Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Se anunță scumpiri masive la pâine, lapte, carne și legume

Ziarul de Vrancea
21 oct 2018 239 vizualizări

“Dacă la un neamț o creștere de 10 cenți nu înseamnă nimic la salariul său de 2.000 de euro, însă la noi 10 cenți sau 40 de bani înseamnă foarte mult”, susține Dragoș Frumosu, președintele Sindicatelor Federației din Industria Alimentară

Prețul pâinii ar putea să crească între 15-20% până în decembrie, influențat de producția grâului din acest an, care în unele zone ale țării a fost afectată de vremea capricioasă, a declarat pentru MEDIAFAX Dragoș Frumosu, președintele Sindicatelor Federației din Industria Alimentară. „Prețul pâinii din România este un preț ireal, mult sub valoarea reală, un kg de pâine costă undeva la 3 lei - 3,5 lei, iar pe raft poate ajunge până la 6-7 lei. La pâine nu s-a modificat prețul față de anul trecut, de acum încolo se poate modifica pentru că vremea capricioasă a cam afectat producția. Până la finalul anului s-ar putea înregistra o creștere cu 15-20%”, a declarat pentru MEDIAFAX Dragoș Frumosu, președintele Sindicatelor Federației din Indutria Alimentară. „Problema noastră însă nu este asta, faptul că pentru o pâine de 1 leu vom ajunge poate să plătim 1,2 de lei, nu ar reprezenta o diferență foarte mare în buzunar. Problema noastră este că veniturile nete sunt foarte mici. Dacă la un neamț o creștere de 10 cenți nu înseamnă nimic la salariul său de 2.000 de euro, însă la noi 10 cenți sau 40 de bani înseamnă foarte mult”, adaugă Dragoș Frumosu. Reprezentantul sindicatelor spune că România importul de produse congelate reprezintă 3-4% din totalul produselor de panificație, ceea ce creează o problemă producătorilor din sector. „În supermarket-uri și hypermarket-uri există aceste pâinici congelate, pe care le găsești în majoritatea timpului majoritatea calde și tentante pentru cumpărători. Aceste 3-4 procente poate nu reprezintă la prima vedere mult foarte mult, însă annual acestea pot reprezenta câteva mii de tone”, spune Frumosu. De asemenea, liderul sindicatelor din industria alimentară spune că în România se așteaptă creșteri de preț și la lapte, carne sau legume. „La lapte este o creștere de 8% care este parțial nejustificată, dar dacă discutăm depre lapte și despre o astfel de creștere trebuie să discutăm că în alte țări membre ale Uniunii Europene, unde prețul a scăzut cu 12%, ori de ce în România există această creștere iarăși este un lucru pe care nu pot să mi-l explic în mod direct”, spune Frumosu. De asemenea, spune Dragoș Frumosu, România importă circ a 25% din laptele pentru procesare. „Până nu demult justificarea importului de lapte, deși avem potențial, era că laptele importat este mai ieftin decât cel produs aici, în condițiile în care fermierii primeau un preț de nimic”, menționează sursa citată. În privința legumelor, creșterea de preț este justificată, spune liderul sindicatelor din industria alimentară, prin faptul că volumul importurilor crește în perioada „moartă” din punct de vedere al producției. „La legume lucrurile stau puțin dierit. În perioada aprilie-mai până în octombrie importurile scad, din octombrie-martie importăm peste 80% din legume și fructe”, spune Dragoș Frumosu. Institutul Național de Statistică arată că în primele nouă luni din acest an, prețurile cartofilor au crescut cu peste 20%, iar producătorii spun că acesta reprezintă pentru ei „prețul corect”, iar fluctuația de preț este urmarea fenomenelor meteorologice schimbătoare din timpul vegetației. „Prețul a crescut în mare parte din cauza primei parte a secetei din luna mai care a fost exact în timpul vegetației, iar cartofii care nu au fost irigați nu au avut posibilitatea să se dezvolte, deci vegetația a fost pur și simplu oprită, iar pe de altă parte în luna iunie-iulie au fost foarte multe ploi, iar din această cauză cartoful a fost afectat de foarte multe boli dăunătoare”, a declarat pentru MEDIAFAX Kiss Bartha, proprietarul producătorului de cartofi Solfarm Covasna. „Prețul de anul acesta este cu aproximativ 20% mai mare decât anul trecut, de la 1 leu. Noi producătorii spunem că în comparație cu costurile pe care le avem, care pot să fie și de 25.000 de lei pe hectar, noi credem că acesta este un preț corect și cam așa ar fi corect tot timpul”, sune Kiss Bartha. În privința cărnii de porc, președintele sindicatelor din industria alimentară spune că importurile vor crește la peste 80% din cauza pestei porcine africană. „Dacă importăm acum 2-3 ani cam 70% din necesarul de carne pentru consum și procesare, din dezvoltarea fermelor din România până la apariția pestei porcine africane scăzuse importurile la 55% și era un lucru pozitiv, iar în perioada următoare preconizez că vom importa peste 80%”, a precizat pentru MEDIAFAX Dragoș Frumosu.

