Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Primul tronson din A7 scos la licitație

Ziarul de Vrancea
31 mai 2021 780 vizualizări

Termenul de execuție a lucrărilor este de 20 de luni de la semnarea contractului

Compania națională de administrare a infrastructurii rutiere (CNAIR) așteaptă până pe 4 august ofertele la licitația de execuție pentru primul tronson din autostrada A7, Ploiești – Buzău, iar valoarea contractului este estimată între 4,3 și 5,06 miliarde lei, fără TVA, potrivit anunțului publicat ieri în sistemul național de achiziții publice (SICAP).

Licitația a fost împărțită în trei loturi: Nod Dumbrava pe A3 București – Ploiești -> Mizil: 21 km, cu o valoare a contractului cuprinsă între 1,6 și 1,9 miliarde lei

Mizil – Pietroasele: 28,35 km, cu o valoare a contractului cuprinsă între 1,5 și 1,7 miliarde lei

Pietroasele – Buzău: 13,90 km, cu o valoare a contractului cuprinsă între 1,1 și 1,3 miliarde lei

În SICAP au fost urcate nu mai puțin de 369 de fișiere arhivate care cuprind întreaga documentație tehnică aferente celor trei loturi. Termenul de execuție a lucrărilor este de 20 de luni de la semnarea contractului. Potrivit documentației, în proiect sunt prevăzute 6 noduri rutiere, 42 de poduri/pasaje/viaducte, 4 parcări/spații de servicii și 2 centre de întreținere. Perdele forestiere de-a lungul întregii autostrăzi și stații de încărcare pentru vehicule electrice în spațiile de servicii.

Tronsonul Ploiești – Buzău este și cel mai mic sector al autostrăzii A7, în condițiile în care are doar 63 km față de celelalte sectoare: Buzău – Focșani (83 km), Foșcani – Bacău (96 km) și Bacău – Pașcani (77 km).

Bruxelles-ul, despre Parchetul European condus de Kovesi:

„Va urmări cu ochi de vultur planul de revenire al UE”

Parchetul European (EPPO) condus de Laura Codruța Kovesi ce și-a începe activitatea pe 1 iunie va urmări “cu ochi de vultur” desfășurarea planului de revenire al UE deoarece “sunt în joc” 750 de miliarde de euro, a transmis ieri Comisia Europeană. “Începând de astăzi, Parchetul European este în funcțiune. Acest lucru deschide un nou capitol în lupta contra criminalității transfrontaliere” afirmă un comunicat semnat de vicepreședinta Vera Jourova și de comisarii Johannes Hans și Didier Reynders.

“Statele membre au raportat, doar în 2019, fraude care efectează fonduri UE de 460 milioane de euro. Astfel de activități frauduloase au un impact direct asupra vieții de zi cu zi a oamenilor, provocând daune economice grave. Acest lucru trebuie să înceteze, mai ales că (pandemia de)COVID-19 a schimbat profund economiile noastre și avem nevoie de fiecare euro pentru revenire”, spune Bruxelles-ul.

“Acum, Parchetul European intră în luptă pentru a întări protecția bugetului UE. Va urmări implementarea NextGenerationEU cu ochi de vultur pentru a se asigura că fondurile vor ajunge în economiile noastre și la cetățenii noștri. Sunt în joc împrumuturi și grant-uri de 750 de miliarde de euro”, se mai spune în comunicat.

“Succesul nostru este o chestiune de credibilitate pentru Uniunea noastră”, a declarat fosta șefă a parchetului anticorupție din România într-o conferință de presă de marți, subliniind că înființarea acestei instanțe a necesitat “mai mult de două decenii de discuții” și “negocieri politice dificile”.

Parchetul European noul organism de luptă împotriva fraudei în Uniunea Europeană, și-a început activitatea pe 1 iunie, cu mai multe luni de întârziere. EPPO este condus de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, care este primul procuror-șef european.

