Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Sistemul de sănătate românesc în pragul anului 2020 O femeie arde ca o torță, în “tăcere”, pe masa de operație

Ziarul de Vrancea
27 dec 2019 1855 vizualizări

O pacientă a luat foc în timpul unei intervenții chirurgicale, flăcările fiind stinse cu găleata n incidentul dramatic, în urma căruia femeia se zbate între viață și moarte, a fost ținut secret de medici și reprezentanții spitalului n ministrul Sănătății acuză “omerta” unor doctori și amenință cu represalii

Deputatul USR Emanuel Ungureanu relatat sâmbătă despre un incident grav la Spitalul Floreasca din Capitală: o pacientă a luat foc pe masa de operație. El a citat declarații ale asistentelor care au văzut scena și din care rezultă că de vină ar fi medicul Mircea Beuran, cel care realiza intervenția chirurgicală. Incidentul a avut loc pe 22 decembrie. “Când m-am întors în Blocul Operator am simțit un miros puternic de fum și am verificat de unde provine, observând că focul provine din Sala 1. Intrând în sala 1 am văzut multă apă pe podea și toata lumea prezentă speriată, iar pacienta care se afla pe masa de operații fumega”, a povestit o asistentă. “Mă aflam pe holul blocului operator auzind țipete și gălăgie, îndreptându-mă către Sala 1 m-am întâlnit cu îngrijitoarea blocului operator care avea o galeată de apă în mână, i-am luat galeata ducându-mă în sală, ajunsă acolo era mult fum și foc, domnul doctor speriat s-a aplecat peste pacientă care era în flăcări. Am aruncat apa stingând focul”, a spus o a doua asistentă, citată de Ungureanu. El susține că din spusele asistentelor rezultă faptul că Mircea Beuran, care opera o bolnavă de cancer, ar fi folosit greșit substanțele de dezinfecție a tegumentelor, a îmbibat cu aceste soluții câmpul operator de sub pacientă și la contactul cu electrocauterul pielea pacientei și câmpurile sterile au luat foc. “Pacienta a ars ca o torță câteva secunde până ce o asistentă a aruncat un lighean de apă peste masa de operație”, susține deputatul. Ungureanu acuză că acest incident a fost inițial mușamalizat de către Direcția de Sănătate Publică București, iar Inspecția Sanitară de Stat care a fost trimisă în cele din urmă să cerceteze cazul nu le-a luat nicio declarație nici lui Beuran, nici celorlalți doi medici prezenți în sala de operație.

“Nu vom avea niciun fel de milă”

Ministrul Sănătății Victor Costache a confirmat incidentul și spune că a trimis corpul de control a spital pentru a verifica ce s-a întâmplat. “Este un incident deosebit de grav”, a declarat Costache. El spune că a aflat despre incident pe data de 27 decembrie, la 5 zile de la operație, de la o terță persoană, nu de la reprezentanții spitalului.

Ulterior, Costache a afirmat că este „surprinzătoare atitudinea unor chirurgi implicați în acest incident, care refuză să coopereze cu echipele de control”. El a precizat că există „pericolul mușamalizării acestui caz”. „Este regretabil că într-un spital de anvergura celui de la Floreasca se poate întâmpla un asemenea incident. Ieri seara, când am primit informația, am și dispus trimiterea imediată a unei echipe de control, de la Inspectia Sanitară, fiindcă exista pericolul mușamalizării acestui caz. Nu vom avea niciun fel de milă față de cei care au greșit, mutilând această pacientă și punându-i serios viața în pericol. Nu vreau să mă antepronunț, însă este vorba de un caz revoltător” a declarat ministrul Sănătății.

