Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: UE: Avertisment fără precedent la adresa României

Ziarul de Vrancea
13 mai 2019 1546 vizualizări

Țara noastră riscă să-i fie suspendat dreptul de vot în Consiliul UE, cea mai radicală sancțiune împotriva unui stat membru n motivul: modificările repetate la legislația penală operate de PSD-ALDE, care au fragilizat lupta împotriva corupției n România ajunge astfel alături de Ungaria și Polonia, “oile negre” ale Europei, dar social-democrații se bucură de companie

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat într-o scrisoare trimisă președintelui Klaus Iohannis, președinților celor două Camere și premierului Viorica Dăncilă, că executivul european va declanșa o procedură preliminară activării Articolului 7 din Tratatul UE în cazul României dacă modificările la codurile penale vor intra în vigoare. Scrisoarea este datată 10 mai.

 În scrisoare, Timmermans notează că în ultimele luni Comisia Europeană a abordat de multe ori tema referitoare la evoluțiile privind statul de drept în România. „Cu fiecare dintre aceste ocazii, Comisia a subliniat că pașii înapoi în ceea ce privește progresele înregistrate în ultimii ani au continuat. Problemele pe care le-am identificat și recomandările emise pentru atenuarea acestor îngrijorări nu au fost remediate. A existat o lipsă de dorință similară în aplicarea recomandărilor făcute de Comisia de la Veneția și de Grupul Statelor Împotriva Corupției, din cadrul Consiliului Europei”, scrie Timmermans, care invocă Raportul MCV din noiembrie 2018.

El se referă la faptul că Raportul MCV din noiembrie a identificat probleme serioase în ceea ce privește diminuarea garanțiilor legale privind independența justiției, iar ordonanțele care au modificat legile justiției au sporit aceste îngrijorări. El se mai referă la lipsa unei cooperări loiale între instituțiile statului, care afectează independența și eficiența sistemului judiciar. “Amendamentele la Codul Penal și la Codrul de Procedură Penală adoptate de Parlamentul României în 24 aprilie 2019, precum și la legea specială anticorupție se adaugă acestor îngrijorări”, afirmă oficialul european. De asemenea, el enumeră temele care provoacă îngrijorare și care au fost menținute în legislație, în pofida corespondenței purtate și a dialogurilor tehnice avute: reducerea termenelor de prescripție, reducerea pedepselor pentru anumite infracțiuni comise de persoane aflate în funcții publice - abuzul în serviciu, modificarea reglementărilor privind denunțurile în cazuri de luare de mită. “Având în vedere aceste îngrijorări majore, Comisia va declanșa fără întârziere Rule of law Framework. Acest proces - care prevede instituirea unui dialog pentru a corecta punctele care provoacă îngrijorare și a preveni activarea Articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene - va înlocui pentru un timp Mecanismul de Cooperare și Verificare.”, afirmă Timmermans în scrisoare.

Ieri, la prânz, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat scrisoarea transmisă de prim-vicepreședintele CE, arătând că pașii înapoi făcuți de autoritățile române prin modificarea Codurilor penale vor putea determina declanșarea “Rule of law Framework” (Cadrul UE pentru Statul de Drept)”, o procedură și mai dură decât Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV).

 

Cioloș: Cea mai dură acțiune a Comisiei

 

Fostul premier Dacian Cioloș susține că înlocuirea MCV cu o procedură mai drastică și posibilitatea, afirmată ferm, de activare a Articolului 7 reprezintă “cea mai dură acțiune a Comisiei Europene împotriva Guvernului României”. Cioloș susține că doar Curtea Constituțională mai poate opri marginalizarea României, prin constatarea neconstituționalității modificărilor aduse legislației penale.

Potrivit acestuia, “nu mai vorbim despre conflicte politice interne sau despre încercarea de a scăpa de o pedeapsă penală, ci despre o luptă directă între Dragnea și Uniunea Europeană, în care românii sunt luați ostatici de către un partid al penalilor și ținuți pe post de scut”. “Le reamintim judecătorilor CCR că au jurat să apere Constituția, iar Constituția prevede clar, în Articolul 148, necesitatea blocării oricăror norme interne contrare principiilor europene. Stimați judecători constituționali, declarați neconstituționale modificările aduse de PSD-ALDE-UDMR legislației penale. Altfel, veți purta pe umeri complicitatea la anularea celui mai mare pas înainte făcut de către România: integrarea în Uniunea Europeană”, a mai scris Cioloș.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, ieri, că scrisoarea lui Frans Timmermans arată clar “unde a adus PSD România” și dacă se continuă “agresiunea sistematică împotriva independenței justiției” există riscul major pentru România să se activeze procedura prevăzută în articolul 7 din Tratat, și anume suspendarea dreptului de vot în cadrul Consiliului.