CEDO condamnă România pentru incidentele „homofobe” de la Muzeul Țăranului Român

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat ieri România pentru incidentele din 2013 de la Muzeul Țăranului Român, potrivit unui comunicat transmis de CEDO, făcând referire la “eșecul poliției de a preveni o invazie a extremei drepte în timpul proiecției de filme gay și abuzuri homofobe”.

CEDO a analizat plângerea asociației ACCEPT și a cinci petenți referitoare la incidentele din seara zilei de 20 februarie 2013, când proiecția filmului “The Kids Are Alright” a fost întreruptă de grupuri extremiste prin ocuparea sălii de cinema din incinta muzeului, “scandarea unor lozinci homofobe, utilizarea publică de însemne legionare și neonaziste și amenințări cu moartea la adresa publicului și a organizatorilor”, potrivit unui comunicat al asociației ACCEPT, care promovează interesele persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transgender (LGBT) în România.

“Cazul se referă la proiecția unui film implicând o familie de același sex în timpul Lunii Istoriei LGBT din februarie 2013”, se arată în comunicatul CEDO, făcând de asemenea referire la “presupusul eșec al Statului de a proteja reclamanții de abuzurile și amenințările verbale homofobe și de a efectua o anchetă efectivă ulterioară asupra plângerii reclamanților”.

De asemenea, comunicatul face referire la “consecințele acestor incidente asupra dreptului reclamanților la libertatea de întrunire pașnică”. CEDO a hotărât că România a încălcat dreptul la nediscriminare, demnitate umană și întrunire pașnică a comunității LGBT în cauza “ACCEPT și alții împotriva României”, având ca obiect incidentele homofobe petrecute la cinematograful din cadrul Muzeului Țăranului Român în 2013.

CEDO a hotărât că România a încălcat articolul 14 împreună cu articolele 8 și 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: dreptul de a nu fi discriminat în raport cu manifestarea dreptului la viață privată și demnitate umană și exercitarea libertății de întrunire pașnică. România are de plătit daune morale și cheltuieli de judecată în valoare de 59 514 euro.

Ghinea susține că „ar fi nedrept” să i se ceară lui Barna să nu candideze la conducerea USR PLUS

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a declarat marți că ar fi nedrept să i se ceară lui Dan Barna să nu candideze la conducerea USR PLUS, comentând astfel informația că Dacian Cioloș i-a propus liderului USR, Dan Barna, să se dea amândoi la o parte din cursa pentru șefia partidului. Cristian Ghinea a spus că îl susține pe Dan Barna pentru conducerea noului partid, pentru că a reușit să facă din USR, „care era să moară”, „un partid mare, care a ajuns la guvernare”.

„Dan Barna e cel mai bun să continue. Ar fi foarte nedrept să i se ceară lui Dan Barna să nu candideze. Orice fel de competiție are un element de suspans, unii vor fi supărați, dar nu putem să nu îi dăm partidului o șansă de a merge mai departe. Cel mai bun e cel care a făcut partidul cum e acum, un partid matur. Iată că peformăm. Suntem un partid matur, stabil, democratic”, a spus Ghinea la Digi 24.

Întrebat dacă este o variantă candidatura lui Cătălin Drulă, Ghinea a subliniat încă o dată că îl încurajează pe Dan Barna să rămână în cursă și că îl sprijină cu tot ce poate. Liderul PLUS, Dacian Cioloș, i-a propus liderului USR, Dan Barna, să se dea amândoi la o parte din cursa pentru șefia partidului cu argumentul că astfel ar fi evitate tensiunile interne dintre cele două partide proaspăt fuzionate, au declarat pentru G4Media.ro surse din cele două partide. Potrivit acestora, propunerea lui Cioloș a stârnit nemulțumiri majore în USR, care consideră propunerea liderului PLUS “de neacceptat”. Propunerea a fost interpretată și ca o fugă de competiție din partea lui Dacian Cioloș, care s-ar teme că ar putea pierde șefia partidului.