Ieri, Ministerul Sănătății a anunțat că o echipă condusă de secretarul de stat Horațiu Moldovan a mers la Spitalul Floreasca pentru a se interesa de starea de sănătate a pacientei.  Moldovan a declarat că “accidentul e rezultatul combinației dintre un biocid care s-a folosit la aseptizarea tegumentului pacientului cu concentrație ridicată de alcool, câmpurile chirurgicale textile și folosirea unui electro-bisturiu”. De altfel, medicul Mircea Beuran a explicat sâmbătă că, “pacienta fiind polialergică, nu s-a putut face câmpul cu o soluție iodată, cum se face de obicei, lucru cunoscut și de familie”. Secretarul de stat a mai spus că pacienta este foarte bine îngrijită de echipa de la Chirurgie plastică, dar este într-o situație critică, prognosticul fiind rezervat. Și Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei a declanșat verificări în acest caz.

Apărarea medicului, reacția familiei

Medicul Mircea Beuran a declarat sâmbătă seară, la Antena 3, că nu era în sala de operații în momentul producerii incidentului, că a participat ulterior, în altă sală, la intervenția care a vizat pacienta, preluând operația și finalizând-o, că a anunțat familia femeii și conducerea spitalului în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. El a susținut că la o primă evaluare era vorba despre arsuri de gradele 1 și 2 pe 25 - 30% din suprafața corpului. Conducerea Spitalului Floreasca a transmis, cu privire la cazul pacientei care a suferit arsuri în timpul unei operații, că incidentul a fost rapid gestionat de echipa medicală, intervenția chirurgicală fiind finalizată, iar cazul a fost anunțat în aceeași zi, fiind declanșată o anchetă administrativă.

Totuși, familia pacientei a precizat, într-un comunicat de presă, că nimeni nu le-a prezentat gravitatea incidentului. Aceștia au mai adăugat că au aflat anumite detalii din presă, în momentul transmiterii acestora pe posturile de televiziune. “Precizăm că, în tot acest timp, familia a fost conștientă de gravitatea bolii (cancer pancreatic), dar incidentul survenit în timpul celei de-a două operații nu ne-a fost explicat clar, nu ni s-a prezentat gravitatea situației și modul în care s-a petrecut acest accident. Am aflat anumite detalii din presă, în momentul transmiterii acestora pe posturile de televiziune. Nu facem acuzații, ne dorim doar să înțelegem ce s-a întâmplat”, se arată în comunicat.

Justiția l-a apropiat pe Băsescu de Vosganian și PSD

Preconizata desființare a Secției speciale a stârnit reacții negative din partea fostului președinte, a purtătorului de cuvânt al ALDE și a unei judecătoare propuse ministru al Justiției de către PSD

Europarlamentarul PMP Traian Băsescu consideră că dacă Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) se va desființa, în mod obligatoriu ar trebui înlocuită de o altă structură de Parchet General, obligatoriu independentă, care să fie o garanție de profesionalism și corectitudine în anchetarea magistraților. El l-a atacat pe ministrul Justiției pentru decizia de a desființa Secția. “Cătălin Predoiu este, la un pas, să pună din nou judecătorii sub controlul DNA și al altora (Nu spun SRI pentru că nu știu dacă Helwig vrea ce a vrut Maior). În loc sa interpreteze corect recomandările GRECO și ale Comisiei de la Veneția, recomandări care se referă la o îmbunătățire a premiselor de funcționare a Secției Speciale, Cătălin Predoiu face ce știe el mai bine: slugărește și el puțin pe cei care vor să vadă din nou judecătorii puși sub controlul DNA și nu numai, pentru că așa te mai poți pricopsi cu o decorație de la ambasadele străine”, a adăugat Băsescu. Europarlamentarul PMP mai susține că prin desființarea SIIJ “s-ar putea organiza, din nou, în fața DNA spectacole televizate în direct”.

“Ne reîntoarcem la practicile inchizitoriale”

