Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Strategia Guvernului: Școlile și barurile deschise, indiferent de incidență

Ziarul de Vrancea
28 sep 2021 634 vizualizări

Intențiile executivului au fost anunțate ieri și ar urma să „îmbrace” o formă normativă în următoarele zile n în școli ar putea fi introduse testele pe bază de salivă pentru elevi

Pragul de închidere a școlilor la 6 la mie rata de infectare a fost desființat ieri de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, potrivit unei declarații făcută de ministrul Sorin Cîmpeanu. După această primă etapă urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea deciziei prin Hotărâre de Guvern. Tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii modului de funcționare al școlilor începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021.

Sorin Cîmpeanu a precizat că „cei din educație” își doresc să lase școlile deschise așa cum este cazul grădinițelor și creșelor, și dincolo de acest prag. „La acest moment, regula e clară - în localitățile în care se depășește la nivelul zilei de vineri pragul de infectări de 6 la mie, școlile ar urma să treacă în online, cu excepția școlilor speciale, a creșelor și grădinițelor”, a explicat Cîmpeanu într-o conferință de presă. Ulterior, acesta a declarat că are „toate disponibilitatea” să semneze modificarea ordinului comun în acest sens. „Voi susține (această modificare - n.r.) în paralel cu amplificarea procesului de testare”, a mai spus Cîmpeanu.

Prezent la conferință, coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat că se poate lua în considerare această modificare în sensul „decuplării de pragul de 6 la mie” și „să existe o monitorizare foarte riguroasă a respectării regulilor sanitare și de identificare a cazurilor pozitive. Să se închidă acele clase și școli unde există cazuri. Ne aflăm într-o altă perioadă a pandemiei, avem la dispoziție testarea, avem la dispoziție vaccinarea”.

Testare obligatorie pentru toți elevii?

Prim-ministrul Florin Cîțu a precizat ieri că este luată în calcul inclusiv introducerea testelor pe bază de salivă, pentru elevi. “Ministrul Educației anunța ieri că 99% dintre părinți nu vor să testeze copiii, ceea ce este trist. Poate încercăm cu teste cu salivă, vom vedea cum putem să facem. Dar intenția rămâne de a avea școlile cu prezență fizică, în continuare. Știm foarte bine că școlile on-line nu au avut cele mai bune rezultate anul trecut”, a arătat Cîțu. Întrebat dacă testarea va fi obligatorie pentru toți elevii, premierul a replicat că nu a fost luată deocamdată o decizie. “Să vedem varianta finală. Dar vreau să introducem acest test non-invaziv din salivă ca să fie mult mai simplu pentru toată lumea”, a spus premierul.

Nevaccinații, trimiși de guvern „la tigaie”

Restaurantele din România vor putea rămâne deschise indiferent de rata de incidență, dacă personalul și clienții sunt vaccinați, a anunța ieri premierul Florin Cîțu, care a precizat că aceste modificări vor fi realizate în următoarea ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Sectorul HoReCa a solicitat anterior să fie decuplat de rata de incidență. „Persoanele vaccinate pot să meargă la restaurant dacă cei de acolo sunt vaccinați. Nu trebuie să îi penalizăm pe cei care sunt vaccinați și acesta este un principiu de la care nu vreau să mă dau la o parte”, a declarat premierul Florin Cîțu. El a spus că urmează să stabilească care alte activități vor beneficia de aceleași reguli, în funcție de propunerile primite.

Cercetător: Trebuie declarată starea de urgență!

Octavian Jurma a explicat că o incidență de 6 la mie, atinsă deja în mai multe localități din țară, înseamnă că o persoană din 33 s-a infectat cu COVID în ultimele 14 zile n vom avea 300-400 de decese pe zi în următoarele săptămâni, a mai avertizat medicul

Cercetătorul Octavian Jurma a tras din nou un semnal de alarmă cu privire la numărul mare de cazuri de coronavirus din ultima perioadă. Acesta este de părere că autoritățile ar trebuie să ia măsuri drastice pentru a încetini răspândirea virusului. “Până când ținem școlile deschise? Nu este mai simplu să începem să închidem lucrurile care alimentează pandemia, ținând incidența sub 3 la mie? Ăsta este prețul! Am vrut să ținem lucrurile relaxate și deschise cu orice preț. Ăsta e prețul! Prețul este închiderea școlilor, dacă nu le închidem prețul va fi internarea unui număr tot mai mare de minori în spitale. Ne permitem asta? Ne permitem infectările? Întreb și eu, că altceva nu văd, decât că nu ne permitem nimic altceva decât să lăsăm numărul de infectări și să se umplem spitalele. Dacă ăsta e singurul lucru pe care ni-l putem permite în continuarea, evident, înseamnă că noi ca națiune ne permitem inclusiv această decizie: că vom lăsa valul să evolueze liber, fără nicio măsură de restricție!”, a declarat Octavian Jurma la B1 TV, citat de DCNews.

Cercetătorul este de părere că o carantină națională și introducerea stării de urgență ar putea preveni scenariile cele mai sumbre.

