, legea 52 din 2003. Dacă reiei de la zero, înseamnă că ar trebui să pui în dezbatere publică acest proiect. Dacă ar pune azi în dezbatere publică, ar trebui să treacă 30 de zile lucrătoare, deci aproape 40 de zile, până când să poată promova proiectul, după care ar trebui un aviz și de la CSM. La CSM e blocaj, nu știm dacă se va debloca situația până la momentul respectiv. De asta spun că este dovadă și de neseriozitate. Pe de altă parte, tot legat de CSM, am lăsat la cheie proiectul de lege referitor la modificarea Codului Penal și de Procedură Penală, se trecuse și de perioada asta referitoare la transparența decizională, de consultare publică, ministrul ne anunță că se va depune undeva prin martie, la sfârșitul lui martie. Nu este nevoie decât de niște avize de la celelalte ministere și de trecerea prin Guvern, pentru a fi promovată acea formulă pe care am găsit-o. Sunt tot felul de tactici de tergiversare”, a completat Stelian Ion.

Bode, prima reacție în cazul polițistului care a lovit cu mașina două fetițe

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a avut ieri prima reacție în cazul accidentului în care un polițist a lovit cu mașina două fetițe, în București, iar una dintre ele a murit. El a spus că regretă enorm această tragedie, că sentimentul este unul cutremurător și că “vorbim de o faptă ireparabilă”. Bode a anunțat măsurile luate până acum în acest caz, precizând că polițistul nu executa o misiune de urgență. El a anunțat că va fi revizuită procedura de selecție a personalului din sursă externă, dat fiind că polițistul care a produs accidentul fusese recrutat astfel. “Pentru mine imaginea și mai ales comentariile cum că polițistul ar fi verificat cu piciorul dacă fata trăiește au fost la fel de șocante ca și accidentul în sine. Pentru mintea unui om normal o astfel de imagine nu poate fi concepută, nu poate fi înțeleasă și evident că am verificat dacă acest lucru s-a întâmplat”, a afirmat Bode, precizând că în urma anchetei procurorului se va stabili dacă s-a întâmplat așa sau nu.

El a arătat că a solicitat “transparență și celeritate” în soluționrea acestui caz și a alocat resurse suficiente. Bode a vorbit despre deficitul de personal din minister, de aproape 30.000 de funcții. “Suntem obligați să recurgem la această procedură de selecție pentru a acoperi acest deficit de personal uriaș din MAI”, a explicat el.

Reprezentanții Poliției au precizat că polițistul a făcut, în luna august a anului trecut, pregătire pe conducere defensivă. De asemenea, Bode a menționat că misiunea polițistului era să verifice la domiciliu anumite persoane. “Efectua o misiune polițienească la solicitarea structurii de Evidență a Populației, mai exact, verifica la domiciliu anumite persoane. Nu se afla într-o misiune de urgență”, a transmis Bode.

România trimite militari cu blindate Piranha în Bosnia și Herțegovina

România a suplimentat contribuția la misiunea EUFOR ALTHEA prin participarea, începând de ieri, cu un detașament format din 30 de militari ai Batalionului 22 Infanterie „Romanați” din Caracal, aflat în subordinea Brigăzii Multinaționale de Sud-Est din Craiova, anunță MApN.

Infanteriștii olteni se vor alătura celor 39 de militari ce desfășurau, în principal, activități de stat major în cadrul comandamentului misiunii dislocat în Camp Butmir, Sarajevo.

Plutonul de manevră este dotat cu mijloace tehnice blindate – PIRANHA III C, se află sub comanda operațională a Comandamentului Forțelor Întrunite din Statul Major al Apărării și va fi integrat în Batalionul Multinațional al misiunii EUFOR ALTHEA. Militarii români vor executa, timp de șase luni, misiuni în sprijinul autorităților locale având ca scop menținerea unui climat de securitate și stabilitate, concomitent cu dezvoltarea și instruirea forțelor armate din Bosnia și Herțegovina. Decizia de suplimentare a contribuției României la Operația EUFOR ALTHEA a fost luată pentru îmbunătățirea nivelului de protecție a forței pe timpul executării misiunilor în acest teatru de operații, potrivit MApN.

Misiunea EUFOR ALTHEA a Uniunii Europene se desfășoară pe teritoriul Bosniei și Herțegovinei începând cu anul 2004, în baza unui mandat al Organizației Națiunilor Unite.

Diaconescu îl acuză pe Tomac că vrea să-i fure partidul

Președintele PMP Cristian Diaconescu a scris, ieri, pe pagina sa de Facebook, că a convocat, în mod statutar ședința CEN a PMP, după ce “gruparea condusă de domnul Tomac, care în data de 12 ianuarie a încercat, în mod abuziv, preluarea conducerii partidului”. Liderul PMP spune că cel mai târziu marți dimineață, încălcările grave statutare și legale în legătură cu adunarea din 12 ianuarie vor face obiectul unor acțiuni în instanță și precizează că Eugen Tomac i-a blocat accesul, în data de 12 ianuarie, pe pagina oficială de Facebook a partidului.

Președintele PMP a arătat că va supune dezbaterii CEN “întreaga poveste, în detaliu și cu dovezi clare, a acțiunii abuzive din 12 ianuarie”, lăsându-i pe ceilalți să tragă concluziile privind “bunele intenții” în ceea ce privește soarta acestui partid. El precizează că nu a putut participa la adunarea din 12 ianuarie, deoarece în primul rând nu a fost invitat, organizatorii acesteia fiind cât se poate de conștienți de ceea ce urmau să facă. “Astfel, deși mă aflam în sediul PMP, am fost pus în imposibilitatea de a participa la adunare. În plus, din păcate, domnul Tomac și partenerii săi, au creat o conjunctură neplăcută în care prezența mea ca și Președinte la întâlnire, ar fi transformat automat adunarea într-un Colegiu statutar (ceea ce își și dorea domnul Tomac, îngrijorat și conștient că nu are suficiente semnături pentru demersul său)”, a spus Diaconescu.

Săptămâna trecută, PMP a anunțat într-un mesaj oficial că în urma convocării ședinței conducerii partidului s-a decis organizarea unui Congres al PMP în luna februarie. Liderul PMP a ieșit, ulterior, și a spus că nu recunoaște această decizie a forului de conducere, care a fost convocat nestatutar.

 

Botoșani: Un bărbat și-a ucis colocatarul aruncându-l în fântână

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din localitatea Miorcani din comuna Rădăuți Prut a fost internat la Secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență “Mavromati”, după ce ar fi agresat un alt bărbat de 63 de ani și l-ar fi aruncat într-o fântână, victima decedând la scurt timp, a anunțat ieri, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Valeriu Chihaia. Potrivit acestuia, autorul locuia în aceeași casă cu victima, iar în noaptea de 13 spre 14 ianuarie cei doi ar fi avut un conflict spontan, care a degenerat. “După ce l-a agresat în locuință, autorul l-a transportat cu roaba și l-a aruncat într-un puț situat la câteva sute de metri de locuință. A doua zi dimineață, vecinii au sesizat că bărbatul respectiv nu este la locuință și nu a fost foarte greu să se stabilească cine este autorul. De altfel, victima se afla în grija autorului și locuiau împreună. Sunt serioase dubii cu privire la starea psihică a autorului. A fost internat în vederea efectuării medico-legale psihiatrice”, a afirmat Chihaia.

Autorul faptei, care are antecedente penale, fiind condamnat pentru o tentativă de omor, este acum anchetat pentru omor calificat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.