Șapte din zece angajați români obișnuiesc să lucreze peste program

u mai mult de jumătate dintre cei care lucrează în timpul liber invocă drept principal argument volumul mare de muncă

Programul încărcat, dorința de a fi mai competitivi și accesul la noile tehnologii sunt câteva dintre motivele pentru care aproape 70% dintre angajații români din sectorul privat lucrează și după terminarea orelor de lucru, la birou sau acasă, potrivit datelor publicate luni de BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. ”Mai mult de jumătate dintre cei care lucrează în timpul liber invocă drept principal argument volumul mare de muncă, în timp ce 27% spun că fac acest lucru ca urmare a presiunii angajatorilor, care văd în orele muncite suplimentar o dovadă de implicare în activitatea companiei”, se arată în comunicat. De asemenea, 10% preferă să lucreze în timpul liber pentru că vor să facă diferența între performanțele lor și ale celorlalți colegi și doar 9% afirmă că muncesc în plus din pasiune pentru ceea ce fac, potrivit sondajului. În plus, bariera dintre programul de lucru și timpul personal s-a redus tot mai mult în ultimii ani și pe fondul accesului la noile tehnologii. Astfel, circa 40% dintre cei care lucrează și în afara orelor de program spun că ajung să facă acest lucru tocmai pentru că au acces atât de facil la internet inclusiv pe dispozitivele mobile, obișnuind să își verifice frecvent e-mailul de serviciu și să răspundă la mesaje. O tendință tot mai puternică este ca munca suplimentară să se transfere în afara biroului, spune directorul general al BesJobs, Călin Fusu. ”Accesul la tehnologie a schimbat relațiile de serviciu așa cum le știam, cultura <always-on> devenind tot mai puternică. Cei mai mulți dintre noi își încep ziua prin a-și verifica telefonul și mailul de serviciu, aproape fiecare își verifică cel puțin încă o dată mesajele după ce ajunge acasă, iar unii continuă să rezolve diferite sarcini chiar dacă programul s-a terminat. Tehnologia pune o presiune suplimentară pe angajați. Acest lucru a făcut ca în Franța, de pildă, încă de anul trecut să se reglementeze dreptul salariaților de a se <deconecta> de la tehnologie când sunt în timpul liber, pentru a se evita riscul de suprasolicitare psihică sau chiar de burnout”, a declarat Călin Fusu. Munca peste program afectează cel mai mult angajații din middle management, care admit, în procent de circa 80%, că obișnuiesc să petreacă la birou sau acasă cel puțin o jumătate de oră în plus pe zi pentru a finaliza sarcinile, în timp ce alți 15% spun că muncesc mai mult de o oră peste programul de lucru normal. Alți 3% obișnuiesc să petreacă în plus chiar și două ore pe zi muncind de la birou sau de acasă, potrivit sondajului. ”IT-știi, inginerii, angajații din domeniul financiar, dar și cei cu profesii liberale, precum arhitecții, consultanții, designerii, ori avocații, afirmă, în proporție de 85%, că muncesc mai mult de opt ore pe zi. Cu toate astea, doar 22% dintre cei care muncesc suplimentar susțin că sunt plătiți pentru orele în plus efectuate”, se arată în comunicat. Sondajul a fost desfășurat în perioada 15 august – 30 septembrie, pe un eșantion de 1.230 de respondenți din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, din care 68% sunt fără funcții de conducere.