“La această oră, singurul lucru care ar putea preveni 20.000 de cazuri ar fi o carantină națională și inducerea stării de urgență săptămâna asta! Săptămâna asta, pentru că orice măsură pe care o luăm durează 14 zile până când se întâmplă! Deși 15.000 de cazuri sunt inevitabile. 20.000 de cazuri poate, însă dacă nu luăm măsuri în această săptămână, vom ajunge la 20.000 de cazuri. Nu știm cât de sus se poate duce pandemia, pentru că niciodată, nicio țară nu a îndrăznit să lase pandemia să evolueze liber cum facem noi! Asumat politic cu orice preț. România e un caz singular!”, a spus Jurma.

Medicul a explicat, de asemenea, ce înseamnă o incidență de 6 la mie.

“O incidență de 6 la mie înseamnă că 1 din fiecare 166 de persoane cu care te întâlnești, a fost infectat în ultimele 14 zile. Însă, având în vedere să sunt cel puțin 5 persoane pentru fiecare confirmat, care nu sunt confirmate, asta înseamnă că 1 din 33 de persoane cu care te întâlnești a fost infectată în ultimele 14 zile. Discutăm de un risc epidemiologic uriaș! Trebuie să facem ceva! Scăderea de la ATI se va regăsi în creșterea numărului de decese. Am avut peste 200 de decese ieri și vom vedea sistematic și vom începe să depășim 300 - 400 de decese pe zi în fiecare săptămână”, a completat medicul.

O nouă zi cu peste 10.000 de infectări

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat ieri 10.826 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 1.561 sunt în București. În ultimele 24 de ore, 207 persoane au decedat. La ATI erau internați 1.320 de pacienți cu COVID-19. De asemenea, 310 copii cu COVID-19 sunt în spital, 20 dintre ei fiind la ATI.

Până ieri, 36.865 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Avocatul Poporului, împotriva certificatului digital obligatoriu pentru medici

Avocatul Poporului a transmis, ieri, că actele normative discutate de Guvern care au în vedere condiționarea dreptului la muncă al personalului din cadrul unităților sanitare și al centrelor rezidențiale de obținerea certificatului digital privind COVID-19, mai ales având în vedere testarea periodică din fonduri proprii, încalcă mai multe drepturi ale salariaților. Instituția consideră că este o măsură restrictivă care nu poate fi impusă decât prin lege. “Recunoscând obligația constituțională a statului de a lua măsuri pentru asigurarea sănătății publice, Avocatul Poporului apreciază că soluțiile legislative care condiționează exercitarea dreptului la muncă al personalului din unitățile sanitare publice și private, precum și al personalului încadrat în centrele rezidențiale publice și private de obținerea certificatului de vaccinare sau de certificatul de testare (cu plata testelor realizată de către angajat), sub sancțiunea suspendării contractului individual de muncă, respectiv a încetării de drept a acestuia reprezintă măsuri restrictive privind exercițiul dreptului la muncă, al egalității în 2 drepturi și al asigurării măsurilor de protecție socială, măsuri lipsite de proporționalitate și inadecvate scopului urmărit”, a transmis Avocatul Poporului. Analiza instituției privind cele două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ a fost transmisă prim-ministrului, ministrului interimar al Sănătății și ministrului Muncii și Protecției Sociale.

Profesorul de la Medicină care și-a îndemnat studenții să nu poarte mască, destituit

Șeful de catedră de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) București care le cerea studenților să nu poarte mască de protecție anti COVID-19 și care a distribuit pe Facebook teoriile conspiraționiste a fost destituit.

Profesorul doctor Leon Zăgrean, șeful Catedrei de Fiziologie și Neuroștiințe din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București, susținea că masca de protecție este un instrument al fricii.

Mai mult, în timpul unui examen, desfășurat chiar în interiorul instituției de învățământ suuperior, Leon Zăgrean le-ar fi cerut studenților să nu mai poarte mască.  „Un aspect îngrijorător a fost că la unul dintre examene am intrat, fără mască, într-un amfiteatru, bineînțeles respectându-se normele de distanțare fizică, cu intenția de a solicita studenții pentru o fotografie, fără mască, ținând seama că toate cursurile din semestrul trecut au fost online. Spre surpriza mea, doar câțiva studenți au răspuns pozitiv...”, s-a plâns profesorul pe Facebook.

În plus, el a difuzat teorii ale conspirației, dar și sfaturi ca oamenii să nu se vaccineze anti-COVID-19, pentru că morcovul, ceapa și ciupercile ar fi mai bune decât orice vaccin.

Pe 4 august, preofesorul a distribuit afirmațiile antropologului Ovidiu Coșbuc, din Bistrița, care, printre altele amintește în CV-ul său „o experiență de moarte clinică de 3 minute la Clinica Ortopedică din Cluj-Napoca în timpul unei intervenții chirurgicale, după un accident grav pe pista de schi ce a avut loc în luna ianuarie 1978.”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.