Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Țările europene își doresc o femeie la conducerea NATO

Ziarul de Vrancea
9 feb 2022 783 vizualizări

Tradițional, postul revine Europei, dar ultimul cuvânt îl are mereu Washingtonul n o candidată din Marea Britanie n-ar avea nicio șansă după ce Londra a părăsit UE

Succesorul norvegianului Jens Stoltenberg la șefia NATO va fi ales pentru summitul de la Madrid de la sfârșitul lunii iunie, iar țările europene vor să desemneze o femeie, o premieră pentru Alianța Nord-Atlantică, aceasta fiind condusă doar de bărbați de la crearea sa în 1949, relatează AFP.

“Cursa este deschisă de la anunțul surpriză al lui Jens Stoltenberg din decembrie 2021 că va candida la conducerea Băncii Centrale a Norvegiei”, a afirmat un diplomat european din cadrul NATO. “Însă procesul de desemnare este opac”, a subliniat el. “Nimeni nu face campanie. În schimb, există numeroase discuții între aliați în privința numelor”, a explicat el.

“Candidații nu se anunță înainte de a avea aprobarea Washingtonului. Iar tradiția spune că ei evită să facă în mod deschis campanie”, a confirmat un alt diplomat. “Postul revine în mod tradițional europenilor și există o așteptare pentru desemnarea unei femei dintr-un stat membru”, a spus el. 21 din cele 30 de țări din NATO sunt și membre ale UE. “Nu este câștigat”, a precizat totuși un ministru european, sub acoperirea anonimatului.

Favoriții să devină papă rămân cel mai adesea cardinali

Mandatul lui Jens Stoltenberg la NATO se termină la 1 octombrie, iar el a anunțat că își va prelua funcția de la conducerea Băncii Centrale a Norvegiei în jurul datei de 1 decembrie. Cei 13 secretari generali precedenți au fost bărbați: trei britanici, trei olandezi, doi belgieni, un italian, un spaniol, un german, un danez și un norvegian. Există speculații în jurul mai multor nume, însă, la fel ca la Vatican, nimic nu este jucat, iar cei favoriți să devină papă rămân cel mai adesea cardinali.

În vârstă de 47 de ani, Sophie Wilmes, ministrul de externe belgian și fost premier, este considerată “o candidată credibilă”. “Ea are avantajul că vine dintr-o țară fondatoare, care este și membră a UE, aliat și partener de încredere, în timp ce ultimii doi predecesori au fost foarte reticenți în privința apărării europene”, a spus diplomatul european. Jens Stoltenberg este din Norvegia, țară din afara UE, iar predecesorul său, Anders Fogh Rasmussen, era din Danemarca, o țară membră a UE, dar care refuză să participe la Politica externă și de securitate comună. Sophie Wilmes nu a dorit să facă niciun comentariu, iar mai mulți miniștri care s-au întâlnit cu ea în ultimele zile au declarat pentru AFP că nu și-a exprimat intențiile. “Numeroase țări, și nu doar Franța, consideră că viitorul secretar general trebuie să găsească un compromis mai bun cu NATO în privința rolului UE în materie de apărare, cu atât mai mult cu cât americanii nu se opun”, a subliniat un fost oficial al Alianței, sub acoperirea anonimatului.

Turcia nu vrea un președinte din Franța

A fost avansat de asemenea și numele fostului ministru german al apărării Annegret Kramp-Karrenbauer (59 de ani), dar “ea nu are nicio șansă, deoarece nu ar fi susținută de guvernul său”, au afirmat doi oficiali europeni. O candidatură britanică ar avea la rândul său “puține șanse de a fi acceptată, după retragerea Marii Britanii din UE”, au adăugat ei. Iar o candidatură franceză ar avea dificultăți să obțină aprobarea Turciei, din cauza relațiilor dificile dintre cele două țări, au subliniat oficialii europeni citați. În schimb, desemnarea unei femei din Est ca secretar general al NATO este posibilă. “Există mai multe candidate, în special fosta președintă a Estoniei” Kersti Kaljulaid, în vârstă de 52 de ani, a explicat diplomatul european. Numele fostei președinte a Lituaniei, Dalia Grybauskaite (65 de ani), este de asemenea menționat. Desemnarea șefului NATO se face prin consens în cadrul Consiliului Atlantic, instanță care îi reunește pe ambasadorii celor 30 de state membre.“Însă, până la urmă, Washingtonul decide întotdeauna”, a recunoscut ministrul european.