Atitudinea consumatorului nu diferă fundamental de la o generație la alta

Atitudinea și comportamentul consumatorului nu diferă fundamental de la o generație la alta, arată un studiu Deloitte care demonstrează că unele convingeri despre generații sunt greșite și că generalizarea unor stereotipuri trebuie evitată. „Suntem expuși astăzi în aceeași măsură tehnologiei, social media și altor factori ce influențează schimbarea. Din acest motiv, atitudinea și comportamentul consumatorului nu diferă fundamental de la o generație la alta. Studiul Deloitte demonstrează că unele convingeri despre generații sunt greșite și că generalizarea unor stereotipuri trebuie evitată. Strategiile de marketing create pe baza acestei abordări pot limita profitabilitatea și creșterea veniturilor companiilor. De exemplu, companiile au investit enorm în strategii de marketing dedicate Millennial-ilor și Generației Z, cu riscul de a rata oportunități care rezultă dintr-o abordare mai concentrată asupra tipologiei individului, și nu asupra unei anumite generații”, spune Camelia Malahov, Director Impozitare Directă Deloitte România, despre studiul „Millennial-ii și dincolo de ei. Creșterea brandului printr-o abordare transgenerațională a profilurilor consumatorilor”. Studiul infirmă opt mituri legate de obiceiurile de cumpărare care ar fi specifice fiecărei generații și conturează, în schimb, patru profiluri bazate pe atitudini în care se încadrează vârste diferite. Cele opt mituri demontate de studiu sunt: 1. Generația Z preferă magazinele online - De fapt, ponderea cumpărăturilor în magazine fizice și online înclină în favoarea celor din magazinele fizice pentru toate categoriile de vârstă, inclusiv pentru generația Z. 2. Doar consumatorii mai tineri sunt conștienți de sănătate, se îngrijesc de hrană și cumpără alimente ecologice - De fapt și persoanele mai în vârstă sunt preocupate de sănătate. 3. Consumatorii care caută prețuri mici sunt doar cei cu venituri mai mici - Toți consumatorii, indiferent de profil sau de nivelul veniturilor, caută un echilibru între preț și calitate. 4. Generațiile mai tinere nu mai sunt interesate de brandurile tradiționale - Rezultatele studiului arată că tinerii preferă brandurile pentru că „acestea spun ceva despre ei”. 5. Canalele de promovare tradiționale nu mai sunt frecventate de tineri, social media este cea mai bună modalitate de a ajunge la ei - Ca și în cazul brandurilor, canalele tradiționale rămân populare pentru a atrage consumatorii mai tineri. 6. Generațiile mai în vârstă nu utilizează social media - Studiul arată că majoritatea consumatorilor au minimum o dată pe zi expunere la cel puțin o platformă social media. 7. Doar generațiile mai în vârstă folosesc cupoane și reduceri - Aproximativ șapte din zece consumatori se bucură de sumele pe care le pot economisi prin utilizarea cupoanelor sau a cardurilor de loialitate. 8. Inovația și creșterea mărcii sunt alimentate doar de generațiile mai tinere - Persoanele cu experiență mai îndelungată, cu o putere de cumpărare mai mare au capacitatea de a contribui la creșterea mărcii în viitorul imediat. Cele patru profiluri ale consumatorilor în funcție de atitudini sunt: responsabili: segment format preponderent din Millennial-i și Generația X. Au atitudini de cumpărare responsabile, echilibrate, sunt preocupați de inovare și tehnologie. Reprezintă principala categorie pe care trebuie să o aibă în vedere departamentele de marketing; cei care obțin rezultate cu discernământ: segment dominat de Baby Boomers și Generația X. Sunt atenți la preț, pun accent pe sănătate și ingredientele produselor, preocupați de mediu, produse ecologice sau organice, receptivi la online. Sunt preocupați mai degrabă de calitate, decât de preț. Este a doua categorie pe care trebuie să o vizeze departamentele de marketing, pentru că au cele mai mari venituri; cei care aspiră la mai mult: preponderent din Generația Z adultă la început de carieră, foarte entuziaști, dornici să încerce inovații și tehnologie. Se consideră sofisticați și se concentrează pe produse noi. Fac cumpărături online și caută produse prietenoase cu mediul, organice, dar au venituri reduse; pragmatici: preponderent Generația X. Marcați de experiența crizei din 2009, sunt foarte conservatori și atenți la preț, cumpără planificat, mai puțin orientați spre produse noi, tehnologice.

