Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Sindicaliști, despre desființarea ANL: „Abuzivă”

Ziarul de Vrancea
14 apr 2025 785 vizualizări

 „Cerem încetarea imediată a acestei decizii suspecte şi iraţionale”, a transmis Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie

 

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) consideră că desfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) este una abuzivă, cu mize politice şi economice ascunse şi cu un „obiectiv simplu, preluarea fondurilor ANL, resurse din chirii, vânzări şi propriile depozite”. Potrivit FNSA, toate acestea vor merge la minister pentru a fi „cheltuite” fără nicio garanţie că vor fi folosite în continuare în beneficiul tinerilor sau comunităţilor.

„ANL este ţinta unei decizii politice nechibzuite, prezentată sub pretextul unei «restructurări eficiente». Adevărul? Este o distrugere calculată a unei instituţii solide şi performante, cu peste 25 de ani de experienţă în serviciul cetăţenilor, în beneficiul intereselor obscure ale anumitor grupuri politice şi economice. Sub pretextul unei  «eficientizări» care nu are temei juridic sau financiar, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anunţă, cu grabă suspectă, desfiinţarea ANL. Fără organizarea unei consultări reale, fără transparenţă, fără justificări sau analize corecte. Acest demers nu ţine cont de faptul că ANL NU este o povară bugetară, fiind o instituţie care se finanţează singură şi nu pune presiune asupra contribuabilului român”, precizează sindicaliştii într-un comunicat de presă.

Sursa citată menţionează că, în schimb, cetăţenii vor resimţi, la scurt timp după ce acest demers se va finaliza, efectele „negative ale blocajului, haosului şi abandonului sutelor de proiecte aflate în derulare” – peste 6.300 de case în construcţie şi cererile pentru peste 14.000 de locuinţe noi”.

„Programele ANL construiesc mai ieftin, mai repede şi cu mai multă transparenţă decât orice altă entitate din subordinea Ministerului Dezvoltării. Dar această productivitate reală, alături de independenţa instituţiei şi de fondurile acumulate, provoacă iritare şi stârneşte dorinţele clasei politice de a controla resursele instituţiei. Acum, acele fonduri, acea independenţă şi capacitatea ANL de a acţiona pentru comunităţi – NU pentru clientela politică – sunt vizate”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit aceleiaşi surse, Ministrul Dezvoltării, prin vocea ministrului, „a insultat public” munca angajaţilor ANL, sugerând că sunt «de 11 ori mai puţin productivi» decât cei din minister. „Această declaraţie demonstrează un profund dispreţ faţă de experţii care construiesc casele. Adevărul? Angajaţii ANL se ocupă de TOATE etapele unui proiect, în timp ce ministerul „taie panglici” şi se ocupă de finanţare. Într-adevăr, salariaţii ANL nu sunt eficienţi la tăiatul panglicilor deoarece gestionează proiectele până la acel moment în care politicienii se înghesuie, cu foarfeca în mână, să se prezinte în faţa camerelor de luat vederi, în timp ce angajaţii ANL deja muncesc la alt proiect”, precizează FNSA.

Sindicaliştii din Administraţie consideră că în spatele acestui demers „se regăseşte un obiectiv simplu: preluarea fondurilor ANL, resurse din chirii, vânzări şi propriile depozite”. „Toate acestea vor merge la minister pentru a fi „cheltuite” fără nicio garanţie că vor fi folosite în continuare în beneficiul tinerilor sau comunităţilor. ANL este o instituţie simplă şi eficientă. În loc să fie susţinută, urmează a fi desfiinţată, deşi abordează şi încearcă să rezolve una dintre problemele cele mai presante ale societăţii: accesul la locuinţe. Cerem încetarea imediată a acestei decizii iraţionale, suspecte şi abuzive! Politicienii trebuie să răspundă publicului: cui foloseşte desfiinţarea ANL şi cât ne va costa pe toţi această aşa-zisă „reformă”?”, se încheie comunicatul FNSA.

La începutul lunii aprilie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat că ministerul pe care îl conduce va fi reorganizat, prin reducerea a peste 500 de posturi, inclusiv de conducere, iar două dintre instituţiile subordonate - Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) şi Institutul Naţional de Administraţie (INA) -, vor fi desfiinţate, atribuţiile urmând să fie preluate de minister. El a explicat că astfel se va face o economie de 22,6 milioane de lei anual.

