Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Un român și-a vândut fiica unui pedofil francez

Ziarul de Vrancea
8 mar 2023 515 vizualizări

Bărbatul a primit a 89.000 de euro n mama și cetățenul francez au fost arestați deja în Franța

Un bărbat, cetățean român, a fost reținut, în urma unei anchete desfășurate de polițiștii români și autoritățile din Franța, după ce, în primele două luni ale acestui an, și-ar fi supus fiica de 12 ani unor rele tratamente, cu scopul de a fi exploatată sexual de un cetățean francez, în schimbul sumei de 89.000 de euro. Mama fetei și cetățeanul francez au fost deja arestați de Poliția franceză. Fata și tatăl ei au fost găsiți în România, ea fiind preluată de Protecția Copilului.

Poliția Română a anunțat, joi, că o fată de 12 ani, de cetățenie română, a fost victima unei infracțiuni de natură sexuală, în Paris, Franța, la data de 19 februarie, în exploatarea minorei fiind implicați chiar părinții acesteia. “Din investigațiile Poliției Franceze a reieșit că părinții minorei ar fi primit sume mari de bani de la un cetățean francez, în schimbul exploatării sexuale a copilului. Mama minorei și cetățeanul francez au fost arestați preventiv de Poliția Franceză, fiind acuzați de trafic de ființe umane și agresiune sexuală asupra unui minor. Tatăl minorei a părăsit Franța împreună cu cei doi copii ai săi, printre care și victima”, a arătat sursa citată.

Poliția Călărași a făcut investigații în vederea localizării minorei și a tatălui acesteia, stabilindu-se că aceștia se află în România. În 6 martie, autoritățile franceze au introdus în Sistemul de Informații Schengen o semnalare pe numele persoanei bănuite, cetățean român, tatăl copilei, solicitându-se arestarea acestuia, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare. În 8 martie, în urma investigațiilor, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Inspectoratul de Poliție Județean Călărași au identificat-o pe fată și pe tatăl acesteia. Fata a fost preluată sub protecție de D.G.A.S.P.C. Călărași, iar tatăl ei a fost reținut.

Ananasul, cultivat acum mai bine de 200 de ani în Transilvania

Alături de colecționarea obiectelor de artă sau carte veche dar și de cultivarea spiritului, Samuel von Brukenthal a avut o preocupare constantă pentru natură. În anul 1780 a ordonat ca iazurile din jurul orașului Sibiu să fie umplute cu pământ, transformându-se astfel în bogate și înfloritoare grădini de zarzavat și livezi. Aproape fiecare familie burgheză din Sibiu deținea propriul spațiu verde în afara zidurilor orașului. În acea vreme se importau din Viena sau München plante, arbuști sau diferiți copaci. Plantele rare constituiau și atunci, ca și acum, o atracție specială, transmite Muzeul Național Brukenthal.

Încă din 1757, Brukenthal a început cumpărarea de terenuri. În perioada 1770-1802 acesta și-a extins în special proprietatea de la Avrig, cumpărând constant și fânețe și ogoare.

La momentul morții sale, suprafața fermei și a reședinței de la Avrig era de aproximativ șapte hectare. A investit în decursul timpului sume importante de bani, care au făcut ca superba reședință de vară cât și ferma să devină foarte rentabile. Cu o lăptărie, un joagăr și două cârciumi, ferma se putea autofinanța. La Avrig se promovau, prin cercetări ecologice, inovațiile agricole care erau puse într-un context comunitar. O agricultură performantă era necesară pentru a contribui în mod esențial la creșterea bunăstării din regiune. În consemnările din anul 1788 apar introducerea în regiune a 95 de soiuri de păr, 40 de soiuri de piersic și 17 soiuri de măr. În grădina de zarzavat erau cultivate diferite legume. Tot în grădina de la Avrig erau cultivate diferite fructe exotice, oranjeria baronului fiind renumită în epocă.