Omul de afaceri Ion Țiriac se pregătește să scoată la vânzare Țiriac Leasing

Omul de afaceri Ion Țiriac se pregătește să scoată la vânzare compania Țiriac Leasing, divizia de leasing financiar a grupului Țiriac, pe o piață unde interesul pentru astfel de afaceri este destul de ridicat, informează Ziarul Financiar. Conform unor surse din piață, consultantul pentru acest proces și găsirea unui investitor este banca Rothschild. Țiriac a mai lucrat cu Rothchild la mijlocul anilor 2000, când a vrut să găsească un investitor pentru Banca Țiriac. În ultimii ani, Rothschild, prin biroul de la București, a oferit consultanță în listarea Sphera Group (Pizza Hut și KFC) la bursă și în vânzarea Urgent Cargus fondului Mid Europa Partners de către Abris Capital. Tiriac Leasing a avut un profit net de 20,5 milioane lei în 2017, cu 18% mai mult decât anul precedent, ocupând locul șapte pe piața de profil.

45% dintre români preferă să petreacă Revelionul alături de partenerul de viață

Vacanțele de Revelion sunt rezervate cel mai des de cupluri, 45% dintre români preferă să petreacă noaptea dintre ani alături de cel/cea iubit/ă, conform datelor Vola.ro, agenție de turism online. Aproximativ 30% dintre români au rezervat vacanțe pentru o singură persoană, iar în grupuri călătoresc 10%, potrivit Vola.ro. Agenția susține că rezervările făcute de români pentru vacanțele de Revelion au început timpuriu anul acesta, încă din luna februarie. Perioada medie de vacanță rezervată pentru petrecerea Noului An este de 6-7 nopți, aproximativ 35% din rezervările efectuate pe parcursul anului prin Vola.ro. În cazul șederilor cu durata de peste 8 nopți (32%), se poate observa trendul românilor de a își petrece începutul de an alături de rudele care locuiesc în afara țării. Cele mai populare destinații în acest caz sunt Londra și Roma, orașe recunoscute pentru comunitățile mari de români. De asemenea, cei mai mulți dintre români evită city break-urile de Revelion (doar 8% din rezervări). Printre destinațiile cele mai cerute de români în perioada Revelionului se află Londra, Roma, Paris, Viena, Amsterdam, Tel Aviv, Dubai. Printre preferințe se numără și destinații exotice și intercontinentale, precum Phuket, Bangkok, Singapore, Maldive, Zanzibar, Buenos Aires, New York. „Recomandăm tuturor turiștilor noștri care își doresc să călătorească de Revelion să își rezerve zborurile cu minim 2 luni înainte de data călătoriei. În felul acesta pot profita de prețurile mai mici sau de perioadele promoționale ale companiilor aeriene, când zborurile sunt cu până la 40% mai ieftine. Pe măsură ce ne apropiem de Revelion scade numărul de locuri disponibile pe zborurile comerciale cu plecare și retur în perioada Anului Nou și prețul poate crește cu până la 300%”, a declarat Claudia Tocila, Marketing Manager al Vola.ro. Prețul mediu pentru un bilet de avion spre Roma este de aproximativ 100 euro (zbor low-cost, fără bagaj de cala), 140 euro pentru Londra și aproximativ 200 euro pentru Barcelona. Cei care preferă să își petreacă vacanța la soare și plajă vor achita în medie 700 euro pentru un sejur în Dubai (zbor low-cost, fără bagaj de cala), iar pentru un sejur în Bangkok costul este de aproximativ 1.000 euro (zbor cu companie de linie, bagaj de cală inclus).

