MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Tensiuni mocnite în coaliție
Jocul anti-reformist al PSD atrage noi critici din partea PNL și USR
Deputatul PNL Robert Sighiartău, membru în Biroul Executiv al partidului consideră că nu ar mai exista niciun motiv ca PNL să rămână la un moment dat într-o coaliţie cu PSD, dacă nu va reuşi să implementeze reformele pe care cetăţenii şi electoratul de dreapta le aşteaptă. El acuză PSD că nu joacă corect.
"PSD nu joacă corect, ei joacă doar politic, joacă doar la speculă. Asta s-a văzut şi în săptămânile trecute, când PSD a început o ofensivă împotriva premierului Ilie Bolojan, tocmai pentru a-i vulnerabiliza poziţia de prim-ministru şi pentru a-i scădea popularitatea. Lucrul bun care s-a întâmplat e că reforma administrativă, reforma bugetară merge înainte", spune deputatul liberal.
Parlamentarul spune că PNL ar trebui să iasă din coaliţie, dacă reformele vor fi sabotate în continuare de PSD. "La un moment dat, PNL trebuie să facă o evaluare, după câteva luni, pentru a vedea dacă reuşim să ne punem în aplicare ideile de dreapta care au fost convenite în programul de guvernare şi aici mă refer la reducerea costurilor statului, la reducerea risipei, la eliminarea privilegiilor. Dacă nu vom reuşi să facem acest lucru cu PSD în coaliţie, atunci va trebui să luăm o decizie politică, pentru că şi credibilitatea noastră va avea de suferit şi nu văd de ce am mai rămâne la un moment dat într-o coaliţie cu PSD, dacă nu vom reuşi să implementăm reformele pe care cetăţenii şi electoratul de dreapta le aşteaptă".
Solicitat să precizeze clar dacă opinia sa este că PNL ar trebui să iasă de la guvernare, dacă va constata că nu poate livra reformele promise populaţiei, Robert Sighiartău a confirmat: "Da, trebuie să reconsidere poziţia pe care o are în coaliţie, pentru că atunci rolul nostru, chiar şi cu cei 14% şi cu suportul acesta electoral, nu mai are nici un fel de relevanţă în actuala guvernare. Noi suntem aici pentru a livra ceea ce am promis şi s-a votat în programul de guvernare. Dacă vom fi sabotaţi, blocaţi să facem acest lucru şi nu vom putea, atunci trebuie să reconsiderăm această poziţie".
Ştefan Pălărie (USR): În PSD este în ADN o antireformă structurală
Liderul senatorilor USR, Ştefan Pălărie, a declarat, luni, despre condiţionările puse de PSD pentru adoptarea pachetului de reformă a administraţiei, că în Partidul Social Democrat este în ADN o antireformă structurală iar această guvernare are riscul de a fi lovită de totală lipsă de credibilitate. ”Aş vrea să dau o replică la ultimele declaraţii ale colegilor de la PSD şi mai ales la declaraţiile domnului Marcel Ciolacu, trimis acasă de către votul românilor, în anul 2024. Nu ne mai putem preface, stimaţi colegi. Prefăcătoria asta nu ajută pe nimeni şi când spun asta, mă refer la pachetul de tăieri ale cheltuielilor din administraţia publică locală”, a declarat liderul senatorilor USR.