Dan Barna și-a anunțat public, la începutul lunii, intenția de a candida la șefia noului partid rezultat din fuziunea USR PLUS. Dacian Cioloș a ezitat până acum să-și anunțe candidatura, însă la sfârștiul anului trecut a declarat că nu exclude o candidatură la prezidențiale în 2024.

USR PLUS are programat pentru luna septembrie congresul care ar urma să aleagă o nouă echipă de conducere a partidului rezultat din fuziune și să voteze un nou statut.

Sondaj: Doar trei partide ar intra în Parlamentul de la Chișinău

Cel mai recent sondaj al companiei iData din Republica Moldova, publicat marți, arată că numai trei partide ar trece în acest moment pragul electoral de 6% de intrare în Parlamentul de la Chișinău, iar alte două se află imediat sub prag, scrie g4media.ro. Mai precis, conform sondajului, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) conduce topul cu o intenție de vot de 39,1%. Pe locurile doi și trei se situează Blocul Socialiștilor și Comuniștilor din Moldova (BECS), format din Partidul Comuniștilor și Partidul Socialiștilor, cu un scor de 33,4% și Partidul Șor cu 10,1%. Pe pozițiile patru și cinci, sub pragul electoral, se clasează Blocul „Renato Usatîi” cu 4,9% și AUR Moldova cu 4,8%. Topul este urmat de Partidul Platforma „Dreptate și Adevăr” (PPDA) cu 3,5% și Partidul Democrat cu 1,2%.

Potrivit acestor scoruri, partidele care accede în Parlament nu pot forma o alianță de guvernare fie de orientare de stânga sau de dreapta.

Doi pui de urs au murit de foame în pădurea din zona Cheia

Doi pui de urs care au fost găsiți în pădurea din zona Cheia au murit de foame, mama acestora nefiind identificată în zonă, a declarat ieri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Prahova, Daniel Chirvase.

Potrivit acestuia, luni după-amiază a fost primit un apel la 112 prin care era semnalată prezența a doi pui de urs pe traseul de la Cabana Ciucaș spre Muntele Roșu, în zona Fântâna lui Ioan. Unul dintre pui era deja mort, iar cel de-al doilea atât de slăbit, încât nu se putea deplasa. Jandarmii au delimitat un perimetru de siguranță, însă mama puilor nu a fost găsită în zonă. În acest caz s-a luat legătura cu autoritățile competente, însă cel de-al doilea pui de urs a murit și el ulterior. Cadavrele au fost duse la sediul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Prahova.

Directorul DSVSA, Mihai Terecoasă, a precizat că cei doi pui de urs aveau circa trei luni și erau epuizați de foame, în intestinele lor nefiind găsite urme de hrană, dar și afectați de frig.

Un student din Suceava a venit la examen cu un cuțit și a amenințat că își pune capăt zilelor

Un tânăr, student în cadrul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, a intrat în sala de examen cu un cuțit și a amenințat că își pune capăt zilelor.

Bărbatul a scos cuțitul dintr-un buzunar și a amenințat că își va tăia gâtul. Tânărul este student în cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Științe a Calculatoarelor și ar fi recurs la gestul extrem pentru că nu știa răspunsul la una dintre întrebările de la test.

Paznicul facultății a sunat la 112, după ce profesorul l-a determinat pe student să se calmeze și să își pună briceagul înapoi în buzunar.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție, care a descoperit asupra studentului cuțitul, ce avea o lamă de 8cm, informează Adevărul.

Se pare că băiatul ar fi suferit de anxietate, iar în ultimul timp nu își mai luase tratamentul. Din cauza stresului cauzat de examenele finale, băiatul s-ar fi panicat și s-ar fi gândit să recurgă la gestul extrem.

Studentul a fost transportat la UPU de la SJ Suceava, de unde a fost preluat și transferat la Secția de Psihiatrie a unității medicale, pentru a primi îngrijiri suplimentare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.