Fiat Chrysler vinde divizia Magneti Marelli pentru 6,2 mld euro

Fiat Chrysler (FCA) a convenit vânzarea diviziei producătoare de componente auto Magneti Marelli unei companiei japoneze deținute de fondul american KKR, Calsonic Kansei, pentru 6,2 miliarde de euro, au anunțat luni cele două companii, transmite Reuters. Magneti Marelli este specializată în fabricarea echipamentelor de iluminat, sistemelor de propulsie și electronicelor high-tech. Tranzacția va duce la formarea celui de-al șaptelea mare producător independent de componente auto, cu venituri de 15,2 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al companiilor. Acordul va permite companiei nou formate să reducă cheltuielile prin economii de costuri și extinderea bazei de clienți. Vânzarea este prima decizie importantă a noului director general al grupului Fiat Chrysler, Mike Manley, care a preluat conducerea în luna iulie, după îmbolnăvirea și decesul lui Sergio Marchionne. Producătorul japonez de componente a negociat timp de luni de zile cu FCA, iar inițial a făcut o ofertă de 5,8 miliarde de euro pentru Magneti Marelli, potrivit unor declarații făcute anterior de surse apropiate situației.

Indicele Robor la trei luni a crescut la 3,30%

Indicele Robor la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,30%, cel mai mare nivel din 24 august până în prezent, potrivit datelor publicate luni de Banca Națională a României (BNR). Robor la trei luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Vineri, indicele a crescut de la 3,17% la 3,28%. Luni, acesta a crescut la 3,30%, cel mai mare nivel din 24 august, când a fost tot 3,30%. Totodată, indicele Robor la șase luni a crescut luni de la 3,50% la 3,52%. Acesta este cel mai mare nivel din 3 august, când a fost 3,53%.

Prețul petrolului se umflă din nou

Prețul barilului de petrol Brent a sărit din nou peste 80 de dolari, luni, pe fondul temerilor legate de modul în care piața va resimți sancțiunile americane asupra Iranului, ce vor fi aplicate luna viitoare, anunță Reuters. Prețul atinsese luni dimineța 80,26 dolari/baril, cu 48 de cenți, sau 0,6% peste închiderea precedentă. Prețul West Texas Intermediate a urcat cu 48 de cenți (0,7%), la 69,60 dolari/baril. Sancțiunile americane asupra exporturilor iraniene sunt programante să înceapă din 4 noiembrie, președintele Donald Trump intenționând să reducă exporturile iraniene la zero pentru a forța țara să renegocieze o înțelegere a programului nuclear. În iunie OPEC a anunțat că își va spori livrările pentru a compensa scăderea exporturilor iraniene. Dar documente ale Agenției Internaționale pentru Energie arată că producătorii ar putea avea dificultăți în încercarea de a compensa scăderea, iar prețurile ar putea crește în continuare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.