MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Un sindicat al polițiștilor susține că jandarmii din Constanța sunt obligați să monteze gresie
Conducerea Grupării respinge acuzaţiile de abuz sau de încălcare intenţionată a drepturilor personalului
Sindicatul Poliţiştilor din România ”Diamantul” a transmis că la Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanţa există ture de 19 ore, odihnă de patru orei, iar subofiţerii sunt puşi să monteze gresie pe holurile unităţii. Conducerea Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa respinge acuzaţiile de abuz sau de încălcare intenţionată a drepturilor personalului.
Reprezentanţii Sindicatului Poliţiştilor din România ”Diamantul” au anunţat pe pagina de Facebook a instituţiei că au primit o scrisoare despre anumite nereguli care au loc în cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa.
”Când «Haina Militară» devine salopetă de şantier. Un strigăt de ajutor din interiorul Jandarmeriei! Uneori, primim mesaje care ne lasă fără cuvinte. Ştim cu toţii: colegii din Jandarmeria Română sunt cadre militare. Legea le interzice să aibă sindicate, le interzice să protesteze, le interzice să ridice vocea. Statutul militar ar trebui să vină la pachet cu onoare, rigoare şi respect. Dar ce se întâmplă când acest statut devine o armă folosită chiar împotriva lor? Când «ordinul se execută» se transformă în abuz?”, au afirmat reprezentanţii Sindicatului Poliţiştilor din România ”Diamantul”.
Ei au menţionat că printre neregulile semnalate se află ture de 19 ore şi subofiţeri puşi să monteze gresie pe holurile unităţii. ”Am primit un strigăt de disperare din partea unui coleg de la Gruparea Mobilă Constanţa. Un om epuizat, care vorbeşte în numele multora care tac de frică. Ne descrie o realitate cruntă: ture de 19 ore, odihnă de 4 ore şi, cireaşa de pe tortul umilinţei, subofiţeri militari puşi să monteze gresie pe holurile unităţii. Aţi citit bine. Oameni pregătiţi pentru misiuni de ordine publică, în uniforme ale statului român, sunt folosiţi ca muncitori necalificaţi pe «şantierul» unităţii. Asta nu scrie în nicio fişă a postului de cadru militar. Asta se numeşte umilinţă şi, foarte probabil, abuz în serviciu din partea celor care dispun astfel de activităţi. Deşi Sindicatul «Diamantul» nu îi poate reprezenta juridic pe colegii jandarmi, nu putem rămâne surzi la o asemenea situaţie. Empatia şi solidaritatea profesională nu au bariere legislative”, au mai transmis reprezentanţii sindicatului.
Ei publică scrisoarea jandarmului respectiv pe pagina de Facebook, iar în aceasta se mai precizează că recuperările pentru orele suplimentare nu se acordă conform legii, ”ci sunt introduse în mod abuziv în zilele libere, afectând repausul legal şi planificarea timpului personal”. De asemenea, jandarmul mai susţine că ”aceste practici transformă zilele libere în zile lucrate neoficial, fără respectarea drepturilor prevăzute”.
Totodată, jandarmul afirmă că aceste nereguli nu pot fi sesizate în mod direct deoarece există teamă de repercusiuni.
”Cadrele militare din cadrul unităţii nu pot sesiza direct aceste nereguli, existând o teamă reală de repercusiuni, marginalizare profesională sau alte consecinţe neoficiale. Din acest motiv, se solicită sprijinul dumneavoastră pentru a face demersurile legale necesare”, se mai arată în scrisoarea jandarmului.
Acesta mai susţine că poate fi verficat cu uşurinţă faptul că subofiţerii au montat gresie în interiorul unităţii deoarece există sisteme de supraveghere video care pot confirma prezenţa şi activitatea personalului în aceste scopuri şi pot fi identificate intervalele orare şi persoanele implicate.
Cum se apără instituția
Conducerea Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa a reacţionat în urma acestor acuzaţii şi a precizat că în anumite perioade pot exista prelungiri ale programului de lucru.
”În anumite perioade, în funcţie de situaţia operativă, pot exista prelungiri ale programului de lucru, acestea fiind prevăzute de reglementările în vigoare aplicabile personalului militar. Subliniem că orele lucrate suplimentar sunt întotdeauna recuperate, conform normelor legale. Personalul îşi desfăşoară activitatea în sistem de ture, motiv pentru care zilele de sâmbătă şi duminică nu reprezintă automat zile de repaus. Atunci când un cadru militar este planificat în serviciu într-o zi de weekend, aceasta are statut de zi lucrătoare, iar acordarea unei zile de recuperare nu înseamnă diminuarea repausului săptămânal, ci compensarea legală a orelor suplimentare efectuate”, au afirmat reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa.