Ca fructe tropicale exotice, ananasul a câștigat rapid popularitate în Europa. Dar livrarea lor din coloniile de peste mări către statele europene a fost nu numai costisitoare, ci și extrem de lungă. Prin urmare, deja în 1658, a fost cultivat primul fruct european, iar în 1723 a fost construită o seră imensă în Chelsea, Anglia, destinată exclusiv acestei culturi tropicale.

Ananasul a devenit atât de popular și la modă încât imaginea lui a apărut pe portretele regalității, iar conducătorii doreau ca propriile lor „conuri” bizare să fie cultivate în posesiunile lor. De exemplu, este cunoscut un portret cu un ananas al regelui Henric al II-lea; în 1733, un ananas din propria sa seră din Versailles a apărut pe masa lui Ludovic al XV-lea. Și Ecaterina a II-a, până la moartea ei, a primit fructe de la fermele ei din Petersburg.

Experimentele de aclimatizare de la Avrig, din Transilvania, a copacilor și a altor plante aduse din țări străine făceau în egală măsură parte din conceptul Baronului Brukenthal ca și exotismul renumitei sale sere, în care cultiva ananași. Acest fruct de lux era întruchiparea bunului gust și a plăcerilor culinare rafinate. Chiar dacă se afla la marginea Imperiului, Transilvania devine în timpul Baronului Samuel von Brukenthal parte integrantă a procesului internațional de modernizare.

Alexandru Constantin Chituță, manager interimar al Muzeului Național Brukenthal, a inițiat proiectul „Ce a făcut cu adevărat Samuel von Brukenthal” cu prilejul împlinirii în 2023 a 206 ani de la deschiderea Muzeului și a 220 de ani de la moartea baronului.

Un medic a renovat din fonduri proprii un salon al maternității

n doctorița din Arad a cheltuit 4.000 de euro pentru a face “o mică bucurie” mamelor care nasc în acest spital

Medicul Ioana Vornic de la Spitalul Județean Arad a revovat cu propriii bani, un salon al Secției Obstetrică- Ginecologie. Lucrarea a costat 4.000 de euro, iar salonul are două paturi și grup sanitar propriu. Noul salon a fost gata miercuri, chiar de Ziua Mamei.

 “Mândri de tine, dr. Ioana Vornic! De Ziua Mamei, colega noastră, dr. Ioana Vornic, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, a oferit un cadou deosebit, viitoarelor mame: a renovat și modernizat unul dintre saloanele cu două paturi din cadrul Secției Clinice Obstetrică- Ginecologie”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean Arad pe pagina de Facebook.

Medicul Ioana Vornic a declarat că a vrut, prin gestul său, să ofere o bucurie unor proaspete mămici. “Ne desfășuråm activitatea intr-o clădire veche, revendicată de foștii proprietari. Eu mi-am dorit să ofer o mică bucurie, măcar pentru o parte dintre viitoarele mămici, care nasc aici. Mi-am propus și am reușit să modernizez unul dintre saloanele cu două paturi. Salonul este dotat cu grup sanitar propriu pentru a spori confortul pacientelor. Mă bucur că am reușit să finalizăm aceste lucrări chiar înainte de 8 Martie, Ziua Mamei”, a explicat dr. Ioana Vornic, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Investiția s-a ridicat la 4.000 de euro, cheltuielile fiind suportate, integral, de către medicul Ioana Vornic.

Transnistria susține că a dejucat o tentativă de asasinare a liderului de la Tiraspol

Transnistria - regiune separatistă din estul Republicii Moldova - a anunțat joi că a dejucat o tentativă de asasinare a liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a transmis agenția de presă oficială rusă RIA Novosti, citată de Reuters.

RIA Novosti citează oficiali de securitate transnistreni care susțin că tentativa de asasinat a fost comandată de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Nu este clar deocamdată dacă aceștia au prezentat dovezi care să le susțină acuzațiile, notează Reuters.

