MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Peste 56 de ţări denunţă, la ONU, rolul Rusiei după căderea dronei ruse la Galaţi
Un comportament „inacceptabil”, care „trebuie să înceteze” n pentru prima dată, Consiliul de Securitate s-a reunit la solicitarea expresă a României pe o temă care o implică direct
Peste 56 de ţări - inclusiv state membre NATO şi ale Uniunii Europene (UE) - au denunţat luni, la ONU, un comportament ”inacceptabil” al Rusiei, după căderea unei drone pe un bloc în România, săptămîna trecută, potrivit unei declaraţii citite de către ministrul român de Externe, relatează AFP.
"În noaptea de 28 spre 29 mai, o dronă rusească care transporta explozivi a intrat în spaţiul aerian român, încălcând dreptul internaţional", după care a căzut pe un imobil, o dronă care "făcea parte dintr-un atac împotriva Ucrainei", a declarat Oana-Silvia Toiu în faţa presei. Ea era înconjurată de zeci de ambasadori - inclusiv ambasadorul Statelor Unite, Franţei şi Ucrainei. "Pentru prima oară au existat cetăţeni români răniţi", a denunţat ea, înaintea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, solicitată de România.
Pentru prima dată, Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit la solicitarea expresă a României pe o temă care o implică direct. "Încălcările de către dronele ruseşti ale spaţiilor aeriene ale României şi altor parteneri din Europa Centrală şi de Est s-au repetat de la lansarea războiului rus în Ucraina şi sunt o consecinţă directă a tacticii escaladării a Rusiei", a acuzat ministrul român. "Acest ultim incident dintr-o serie a avut un impact asupra securităţii civililor nevinovaţi din România. Un asemenea comportament este inacceptabil în virtutea dreptului internaţional şi trebuie să înceteze", a subliniat ea,
Reprezentantul SUA: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO
SUA și-a exprimat solidaritatea cu România, reprezentantul american reafirmând sprijinul pentru țara noastră, partener al SUA în NATO. "Condamnăm incursiunea nechibzuită a unei drone militare ruseşti care s-a lovit în spaţiul aerian românesc de un bloc şi a dus la rănirea mai multor persoane. Statele Unite îşi afirmă sprijinul pentru aliatul din cadrul NATO, România. Ne gândim la persoanele rănite şi la cei afectaţi la Galaţi. Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO", a afirmat luni, la New York, oficialul american.
Reprezentantul SUA a subliniat că incidentul de la Galaţi arată că războiul trebuie să înceteze imediat. "Incidentul arată încă o dată de ce războiul dintre Rusia şi Ucraina trebuie să înceteze imediat. Statele Unite îşi reiterează chemarea pentru o încetare a focului imediată şi cât mai largă, ca pas pentru un sfârşit negociat şi durabil al războiului. Războiul trebuie să înceteze, Statele Unite sunt gata să facă tot ce este posibil pentru a pune capăt imediat şi pentru totdeauna războiului dintre Rusia şi Ucraina", a subliniat oficialul american la ONU.
Preşedintele român Nicuşor Dan a anunţat duminică că drona care a lovit acest bloc la Galaţi, în apropiere de frontiera cu Ucraina, care a rănit două persoane, este o dronă de tip Geran-2, un aparat de concepţie rusească. Preşedintele rus Vladimir Putin a pus la îndoială originea dronei şi a reafirmat că România "nu ameninţă ţările europene".
Activitatea în instanţe şi parchete, suspendată parţial - Joi, instanţele vor fi complet blocate în intervalul 08.00 – 12.00
Activitatea în instanţe şi parchete a fost suspendată parţial, marţi, ca formă de protest a personalului auxiliar de specialitate şi conex din sistemul judiciar faţă de prevederile noii legi a salarizării. Aceştia reclamă că nu au beneficiat de nicio majorare salarială reală în ultimii 10 ani, singurele creşteri salariale fiind obţinute exclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate pentru corectarea unor aplicări greşite ale fostei legi de salarizare. ”Actualul proiect al legii salarizării riscă să conducă la o nouă îngheţare salarială pentru următorii cinci ani”, avertizează sindicaliştii. Joi, instanţele vor fi complet blocate în intervalul 08.00 – 12.00.