Ei au menţionat că în privinţa realizării unor activităţi de întreţinere în cadrul unităţii implicarea unor jandarmi a fost realizată pe bază de voluntariat.
”În ceea ce priveşte activităţile de întreţinere din incinta unităţii, acestea reprezintă o responsabilitate instituţională şi sunt reglementate de dispoziţii interne. Lucrările de întreţinere şi reparaţii sunt realizate de personalul contractual, care are astfel de atribuţii prevăzute în fişa postului (zugravi, faianţari, muncitori de întreţinere etc.). În situaţia punctuală la care se face referire, menţionăm că implicarea unor cadre militare s-a realizat exclusiv pe bază de voluntariat, la solicitarea expresă a acestora, în contextul dorinţei de a sprijini personalul contractual pentru finalizarea lucrărilor înaintea sărbătorilor de iarnă. Nu a existat nicio dispoziţie de constrângere şi nu s-au dispus activităţi care să încalce statutul profesional al cadrelor militare”, a mai precizat sursa citată.
De asemenea, conducerea Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa ”respinge ferm orice acuzaţie de abuz sau de încălcare intenţionată a drepturilor personalului” şi menţionează că ”toate activităţile sunt planificate şi executate cu respectarea legislaţiei aplicabile, a regulamentelor militare şi a ordinelor în vigoare”.
Fostul deputat PSD „Mitralieră” o toarnă pe judecătoarea Gârbovan: a colaborat cu Dragnea la legile Justiției
Fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu zis „Mitralieră” o toarnă pe judecătoarea Dana Gârbovan: aceasta ar fi colaborat cu un grup din PSD, în 2017, la legile Dragnea ale Justiției. Interviul cu Rădulescu a apărut la 24 decembrie în cotidianulhd.ro.
Gârbovan a fost propusă, în 2018, de PSD, ministru al Justiției, dar președintele Iohannis a respins propunerea. Ea este acum președinte al Curții de Apel Cluj. Recent, publicația de limba maghiară Transtelex a arătat că sunt sute de prescrieri în dosare majore, inclusiv de corupție, înregistrate la instanța condusă de Gârbovan.
Acum, Rădulescu arată că aceasta a cooperat cu un grup ad-hoc al PSD pentru a elabora noile legi ale Justiției. Propunerile acestui grup au ajuns în celebra OUG 13/2017, care a scos sute de mii de oameni în stradă.
„Am colaborat atunci cu o echipă de oameni redutabili din justiție, așa cum este prietenul meu, avocatul care m-a apărat în acești 12 ani, Adrian Miclescu, fost procuror general adjunct al PNA. Doamna Costiniu, domnul Costiniu, Răzvan Savaliuc, am colaborat cu Dana Gârbovan, o echipă de oameni foarte buni din justiție, care mi-au transmis, văzându-mă că am curaj, cum trebuie modificat Codul Penal și codul de procedură penală și legile justiției, în așa fel încât să nu mai existe abuzuri.
Și atunci sigur că am devenit inamicul public nr. 1 al sistemului. Adică le ceream demisia și făceam inițiative legislative. Eu am făcut SIIJ-ul, inițiativa mea a fost de constituire a SIIJ-ului, desigur, cu această echipă redutabilă, am făcut răspunderea magistraților, am făcut parteneriatul public-privat, legea lobby-ului, evaziunea fiscală, modificări la codul penal și codul de procedură penală, am scos incompatibilitățile și conflictul de interese al primarilor, care era o chestie abuzivă făcută de ANI. Și atunci sigur că am devenit inamicul public al lor”, a susținut Rădulescu.
El a afirmat că i-ar fi cerut lui Dragnea să promoveze aceste modificări prin proiect de lege, dar acesta a preferat emiterea unei ordonanțe de urgență - care ulterior a fost retrasă.
Răzvan Savaliuc este un fost fotograf care acum controlează site-ul luju.ro. Cătălin Rădulescu a fost condamnat definitiv în 2016 la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.