“Ministerul Securității Statului al Republicii Moldovenești Nistrene informează despre prevenirea unui atac terorist. Crima, ordonată de SBU, era pregătită împotriva unui număr de oficiali transnistreni. Suspecții au fost reținuți. Ei fac depoziții”, se arată în comunicatul de presă al ministerului, citat de RIA Novosti.

Atacatorii ar fi pregătit un atac terorist în centrul Tiraspolului și, pe lângă eliminarea liderilor transnistreni, mizau pe un număr mare de victime, notează agenția de presă rusă.

Botoșani: Un bărbat a murit după ce a căzut în scara liftului

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a murit, joi, după ce a căzut în scara liftului unui bloc din municipiul Botoșani, a confirmat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.

Potrivit oficialului Poliției din Botoșani, bărbatul ar fi căzut în gol de la unul dintre nivelele superioare ale imobilului cu zece etaje. El a fost găsit decedat de angajatul firmei care asigură mentenanța ascensorului.

“Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit identitatea victimei, în persoana unui bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Botoșani. Totodată, au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să stabilim cu exactitate care sunt împrejurările în care a intervenit decesul”, a precizat Nenișcu.

Medicii legiști au ridicat corpul neînsuflețit al bărbatului în vederea efectuării necropsiei.

Una dintre principalele ipoteze este aceea că bărbatul s-ar fi sinucis.

Iurie Leancă, urmărit penal în dosarul concesionării Aeroportului Chișinău

Un fost premier al Republicii Moldova este urmărit penal de procurorii anticorupție din Moldova în dosarul concesionării Aeroportului Chișinău, potrivit unui comunicat oficial. Surse oficiale au declarat pentru site-ul G4Media că ar fi vorba despre Iurie Leancă.

Leancă fusese audiat în iulie 2022 de către procurorii anticorupție de la Chișinău în legătură cu afacerea privatizării Aeroportului Internațional Chișinău, obiect strategic care a ajuns printr-o suverică de offshore-uri în mâinile oligarhului acum fugar, Ilan Șor. Prejudiciul calculat de procurori este de 392 milioane lei moldovenești (circa 97 de milioane de lei).

O româncă octogenară a pierdut 9.000 de euro într-un supermarket din Spania

Angajații unui supermarket Aldi din Mijas, Malaga, sunt dați exemplu de polițiștii spanioli după ce au anunțat că au găsit o geantă cu 9.000 d euro în interiorul magazinului. Polițiștii s-au deplasat la supermarket și au găsit un card, astfel că au identificat persoana care a pierdut banii, relatează media spaniolă. Așa au ajuns la femeia de 80 de ani, româncă. Potrivit Diario Sur, proprietara a explicat că, cu câteva zile înainte, a retras o sumă mare de bani pentru a face mai multe plăți și că, din cauza unei neglijențe, a uitat geanta pe un raft. „Nu și-a ascuns surprinderea atunci când și-a primit banii. Nu în fiecare zi se pierd 9.000 de euro, iar apoi îți și sunt returnați”, notează jurnaliștii spanioli.

Român ucis în stil mafiot la Roma

​Un român a fost împușcat mortal în apropierea locuinței sale din Roma, miercuri seară. Incidentul aduce a o execuție în stil mafiot, bărbatul fiind împușcat de o persoană aflată pe motocicletă care a dispărut rapid de la fața locului.

Potrivit presei italiene, victima este Mihai Stefan Roman, în vârstă de 33 de ani, cetățean român. Bărbatul locuia la mică distanță de locul unde a fost ucis. El a fost împușcat în cap și abdomen.

Potrivit presei, bărbatul avea un antecedent pentru infracțiuni contra proprietății, mai exact furturi. În prezent el era angajat ca zidar la companie de constructii din Roma. Deocamdată, nu se știu mai multe detalii despre motivul uciderii românului, nefiind exclusă nicio pistă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.