Și purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, pe vremuri pe poziții incompatibile cu Băsescu, a criticat desființarea SIIJ, folosin, în mare, aceleași argumente. “Ignorarea cauzelor care au dus la apariția SIIJ dovedește clar că cei care doresc desființarea și nu reformarea SIIJ nu vor altceva decât să ne reîntoarcem la practicile inchizitoriale ale anilor 2014 - 2017”, a scris Vosganian, pe pagina sa de Facebook. De asemenea, judecătoarea Dana Gîrbovan, o apropiată a PSD, a luat apărarea Secției Speciale. “Este inadmisibil că se ignoră ostentativ motivul principal pentru care SIIJ a fost creată: modul în care dosarele cu magistrați erau instrumentate, în special de către DNA, devenise o presiune reală asupra judecătorilor. Este deja de notorietate că în repetate rânduri procurori DNA au anchetat judecători pentru că nu au fost de acord cu soluțiile pronunțate, că au încălcat secretul deliberării judecătorilor, că au deschis din oficiu dosare judecătorilor și le-au ținut deschise cu anii. În fostul CSM, de exemplu, aproape toți membrii aveau dosare la DNA”, afirmă Dana Gîrbovan, care a fost propusă în august ca ministru al Justiției de către fostul premier Viorica Dăncilă, însă nominalizarea sa a fost respinsă de către președintele Klaus Iohannis.

“Desființarea SIIJ nu înseamnă că magistrații nu vor răspunde penal”

În schimb, judecătorul Cristi Danileț afirmă că “decizia Guvernului de desființare a Secției speciale pentru investigat magistrații este una corectă atât politic, cât și juridic”. “Atenție: Desființarea SIIJ nu înseamnă că magistrații nu vor răspunde pentru infracțiunile comise, ci doar că urmărirea lor penală se va face de aceleași organe ca pentru toți cetățenii: procurorii DNA pentru infracțiuni de corupție comise de magistrați, procurorii DIICOT pentru infracțiuni de crimă organizată comise de magistrați, procurorii de la Parchetele Curții de Apel pentru alte infracțiuni comise de magistrați. Reamintesc că înființarea SIIJ nu a fost argumentată legal sau factual, că o astfel de structură nu există nicăieri în lume și că documente internaționale ale unor organisme la care România este parte prevăd desființarea ei”, mai spune Danileț, fost membru al CSM.

Guvernul a adoptat, în ședința de vineri, Memorandumul înaintat de Ministerul Justiției prin care se propune desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri seara, în începutul ședinței de guvern, în legătură cu memorandumul propus privind desființarea SIIJ, că aceasta este o instituție sui generis care iese din principiile de funcționare ale Ministerului Public, prin modul de reglementare a funcționării. Premierul Ludovic Orban a precizat că propunerea MJ de desființare a acestei secții i se pare o propunere corectă, care de altfel este și în programul de guvernare. Următorul pas va fi elaborarea de către Guvern a unui proiect de lege pe acest subiect pe care îl va înainta Parlamentului pentru dezbatere, au precizat surse guvernamentale.

Femeie de 37 de ani, dată dispărută, găsită înecată în râul Mureș

O femeie din municipiul Aiud, în vârstă de 37 de ani, dată dispărută vineri după-amiaza, a fost găsită sâmbătă înecată în râul Mureș, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Femeia a plecat de la locuința sa din Aiud în cursul dimineții de vineri, iar câteva ore mai târziu a fost sesizată Poliția cu privire la faptul că ea nu a mai revenit la domiciliu. Aceasta a fost dată în urmărire, în acțiunea de căutare efectivă fiind angrenați în jur de 20 de polițiști și jandarmi din zona Aiudului. La solicitarea Poliției, Detașamentul de Pompieri Aiud a intervenit sâmbătă în acțiunea de căutare a femeii, de această dată pe raza localității Rădești, pe râul Mureș. Pompierii au intervenit cu ajutorul unei bărci pneumatice. “Din păcate, femeia dată dispărută a fost găsită decedată, în râul Mureș“, a anunțat, câteva ore mai târziu, IPJ Alba.

Fetiță de 11 ani, în comă după ce tatăl ei s-a urcat băut la volan și s-a răsturnat cu mașina

O fetiță de 11 ani a fost transportată în comă la spital, după ce tatăl ei a provocat un accident rutier, sâmbătă după-amiaza, în localitatea Govora, din județul Vâlcea. Potrivit Poliției Vâlcea, bărbatul de 37 de ani, din Băile Govora, avea o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. El conducea o mașină, în care se afla și fiica sa de 11 ani, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, a intrat cu autoturismul într-un gard, după care s-a răsturnat. Fetița de 11 ani a fost grav rănită. Potrivit reprezentanților ISU Vâlcea, fetița, cu un traumatism cranian sever, a fost transportată la Spitalul din Râmnicu Vâlcea în comă de gradul 3.

