Național

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: „Următoarele pensii vor ajunge și mărite și la timp”

Ziarul de Vrancea
23 aug 2020 697 vizualizări

„Pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni despre pensiile din septembrie”, a comentat Violeta Alexandru

Pensiile mărite vor ajunge la timp în septembrie, iar la nivelul Poștei Române se pun la punct ultimele detalii, arată ministrul Muncii, Violeta Alexandru. "Vor ajunge la timp! Următoarele pensii vor ajunge și mărite și la timp. Aud că strategii PSD sugerează pregătirea liniei de atac contra Guvernului pe tema întârzierilor în plata pensiilor din luna septembrie. Ar cheltui oricât ca să câștige politic și speră că nu va funcționa, până la capăt, mobilizarea pe care am făcut-o. Cu o mână de oameni serioși din CNPP cărora le mulțumesc pentru tot efortul din aceste zile! De dragul câștigului politic, PSD s-ar bucura dacă întârzie livrarea pensiilor în septembrie. Vom duce lucrurile cu bine până la final! Pensiile vor ajunge la timp. Pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni despre pensiile din septembrie. Merită respect! Respectul se câștigă prin seriozitate", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook. Aceasta precizează că la nivelul conducerii Poștei se pun la punct ultimele detalii. "Sunt într-o permanentă legătură la nivelul conducerii Poștei și văd că se implică punându-și la punct ultimele detalii. Îi rog pe poștașii care le (mai) spun pensionarilor că nu vor primi pensiile la timp, să rămână angajați serioși. Am cunoscut mulți angajați serioși în Poștă. Celor care au intrat în campanie electorală sau celor care sunt obișnuiți să nu aibă încredere, le spun că #sepoate face treabă și în administrație sau în companiile de stat. Cu seriozitate, în fiecare zi - nu din când în când - și cu un autentic spirit de echipă", încheie ministrul Muncii. Potrivit rectificării bugetare, publicate în 19 august în Monitorul Oficial, punctul de pensie se majorează cu 14% de la 1 septembrie, la 1.442 de lei. De asemenea, compania Poșta Română a anunțat ieri că va distribui toate pensiile la timp și în luna septembrie, calendarul normal de plată a pensiilor fiind 1-15 ale fiecărei luni. "Compania Națională Poșta Română este pregătită să distribuie și în luna septembrie toate pensiile la timp. Calendarul normal de plată a pensiilor este 1-15 ale fiecărei luni, iar Poșta Română a făcut toate demersurile interne necesare pentru a respecta acest calendar și în luna septembrie, luând în calcul și creșterea cu 14% a punctului de pensie", precizează compania. Poșta le transmite pensionarilor că va respecta calendarul de achitare a pensiilor și în luna septembrie. "Compania își respectă angajamentul față de toți pensionarii, de a distribui toate pensiile direct la ușa acestora, indiferent de colțul țării în care trăiesc sau de situațiile speciale cu care s-a confruntat", menționează compania. La rândul său, Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române, afirmă că drepturile bănești vor fi livrate prompt și fără întârzieri.“Poșta Română va livra, în continuare, drepturile bănești prompt și fără întârzieri. Prin profesionalismul și dedicarea tuturor angajaților săi, compania a demonstrat, de fiecare dată, că este un partener social strategic, atât pentru instituțiile statului, cât, mai ales, pentru cetățeni”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române.

Compania Leier anunță investiții de 25 de milioane de euro în România

u fondurile vor merge atât în deschiderea de noi capacități de producție cât și modernizarea celor déjà existente

