Național

MOZAIC ŞTIRI NAŢIONALE: Premierul Ungariei militează în România pentru o apropiere de Rusia

Ziarul de Vrancea
27 iul 2018 703 vizualizări

Rusia nu reprezintă un pericol pentru statul maghiar, susține Viktor Orban n “Să privim Transilvania ca pe o resursă”, a mai spus premierul maghiar

Premierul maghiar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, lucrările Universității de Vară de la Băile Tușnad, că, în opinia sa, Uniunea Europeană duce o politică "primitivă" față de Rusia. "Punctul meu de vedere este că UE duce o politică, și scuzați expresia, primitivă față de Rusia, spunând că Rusia reprezintă un pericol. Pentru că, într-adevăr, în UE există țări membre care se pot de-a dreptul simți în pericol față de Rusia. Vorbim de Țările Baltice, vorbim de Polonia, istoria și apropierea geografică confirmă acest lucru, dar majoritatea țărilor din UE nu resimt acest pericol, această primejdie, nici slovacii, nici cehii și nici noi nu avem motive să credem că Rusia ar reprezenta vreun pericol, vreo primejdie pentru noi. Deci, este foarte clar că Țările Baltice, Polonia și alte țări ar beneficia de garanții suplimentare din partea NATO, din partea UE pentru a se simți în siguranță, dar restul țărilor ar trebui să beneficieze de dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Rusia. Deci, în loc de această politică primitivă față de Rusia, ar trebui să avem o politică mult mai specializată, mult mai bine definită cu Rusia", a afirmat Orban, potrivit traducerii oficiale.

În opinia sa, trebuie să se înțeleagă faptul că Rusia va continua să creeze zone tampon în jurul său, acesta fiind contextul în care trebuie analizate relațiile ruso-americane. "Va trebui să vedem ce se va întâmpla cu relațiile ruso-americane, ce vor face americanii cu aceste relații. Trebuie să înțelegem foarte clar, Rusia se autopercepe ca o țară care nu se află în siguranță dacă nu există zone tampon în jurul Rusiei. Deci, Rusia va continua să creeze aceste zone tampon în jurul țării. Iată ce s-a întâmplat cu Ucraina, dar ucrainenii au spus clar și răspicat că nu vor să facă parte din această zonă tampon, vor să se apropie mai mult de UE, de NATO și vor să construiască o Ucraină modernă. Eu nu cred că ține de realitate orice aspirație a ucrainenilor să facă parte din UE sau din NATO. Este foarte clar că scopul rușilor este să restabilească situația mai veche și să-și păstreze influența în Ucraina. Deci, în acest context, trebuie să analizăm un pic relațiile ruso-americane", a spus Viktor Orban.

1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România

Pe de altă parte, premierul ungar a declarat că România a intrat acum 100 de ani în epoca modernă, dar pentru maghiari asta nu reprezintă “un moment festiv”. El a adăugat că "de o sută de ani, România modernă nu știe ce să facă în privința stării de fapt că aici trăiesc 1,5 milioane de maghiari, iar Bucureștiul susține că Ținutul Secuiesc nici nu există. Invocând sloganul UDMR - 1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România -  cu care s-a declarat de acord, premierul ungar a subliniat că "Ținutul Secuiesc a existat și când încă nu exista România modernă și va exista și atunci când toată Europa se va fi predat Islamului". "În loc să negăm realitatea, ar trebui să privim situația ca pe o resursă. Să privim Transilvania ca pe o resursă, să ne dorim un Ținut Secuiesc tot mai puternic, o comunitate maghiară din ce în ce mai puternică. Acest lucru ar însemna un plus de forță și pentru România", a afifmat premierul Ungariei. Universitatea de Vară se desfășoară la Băile Tușnad, evenimentul fiind organizat de Fundația Pro Minoritate din Ungaria, Consiliul Tineretului Maghiar din România și CNMT.

Tomac: Orban a venit în România cu o abordare jignitoare

Președintele PMP, Eugen Tomac, a spus, referitor la declarațiile premierului ungar Viktor Orban cu privire la Centenarul Marii Uniri, că a venit în România cu "o abordare primitivă, jignitoare și de-a dreptul disprețuitoare". Tomac a afirmat că Orban nu înțelege că, după 1990, România a integrat comunitatea maghiară, astfel că, printre altele, UDMR este în Parlament, face parte din Coaliția majoritară și are acces la educație în limba maternă. “Din punct de vedere al reprezentării politice, județele Harghita și Covasna sunt conduse de către reprezentanți a minorității maghiare, conduc și în județul Mureș, decid și în Satu Mare și Bihor”, a mai spus Tomac. Președintele PMP a catalogat declarațiile lui Viktor Orban ca fiind o insultă la adresa statului român.

