Național

MOZAIC ŞTIRI NAŢIONALE: Un deputat propune reorganizarea județelor și desființarea comunelor mici

Ziarul de Vrancea
14 feb 2018 759 vizualizări

Deputatul Victor Paul Dobre (PNL) propune o reformă a administrației publice locale și centrale, prin desființarea unităților administrativ-teritoriale cu mai puțin de 1.500 de locuitori, reorganizarea județelor, ceea ce înseamnă că 15 dintre acestea, cele mai puțin performante, vor fi alăturate altora, reducerea la jumătate instituțiilor deconcentrate și un număr de cel mult 15 ministere. El dorește și mărirea mandatului aleșilor locali de la patru ani la șase ani.

“Consider că actuala administrație publică centrală și locală a României, cum se zice în popor: și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul. Este o administrație pe care au creat-o Nicolae Ceaușescu și Partidul Comunist la jumătatea anilor 60 și, din păcate, nu a fost schimbată nici în cele aproape trei decenii care au trecut de la Revoluție. Cred că există și o motivare politică, actuala administrație avantajează Partidul Social Democrat, care a mai pierdut alegeri parlamentare, prezidențiale, dar și-a păstrat structurile de conducere în special în nivelul teritorial bază, dar și în administrația publică centrală”, a afirmat Victor Paul Dobre. El a spus că trebuie desființate unitățile administrativ-teritoriale care au sub 1.500 de locuitori ceea ce ar însemna o reducere cu aproximativ 15 la sută a acestora. Acesta consideră că pot fi reorganizate județele pentru a fi făcute unele mai mari, iar în acest mod s-ar reduce cel puțin 15 dintre acestea.

Dobre a explicat că această reformă trebuie să continue și să ajungă și la nivelul administrației publice centrale, acolo unde ar fi nevoie de nu mai mult de 15 ministere. “România are aproape 250 de secretari de stat, cei oficiali și cei cu rang de secretar de stat. Așa ceva nu există cred în jumătate de Europă la un loc, nu ar trebui să fie mai mult de 80 cu totul. La nivelul fiecărui județ nu ar trebuie să fie 50 de servicii deconcentrate, cred că maximum 25. Bineînțeles că păstrăm instituții de forță, cum e Poliția, cum e ISU, Jandarmeria, structuri absolut necesare, dar sunt o serie întreagă de structuri care sunt depășite, care nu mai sunt necesare. Sau o bună parte din atribuții se pot transfera consiliilor județene care să aibă o greutate mai mare”, a mai afirmat vicepreședintele regional al PNL.

Victor Paul Dobre mai propune și ca mandatul aleșilor locali să crească de la patru ani cât este în prezent la șase ani, dându-le astfel acestora posibilitatea să dezvolte mai bine proiectele locale. Vicepreședintele PNL a precizat că acest proiect este unul personal, care nu reprezintă o poziție oficială a partidului, dar că este împărtășit de mai mulți colegi.

Femeie care amenința că se aruncă de la etajul 6, salvată “cu forța” de pompieri

Pompierii din București au reușit, ieri, după o intervenție de aproximativ 12 ore, să salveze o femeie care amenința că se aruncă de la etajul al șaselea al blocului în care locuia. Aceasta stătea pe pervazul ferestrei de la balcon, a refuzat să comunice motivul gestului său și, pentru că risca să cadă, au intervenit alpiniștii care au împins-o în balcon de unde a fost preluată de medici. Evenimentul a fost anunțat încă de marți seară pe numărul unic de urgență, la fața locului deplasându-se mai multe echipaje de la Detașamentul Special de Salvatori și ai Detașamentul Pieptănari, care au constatat că femeia se află pe pervazul ferestrei de la balcon, în poziție verticală și că nu dorește să comunice motivele pentru care a recurs la această acțiune. La locul incidentului s-au deplasat negociatorii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și un medic psihiatru, pentru evaluarea situației și adoptarea tacticii de intervenție. ”Întrucât personalul de specialitate a concluzionat că persoana se află într-o stare precară după cele 12 ore de expunere la condițiile meteo nefavorabile, că sunt semne evidente că nu va coborî din proprie inițiativă și că există risc iminent de cădere a acesteia, inspectorul șef al ISU B-IF, în calitate de comandant al intervenției, și-a asumat cu succes răspunderea acționării de îndată a alpiniștilor, prin utilizarea tehnicii de coborâre în rapel pe fațada blocului”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. În fapt, un negociator i-a atras atenția femeii, oferindu-i o geacă, iar pompierul-alpinist aflat în rapel pe exteriorul clădirii a reușit să coboare și să o împingă spre interior. După ce a fost evaluată de medici, femeia a fost transportată la Spitalul Clinic de Psihiatrie Obregia. Pompierii aporeciază că intervenția a fost atipică, cu un grad ridicat de dificultate.