Ştefan Pălărie a precizat într-o conferinţă de presă că, iniţial, PSD a spus că doreşte să taie, dar doar funcţii din organigramă neocupate. ”Când toată lumea şi-a dat seama că asta nu va avea niciun dram de impact financiar, niciun leu economisit, atunci am început să mergem la zona de tăiere reală. Apoi, colegii de la PSD au condiţionat tăierea, atenţie nu de tăierea numărului de posturi, ci de libertatea să fie fiecare primărie liberă să aleagă cum taie. Am agreat şi chestiunea asta. Apoi PSD-ul a condiţionat tăierile de tăierile din administraţia centrală. Apoi PSD-ul a condiţionat tăierile de un pachet de relansare economică, pe care l-am ridiculizat şi noi, dacă lucrurile mergeau bine, de ce am mai fost nevoie de el. Am fost de acord şi cu chestia asta. Astăzi, vedem PSD-ul condiţionând aceste tăieri din administraţia publică locală, de îngheţarea unor structuri de personal, lucrul cu care în parţial suntem de acord în instituţiile în care s-a făcut deja reformă, dar vedem sănătate, educaţie şi, spre stupefacţia noastră, agricultură, pusă în rând cu celelalte instituţii de unde să nu se mai taie”, a menţionat Pălărie. ”Oameni buni, voi aţi spus că vreţi tăieri din administraţia publică locală, condiţionate de cele centrale. Niciodată nu a fost până acum vreo discuţie că la agricultură trebuie să rămână la fel de multe deconcentrate în fiecare judeţ şi la fel de multe rude în fiecare instituţie. Nu a existat conversaţia asta. Astăzi vedem o nouă condiţionare. Chestiune care decredibilizează în opinia mea orice om serios”, a adăugat senatorul USR. Potrivit lui Ştefan Pălărie, ”românii chiar vor să vadă că se taie de la vârf”. ”Românii, astăzi, poate că vă sună populist, dar o mare parte dintre români cumpără mai puţină mâncare din cauza inflaţiei şi a creşterii preţurilor. O spun apăsat. Vor să vadă efortul acela şi la nivelul administraţiei de stat, fie că vorbim despre cea locală, fie că vorbim despre cea centrală. Iar ascultându-l pe domnul Marcel Ciolacu, am senzaţia că mai degrabă în Partidul Social Democrat este în ADN o antireformă structurală”, a apreciat Pălărie. Întrebat ce se întâmplă dacă miniştrii PSD nu avizează proiectul de Ordonanţă de urgenţă, Ştefan Pălărie a precizat că este o chestiune pe care premierul va trebui să o decidă. ”Această guvernare are riscul de a fi lovită de totală lipsă de credibilitate. Din păcate, spun asta apăsat, din cauza colegilor de la PSD, care îşi asumă aceste condiţionări la infinit, fără acest pachet de reformă”, a arătat senatorul USR.
El a mai spus că miza este că e posibil să nu avem buget de stat în termen. ”Deja mi se pare că luna februarie e deja un termen aproape imposibil. Martie devine ambiţios, cu aceste tergiversări. Dacă abia în luna aprilie vom avea buget de stat şi în consecinţă bugetele primărilor vor fi votate mai târziu, sunt convins că mai multe primării vor sucomba. Efectiv nu vor mai putea să-şi plătească şi să-şi ducă la bun sfârşit serviciile publice, cu această cotă plafonată de cheltuieli din anul 2025. În consecinţă, aş indica că, dacă primarii vor să facă în continuare proteste, poate fi bine să ducă în faţa sedului PSD şi să spună acolo: deblocaţi tăierile ca să putem să avem buget, să putem să plătim cheltuielile şi salariaţii”, a subliniat Ştefan Pălărie.
Medic: 40% din populaţia României suferă de obezitate
n trei din patru români au încercat măcar o dată în viaţă să ţină o dietă
Dr Andra Balcangiu – Stroescu, medic specialist nefrologie, diabet zaharat şi boli metabolice, a afirmat, luni seară, că 40% din populaţia României suferă de obezitate. ”Ultimele cifre pe care le-am văzut legate de prezenţa acestei patologii în ţara noastră sunt de tipul 40% din populaţia României suferă de obezitate, 70% din populaţie Românie suferă de un nivel de suprapondere sau obezitate, trei din patru pacienţi au încercat măcar o dată în viaţă să ţină o dietă şi peste 50% din aceştia au eşuat pentru că dietele, de cele mai multe ori, au această consecinţă, să eşueze şi să ajungem la un efect de yo-yo”, a declarat Dr Andra Balcangiu – Stroescu, luni, la Medika TV.
Ea a explicat că dieta corect aleasă se încadrează în numărul de calorii adecvat pacientului respectiv. ”De-a lungul timpului au fost fost promovate o serie de diete minune şi acum pe toate reţelele de socializare mai circulă tot soiul de recomandări. Dieta corect aleasă se încadrează în numărul de calorii adecvat pacientului respectiv. O restricţie calorică foarte mare menţinută o perioadă lungă de timp nu este o variantă de a conduce o alimentaţie la pacientul respectiv. O astfel de dietă nu este sustenabilă în timp”, a afirmat Dr Andra Balcangiu.