 

”Mitralieră” Rădulescu: Suntem un stat suveran

 

Deputatul PSD Cătălin “Mitralieră” Rădulescu a declarat ieri, la Parlament, că președintele Klaus Iohannis a cerut la summitul de la Sibiu reprezentanților Comisiei Europene ca să facă presiuni asupra Guvernului României, în cazul în care Codurile penale sunt promulgate. Rădulescu a mai spus că România este stat suveran iar Parlamentul României are singurul drept de a legifera, inclusiv în politica penală. “Mesajul nostru către toți ceilalți care nu vor să asculte aceste chestiuni este ăsta: suntem un stat suveran, independent, politica ne-o facem noi în statul nostru, așa cum și-o fac și Cehia, și Polonia, și Ungaria, și alte țări, și Italia, și restul. Cei din Comisia Europeană sau europarlamentari care, în afară de a-și face acum sceneta respectivă pentru că sunt europarlamentarele, ar trebui să vină să stea la masă și să asculte ce s-a întâmplat exact în România în acești ani de zile, am spus-o de sute de ori, dar se pare că cineva nu vrea să o asculte, se pare că sunt mai interesați de ce spun anumiți români trădători de patrie și anumite persoane care trimit tot felul de minciuni Comisiei Europene și nu numai”, a declarat Cătălin Rădulescu. Deputatul PSD a mai spus nu are “dovezi” privind implicarea președintelui în această chestiune, dar consideră că lucrurile sunt clare în această direcție.  Întrebat dacă PSD renunță la adoptarea Codurilor penale, Rădulescu a replicat: “Dumneavoastră credeți că noi, Parlamentul României, suntem un fel de păcălici al Europei?”.

 

Xxxxxxxxxxxxxxxx

 

 

Barometru: PSD și PNL, umăr la umăr

 

Peste 39% dintre români vor merge „sigur” la vot, pe 26 mai, arată Barometrul de Opinie Publică al României lansat ieri, iar PSD și PNL au fost alese în egală măsură de aceștia, având scoruri apropiate în intențiile de vot. Barometrul a fost realizat de Academia Română, LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică și Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”. Sondajul de opinie este „cel mai amplu tablou al societății românești, pe toate dimensiunile: politică (alegerile europarlamentare), economică, socială, etnică, religioasă, politică externă și de securitate”. Începând cu acest an, Academia Română va lansa, primăvara și toamna, Barometrul de Opinie Publică al României. Datele au fost culese în perioada 12 aprilie - 3 mai 2019. 76,4% dintre repondenți sunt de părere că lucrurile în România merg într-o direcție greșită. Procentul este asemănător cu cel din ultimii doi ani. Legat de Europa, 54,7% sunt de părere că direcția este bună și 30,6% cred că merg într-o direcție greșită. Nivelul corupției, diferențele dintre cei bogați și cei săraci și situația mediului înconjurător se numără între subiectele ce îi preocupă pe români.

Cei care a afirmat că merg sigur la vot și-au exprimat opțiunea pentru următoarele partide: PSD – 26,4 %, PNL – 26,1%, Alianța 2020 – 20,1%, Pro România – 8,5%, ALDE – 8,2%, UDMR – 4%, PMP – 3,5%, și UNPR – 1%. Legat de referendum, 59% dintre cei chestionați au fost de acord cu faptul că președintele Klaus Iohannis a decis convocarea unui referendum privind situația Justiției, iar 23,8% nu au fost de acord.

 

Iohannis, dublu față de Tăriceanu

 

Președintele Klaus Iohannis se află într-un trend pozitiv în opțiunea românilor privind încrederea în personalități, iar Armata este instituția în care ei au cea mai mare încredere, potrivit Barometrului. Klaus Iohannis a fost ales de 41% dintre repondenți. Gabriela Firea s-a clasat pe locul al doilea, cu 25,2%, urmată de Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, cu 22,3%, Victor Ponta, cu 22,1%, și Călin Popescu Tăriceanu, cu 21,8% dintre opțiuni.

Cât privește instituțiile, Armata ocupă primul loc, cu 67,9%, urmată de Biserica Ortodoxă Română, cu 56,8%, Academia Română, cu 45,5%, Poliția, cu 41,6%, Presedinția, cu 41,2%, Banca Națională a României, cu 36%, Primăria, cu 35,1% și Presa, cu 27,3%. Oamenii au cea mai mică încredere în partidele politice, doar 8,9% dintre cei care au participat la sondaj alegându-le ca instituții de încredere. Parlamentul a fost ales în proporție de 9,8%, iar Guvernul, de 12,4%.