Constanța: O vulpe polară a evadat de la Microrezervație

O vulpe polară a evadat, ieri, de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, fiind găsită după câteva ore într-un cartier al orașului, la câțiva kilometri de locul unde era ținută. Animalul nu este periculos, dar a fost speriat după această experiență. Potrivit reprezentanților  Complexeului Muzeal de Științe ale Naturii, o vulpe polară aflată în Microrezervația din cadrul complexului, a reușit să evadeze din cușca unde era ținută. Ea a fost văzută la un moment dat în zona Dacia din municipiul Constanța, dar când angajații instituției s-au dus acolo, animalul dispăruse. După câteva ore ea a fost văzută de un echipaj de poliție în zona Casei de Cultură, iar o echipă din cadrul complexului a mers la fața locului și a reușit să o prindă.

Vulpea respectivă a fost mutată într-un alt țarc din cadrul microrezervației, urmând să fie refăcut cel în care stătuse până acum.   Specialiștii din cadrul Microzervației spun că vulpea nu este periculoasă, este blândă, dar a fost speriată în urma acestei experiențe. Două vulpi polare se află de câteva săptămâni la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, devenind principalele atracții ale Microrezervației.

Baronul PSD de Neamț, cercetat într-un alt dosar de trafic de influență

Fostul deputat Ionel Arsene, președinte suspendat al Consiliului Județean Neamț, este cercetat de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) într-un nou dosar de trafic de influență. Aceste este acuzat că ar fi pretins de la un om de afaceri 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administrația Națională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administrațiile bazinale.

”În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, suspectul Arsene Ionel și-a exercitat influența asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării de către A.N.A.R. a sumei anterior menționată, demersuri rămase însă fără rezultat”, anunță DNA.

Ionel Arsene este arestat preventiv într-un alt dosar de trafic de influență, el fiind suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț prin ordin al prefectului.

Gorghiu: Dreapta trebuie să aibă un singur candidat la prezidențiale

Senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă că cel mai bine este ca dreapta să aibă un singur candidat la alegerile prezidențiale, în contextul în care USR a anunțat că va avea probabil unul propriu pentru acest scrutin, și arată că liberalii au deja un candidat desemnat - președintele Klaus Iohannis. "Văd că USR reia tema privind candidatul propriu la alegerile prezidențiale. Și nu pot să nu mă întreb dacă asta chiar ajută tabăra dreptei în contextul politic actual. La acest moment situația este cam așa: PSD a început să slăbească. Ăsta e un câștig. Pe când PSD slăbește, ce trebuie să facă opoziția? Să se întărească! Cum? Păi suntem mulți cei care avem experiență în Parlament și care știm că trebuie să existe o tendință de unificare a opoziției parlamentare. Lupta în Parlament cu PSD este dură. Dar, până acum, nu a fost degeaba. Din contră, PSD a avut destulă majoritate ca să pună un Guvern (și așa a făcut mari pagube în economie prin OUG-uri), dar și noi, cei din opoziție, am avut destulă pregătire juridică să îi împiedicăm să treacă legile cum au vrut, când au vrut. Au căzut la CCR trei legi foarte dorite de PSD. Legile Justiției se întorc în Parlament și nu vor ajunge în Monitorul Oficial prea curând. Nici cu Codurile nu le va fi ușor. Asta dacă opoziția va fi unită", a scris Gorghiu, ieri, pe Facebook.

Ea amintește că PNL are deja un candidat desemnat la alegerile prezidențiale, și anume președintele Klaus Iohannis, despre care spune că este cel mai bun candidat pe care îl poate avea dreapta. "Pentru ce să existe și alți candidați de dreapta care doar să se uzeze fiecare unul pe altul, fără șanse de câștig? Plus că o astfel de decizie luată repede ar crea o atmosferă de colaborare foarte bună între partidele de opoziție. Cred că trebuie avut mare, mare grijă la ce ne dorim. Ca nu cumva să ajungem la o situație politică pe care nu ne-o dorim", conchide Alina Gorghiu.

Gripa a ucis alți trei români

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în țara noastră a ajuns la 29, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. Ultimele trei persoane decedate din cauza virusului gripal sunt doi bărbați din județul Iași de 41 și 35 de ani, ambii având condiții medicale preexistente și nefiind vaccinați antigripal, și o femeie de 84 de ani din București, având condiții medicale preexistente. "Încă nu putem vorbi despre o epidemie, dar cred că populația nu este interesată de termeni ci de situația punctuală din acest moment", a afirmat ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Ea a recomandat respectarea unor măsuri de igienă și vaccinarea antigripală. "Se va prelungi probabil până în luna aprilie acest sezon al gripelor", a mai spus Sorina Pinte


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.