Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Vin iar americanii

Ziarul de Vrancea
1 feb 2022 833 vizualizări

 SUA vor repoziționa 1000 de militari de staționați în prezenți în Germania către baze din România n pe de altă parte, americanii ar fi promis rușilor să desfășoare rachete de croazieră Tomahawk în țara noastră

Președintele american Joe Biden a aprobat ieri desfășurarea a 3.000 de militari în Europa de Est, anunță Pentagonul, care precizează că este vorba despre desfășurări de militari americani care urmează să aibă loc “în zilele următoare” în România, Polonia și Germania, relatează CNN. Un purtător de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a anunțat că Statele Unite urmează să trimită 2.000 de militari în Polonia și Germania, “în zilele următoare”, iar aproximativ 1.000 de militari americani staționați în prezent în Germania urmează să fie desfășurați în România. Aceasta nu este o desfășurare permamentă de trupe, a subliniat John Kirby. “Aceste forțe nu vor lupta în Ucraina”, a mai subliniat el.

Kirby a mai precizat că acești 3.000 de militari nu fac parte dintre cei 8.500 de militari americani plasați în alertă în Statele Unite săptămâna trecută, care pot fi trimiși în Europa în cazul unei activări a Forței NATO de Reacție.

Cei 3.000 de militari americani trimiși în România, Polonia și Germania urmează să opereze pe bază bilaterală, având în vedere că NATO nu a activat încă o forță de reacție multinațională.

Promisiunile pe care americanii sunt dispuși să le facă rușilor

Washingtonul este dispus să discute promisiunea de a nu desfășura rachete lansate de la sol sau forțe de luptă în Ucraina dacă Rusia este de acord să facă același lucru, potrivit unor documente confidențiale care, potrivit ziarului spaniol El Pais, reprezintă răspunsurile scrise ale Washingtonului și NATO la cererile de securitate ale Rusiei. El Pais nu a precizat cum a obținut documentele.

De asemenea, Statele Unite și aliații săi din NATO sunt gata să discute măsuri reciproce pentru a evita incidente periculoase în aer sau pe mare și pentru a asigura Moscova că nu există rachete de croazieră Tomahawk staționate în România și Polonia, potrivit documentelor publicate de ziar.

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu a calificat ieri drept “nonsens” acuzațiile lui Vladimir Putin, care a susținut din nou, marți, că scutul antirachetă de la Deveselu reprezintă o amenințare pentru Rusia.

Iohannis promite avioane F-35 de ultimă generație

România are în vedere, în procesul de modernizare a Forțelor Aeriene, achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35, a declarat ieri președintele Klaus Iohannis. România se pregătește în prezent să cumpere 32 de avioane second-hand din Norvegia, pentru a completa cele 17 aflate deja în uz de către Forțele Aeriene, urmând ca un eventual nou program pentru achiziția de avioane de generația a cincea F-35 să demareze după anul 2030.

Iohannis a făcut aceste declarații după ce, alături de ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vizitat Baza Aeriană din Câmpia Turzii, unde Statele Unite ar urma să investească peste 130 de milioane de dolari.

F-35 este un avion de ultimă generație, considerat „invizibil” pentru radar. Avioanele de tip „stealth” precum F-35 se folosesc de forme specifice ale fuselajului și de o vopsea specială astfel încât undele radar să fie „absorbite” și să se reflecte cât mai puțin atunci când lovesc aeronava.

România ar urma să cumpere de la Norvegia 32 de avioane de vânătoare F-16 pentru a-și înlocui bătrânele MiG-uri 21, o achiziție ce ar presupune aproape 350 de milioane de euro. Avioanele F-16 din Norvegia au circa 40 de ani vechime și o resursă de zbor rămasă destul de mică, însă ele sunt într-o configurație superioară celor 17 pe care România le operează acum.