O primărie a furat un brad de pe un mormânt, din cimitir, și l-a împodobit în centrul orașului
Bradul instalat și împodobit de Crăciun în centrul orașului Drăgășani a fost tăiat din cimitirul administrat de primărie. Fusese plantat acum 25 de ani pe mormântul unui localnic, scrie adevarul.ro. Familia a descoperit totul în Ajunul Sărbătorii, când a văzut că bradul lor falnic trona în târgul de Crăciun din centrul orașului. Întâmplarea aproape de necrezut este cât se poate de reală. Un brad falnic, înalt de aproximativ 8-9 metri, plantat în urmă cu 25 de ani de familia Dumitrașcu în cimitirul orașului, a fost tăiat înainte de Crăciun, fiind transportat și instalat în centrul orașului, în târgul de Crăciun. Totul a ieșit la iveală ca urmare a investigațiilor lui Mihai Dumitrașcu, unul din cei doi fii ai defunctului în amintirea căruia au fost plantați, pe mormânt, cu un sfert de veac în urmă, doi brazi. Familia Dumitrașcu a constatat cu stupoare, în ajun de Crăciun, că bradul a fost tăiat. Tot atunci au început și cercetările pentru a afla ce s-a întâmplat. Între timp a ieșit la iveală faptul că administrația cimitirului a decis tăierea bradului, motivând că ar fi existat o sesizare conform căreia bradul reprezenta un pericol.
Primarul localității, Costinel Stoica, s-a declarat șocat de cele întâmplate, cu atât mai mult cu cât, pentru a-și ascunde faptele, doi dintre subordonații săi l-au mințit. „Am rămas șocat, pentru că un eveniment de genul acesta strică toată munca ta de un an. Ești băgat într-o mizerie de oamenii care ar trebui să fie corecți”, a spus primarul.
AUR solicită declararea anului 2026 drept „Anul Americii în România”
În opinia partidului extremist, America este un „garant al libertăţilor în Europa”
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicităPreşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului României – declararea anului 2026 drept „Anul Americii în România”, în contextul împlinirii a 250 de ani de la Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii.”Sub conducerea preşedintelui Donald Trump, considerat în 2026 cel mai important lider politic la nivel global, influenţa americană s-a făcut resimţită atât pe scena internaţională, cât şi în relaţia cu Uniunea Europeană”, argumentează AUR, adăugând că, indiferent de decizia autorităţilor, va declara anul 2026 drept „Anul SUA în România” şi va acţiona în consecinţă, organizând ”conferinţe şi dezbateri publice, evenimente culturale şi comemorative, iniţiative educaţionale dedicate tinerilor, acţiuni de diplomaţie publică şi dialog româno-american”.
”Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită oficial autorităţilor statului român – Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului României – declararea anului 2026 drept „Anul Americii în România”, în contextul aniversării a 250 de ani de la Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii. Anul 2026 reprezintă un moment istoric de importanţă globală. Statele Unite ale Americii marchează un sfert de mileniu de existenţă ca naţiune construită pe valori fundamentale precum libertatea, suveranitatea, credinţa, democraţia şi libertatea de expresie – valori care au influenţat decisiv evoluţia lumii moderne şi care rămân esenţiale pentru viitorul Europei şi al României”, afirmă AUR într-un comunicat.
AUR invocă rolul SUA şi leadershipul global în 2026, argumentând că ”anul 2026 este marcat nu doar de această aniversare istorică, ci şi de rolul determinant jucat de Statele Unite ale Americii în arhitectura globală de securitate şi libertate”.
”Sub conducerea preşedintelui Donald Trump, considerat în 2026 cel mai important lider politic la nivel global, influenţa americană s-a făcut resimţită atât pe scena internaţională, cât şi în relaţia cu Uniunea Europeană. Deciziile politice, strategice şi economice ale administraţiei americane au avut un impact direct asupra direcţiei geopolitice a Europei, asupra securităţii continentului şi asupra apărării valorilor democratice într-un context internaţional tot mai instabil”, explică reprezentanţii AUR.
În opinia AUR, America este ”garant al libertăţilor în Europa”. ”Potrivit Strategiei de Securitate Naţională a Statelor Unite ale Americii, SUA îşi asumă explicit rolul de principal apărător al libertăţilor politice, al democraţiei şi al libertăţii de exprimare în Europa, într-un moment în care aceste drepturi fundamentale sunt tot mai des puse sub presiune. În acest context, relaţia României cu Statele Unite nu este doar una strategică, ci una esenţială pentru menţinerea pluralismului politic, a libertăţii de opinie şi a suveranităţii naţionale”, consideră AUR.