Potrivit ministrului, pentru eficientizare, ANL, instituţie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, va fi desfiinţată şi absorbită de minister, care va prelua sarcinile acesteia. În prezent, Ministerul Dezvoltării derulează investiţii legate de construirea de unităţi locative cu o eficienţă de peste 10 ori mai mare decât ANL, numărul persoanelor care se ocupă de aceste investiţii fiind mai mic, deşi gestionează investiţii mai mari. Lucrările în execuţie vor fi predate autorităţilor publice locale, iar ministerul rămâne finanţator. Din personalul actual al ANL, vor fi preluate 50 de posturi ocupate la minister, prin concurs în cazul unei suprasolicitări, iar 74 de posturi ocupate vor fi tăiate împreună cu cele vacante. Posturile de conducere din cadrul ANL vor fi implicit desfiinţate prin această reorganizare, a explicat ministrul Cseke Attila.

Sondaj CURS: George Simion - 26%, Crin Antonescu - 23%, Nicuşor Dan - 19%

potrivit sondajului, Antonescu ar fi câştigător în turul doi, şi în scenariul unei finale cu Nicuşor Dan şi în cazul unei finale cu George Simion

Un sondaj CURS realizat în perioada 3– 10 aprilie arată că în primul tur al alegerilor prezidenţiale, liderul AUR George Simion se află pe primul loc, cu 26%, urmat de Crin Antonescu, din partea Alianţei România Înainte, cu 23%, Nicuşor Dan, pe locul trei, cu 19%, Victor Ponta, pe locul 4, cu 16% şi Elena Lasconi, cu 8%. Potrivit cercetării sociologice, Crin Antonescu este câştigător în turul doi, şi în scenariul unei finale cu Nicuşor Dan şi în cazul unei finale cu George Simion. În scenariul unei finale Nicuşor Dan - George Simion, liderul AUR ar câştiga cu 54% la 46% iar într-o finală Nicuşor Dan - Victor Ponta, s-ar înregistra egalitate.

Potrivit sondajului, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 4 mai, liderul AUR George Simion ar primi 26% din voturi, urmat de Crin Antonescu, din partea Alianţei România Înainte, cu 23%. Independentul Nicuşor Dan se află pe locul trei, cu 19%, Victor Ponta, pe locul 4, cu 16% şi Elena Lasconi, cu 8%. Cristian Terheş, din partea Partidului Naţional Conservator Român, ar fi votat de 3% din repondenţi.

La întrebarea: Cine credeţi că va intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale? sondajul îl dă pe George Simion, cu 36%, Crin Antonescu (Alianţa România Înainte) cu 21%, Victor Ponta (independent) cu 11%, Nicuşor Dan (independent) cu 10%. Elena Lasconi este cotată cu 8%.

În scenariul unei finale prezidenţiale între George Simion şi Nicuşor Dan, liderul AUR ar primi 54% din voturi iar primarul Nicuşor Dan ar primi 46%.

În scenariul în care în turul doi de scrutin intră Crin Antonescu şi George Simion, Crin Antonescu ar primi 52% din voturi şi George Simion – 48%.

În scenariul unei finale prezidenţiale între Nicuşor Dan şi Victor Ponta, Nicuşor Dan ar primi 50% din voturi şi Victor Ponta – 50%. Într-o finală Nicuşor Dan-Crin Antonescu, Crin Antonescu ar primi 52% din voturi iar primarul Capitalei, 48% din voturi.

Sondajul CURS, institut apropiat de PSD, a fost realizat în perioada 3-10 aprilie, pe 1214 respondenţi, în vârstă de 18 ani şi peste, eşantionul fiind probabilist, multistadial, stratificat, prin metoda CATI. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion: Â/-2,8% la un nivel de încredere de 95%.

Iași: Femeie lovită şi incendiată de fostul soţ

O femeie în vârstă de 49 de ani, din Iaşi, se află în stare gravă la spital, după ce a fost lovită şi incendiată de către fostul soţ, incidentul având loc luni dimineaţă în faţa imobilului în care femeia locuieşte.

Potrivit poliţiştilor, femeia ar fi fost lovită cu un obiect contondent, iar ulterior incendiată de fostul soţ, în vârstă de 57 de ani. Bărbatul este căutat de poliţişti, pe numele său fiind întocmit dosar penal. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar medicii susţin că starea acesteia este gravă.