Secretarul general al NATO, în vizită la baza de la Mihail Kogălniceanu

Președintele Klaus Iohannis va vizita, vineri, împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, a anunțat Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete și oficiale, se vor întâlni cu militarii dislocați la bază, iar apoi vor susține o conferință de presă comună. De asemenea, elemente de tehnică militară ale detașamentului SUA, care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar, urmează să ajungă la baza de la Mihail Kogălniceanu.TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acționa cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialități din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc). Pentagonul a transmis săptămâna trecută că 1.000 de militari americani vor fi repoziționați din Germania în România.

Cioloș: George Simion este cel mai bun prieten al PSD și PNL

 existența AUR estemană cerească pentru cele două partide aflate la guvernare, susține europarlamentarul USR

Fostul lider USR Dacian Cioloș a scris, joi, pe Facebook, că George Simion este cel mai bun prieten al PSD și PNL, iar “diversiunile pe care le creează sunt mereu în beneficiul vechilor partide, iar în criza facturilor umflate este la fel”. Europarlamentarul acuză că “cetățenii așteptau de la Parlament și de la ministrul Popescu explicații despre mărirea facturilor, dar în schimb, au primit circ și diversiuni”. “În loc să fie demis de premierul Ciucă, a câștigat timp cu ajutorul AUR”, mai spune Cioloș.

El precizează că “întreaga clasă politică este mulțumită de scandalul dintre George Simion și Virgil Popescu”. “AUR mai câștigă niște puncte în radicalizarea unei părți de electorat, PSD și PNL scapă să răspundă la întrebările grele, Virgil Popescu a devenit victima extremiștilor și scapă temporar de criticile îndreptățite, premierul Ciucă nu are nicio bătaie de cap cu demiterea unui ministru incompetent. Singurii care pierd după această diversiune sunt cetățenii, care nu primesc niciun răspuns la dezastrul facturilor la energie, și USR, pentru că moțiunea împotriva ministrului Energiei trece cel puțin în planul doi. În mod normal, ministrul Popescu ar fi trebuit demis imediat”, spune europarlamentarul. Cioloș precizează că, “fără a le da apă la moară conspiraționiștilor, trebuie să admită că existența AUR este mană cerească pentru PSD și PNL”. “Cele două partide au condus România pentru 30 de ani și singura lor teamă este apariția unei forțe politice adânc ancorate în societatea civilă și direct răspunzătoare cetățenilor. Mascarada populist-violentă pe care o practică AUR este perfectă pentru PSD și PNL, pentru că pe de o parte distruge orice dorință de a intra în politică și compromite ideea de mișcare de la firul ierbii și, în același timp, nu contestă cu nimic statusul politic actual. AUR nu atacă niciodată cu adevărat PSD și PNL, dușmanii său fiind USR în politică și societatea civilă în general”, spune Dacian Cioloș.

Fostul lider USR mai afirmă că “AUR este folosit azi ca să se demonstreze că orice nu e parte a PSD sau PNL este inutil, compromis și ridicol”. “ Este un proiect de sistem prin care se distruge orice opoziție și orice legitimitate a unei mișcări din societate. USR are o misiune grea în acest moment, pentru că singura soluție este un parteneriat solid cu societatea civilă, care trebuie să înțeleagă că nu există altă soluție pentru transformarea României. Viața politică ar trebui să fie vie și dinamică, să permită accesul la dezbateri și decizii tuturor cetățenilor interesați și să nu cultive caste, găști sau grupuri de interese. Parteneriatului dintre PSD și PNL cu AUR trebuie să i se opună un parteneriat cu societatea civilă, dacă ne dorim să schimbăm actuala stare de lucruri”, mai spune Cioloș.

Biserica Ortodoxă, încă o delimitare clară de AUR

„Creștinismul sănătos nu se exprimă obraznic, agresiv și agramat”, bate obrazul Patriarhia n prima reacție a BOR, remisă la începutul săptămânii, nu a fost „oficială”, a susținut George Simion

Patriarhia Română a criticat dur într-un comunicat de presă comportamentul partidului extremist AUR, despre care spune că reprezintă “confiscarea politico-ideologică a credinței și deformarea acesteia prin instrumentalizare”. Este a doua poziționare critică a BOR față de AUR în decurs de o săptămână și vine după ce liderul AUR George Simion a respins primul comunicat al Bisericii, spunând că nu a fost unul oficial și că nu s-ar fi referit la partidul său.