Sindicaliştii din sistemul judiciar anunţă că resping "ferm" actuala formă a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, apreciind că aceasta "nu reflectă complexitatea, responsabilitatea şi rolul în înfăptuirea actului de justiţie al personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul sistemului judiciar şi nu asigură respectarea principiilor de ierarhizare, egalitate, nediscriminare, stimulare şi sustenabilitate asumate chiar prin proiectul legislativ".
Şeful statului major al Apărării, audiat la DNA militar
Şeful statului major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a fost audiat marţi, la DNA militar.
”În acest moment, Direcţia Naţională Anticorupţie desfăşoară activităţi specifice de verificare. Pentru a nu influenţa acţiunile aflate în desfăşurare, Statul Major al Apărării nu poate face comentarii suplimentare. Instituţia cooperează pe deplin cu autorităţile abilitate şi va comunica informaţiile care pot fi făcute publice, în condiţiile legii”, a transmis MApN.
Gheorghiţă Vlad a venit la audieri în ţinută civilă şi însoţit de avocat. El nu a făcut precizări legate de motivul prezenţei sale la DNA militar sau de calitatea în care a fost chemat.
Generalul Gheorghiţă Vlad a fost învestit ca şef al Statului Major al Apărării în 30 noiembrie 2023. Anterior, a fost locţiitor al şefului Statului Major al Apărării, iar în perioada 2020-2022 a deţinut funcţia de locţiitor pentru operaţii şi instrucţie în aceeaşi instituţie.
Eurostat: În 2025, 16,4% dintre minorii din România trăiau în case unde nimeni nu avea loc de muncă
În 2025, în UE existau 203 milioane de gospodării, dintre care în peste 76 de milioane erau doar adulţi singuri fără copii, arată un raport Eurostat, publicat, luni, de 1 Iunie. 23,4% dintre gospodării includeau copii în UE, iar jumătate dintre gospodăriile cu copii aveau 1 copil (50,2%), în timp ce 37,6% aveau 2 copii, iar 12,2% aveau 3 sau mai mulţi copii. România este în topul ţărilor unde gospodăriile cu copii aveau, în 2025, 3 sau mai mulţi copii.
Numărul total de gospodării din UE a crescut între 2016 şi 2025 cu 6,0%. Gospodăriile formate din adulţi singuri fără copii au înregistrat cea mai rapidă rată de creştere, de 19,2%.
22,5% din populaţia adultă locuieşte singură sau este o familie monoparentală.
Proporţia adulţilor singuri creşte odată cu vârsta. 12,5% dintre tinerii adulţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani locuiesc singuri, dar 32,2% dintre cei cu vârsta de 65 de ani sau peste erau, de asemenea, singuri. Pentru toate grupele de vârstă, proporţia bărbaţilor şi femeilor care locuiau singuri (cu sau fără copii) a fost mai mare în 2025 decât în 2016.
Repartizarea gospodăriilor arată că numărul de copii a variat considerabil între ţări.
În UE în ansamblu, în 2025, 23,4% dintre gospodării includeau copii, în timp ce 76,6% nu aveau copii, iar aproximativ o treime dintre gospodăriile din Slovacia (35,4%) şi Irlanda (30,8%) aveau copii. În schimb, mai puţin de o cincime dintre gospodăriile din Finlanda (18,2%), Lituania (18,4%) şi Germania (19,9%) includeau copii.
În 2025, 10% sau mai mult dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 17 ani trăiau în gospodării fără loc de muncă în România (16,4%), Belgia (11,9%) şi Franţa (10,3%). Aceştia erau mai puţin de 4% în Slovenia (1,7%), Croaţia (2,8%), Suedia (3,5%), Grecia (3,7%) şi Polonia (3,8%).
Între 2016 şi 2025, ponderea copiilor care trăiau în gospodării fără loc de muncă a scăzut în majoritatea ţărilor UE. Cele mai mari scăderi au fost observate în Grecia (-7,1 pp), Bulgaria (-6,7 pp) şi Cipru (-5,6 pp). Această pondere a crescut în aceeaşi perioadă în România, Finlanda şi Estonia.