”Pacienta a suferit un traumatism cranio-cerebral şi prezintă fracturi la nivelul feţei. Are arsuri severe pe 60 la sută din suprafaţa corpului, de gradele 2 şi 3, fiindu-i afectate inclusiv căile aeriene, dar şi faţa. În prezent este în secţia de Terapie Intensivă, fiind sedată şi intubată. Vecinii sunt cei care au alertat Poliţia, după ce au auzit ţipetele femeii”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

O femeie „pericol public”, prinsă conducând pe străzile din Bucureşti deşi avea permisul auto retras din motive medicale

O femeie considerată „pericol public”, prinsă conducând pe străzile din Bucureşti deşi avea permisul auto retras din motive medicale, a fost reţinută pentru 24 de ore şi va fi dusă în faţa magistraţilor cu propunere legală. Femeia a mai fost prinsă la volan în 3 aprilie deşi nu mai avea dreptul de a conduce şi a refuzat testarea cu aparatul Drugtest, însă rezultatele probelor biologice efectuate la INML au indicat prezenţa substanţelor psihoactive în organismul său. În prezent, tânăra de 33 de ani se afla sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Duminică, 13 aprilie 2025, poliţişti ai Secţiei 18 din Bucureşti au observat în trafic un autoturism la volanul căruia se afla o femeie despre care ştiau că nu are dreptul de a conduce. Considerând că tânăra reprezintă un potenţial pericol, poliţiştii au pornit în urmărirea femeii, care a ignorat semnalele de oprire regulamentară făcute de către aceştia, continuându-şi deplasarea şi punând astfel în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. În cele din urmă, tânăra a fost blocată de echipajul de Poliţie în dreptul unui imobil. Potrivit Poliţiei Capitalei, în încercarea de a se sustrage, şoferiţa ar fi încercat să se mute pe scaunul din dreapta, fără a asigura înainte maşina, moment în care aceasta s-a deplasat, lovind autospeciala de poliţie aflată în faţă.

Femeia a fost testată cu aparatul AlcoolTest, rezultatul fiind negativ. Aceasta a refuzat însă testarea cu aparatul Drugtest, astfel că a fost condusă la sediul I.N.M.L în vederea prelevării monstrelor biologice. Femeia a fost dusă la Poliţie pentru a fi audiată şi a se dispune măsurile legale.

Bacău: Intervenţie a forţelor de ordine după ce două familii s-au luat la bătaie

Poliţiştii şi jandarmii din judeţul Bacău au intervenit, duminică seară, pentru aplanarea unui scandal izbucnit în localitatea Comăneşti, unde membrii a două familii s-au luat la bătaie. „La data de 13 aprilie, în jurul orei 19.00, pe un teren viran din oraşul Comăneşti a avut loc un conflict spontan între mai multe persoane, fiind necesară intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor. Din primele verificări s-a stabilit că, altercaţia ar fi izbucnit pe fondul unor probleme familiale”, anunţă, luni, oficialii Poliţiei Judeţene Bacău.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că neînţelegerile dintre cele două familii au pornit de la relaţia de concubinaj dintre un tânăr de 25 de ani şi o femeie. Rudele femeii i-au reproşat bărbatului comportamentul faţă de ea şi de acolo s-a ajuns la violenţă.  În urma bătăii, un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost rănit, având nevoie de îngrijiri medicale.

Poliţiştii i-au ridicat şi dus la audieri pe cei implicaţi, în urma audierilor bărbatul de 25 de ani şi altul 53 de ani fiind introduşi în arestul I.P.J Bacău.

Crin Antonescu: Iohannis a fost un preşedinte slab, nepregătit şi dăunător pentru România

Candidatul alianţei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat că Iohannis a fost un preşedinte ”slab, nepregătit şi dăunător pentru România”. El a lansat un nou clip electoral în care face o comparaţie între Klaus Iohannis şi Nicuşor Dan.  ”Da, am curaj s-o spun pe şleau, Klaus Iohannis a fost un preşedinte slab, nepregătit şi dăunător pentru România. Nicuşor Dan poate fi la fel. Nu îmi face nicio plăcere să privesc înapoi, nici către un preşedinte care a lipsit nemotivat când România a avut nevoie de el, nici către un primar general care îşi trădează electoratul după ce a făgăduit apăsat că nu îl va abandona. Este simplu. Nu ne mai permitem încă cinci ani irosiţi. Nici istoria, nici vremurile nu mai sunt dispuse să ne aştepte. Există o singură direcţie: România înainte!’, a afirmat Antonescu în clipul electoral.

Un nor de praf saharian se îndreaptă spre România

O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va traversa România, în perioada 14 - 18 aprilie, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-un comunicat publicat luni.

„În perioada 14 - 18 aprilie, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei si implicit deasupra României. Depunerile de praf vor putea fi observate în intervalele în care va ploua”, precizează meteorologii.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.