Agresorii jandarmeriței, închisoare cu suspendare

Agresorii femeii jandarm la mitingul din 10 august 2018, din Piața Victoriei, au fost condamnați în primă instanță la închisoare cu suspendare, la muncă în folosul comunității și la interzicerea unor drepturi, inclusiv a participării la adunări publice și proteste. Conform deciziei instanței, cei șapte agresori ai femeii jandarm și ai colegului ei la mitingul care a avut loc în 10 august 2018, în Piața Victoriei din Capitală au fost condamnați pentru ultraj și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, doi fiind condamnați și pentru uz de armă fără drept.

Pedepsele la închisoare cu suspendare sunt cuprinse între un an și 2 ani și 8 luni, conform deciziei Judecătoriei sectorului 1. De asemenea, li se interzice participarrea la orice fel de adunări publice sau proteste pe durata a cinci ani.

Trei dintre ei sunt condamnați la plata în solidar față de femeia jandarm a sumei de 10.000 de euro. Aceleași trei persoane au fost obligate la plata către Spitalul Clinic de Urgență București a sumei de 1.630,12 lei, cu titlu de daune materiale, respectiv contravaloare îngrijiri medicale acordate femeii, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective.

Alți trei agresori au fost condamnați la plata către spital a sumei de 1.314,51 lei, cu titlu de daune materiale, respectiv contravaloare îngrijiri medicale acordate jandarmului agresat, care însă nu a primit și despăgubiri. Patru dintre condamnați vor presta, după caz, muncă neremunerată în folosul comunității. Decizia nu este definitivă.

Fiul lui Sile Cămătaru, prins drogat la volan

Un bărbat a fost reținut, și apoi arestat preventiv, după ce a condus o mașină în județul Olt sub influența drogurilor și fără a avea permis de conducere. Bărbatul este fiul lui Sile Cămătaru, Albert Balint, care recent a fost prins și în București conducând fără permis. De asemenea, el a fost reținut la Timișoara la jumătatea lunii decembrie după ce a înjunghiat un tânăr, fiind eliberat după ce victima sa și-a retras plângerea. “În urma controlului efectuat, s-a stabilit faptul că, un bărbat, de 32 de ani, din București, a condus autoturismul având dreptul de a conduce suspendat.Totodată, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv, însă a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice de sânge”, au precizat reprezentanții IPJ Olt. Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Șeful Poliției Vâlcea, lăsat fără permis de subalterni

O razie organizată de polițiștii din Horezu l-a lăsat fără permis de conducere pe șeful Poliției Vâlcea, comisarul Sorin Ovidiu Oară, care a fost prins de radar cu o viteză peste limita legală. Ca urmare, subordonații i-au reținut permisul în vederea suspendării pentru 90 de zile, cu posibilitatea de reducere la 30 de zile, scrie Gazeta Vâlceană.

Conform aceleiași surse, comisarul Oară se pare că circula cu o viteză de 125 km/h pe o porțiune de drum cu limită de 70 km/h.

PNL: Candidații pentru funcția de primar stabiliți până la 1 martie

Președintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat că liberalii trebuie să-și stabilească, până la 1 martie, candidații pentru funcția de primar în toate localitățile, menționând că se va face un sondaj de opinie pentru a decide dacă partidul va merge cu un candidat comun cu USR la Primăria Capitalei. “Vom face o analiză, vom efectua un sondaj de opinie cu reprezentativitate și la nivelul Bucureștiului, dar și la nivelul fiecărui sector. Vom testa candidații noștri. De asemenea, vom testa și alți candidați și vom lua o decizie în funcție de datele pe care le vom obține din această amplă analiză sociologică”, a spus Orban. Liderul liberal a menționat, legat de posibilitatea ca Nicușor Dan să intre în această analiză sociologică, că vor fi testați “toți potențialii candidați, pe diferite scenarii posibile”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.