Mai nou, Dăncilă rescrie istoria

n premierul comite gafe și în mesajele scrise

Premierul Viorica Dăncilă a transmis în mesajul de Ziua Imnului Național că imnul "i-a mobilizat pe cei care, la 1 decembrie 1918, s-au adunat pe Câmpia Libertății de la Alba-Iulia", dar, de fapt, evenimentul a avut loc pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia, în timp ce Câmpia Libertății se află la Blaj, fiind legată de momentul 1848, când s-a strigat "Noi vrem să ne unim cu țara". Mesajul premierului a fost apoi modificat, fiind scoasă orice referire la Câmpia Libertății și fiind menținută doar formula "I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat la Alba Iulia, acordurile sale exprimând atunci bucuria voinței împlinite a românilor de unitate". Ulterior, mesajul premierului a fost șters și repostat.Adunarea de la 1 decembrie 1918 nu a avut loc pe Câmpia Libertății din Alba Iulia, ci pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia, unde episcopul unit al Gherlei, Iuliu Hossu, a rostit un discurs. Pe Câmpia Libertății din Blaj, județul Alba, au avut loc, în 1848, două adunări naționale, în lunile mai și septembrie, când zeci de mii de oameni au strigat "Noi vrem să ne unim cu țara!".

Băsescu: Biata Viorica Vasilica

Fostul președinte Traian Băsescu i-a cerut ieri premierului Viorica Dăncilă să plece de la Palatul Victoria. “Ce nu pricepe Liviu Dragnea, Doamna Premier Vasilica Viorica Dăncilă, și la momentul desemnării n-a priceput nici Președintele Iohannis este faptul că un premier, pe timpul mandatului său, este și un simbol intern și extern al poporului, al statului, al țării, al Guvernului în fruntea căruia se află”, a scris Traian Băsescu pe Facebook. Fostul președinte spune că premierul perseverează în a rămâne “înfiptă în scaunul de la Palatul Victoria”, fără a înțelege “ridicolul propriei situații”. "Săraca femeie este pusă de Dragnea să facă lucruri pentru care nici nu este pregătită și pe care, chiar dacă îi sunt scrise sau șoptite de consilieri, nu le poate citi corect și nici ține minte”, a mai scris acesta.El mai spune că, dacă ar avea un minim patriotism, Dăncilă ar înțelege că niciunui cetățen nu îi este permis să “împingă țara către penibil” și îi cere să demisioneze din funcție.

Dosar penal pentru șoferul a cărui mașină are un număr anti-PSD

Șoferul devenit celebru în România pentru că are o mașină cu numărul ”M...PSD” se va alege cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism ale cărui plăcuțe nu sunt valabile pe teritoriul țării noastre, scrie Ziarul de Craiova. Autoritățile suedeze au confirmat, printr-o adresă oficială, că adevăratele numere ale mașinii sunt RSD059, singurele care sunt acceptate pe drumurile altor țări, iar cele alese de șoferul român pot fi utilizate doar în Suedia. Răzvan, bucureșteanul care conduce autoturismul Audi cu acest număr a fost vineri seara în Craiova, scrie sursa citată. Acesta și-a achitat taxa de parcare pe un loc în fața primăriei și a așteptat ca trecătorii să își facă poze cu mașina sa. Polițiștii craioveni l-au oprit în trafic înainte sa părăsească orașul, l-au legitimat, și acum fac demersuri pentru întocmirea dosarului penal. ”Se prevede că numere de înmatriculare mai sus menționate sunt valabile doar pe teritoriul național al acestui stat și nu sunt valabile pe teritoriul altor țări. Totodată, în aplicația EUCARIS numărul de înmatriculare permanent al autoturismului de mai sus este RSD059”, au transmis oficialii MAI către toate inspectoratele de poliție județene, Brigada Autostrăzi și Direcția Generală de Poliție a municipiului București.Șoferul a ajuns și în atenția presei internaționale, după ce fotografiile cu autoturismul său au devenit virale pe rețelele sociale. Euronews a relatat săptămâna trecută despre românul care a pus pe numărul mașinii ”M...PSD”.