“Creștinismul autentic asimilat, exprimat într-un mod de viață fondat pe o gândire luminată de cuvintele lui Hristos și hrănită de cunoaștere, nu parazitată de ignoranță, lene intelectuală și spirituală, sau întunecată de umbrele ideologiilor politice și ale patologiilor credinței de tip magic (bigotismul, formalismul religios, ritualismul sterp), acest creștinism sănătos care celebrează alteritatea prin respect acordat celuilalt, nu se exprimă niciodată obraznic, agresiv și agramat de la înălțimea unui reper public”, arată Biroul de Presă al Patriarhiei Române. “Alternativele hâde la această manifestare publică a credinței reale exprimă doar surogate de creștinism confiscat politic și ideologic, de care Biserica se dezice ferm”, se mai arată în comunicat. “Biserica se dezice, la fel de ferm, de orice apologie iresponsabilă făcută exponenților unor regimuri politice dictatoriale din trecut sau din prezent, indiferent de faptul că aceștia au mimat sau mimează public creștinismul, concomitent cu acte grave de opresiune sau încălcare a principiilor unei societăți democratice și reverențioase față de valorile creștine pe care s-a edificat”, mai transmite BOR.

Dosar penal pentru teza plagiată a premierului Ciucă

Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă este vizată de o plângere penală depusă la sfârșitul lunii ianuarie la Parchetul General, a scris, ieri, Press One. “Există un astfel de dosar la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică”, a declarat procurorul Alexandru Ionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului General. Potrivit acestuia, dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri penale înregistrate “în jurul datei de 26 sau 28 ianuarie”. De altfel, procurorii au ridicat zilele trecute de la Universitatea Națională de Apărare (UNAP) documentele în baza căreia instituția declanșase, la 18 ianuarie, analiza acuzației de plagiat în teza susținută în 2003 de Nicolae Ciucă. “Vom merge mai departe cu analiza” tezei premierului, declară academicianul Mircea Dumitru, președintele în exercițiu al CNATDCU, instituție care are deja înregistrate trei sesizări de plagiat privind lucrarea premierului.

Numărul angajaților MAI arestați de DGA aproape s-a dublat în 2021

Un număr de 68 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost arestați preventiv în 2021, ceea ce reprezintă o creștere cu 79% față de anul precedent, potrivit bilanțului activității Direcției Generale Anticorupție făcut public ieri, în prezența ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode. Totodată, 178 de lucrători MAI au fost inculpați (^24%), dintre care 141 pentru infracțiuni de corupție și 37 pentru alte fapte, iar alte 668 persoane din afara MAI (^2%) au fost cercetate tot în calitate de inculpat (491 pentru fapte de corupție și 177 pentru alte fapte).

Guvernele României și Moldovei, prima ședință comună, la Chișinău

Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova vor avea, vineri, prima ședință comună la Chișinău. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă, însoțit de o serie de miniștri din Guvern, urmează să se deplaseze la Chișinău unde vor avea loc convorbiri cu președintele Maia Sandu, cu prim-ministru Natalia Gavrilița și cu Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova. În cadrul ședinței vor fi semnate documente bilaterale în domeniile energie și securitate energetică, comunicații, cercetare și digitalizare, educație, infrastructură, ca expresie a colaborării aprofundate și obiectivelor comune ale celor două Guverne.

Fetiță de 7 ani, în stare gravă după ce a fost lovită de o mașină

O fetiță de 7 ani, care se afla pe o trotinetă electrică pe DN 24, în județul Vaslui, a fost lovită de o mașină, fiind în stare gravă. Victima, intubată, este preluată de un elicopter SMURD. “Echipajul ambulanței SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) intervine în localitatea Solești la un accident rutier, o fetiță în vârstă de 7 ani fiind găsită în stare foarte gravă” a transmis, joi, ISU Vaslui. Sursa citată a precizat că, din primele informații, fetița se afla pe o trotinetă electrică și a fost lovită de un autoturism, pe DN24. “Victima este inconștientă, iar din primele informații, a fost diagnosticată cu fractură de craniu”, a mai precizat ISU Vaslui. Pompierii au precizat că a fost solicitat elicopterul SMURD, care a aterizat la locul accidentului și a preluat victima, care a fost transportată la Iași. Bunica fetiței, care a făcut atac de panică, a fost îngrijită de medici la fața locului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.