Ei apreciază că este necesară declararea anului 2026 ca „Anul Americii în România”, pentru că România şi Statele Unite ale Americii erau legate printr-un parteneriat strategic solid, cu dimensiuni politice, militare, economice şi culturale vitale, SUA erau principalul garant al securităţii României în cadrul NATO şi un aliat-cheie în regiunea Mării Negre, iar ”America trebuie să redevină partenerul strategic al României în chestiuni de securitate, şi orice decizie majoră adoptată de Bucureşti în acest context – inclusiv în ceea ce priveşte evoluţiile din Ucraina – trebuie consultată în primul rând cu Washington-ul”.
”Declararea anului 2026 drept „Anul Americii în România” ar permite: consolidarea relaţiei strategice româno-americane; organizarea de evenimente culturale, educaţionale şi academice dedicate istoriei şi valorilor americane; promovarea cooperării economice şi a investiţiilor americane în România; reafirmarea angajamentului României faţă de lumea liberă, libertatea de exprimare şi democraţia autentică; întărirea legăturilor dintre societăţile română şi americană”, afirmă AUR.
AUR consideră că ”România trebuie să fie parte activă a acestui moment istoric şi să transmită un mesaj clar de respect şi prietenie faţă de naţiunea americană şi poporul american”. ”În acelaşi timp, indiferent de decizia autorităţilor statului român, Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă public că: AUR va declara anul 2026 drept „Anul SUA în România” şi va acţiona în consecinţă. AUR va organiza, susţine şi promova pe tot parcursul anului 2026: conferinţe şi dezbateri publice; evenimente culturale şi comemorative; iniţiative educaţionale dedicate tinerilor; acţiuni de diplomaţie publică şi dialog româno-american. Pentru AUR, prietenia cu Statele Unite ale Americii este una strategică şi bazată pe valori, nu pe conformism politic sau pe directive ideologice externe. Anul 2026 trebuie să fie un an al libertăţii, suveranităţii şi alianţelor bazate pe valori reale. AUR va rămâne consecvent acestei viziuni şi va acţiona ferm pentru ca relaţia României cu Statele Unite ale Americii să fie una clară, onestă şi puternică, în interesul naţional al României”, conchide AUR în comunicat.
România va depăși la autostrăzi Elveția, Suedia, Ungaria, Polonia
Lungimea autostrăzilor din România se va dubla în următorii cinci ani, la fel și densitatea de autostrăzi la 1000 km pătrați. Țara noastră se va apropia de cifrele pe care le înregistrează marile țări din vestul Europei, iar Bucureștiul va putea rivaliza cu marile orașe europene, scrie profit.ro.
România are în acest moment în circulație 1.422 de kilometri de autostradă - un total cu care a depășit deja Cehia, Danemarca și Croația -, iar în construcție sunt alți 832,2 kilometri, care vor fi finalizați, dacă sunt respectate contractele, în următorii 3-4 ani.
Asta va însemna un total de aproximativ 2.255 kilometri de autostradă deschisă circulației. Cu această valoare, România va urca mai multe locuri în ierarhia europeană, după lungimea totală, dar și după numărul de kilometri raportat la suprafața totală a țării și la numărul oficial de locuitori.
După numărul total de kilometri, vom depăși, în 2029, Suedia, Ungaria, Polonia, Elveția, pe lângă țările pe care le-am depășit deja în acest an. Asta în situația în care aceste țări nu vor mai construi și ele alte autostrăzi.
Botoșani: Femeie de 86 de ani, decedată într-un incendiu izbucnit în locuința sa
O femeie în vârstă de 86 de ani, din localitatea Viișoara, a decedat, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, alarma a fost dată de un vecin, care a observat degajări de fum și a alertat autoritățile prin apel la numărul unic de urgență 112.
„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Viișoara, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Primii ajunși la intervenție au fost pompierii voluntari, care au constatat că anexa era cuprinsă de flăcări în totalitate. La câteva minute de la sosirea acestora, o butelie aflată în interiorul clădirii a explodat. O a doua butelie a fost găsită și evacuată din anexă, fiind astfel eliminat riscul producerii unei alte explozii. Având în vedere informațiile potrivit cărora proprietara ar fi putut fi surprinsă în interior, pompierii au început imediat căutările, concomitent cu acțiunile de localizare și lichidare a incendiului. Din nefericire, femeia a fost găsită decedată în interiorul anexei”, a transmis ISU. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit.