Marele avantaj îl reprezintă faptul că pe lângă cele 32 de avioane, România va cheltui circa 100 de milioane de euro pe echipamente noi și modernizarea avioanelor în țară, la Aerostar, centrul care se va ocupa de operațiunile de modernizare, mentenanță și reparații capitale pentru întreaga flotă de avioane F-16 ale României de acum încolo.

Săptămâna viitoare, vârful valului 5?

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, ieri, în ședința de Guvern, că, din datele existente și din discuțiile cu specialiști în sănătate publică, România se apropie de o “stabilizare a creșterii” numărului de infectări, “încât săptămâna viitoare să putem să începem trendul descendent al acestei pandemii”. El a afirmat că “situația rămâne preocupantă, dar două elemente ne încurajează”, referindu-se la faptul că numărul persoanelor internate în spital nu a crescut foarte mult și nici cel al internărilor la ATI.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat ieri că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 35.802 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 109.841 teste RT-PCR și antigen efectuate, gradul de pozitivare fiind de 32,59 %. La ATI erau internate 973 de persoane, cu 36 mai multe decât în ziua anterioară. Au fost raportate 120 de decese, 13 fiind anterioare.

Până ieri, 60.242 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Sondaj: PSD pierde patru procente. Cîțu, pe ultimul loc la egalitate cu Dragnea

După două luni de guvernare PSD a pierdut patru procente în sondaje, AUR este al doilea partid în preferințele electoratului, înaintea PNL, iar USR crește 2 procente, potrivit unui sondaj Avangarde, realizat la cererea PSD. La capitolul încredere pe primul loc se poziționează ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, iar pe ultimul Florin Cîțu la egalitate cu Liviu Dragnea.

Potrivit sondajului Avangarde pe luna ianuarie, social-democrații sunt creditați cu 35% în intenția de vot, față de 39% în luna decembrie. AUR are o cotă electorală de 18% , PNL de 16% și USR de 12%.

Comparativ cu sondajul realizat în luna decembrie, PSD pierde 4 puncte procentuale, PNL - 2 puncte, AUR crește cu două procente și USR urcă tot cu două, de la 10 % la 12%.

Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, are o cota de încredere de 39%, fiind pe locul întâi în top. El este urmat de premierul Nicolae Ciucă (PNL) - 30% , Marcel Ciolacu (PSD) 30% și Gabriela Firea (PSD) - 29%.

Președintele Klaus Iohannis are un procent de 20%, iar George Simion de la AUR e cotat cu o încredere de 18%. La polul opus se află șeful PNL, Florin Cîțu, cu doar 8% în preferințele celor chestionați, pe picior de egaliate cu fostul șef al PSD, Liviu Dragnea.

Sondajul Avangarde a fost realizat în perioada 20-31 ianuarie, pe un eșantion de 903 subiecți, prin metoda CATI (telefonic), iar marja de eroare este de 3,4%.

PSD și AUR apără împreună pensii speciale

Comisia de Muncă din Senat a respins, ieri, inițiativa USR de eliminare a pensiilor speciale ale aleșilor locali. Senatorii USR au fost singurii care au votat în favoarea eliminării pensiilor speciale ale aleșilor locali, în timp ce senatorii PSD, UDMR și AUR au votat împotrivă, iar senatorii PNL prezenți s-au abținut.

Deputatul Simona Spătaru, de la USR, a cerut în comisia de muncă eliminarea din Codul Administrativ a pensiilor speciale pentru aleșii locali, primari, viceprimari, președinți de Consilii Județene. “Vorbim foarte clar de pensii speciale care, dacă ar intra în plată, ar produce o pagubă de peste 600 de milioane de lei, pe an, asta înseamnă 120 de milioane de euro pe an. Aleșii locali nu fac parte dintr-o categorie socială vulnerabilă, sau defavorizată, astfel încât să beneficieze de niște venituri suplimentare”, a spus Spătaru în ședința comisiei.