Mașina este înregistrată în Suedia, o țară care le permite proprietarilor să își personalizeze plăcuțele de înmatriculare. Potrivit legislației suedeze, plăcuța de înmatriculare poate conține orice text sau număr, în limita a șapte caractere, cu condiția să nu mai existe o combinație similară în uz. Personalizarea plăcuței de înmatriculare costă 640 de euro.

A primit acasă un colet cu gunoiul pe care l-a aruncat pe marginea unei șosele

​O femeie din județul Mehedinți a primit acasă un colet cu gunoiul menajer pe care l-a aruncat pe marginea unei șosele din Gorj. Un trecător a decis să-i trimită acasă pachetul, după ce a găsit printre resturi și facturi cu datele personale ale tinerei, transmite Mediafax. Un bărbat aflat la cules de plante medicinale, în zona Dealului Bujorăscu, din județul Gorj, i-a observat pe drumari în timp ce strângeau gunoiul aruncat de un trecător pe marginea drumului. Revoltat de gestul persoanei care și-a lăsat resturile în apropierea șoselei, acesta a strâns gunoiul și a expediat coletul la adresa de pe documentele lăsate printre deșeuri.  "Ea a aruncat gunoiul și un cetățean intrigat, cu puternic simț civic, i-a trimis coletul acasă. A lăsat în gunoi și facturi, dar și alte acte. A aruncat inclusiv pampers. În păduri se aruncă destul de multe gunoaie. Este un exemplu de urmat, poate așa o să se înțeleagă că nu este normal să aruncăm gunoiul peste tot. Întâmplarea a avut loc pe Dealul Bujorascu. Îl felicităm pe domnul care a făcut acest gest, a și plătit transportul. Gunoiul a ajuns la destinatie, 11 kilograme în total și a fost primit, nu s-a întors la expeditor. Omul a trimis coletul cu confirmare de primire. Era la cules de plante medicinale și când a văzut gunoiul ne-a spus ”, a declarat Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu. În luna iulie, în cadrul unei acțiuni de ecologizare, drumarii au găsit un sicriu cu oseminte umane, pe marginea Drumului Național 67, în comuna Lelești, din Gorj.

Patru surori, lovite de o mașină pe trotuar.

Patru surori, cu vârste între 7 și 19 ani, au fost lovite de o mașină pe trotuar, uneia dintre ele, în vârstă de 12 ani, fiindu-i amputată gamba stângă. Conform polițiștilor, un șofer de 20 de ani a pierdut controlul mașinii și le-a  lovit pe cele patru fete aflate pe trotuar, în centrul municipiului Oradea. Două dintre fete au rămas prinse sub mașină, iar până la sosirea echipajelor medicale, trecătorii s-au mobilizat pentru a ridica mașina și a le elibera pe tinere. În urma accidentului, uneia dintre surori, în vârstă de 12 ani, i-a fost amputată gamba stângă, ea fiind transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean Timișoara, pentru evauare medicală și pentru o nouă intervenție.O altă fată are traumatism cranian și plăgi multiple, iar o alta este rănită mai puțin grav dar este încă ținută sub observație. Cea de a patra tânără rănită în accident a suferit răni ușoare.

Un șef al CJAS încasează lunar 2200 de lei "spor de vătămare"

Directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău încasează lunar 2200 de lei, spor de vătămare, anunță Ziarul de Bacău. Conform sursei citate, sporul este acordat pentru că Savin lucrează la calculator și se adaugă salariului brut de peste 14.000 de lei și tichetelor de vacanță de 1450 de lei. Ziarul de Bacău mai relatează că de sporul de vătămare beneficiază toți angajații din administrația publică locală, acesta fiind cuprins între 600 și 1400 de lei, în funcție de salariu.Dan Stoica, purtător de cuvânt al CJAS, susține că acest spor a fost dat mai mult pentru a compensa scăderea salariilor. „Aceste sporuri sunt trecute în Legea salarizării. Documentația pentru acordarea sporului de condiții vătămătoare se întocmește de către un expert în medicina muncii și se aprobă ulterior de alte instituții. Toți angajații caselor beneficiază de 15 la sută spor direct și 15 la sută spor pentru activitatea la calculator. Și nu suntem singurii angajați care avem aceste sporuri. Toți cei care lucrează, de exemplu, la calculator au acest spor. Sporurile au venit să rectifice pierderile salariale, pentru că noi am pierdut la salarii cu legea salarizării”, a declarat Stoica.Sporul se acordă după ce anual o comisie de la Direcția de Sănătate Publică vine să verifice fiecare birou pentru a vedea dacă există calculatoare, xerox-uri, imprimante sau altă aparatură care emite radiații.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.