 

Xxxxxxxxxxxxxxx

 

COLOANA:

 

PNL cere explicații despre prezența lui Dragnea la “Viața Satului”

 

Liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, a anunțat că va solicita CNA și Comisiei de Etică a TVR să investigheze cum de au ajuns Liviu Dragnea și Petre Daea să facă propagandă electorală în emisiunea “Viața Satului”. “Obișnuit să cumpere voturi înainte de alegeri, Dragnea a rămas în pană de idei și promite subvenții mai mari la roșii”, susține Raluca Turcan care precizează că regimul emisiunilor de promovare electorală este reglementat clar. “Regimul emisiunilor de promovare electorală este reglementat clar și prevede obligativitatea marcajului specific „promovare electorală”, afișat în mod vizibil pe toată durata difuzării emisiunii. În cadrul emisiunii “Viața Satului”, difuzată duminică, 12 mai 2019, acest afișaj a lipsit. Dragnea și Daea au beneficiat de promovare electorală pe bani publici. În acest caz, TVR poate primi amendă de zeci de mii de lei. Amenda pe care o riscă TVR pentru acest derapaj nu trebuie plătită din bani publici, ci să o achite Liviu Dragnea și Petre Daea”, a scris, ieri, pe Facebook, Raluca Turcan. Potrivit acesteia, intervențiile în emisiuni radio-TV ale persoanelor care dețin funcții publice și reprezintă un partid aflat în competiție electorală pot fi făcute strict în probleme legate de exercitarea funcției lor.

Președintele PSD Liviu Dragnea a participat, duminică, alături de ministrul Petre Daea, la o emisiune la TVR. Dragnea a anunțat că, de anul viitor, pentru fermierii care vor ieși pe piață cu roșii în perioada 1 decembrie – 1 mai subvenția va crește de la 3.000 de euro la 6.000 de euro, iar de la bugetul de stat vor fi plătite centrale termice care să asigure încălzirea în solarii sau în sere.

 

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxx

 

 

Vreme se încălzește, ploile nu se opresc

 

Vremea va intra într-un proces de încălzire pe durata următoarelor două săptămâni (13 - 26 mai), însă instabilitatea atmosferică rămâne ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, reiese din estimările Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), publicate ieri.

În Moldova, pe tot parcursul intervalului, valorile termice diurne nu vor avea variații semnificative și, astfel, media regională a acestora va fi de 22 - 24 de grade. Minimele termice vor avea o tendință de creștere ușoară în prima săptămână, apoi, până la sfârșitul intervalului, variațiile vor fi nesemnificative, iar media regională va fi de 10 - 12 grade. Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi îndeosebi în prima săptămână, iar cantități de apă mai însemnate vor fi posibile în intervalul 16 - 19 mai.

 

Xxxxxxxxxxxxxxx

 

 

Plângere penală împotriva unei firme care a adus simpatizanți PSD la Iași

 

Deputatul USR Iulian Bulai a depus, ieri, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman împotriva societății de transport public din Neamț, pentru folosirea autobuzelor la mitingul PSD de la Iași, “deturnând resurse și forțând angajați publici să pozeze în susținători de partid”. „Am făcut această plângere penală fiindcă mi se pare absolut inacceptabil ca PSD să folosească instituțiile de stat pentru mitinguri de partid. Societatea de transport local nu e firma privată de autocare a președintelui Consiliului Județean, iar nemțenii nu plătesc taxe ca să aibă PSD cu ce organiza mitinguri electorale. Sper ca Parchetul să ancheteze această situație și am speranța că tot mai mulți nemțeni se vor opune și vor protesta împotriva manipulării și a șantajului”, a transmis Iulian Bulai.

Vicepreședintele filialei USR Piatra Neamț, Florin Zaharia precizează că firma de transport din Neamț anunțase cu o zi înainte de miting că vor intra în revizie tehnică urgentă unele autobuze aparținând SC Troleibuzul SA, aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț.

„Pe 8 mai, cu o zi înaintea mitingului PSD de la Iași, a apărut pe site-ul companiei și în presa locală o știre privind intrarea în revizie tehnică urgentă a unor autobuze aparținând SC Troleibuzul SA, aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț. În mediul public a început să circule vestea că, de fapt, autobuzele ar urma să plece la Iași. Ca urmare a postării de Facebook făcute de deputatul USR Iulian Bulai, anunțurile privind revizia tehnică de urgență au dispărut în aceeași seară de pe paginile respective. În dimineața de 9 mai, au plecat, totuși, la Iași două autobuze aparținând SC Troleibuzul SA, care apar în mai multe filmări făcute pe drumul spre Iași. În autobuzele respective s-au aflat angajați ai societății Troleibuzul, personal TESA, controlori etc. Legalitatea acestei acțiuni, participarea voluntara sau nu a angajaților, pontarea lor pentru ziua respectivă urmează să fie stabilite de organele competente. Îi încurajăm pe toți cei care au fost și sunt folosiți în scopuri electorale împotriva voinței lor să iasă public și să spună aceste lucruri”, potrivit comunicatului de presă.