Ea a menționat că, în același timp, peste 1 milion de români trăiesc din pensii mici și foarte mici. Guvernul ar putea crește imediat pensiile mici dacă ar renunța la pensiile speciale, numai că acestea sunt folosite ca metodă de recompensă și șantaj politic pentru cei care, mai ales în comunităție rurale, „aduc oamenii la vot, să pună ștampila pe cine trebuie”.

Deputatul Ion Rotaru (PSD), președintele comisiei de muncă, le-a plâns de milă aleșilor locali. “Sunt situații în care, primari care au avut mandate multe și salarii mici și contribuții mici, ies cu niște pensii destul de reduse ca și cuantum, uneori mai reduse decât salariații pe care i-au avut în subordine ani în șir”, a spus Rotaru.

Cluj: Două persoane, scoase moarte dintr-o mașină căzută în lac

Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Salvamont-Salvaspeo și polițiști au desfășurat căutări în apele lacului Someșul Cald, după ce o persoană a sesizat că o porțiune din balustrada barajului este ruptă. Scafandrii au recuperat, ieri, trupurile neînsuflețite a doi bărbați, de la o adâncime de circa 15 metri, pe fundul lacului fiind găsit și autoturismul despre care se presupunea că a căzut în apă.

“La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 22.25, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ 107P, la km 3Â700 m, în afara localității Someșul Cald, o bucată din balustrada barajului ar fi ruptă. Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că există posibilitatea că în respectiva zonă să se fi produs un eveniment rutier, fapt pentru care au fost demarate activități de căutare în zonă, fiind solicitate echipaje din cadrul I.S.U. Cluj”, a transmis, miercuri, Poliția Județeană Cluj. Căutările au continuat și miercuri dimineață, iar echipajele de scafandri au reușit să recupereze corpurile a doi bărbați din apele lacului Someșul Cald. “Având în vedere că acestea prezentau rigiditate cadaverică nu au putut fi aplicate manevrele de resuscitare. Autoturismul care se presupunea că a căzut în ape a fost identificat de către scafandri Salvamont-Salvaspeo pe fundul lacului Someșul Cald. Acesta cât și corpurile, recuperate până în acest moment, au fost găsite la o adâncime de cca 15 metri”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.

În urma verificărilor, polițiștii i-au identificat pe cei doi bărbați: unul de 28 de ani, din comuna Iara, și celălalt în vârstă de 33 de ani, din județul Maramureș.

Polițistul care a ucis o fetiță pe trecere, testat cu poligraful

Polițistul care a provocat accidentul din Sectorul 1, în urma căruia o fetiță a murit și o alta a fost rănită, va fi supus unui test poligraf.

Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familia Raisei, fetița care a murit, a anunțat că procurorul i-a admis cererea de administrare a testului cu poligraful pentru polițist. El a menționat că i-au fost aprobate și solicitările privind audierea, la domiciliu, a celeilalte fetițe, care a fost rănită în accident, și privind depunerea “planului de acțiune” pentru a vedea unde se îndrepta polițistul. Avocatul Adrian Cuculis solicitase audierea celei de-a doua fetițe, care a supraviețuit accidentului și a cărei stare de sănătate este bună, el propunând procurorului de caz să discute cu copila la domiciliul acesteia. Cuculis susține, de asemenea, că este importantă audierea unui alt polițist, care este coleg cu cel aflat la volanul autospecialei implicate în accident. “Mai este încă un martor, cred eu, foarte important, pe care l-am identificat în urma audierii pe care am avut-o săptămâna trecută cu inculpatul Popescu, respectiv acel coleg care l-a dezbrăcat pe Popescu și a schimbat geaca cu el. Acest coleg este de la Secția 5, martorul respectiv, și trebuie să vină să dea declarații de ce a făcut gestul acesta”, a spus avocatul.

În 13 ianuarie, Raisa și Marina au fost lovite de o mașină a Poliției, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. În autospecială se afla un singur polițist, care, potrivit procurorilor, nu se afla în misiune și avea pornite doar semnalele luminoase, nu și pe cele acustice.