Constanţa: Tânăr, arestat după ce a agresat-o pe fiica de doi ani a partenerei sale
Un tânăr de 22 de ani este cercetat de poliţiştii din Constanţa, fiind acuzat că a agresat-o pe fiica de doi ani a partenerei sale. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, marţi, că un bărbat de 22 de ani este cercetat de poliţiştii din Techirghiol pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie. ”Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la în noaptea de 30/31 mai, bărbatul în cauză ar fi agresat fizic o minoră, de 2 ani, respectiv pe fiica concubinei. Conform prevederilor legale, reprezentantului legal al minorei i-a fost înmânată o cerere pentru adresarea către instanţa de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecţie”, au afirmat poliţiştii.
ANM: Iunie începe cu ploi abundente în toată ţara
Luna iunie începe cu un regim pluviometric excedentar la nivelul întregii ţări, mai ales la munte, în timp ce temperaturile se vor menţine, în general, în jurul valorilor specifice acestei perioade, relevă estimările meteorologice pentru patru săptămâni, anunţate marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În săptămâna 1-8 iunie, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei în majoritatea regiunilor, posibil uşor mai scăzute în extremitatea estică a ţării. În schimb, cantităţile de precipitaţii vor depăşi normele climatologice la nivel naţional, mai ales în zonele montane.
În intervalul 8-15 iunie, temperaturile medii vor fi uşor sub cele normale în regiunile sudice, estice şi sud-estice, în timp ce în restul ţării se vor situa în jurul mediilor multianuale. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor vestice şi nord-vestice, unde sunt estimate cantităţi deficitare de precipitaţii.
Pentru săptămâna 15-22 iunie, meteorologii estimează temperaturi apropiate de normalul perioadei, cu valori posibil uşor mai ridicate în vestul şi nord-vestul ţării. Precipitaţiile vor fi local peste normal în regiunile sud-estice, deficitare în zonele intracarpatice şi apropiate de mediile climatologice în rest.
În ultima săptămână pentru care a fost emisă prognoza: 22-29 iunie, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale în sud-est, însă în restul teritoriului vor depăşi uşor valorile specifice perioadei, mai ales în vestul ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile extracarpatice şi apropiate de normal în celelalte zone.
Poliţist din Piatra Neamţ, înjunghiat mortal de fiul său, pe stradă
Un bărbat de 50 de ani, poliţist la Serviciul de Permise auto şi Înmatriculări, a fost înjunghiat mortal, luni seară, de fiul său în vârstă de 22 de ani, pe un bulevard din Piatra Neamţ. Tânărul este în custodia poliţiştilor. "La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 20.59, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 50 de ani, poliţist în cadrul S.P.C.R.P.I.V. Neamţ, în timp ce se afla pe bulevardul Mihail Eminescu, din municipiul Piatra-Neamţ, a fost înjunghiat cu un cuţit de către fiul său, în vârstă de 22 de ani. La faţa locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ care a declarat decesul bărbatului", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Neamţ.
Tânărul a ajuns în custodia poliţiştilor, urmând a fi administrate măsurile procedurale.
Autospecială de Poliţie, oprită în trafic de Poliția Rutieră pentru depăşirea vitezei
O autospecială de Poliţie a fost oprită în trafic, în 31 mai, de un echipaj de la Poliţia Rutieră pentru că ar fi circulat prin municipiul Galaţi cu o viteză peste limita legală admisă.
IPJ Galaţi informează că, în urma apariţiei, în mediul online, a unor imagini care surprind oprirea în trafic a unei autospeciale de poliţie de către un echipaj rutier, din primele verificări a reieşit că, la data de 31 mai 2026, poliţişti ai Biroului Rutier Galaţi au depistat în trafic o autospecială de Poliţie aparţinând Secţiei 1 Poliţie Rurală Galaţi, care circula în municipiul Galaţi cu o viteză peste limita legală admisă. "Verificările preliminare au indicat faptul că echipajul aflat în autospeciala oprită intervenise anterior la un eveniment sesizat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, în localitatea Frumuşiţa, şi se deplasa către sediul subunităţii pentru finalizarea documentelor şi activităţilor procedurale aferente intervenţiei. Având în vedere situaţia constatată, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi a dispus efectuarea de verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum şi pentru clarificarea modului de acţiune al personalului implicat", precizează sursa citată.