USR mai transmite că „ la mitingul de la Iași au fost aduși din județul Neamț, de asemenea, elevi ai unui seminar teologic din Roman, o parte dintre aceștia fiind minori”.

 

Xxxxxxxxxxxxxxxx

 

Elicopterul prăbușit la Săpânța: Pilotul ar mai fi trăit 24 de ore după impact

 

Epava elicopterului prăbușit într-o pădure de pe raza comunei Săpânța, județul Maramureș, urmează să fie ridicată în aceste zile pentru continuarea investigațiilor. Primarul comunei Săpânța, Gheorghe Stan, a declarat, luni, pentru Mediafax, că în urma autopsiei s-a constatat că pilotul nu a decedat în momentul prăbușirii și că ar mai fi putut trăi 24 de ore în urma impactului. „Așteptăm să vină cei de la Poliția Transporturi să ridice epava elicopterului în cursul zilei de luni sau cel târziu marți. Să vedem dacă va fi dezmembrat sau va fi dus întreg cu o remorcă pentru continuarea cercetărilor. Concluzia de până acum este că a fost folosit pentru contrabandă cu țigări, avea niște chingi pe care stăteau coletele, care au fost aruncate în timpul zborului, dar la fața locului nu au mai fost descoperite țigări. După autopsia pilotului, s-a constatat că acesta nu a murit în momentul prăbușirii, ci că ar mai fi putut trăi 24 de ore. A suferit diverse răni, printre care și o fractură de femur”, a spus Stan.

Surse judiciare au declarat, ieri, că altimetrul elicopterului era setat la o înălțime joasă, astfel încât să nu fie detectat de radare.

Incidentul de la Săpânța este cercetat și de specialiștii Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS).

Elicopterul a fost găsit recent, prăbușit în comuna Săpânța, județul Maramureș, iar pilotul era mort. Procurorii au deschis un dosar penal în acest caz, existând suspiciuni că aparatul de zbor ar fi fost folosit pentru traficul de țigări din Ucraina.

Potrivit primarului comunei Săpânța, pilotul era din Belarus, avea gradul de maior de aviație și a fost dat dispărut de autoritățile din țara sa la începutul lunii martie, după ce plecase spre Ucraina. Acesta a mai spus că aparatul nu a fost fabricat în serie, ci a fost construit de cineva care se pricepe.

 

Xxxxxxxxxxxxxx

 

DIICOT: Nu există vreun dosar privind “tentativa de asasinat” la adresa lui Dragnea

 

Procurorii DIICOT nu au în lucru o cauză în care să fie vizată o eventuală tentativă de omor a lui Liviu Dragnea, au precizat, pentru Mediafax, reprezentanții Direcției.

Liderul PSD a susținut, duminică seară, că la DIICOT este un dosar în care unii martori au vorbit despre tentativa sa de asasinare. Dragnea a afirmat că la DIICOT există un dosar care nu este făcut pe numele lui, însă în care apare numele său, bazat pe declarația mai multor persoane care au vorbit despre cine finanțează mișcările de stradă, cât și despre tentativa sa de asasinare. În august 2018, Liviu Dragnea a declarat că a existat o tentativă de asasinat la adresa sa, patru cetățeni străini venind în România cu acesta scop, la inițiativa unui om celebru în lume.

 

Xxxxxxxxxxxxx

 

Procurorii “PSD” cer retragerea apelului în Dosarul Hrebenciuc & Chiuariu

 

Secția specială de investigare a magistraților (SIIJ), condusă de Gheorghe Stan, înființată de PSD, vrea să retragă apelul în dosarul retrocedărilor de păduri din Bacău în care Viorel Hrebenciuc fusese condamnat la doi ani de închisoare în primă instanță, iar fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu fusese achitat.

Documentul, datat 10 mai, a fost depus ieri la instanță.

După deliberări, judecătorii au decis amânarea procesului în dosarul Hrebenciuc. Instanța a decis că va relua discuțiile asupra cererii șefului SIIJ după formularea punctului de vedere al Procurorului General. Următorul termen în dosar este 12 iunie. Conform G4Media, procurorul de ședință a mai arătat că decizia luată de procurorul-șef al Secției Speciale este supusă controlului ierarhic exercitat de procurorul general al României. În acest moment, a mai precizat procurorul de ședință, procurorul general nu a luat această decizie.

În 9 mai 2018, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de ICCJ la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență în dosarul retrocedărilor de păduri din Bacău. În același dosar, fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu, acuzat de consituirea unui grup infracțional orgaizat și de spălarea banilor, a fost achitat. Procurorii au făcut recurs.

 

Xxxxxxxxxxxxx

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.