Violeta Alexandru: Aripa roșie din PNL renunță la interzicerea cumulului pensie - salariu la stat

Deputatul independent Violeta Alexandru a scris, ieri, pe Facebook, că “aripa roșie” din PNL a cedat din nou în fața PSD și renunță la interzicerea cumulului pensie-salariu la stat. “PNL, capul în pământ și execută comanda PSD. Renunță la interzicerea cumulului pensie - salariu la stat. Mă așteptam. Imaginați-vă câte pile au de rezolvat cele două partide care și-au trădat electoratul și care au pus temporar mâna pe România”, spune Violeta Alexandru. Potrivit reprezentantei Forța Dreptei, “niciodată nu se vor așeza lucrurile corect în România cu PSD-iști, pe față sau vopsiți, la putere”. “Nu se va face reformă în administrația din România în această perioadă. Un tânăr care ar vrea să candideze pentru un post în administrație, își poate lua gândul pentru moment. Păcat. Ani ratați pe care îi vom recupera greu. Alt angajament călcat în picioare. Se ocupă aparatul de stat să nu se poată nimic. Pentru moment”, a mai scris Violeta Alexandru.

 Purtătorul de cuvânt la PNL Ionuț Stroe a precizat că în ședința BEX al partidului de marți au fost discuții despre interzicerea cumulului pensiei cu salariul, dar și despre posibilitatea pensionării la 70 de ani, însă o decizie în acest sens va fi luată în interiorul coaliției de guvernare.

Traian Băsescu, amendat pentru expresia „grupări țigănești de tip mafiot”

Fostul președinte Traian Băsescu a fost fost amendat, ieri, cu 5.000 de lei, de către Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, din cauza afirmațiilor discriminatoare la adresa “grupărilor țigănești de tip mafiot”.

Potrivit unui comunicat al CNCD, afirmațiile postate de Traian Băsescu, care fac legătura dintre apartenența etnică și infracționalitate, (“clanurile țigănești au revenit acasă și par a refuza categoric să respecte legile țării”, “grupările țigănești de tip mafiot”) reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate, conform legii. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

“Parte din clanurile țigănești au revenit acasă și par a refuza categoric să respecte legile țării. Lupta acerbă pentru a controla afaceri ilegale în zonele pe care și le-au auto-atribuit împingându-i la acte de violență greu de imaginat a se petrece în România cu doar câteva luni în urmă. (...) Grupările țigănești de tip mafiot, care încep să-și împartă zonele în care percep taxă de protecție de la comercianți, își fac și ele simțită prezența cu atât mai mult cu cât este în plină desfășurare și procesul de ocupare a zonelor în care vor acționa rețelele de cerșetori. Dacă Ministerul de Interne va continua să rămână desprins de informația din teritoriu, în lipsa căreia nu poate acționa, este posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieșim pe stradă după căderea întunericului, sau să avem teamă a ne părăsi ziua locuința de frica spărgătorilor”, scria Băsescu pe 7 iunie 2020, într-o postare pe Facebook.

Copil de doi ani, bătut până a intrat în comă de mamă și concubinul ei

Un copil în vârstă de doi ani a fost internat în spital, în stare gravă, după ce a fost bătut de mamă și de concubinul acesteia, în localitatea Urecheni din județul Neamț. Potrivit unor surse judiciare, mama copilului a sunat la 112 și a solicitat o ambulanță pentru copilul său, care ar suferi o criză epileptică. Transportat la spital, pacientul a fost examinat și s-a constatat că a fost victima unor violențe.

Medicii au sesizat polițiștii, iar aceștia au declanșat o anchetă în urma căreia mama și concubinul acesteia au fost reținuți pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală și rele tratamente aplicate minorului.

Potrivit anchetatorilor, femeia este din satul Bijghir, județul Bacău, dar s-a mutat la concubinul ei din comuna Urecheni, județul Neamț.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.