Producătorul austriac de materiale de construcții Leier a anunțat luni că grupul derulează investiții cumulate de peste 25 milioane euro în România, urmând să deschidă anul viitor două fabrici de betoane în localitățile Șimand, județul Arad, respectiv Câțcău, județul Cluj, în timp ce alte investiții se vor face în edificarea unei noi secții de prefabricate din beton la Iași și în dezvoltarea și tehnologizarea proceselor de producție în fabricile actuale ale grupului. Cele două fabrici au fost demarate în acest an și vor fi finalizate la Câțcău în martie 2021, iar la Șimand în iulie 2021, au prezentat pentru News.ro reprezentanții companiei. "Companiile din România ale Grupului Leier, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții din centrul și estul Europei, derulează în prezent investiții de peste 25 milioane euro, cumulat. Investițiile aflate în desfășurare presupun deschiderea a două fabrici de betoane în județele Cluj și Arad, edificarea unei noi secții de prefabricate din beton la Iași, precum și dezvoltarea, respectiv tehnologizarea proceselor de producție în fabricile actuale ale Grupului Leier din România", a anunțat grupul într-un comunicat. Grupul Leier este prezent pe piața locală din 2006, fabrica de la Alba fiind prima din România deschisă sub tutela sa. Ulterior, Leier a cumpărat în 2018 cea mai mare fabrică de cărămidă la nivel național, Brikston, iar în 2019 și-a consolidat poziția prin achiziționarea Siceram, singurul producător de țiglă și blocuri ceramice din România. Potrivit datelor companiei, cifra de afaceri înregistrată de Leier Rom în anul 2019 a fost de peste 5 milioane de euro, în creștere cu 25% față de anul precedent. Aceasta are la bază producția de prefabricate din beton – elemente de cofraj, zidărie, elemente pentru sisteme de canalizări, dale, pavele, coșuri de fum, borduri, panouri fonoabsorbante și alte produse speciale de înaltă calitate. "Încrederea acordată de partenerii noștri ne-a motivat să continuăm pe aceeași linie și să identificăm constant soluții, noi produse și servicii, pentru a le putea satisface nevoile. Acesta este și unul dintre motivele pentru care am dat startul a două noi investiții pe plan local, unde vom fabrica noi produse din beton”, a declarat Cristian Suciu, director general Leier Rom. Prima fabrică Leier din România s-a construit în 2005 și și-a început activitatea în iunie 2006. Cristian Suciu spune că cele două investiții noi ale companiei sunt în localitățile Șimand, județul Arad, respectiv Câțcău, județul Cluj. Strategia de dezvoltare a grupului Leier în România s-a concretizat în anul 2018 prin achiziția celei mai mari fabrici de cărămidă la nivel național, Brikston. "Leier Brikston este singurul producător de blocuri ceramice și cărămizi ce are o rețea de distribuție cu acoperire națională în România și Republica Moldova. În prezent, echipa noastră de vânzări este angrenată în promovarea și vânzarea tuturor produselor Grupului Leier, oferind astfel soluții complete de construcție. Pentru a ne adapta la nevoile și cerințele pieței, derulăm în Iași o investiție într-o secție de produse din beton”, a declarat Adrian Mînzat, director general Leier Brikston. De asemenea, Grupul Leier și-a consolidat poziția strategică în piața materialelor de zidărie ceramică prin achiziția, la începutul lui 2020, a unui unicului producător român de țiglă și blocuri ceramice din zona centrală a României, Siceram. În anul 2019, Siceram a înregistrat o cifră de afaceri de peste 22 milioane euro, în creștere cu 18% față de anul precedent.

Piața laptelui este dominată de multinaționale

u importurile de lapte brut, în creștere cu 57,4% în primul semestru

Producția de produse lactate și importurile au înregistrat creșteri în primele șase luni ale anului, raportat la perioada similară din 2019, piața laptelui fiind dominată de multinaționale, arată rezultatele unui studiu realizat de Cooperativa Țara Mea, date luni publicității. Potrivit sursei citate, importurile de lapte brut s-au majorat în primele șase luni (Â57,4%), atingând 72.212 tone, raportat la 50.552, în aceeași perioadă din 2019. În iunie 2020, importurile au fost de 9.473 tone, comparativ cu 6.019 tone, în iunie 2019. Datele centralizate de Cooperativa Țara Mea relevă faptul că brânzeturile reprezintă o piață dominată de străini. "România nu are tradiția Olandei în producția de lactate, dar are rețetele sale autentice, pe care facem tot posibilul să le păstrăm. Este adevărat că de-abia acum am ajuns la nivelul tehnologic al producătorilor străini, dar avem în continuare aproape ultimele pășuni bio din Europa. De aceea, dorința noastră este să susținem toți producătorii români de pe acest segment", a afirmat Florin Burculescu, președintele Cooperativei Țara Mea. Astfel, brânzeturile reprezintă categoria cu cea mai mare pondere în piața lactatelor, circa 50% din punct de vedere valoric. În luna iunie, producția a fost de 10.332 de tone, în creștere ușoară față de mai 2020, respectiv 50.335 tone în primele șase luni, fiind consemnat un avans nesemnificativ raportat la intervalul similar din 2019. Principalii jucători pe piața brânzeturilor sunt companiile Hochland, Savencia, Covalact, Lactalis, Albalact, care dețin aproape jumătate din piață din punct de vedere valoric pe segmentul IKA. Cele mai importante mărci 100% românești sunt Solomonescu și Țara Mea, aflate în topul preferințelor consumatorilor români. "Dat fiind faptul că, în ultimele șase luni, consumul a scăzut, putem concluziona doar că există stocuri de lactate mai mari decât de obicei. Urmează o perioadă în care producția autohtonă de lapte scade - firesc, datorită anotimpurilor -, așadar va fi interesant de observat dacă vor mai crește importurile sau dacă se vor mări prețurile", reiese din studiul de specialitate, care citează datele Institutului Național de Statistică (INS). Potrivit aceluiași studiu, producția de lapte de consum, în primul semestru, a fost de 183.245 tone, cu 20.333 tone (Â12,5%) mai mult față de perioada similară din 2019. În luna iunie, producția a atins 27 479 tone, în scădere cu aproape 2.000 de tone raportat la luna anterioară. "În creștere au fost și cantitățile de lapte colectate de procesatori - 109.186 tone de lapte în iunie 2020, față de 104.156 tone, în iunie 2019. La nivel de semestru, în schimb, volumul colectat a atins 578.131 tone, comparativ cu 582.204 tone, în primul semestru din 2019", se menționează în comunicat.


