Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Plângere penală împotriva Patriarhului Daniel din cauza textelor biblice

Ziarul de Vrancea
15 sep 2018 693 vizualizări

Un bărbat acuză violența și intoleranța promovate de unele pasaje din Vechiul Testament

O plângere penală a fost depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Patriarhului Daniel și a membrilor Sfântului Sinod, acuzându-i de concepții rasiste și xenofobe, care sunt prezentate în Biblie.  “Nu este vorba despre nemulțumirea mea, este vorba despre aplicarea legii în România. Atât timp cât legea a stabilit în mod clar și explicit interzicerea și condamnarea promovării în public a ideilor rasiste și xenofobe, precum și violența pe motive etnice și rasiale sau religioase, descoperim texte biblice care conțin asemenea idei în care se prezintă explicit crime săvârșite de către sfinți, proroci, respectiv Moise și Ilie. Aceștia sunt proslăviți în mod special de Biserica Ortodoxă Română prin rugăciuni speciale și sărbătorirea lor”, a declarat, pentru Mediafax, autorul plangerii, Vasilică Militaru, reprezentantul Asociației Neamul Românesc.

Militaru susține că Biblia, dar și celelalte cărți religioase, ar trebui să conțină o atenționare înaintea textelor care descriu acțiuni violente. “Nu se pune problema a scoate textele Bibliei. Este un demers prea radical. Conform altor precizări făcute în sensul acestei legi, instituțiile statului român au recomandat ca în astfel de situație, respectivele texte care conțin astfel de crime să conțină o atenționare care să prevină cititorul că acolo se poate întâlni cu un Dumnezeu care comandă crime și un executant ca Moise, care ucide copii. Vi se pare normal astfel de texte? Dacă justiția românească va stabili că este normal, eu mă supun hotărârii. Eu nu condamn pe nimeni. Eu am supus justiției un aspect care afectează grav moralitatea copiilor noștri, pentru că ei învață la orele de religie că Biblia este o învățătură scrisă sub inspirația Duhului Sfânt și e cuvântul lui Dumnezeu”, a mai precizat Militaru.

“Criminalul acesta este Sfântul Ilie”

De asemenea, autorul plângerii mai susține că Patriarhul Daniel promovează “personalitatea criminală” a unor sfinți. “Plângerea e depusă pe numele făptuitorului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și membrii Sfântului Sinod ai Bisericii Ortodoxe Române care aprobă tipărirea Bibliei cu aceste texte, aprobă publicarea calendarului creștin ortodox care conține cinstirea unor sfinți criminali. Am rămas stupefiat când am descoperit că Patriarhul Daniel a elogiat public personalitatea acestui criminal care a omorât prin înjunghiere 450 de oameni. Criminalul acesta este Sfântul Ilie”, a mai adăugat Vasilică Militaru.

De cealaltă parte, reprezentanții Patriarhiei României au precizat că nu vor lua în serios plângerea. “Acest domn care nu este nici teolog autentic și nici preot, este un inginer care se recomandă că a studiat teologia, se ceartă cu Sfânta Scriptură, se ceartă cu Biblia și cu cărțile din Vechiul Testament, cu profeții biblici, pe care îi acuză la incitare la violență. Îl acuză pe Patriarhul Daniel și pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române că fac trimitere, din când în când, ca orice teolog creștin, la cărțile din Vechiul Testament și la exemplele din Biblie, pe care le consideră nepotrivite și pline de mesaje violente. Acesta spune că inclusiv în manualele de religie s-ar fi strecurat uneori asemenea texte. Dumnealui are o problemă de înțelegere a realității. Eu nu iau în serios o asemenea plângere și nici un judecător evident nu va da curs unei plângeri care îi privește pe profeții Vechiului Testament”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu. Totodată, Bănescu mai precizează că plângerea depusă de Militaru este “o aberație și o tulburare de percepeție a realității cărții”. “Este o aberație, este pur și simplu o tulburare de percepere a realității acestei cărți (n.r. - Biblia). Nimeni din istoria creștinismului nu s-a simțit lezat de mesajul cărții Sfintei Scripturi. Dacă cineva e lezat, poate să nu le citească.  u e obligatoriu să citim aceste cărți. Biserica Ortodoxă Română nu va face absolut nimic. Nu luăm în considerare o asemenea plângere”, a mai adăugat Vasile Bănescu.Plângerea penală a fost depusă în data de 13 septembrie la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. “În fapt, susnumiții (n.r. - Patriarhul Daniel, membrii Sfântului Sinod BOR) au promovat și promovează public texte care incită la ură religioasă, au propagat verbal și în scris idei și concepții rasiste și xenofobe precum ura și violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unei rase și inferioritatea altora, incitarea la xenofobie”, se arată în plângerea depusă la Parchet.