Ea a oferit un exemplu în acest sens. ”Am un pacient care are o rată metabolică bazală 1800. Se mai mişcă, se mai plimbă, se duce la serviciu, el de obicei este sedentar şi ajungem la un 2000 - 2200 de calorii. Dacă acest pacient trăieşte o perioadă lungă de timp pe 1000 de calorii, o să ajungă la un efect yo-yo, O scădere a ratei metabolice bazale, o resetare a hormonilor proprii organismului, o creştere a hormonilor care stimulează foamea. Pacientul începe să mănânce, iar de cele mai multe ori, acumularea noilor kilograme se face pe fondul grăsimii. Va pune grăsime. Şi ce e cel mai trist? Va pune grăsime viscerală. Grăsimea viscerală se asocia cu creşterea inflamaţiei, cu creşteria riscului de boli cronice, creştarea riscului cardiovascular”, a explicat Dr Andra Balcangiu.
Prahova: Femeie de 68 de ani, găsită moartă în casă
O femeie în vârstă de 68 de ani, din Ploieşti, judeţul Prahova, a fost găsită moartă în casă, trupul neînsufleţit fiind în stare avansată de degradare. Ea avea un băiat şi o fată, iar cu fiul nu păstrase legătura, fiica, aflată în Italia, fiind cea care a anunţat autorităţile.
Intervenţia poliţiştilor din Ploieşti a avut loc după ce luni seară, în jurul orelor 21.00, o femeie aflată în Italia a apelat autorităţile române sesizând că nu mai ştie nimic despre mama sa de foarte mult timp. „În temeiul sesizării formulate, la imobilul de domiciliu al persoanei vizate a fost direcţionată o patrulă care a procedat la efectuarea de verificări specifice, în vederea stabilirii stării de fapt. Întrucât accesul în locuinţă nu a putut fi realizat, a fost solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care a procedat la pătrunderea în imobil prin forţarea uşii de acces. Cu ocazia pătrunderii în interiorul locuinţei, a fost identificat cadavrul unei persoane de sex feminin, aflat în stare avansată de descompunere”, informează, marţi, oficialii Poliţiei judeţene Prahova.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că femeia avea 68 de ani şi, în afară de fiica aflată în Italia, avea un fiu cu care nu păstrase legătura, deşi acesta locuieşte în Prahova. Vecinii acesteia nu au suspectat nimic, ei declarând că aveau impresia că femeia nu se mai află în locuinţa sa, ci la un cămin pentru vârstnici. Anchetatorii suspectează că ea este moartă de foarte mult timp, cadavrul fiind într-o stare de descompunere atât de avansată încât se vedeau oasele. Cercetările preliminare făcute la faţa locului nu au ridicat suspiciuni care să contureze ipoteza rezonabilă privind săvârşirea unei infracţiuni, constatându-se totodată că uşa de acces era asigurată din interior.
Cod portocaliu de ninsoare în mare parte din Muntenia și Moldova
Meteorologii anunţă că vremea rămâne rece, în special în regiunile extracarpatice, temperaturile minime fiind preponderent negative în toată ţara. De marţi seară, Capitala şi 12 judeţe din Muntenia şi Moldova se vor afla sub avertizare Cod portocaliu de ninsoare abundentă, intensificări puternice ale vântului şi viscol puternic, stratul de zăpadă urmând să aibă grosimi de până la 50 de centimetri.
Miercuri, vremea se va menţine rece în Moldova, estul Munteniei şi în Dobrogea, unde temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 0 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative la nivelul întregii ţări şi se vor încadra între -8 şi 0 grade. Temporar, vor fi precipitaţii îndeosebi în sudul, centrul şi estul ţării. Meteorologii au emis și o avertizare Cod galben privind precipitaţii însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, viscol şi polei, valabilă de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la ora 12.00. ”În intervalul menţionat, în sud-estul Olteniei, sudul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor fi precipitaţii însemnate cantitativ. Ziua vor fi precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă, ninsoare), iar noaptea vor predomina ninsorile. În Dobrogea va ploua, iar spre sfârşitul intervalului ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 25...30 l/mp şi izolat de peste 40...45 l/mp. Se va depune strat de zăpadă în medie de 10...30 cm. În sud-estul teritoriului local se va depune polei. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50...70 km/h, va fi viscol şi vizibilitate redusă sub 100 m”, au transmis meteorologii.
O altă atenţionare Cod galben privind ninsori viscolite şi strat de zăpadă va fi în vigoare miercuri, între orele 12.00 şi 20.00. În Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei, estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi în Carpaţii Merdionali şi de Curbură, temporar va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă, în medie de 10...15 cm şi vizibilitatea va fi redusă sub 100 m. Vântul va avea viteze de 50...70 km, iar în zona montană înaltă rafalele vor atinge 70...90 km/h. În acelaşi interval, va fi Cod galben de intensificări ale vântului, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h.