Orange anunță că București devine primul oraș cu 100% acoperire 5G în rețeaua sa

Operatorul Orange a anunțat luni că rețeaua 5G este disponibilă pentru 100% din populația Bucureștiului, la viteze maxime de 5G de până la 1.2Gbps. Rețeaua Orage 5G este disponibilă în prezent pe lângă București, Otopeni și Voluntari și în Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov, Constanța și Mamaia. "Orange România anunță extinderea rețelei 5G și plasează București în topul orașelor europene din punct de vedere al conectivității, oferind acoperire 5G pentru 100% din populația capitalei. Clienții Orange se pot bucura acum de conectivitate nelimitată și acces la cea mai performantă rețea mobilă 5G, oriunde în București. Capitala devine astfel primul oraș din România ce oferă conectivitate 5G pentru toți locuitorii săi prin intermediul rețelei mobile Orange. Astfel, cei cu un abonament Orange 5G și un telefon compatibil, vor beneficia de viteze maxime de download de până la 1.2Gbps", anunță compania. În prezent, rețeaua Orage 5G este disponibilă pe lângă București, Otopeni și Voluntari, și în Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov, Constanța și Mamaia. “Astăzi facem încă un pas important în această direcție prin lansarea rețelei 5G în București pentru 100% din populația capitalei. Pentru clienții Orange acest lucru se traduce prin viteze superioare de internet și un timp de răspuns al rețelei extrem de scăzut în accesarea serviciilor, fie că vorbim despre streaming de conținut video sau sesiuni intense de gaming. În plus, prin extinderea rețelei 5G susținem afacerile viitorului care vor utiliza această tehnologie pentru proiecte de automatizare, IOT, Smart City sau dezvoltarea mașinilor autonome”, a declarat Emmanuel Chautard, Orange chief technology officer. La finalul celui de-al doilea trimestru al acestui an, pe fondul creșterii consumului de date mobile cu peste 40% în trimestrul 2 2020 comparativ cu trimestrul 2 2019, 98,86% din populația țării beneficia de acoperire 4G în rețeaua Orange, în timp ce acoperirea 4GÂ a fost extinsă și includea 59,63% din populația țării. Clienții Orange care doresc să beneficieze de experiența 5G pot alege acum abonamentul Smart 15 disponibil cu internet nelimitat 5G, opțiune inclusă anterior doar în abonamentele Smat Plus 20 și Smart Plus 25. Astfel, abonamentul Smart 15 aduce clienților internet național nelimitat 5G, 7,20 GB în roaming SEE, minute și SMS-uri nelimitate național și în roaming SEE, 600 de minute internaționale, dar și beneficii în Orange TV Go, totul cu 15 euro pe lună, ofertă disponibilă pentru abonamentele cu o perioadă contractuală de 24 de luni", anunță compania.