Doi baschetbaliști americani, înjunghiați pe o terasă din Brăila

n unul dintre ei se află în stare gravă și a fost transferat la București n un interlop condamnat la 20 de ani de închisoare este principalul suspect în acest caz

Baschetbaliștii Darrel Bowie si Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiați în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o teresă din municipiul Brăila. ”În jurul orei 2.00, doi cetățeni americani au intrat într-un conflict spontan cu alte persoane aflate pe terasa unui bar din Brăila. În timpul conflictului, cei implicați și-au aplicat lovituri, în final cei doi cetățeni americani fiind înjunghiați. Se pare că este vorba despre un cuțit”, a declarat Geanina Niculae, din partea IPJ Brăila. Victimele au fost transportate la spital, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Sportivii au fost operați, Bowie fiind în stare gravă, cu plămânul perforat. El a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din Capitală. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Brăila,  Alina Neașcu, medicul curant a decis transferul sportivului, nu pentru că starea lui s-ar fi înrăutățit în ultimele ore, în urma intervenției chirurgicale la care a fost supus, ci pentru a preîntâmpina orice eventuală complicație. Cel de al doilea sportiv înjunghiat, un tânăr de 26 de ani, este conștient, cooperant și stabil. Potrivit site-ului oficial al clubului, Darrel Bowie are 203 centimetri și joacă pe postul de extremă. El a venit în România în urmă cu o săptămână și era în perioada de efectuare a tuturor testelor și analizelor medicale necesare.

Eliberat după 7 ani de închisoare

Potrivit unor surse judiciare, unul dintre bărbații căutați de Poliția Brăila în urma atacului ar fi Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, un cunoscut membru al lumii interlope din Brăila. Bărbatul este recidivist, el fiind condamnat pentru proxenetism și viol de o instanță din Spania, infracțiuni comise pe teritoriul acestei țări. Bărbatul a primit 20 de ani de detenție, însă a fost eliberat după 7 ani, în 2014. De asemenea, Husein ar fi comis infracțiuni cu violență în anii '90. Conform presei locale, în 1997, Dasaev, care avea 21 de ani, împreună cu câțiva membri ai unei grupări pe care ar fi condus-o, a intrat în locuința unui brăilean din cartierul Vidin și l-au bătut. Cu fețele acoperite de cagule și înarmați cu săbii și topoare, membrii grupării au acționat rapid, încercând să părăsească zona fără a lăsa urme. În 1994, același Dasaev l-ar fi bătut crunt pe un alt brăilean care a avut nevoie de 100 de zile de îngrijiri medicale. Această faptă a intrat în atenția procurorilor brăileni abia la cinci ani de la comitere și doar după ce Dasaev intrase deja la pușcărie pentru un alt eveniment, respectiv tâlhărie și ultraj la polițist. Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a declarat, ieri, că o persoană ”certată cu legea foarte mult timp” este implicată în agresarea celor doi baschetbaliști. Edilul a catalogat incidentul ca fiind ”foarte grav”. ”Astfel de incidente nu caracterizează municipiul Brăila, dar, din când în când, anumite persoane strică renumele orașului cu astfel de fapte. Atacul respectiv s-a produs în cel mai mișelesc mod posibil de către o persoană care a fost certată cu legea foarte mult timp și care s-a intors recent din străinătate”, a declarat primarul Brăilei. El a adăugat că o să poarte o discuție cu conducerea clubului de baschet al Brăilei și cu jucătorii care sunt speriați după cele întâmplate.

Inspecția Judiciară a descins la Parchetul General înainte de audierea lui  Dragnea