Orban vorbește iar despre deschiderea restaurantelor

Ludovic Orban a anunțat că a solicitat o evaluare a specialiștilot din grupul tehnic privind redeschiderea restaurantelor. Premierul a adăugat că va avea în această săptămână o întâlnire cu reprezentanții din industria HoReCa pentru a discuta aspecte despre subiect, iar în cursul acestei săptămâni va trebui luată o decizie. „Am solicitat grupului tehnic să evalueze redeschiderea activității în spații închise. În cursul acestei săptămâni voi avea o întâlnire cu cei din industria HoReCa”, a afirmat Ludovic Orban. El a mai spus că așteaptă „un punct de vedere din partea specialiștilor și în funcție de asta va fi stabilit un calendar pentru redeschiderea restaurantelor. „Aștept punctul de vedere al specialiștilor. Da, în cursul acestei săptămâni va trebuie să luăm o decizie. Oricum va trebui să luăm o decizie, pentru că se va termina sezonul estival, perioada în care oamenii pot să stea pe terase și odată cu scăderea temperaturii, de exemplu la munte sunt hoteluri unde e foarte greu să servești micul dejun în aer liber, e o temperatură scăzută și vor trebui luate măsurile pentru a permite, ușor, ușor, în condiții de siguranță, de asigurare a măsurilor de protecție sanitară, vor trebui luate aceste decizii., a conchis Orban.

Utilizatorii WeChat îl dau în judecată pe Donald Trump

Un grup de utilizatori ai WeChat i-au intentat proces președintelui american pentru blocarea serviciului în Statele Unite. Organizați într-un grup numit Users Alliance, mai mulți utilizatori de WeChat l-au dat în judecată pe Donald Trump după semnarea ordinului de blocare a serviciului chinez. Aceștia susțin că ordinul încalcă primul și al cincilea amendament din Constituția Statelor Unite. Avocații Users Alliance spun că ordinul dat de Trump încalcă dreptul la liberă exprimare și țintește incorect comunitatea chineză din Statele Unite, care folosește WeChat pentru a comunica cu rudele și prietenii din țară. Aceiași avocați susțin că utilizatorii din Statele Unite ai serviciului erau conștienți de supravegherea realizată de guvernul american și că decizia de a folosi sau nu WeChat trebuie să fie a lor, nu una forțată. În primă fază, acuzația speră să obțină o ordonanță prealabilă, care să împiedice ordinului să creeze efecte juridice pe durata procesului, înainte de sentință. De partea cealaltă, guvernul va juca deja tradiționala carte a apărării naționale și va susține că WeChat, ca și TikTok, reprezintă o amenințare la securitatea țării. Ca și în cazul TikTok, vor fi aduse în discuție îngrijorările legate de datele care ar putea ajunge în posesia guvernului comunist din China. Până acum, însă, instituțiile americane nu au făcut publică nicio dovadă a faptului că aplicațiile cu origini chinezești ar oferi pe tavă informații despre utilizatorii americani guvernului chinez.

Indicele ROBOR la 3 luni a rămas luni la 1,99%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a rămas luni la 1,99%, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele ROBOR la 6 luni a urcat de la 2,06% la 2,08%. Pe 5 august, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,5% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu 6 august, dar și de reducere a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1% pe an, de la 1,25%. Măsura a fost luată pentru atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață. BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care înlocuiește ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.

Microsoft afirmă că excluderea “Fortnite” din App Store va afecta afacerile sale cu jocuri

Microsoft a afirmat duminică, într-un document depus în justiție, că excluderea jocului “Fortnite” din App Store va leza afacerile cu jocuri ale sale și ale altor dezvoltatori de jocuri, transmite Reuters. Înregistrarea documentului a survenit în contextul unei dispute dintre Apple și compania Epic Games, deținătoarea jocului “Fortnite”. Apple a exclus jocurile Epic din App Store, după ce producătorul de jocuri a încălcat regulile referitoare la plăți în cadrul App Store. Potrivit Epic, Apple a avertizat că îi va bloca accesul la instrumentele necesare pentru a menține “Unreal Engine”, software pe care mulți dezvoltatori de jocuri îl licențiază pentru a crea o grafică mai bună. Microsoft a afirmat în document că măsura luată de Apple va afecta cel puțin unul dintre jocurile sale, numit “Forza Street”, care utilizează motorul respectiv pentru versiunea iOS a jocului. Kevin Gammill, director general pentru experiențe de dezvoltare de jocuri la Microsoft, a spus că Microsoft are o licență ”la nivel de întreprindere” pentru Unreal Engine și că măsura Apple va împiedica atât Microsoft cât și pe alți dezvoltatori de jocuri să facă jocuri cu tehnologie destinată computerelor Mac și iPhone-urilor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.