Doi inspectori de la Inspecția Judiciară au descins vineri dimineață la secția Parchetelor Militare din cadrul Pachetului General, solicitând procurorilor tot dosarul penal care vizează violențele comise de jandarmi împotriva manifestanților la mitingul din 10 august, au declarat surse din cadrul Inspecției pentru G4Media. ”Pretextul a fost să-l audieze pe procurorul Corbu și să ia actele din dosarul violențelor din 10 august făcut de procurorul Bogdan Pârlog ca să-i verifice activitatea, însă inspectorii de la IJ au luat la studiat tot dosarul. Nu doar li s-au comunicat actele procurorului Pârlog, dar li s-a predat tot dosarul să-l vadă câteva ore. Insistau să li se pună la dispoziție toate documentele, să vadă unde s-a ajuns cu ancheta. Vizita a fost una neanunțată. Așa că au putut să-l liniștească cât de cât pe Dragnea înainte de audierea lui la Parchet”, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Inspecției Judiciare. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, Alin Alexandru, a declarat pentru G4Media, referitor la control efectuat vineri la secția Parchetelor Militare, că ”lucrările Inspecției Judiciare au caracter confidențial”.Potrivit unui expert în drept penal citat de G4Media, Inspecția nu avea nicio competență să verifice o lucrare de urmărire penală în curs și a comis infracțiunea de uzurpare a funcției.Reamintim că președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost audiat ca martor vineri la Parchetul General în dosarul intervenției jandarmilor la protestul din 10 august, după ce acesta a afirmat într-o emisiune că mitingul a fost finanțat și din extern și că s-a încercat o lovitură de stat.

Bătrână, găsită moartă în casă, cadavrul având urme de mușcături canine

O femeie de 79 de ani din Titu, județul Dâmbovița, a fost găsită moartă, sâmbătă, în apartamentul în care locuia singură, după ce un vecin a alertat autoritățile. Polițiștii spun că trupul femeii prezintă urme de mușcături, cel mai probabil de la câinii comunitari pe care îi deținea.  În acest caz, se desfășoară cercetarea la fața locului și se va întocmi un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Liderii PSD din Transilvania, mesaj împotriva lui Dragnea

Liderii organizațiilor județene PSD din Transilvania îi solicită președintelui PSD, Liviu Dragnea, convocarea în cel mai scurt timp a Comitetului Executiv Național, potrivit vicepreședintelui PSD Gabriel Zetea, lider al PSD Maramureș. "Am avut în această după amiază o întâlnire cu colegii din PSD din Transilvania. Am discutat câteva ore, fiecare cu argumentele sale, despre direcția în care trebuie să se îndrepte pe termen scurt și mediu Partidul Social Democrat. M-am bucurat enorm să văd că părerile coincid în cele mai multe privințe și am stabilit că începând de astăzi vom vorbi între noi, membrii PSD din Transilvania, mult mai des și vom avea poziții unitare atunci când se va vorbi despre viitorul nostru. Susținem fără rezerve Guvernul PSD-ALDE și aplicarea în continuare a programului de guvernare. Toate atacurile și disensiunile publice între membrii PSD cu funcții de conducere de la București trebuie să înceteze rapid pentru a ne concentra pe rezultatele guvernării și pentru a ne putea ține de cuvântul dat românilor în 2016. Cerem președintelui Liviu Dragnea convocarea în cel mai scurt timp posibil a unei ședințe (sau a câte ședințe este nevoie) a Comitetului Executiv Național pentru a clarifica eventualele nemulțumiri a unor colegi. PSD este un partid democratic unde fiecare are dreptul să își exprime liber punctul de vedere, dar ne dorim să auzim nemulțumirile în cadrul ședințelor statutare ale partidului și nu în mass media", a scris sâmbătă pe Facebook Gabriel Zetea, care este și președintele Consiliului Județean Maramureș. El a subliniat că nu se pune problema unei discuții privind susținerea sau nu în continuare a lui Dragnea pentru funcția de președinte al partidului, adăugând că în acest caz trebuie avut în vedere dacă partidul are o persoană pregătită să își asume această poziție în acest moment și să dea rezultate.

Casa regală a refuzat invitația la nunta lui Nicolae

Casa Regală nu va participa la nunta fostului principe Nicolae, susțin surse apropiate nepotului Regelui Mihai citate de Mediafax. Surse apropiate fostului principe Nicolae au declarat că invitația pe care Nicolae și Alina Blinder au trimis-o Casei Regale a fost înapoiată fără să fie deschisă. Mai mult, susțin aceleași surse, nici mama nepotului regelui Mihai nu va participa la ceremonie.  “Casa Regală nu va veni, nu a confirmat. Nu a răspuns la invitație. A trimis-o înapoi, nedeschisă (invitația - n.r.). Mama i-a spus lui Nicoale, din câte știu, personal, că nu va veni. Doar sora lui a anunțat că vine”, a declarat sursa citată. Nepotul Regelui Mihai, fostul principe Nicolae, se căsătorește cu Alina Binder în 30 septembrie, petrecerea urmând să aibă loc la Cazinoul din Sinaia. Cei doi vor pleca de la biserică în caleașcă, așa cum s-a întâmplat în urmă cu zeci de ani, la nunta principesei Ileana, fiica Regelui Ferdinand.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.