Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Nou cod rutier din Italia îi revoltă pe români

Ziarul de Vrancea
8 dec 2018 691 vizualizări

Românii din peninsulă sunt nemulțumiți pentru că, în anumite condiții, nu mai au voie să circule cu mașini înmatriculate în străinătate

Românii din Italia sunt nemulțumiți de modificările Codului rutier care interzic persoanelor care au rezidența în Italia de mai mult de 60 de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în străinătate, presa relatând cazuri în care șoferi având mașini cu numere de înmatriculare românești au fost opriți de poliție și sancționați. Ambasada României la Roma a postat pe pagina sa Facebook modificările Codului Rutier, iar comentariile sunt diverse, unii români considerând că trebuie să fie respectate legile statului în care se află, alții invocând principiul liberei circulații, iar alții solicitând intervenția ambasadei. Conform relatărilor, la Florența, polițiștii au oprit un Audi cu plăcuțe de înmatriculare românești, iar în urma verificării documentelor șoferul român a primit o amendă de 498,40 euro. Un alt șofer român a primit o amendă de 1.112 euro pe raza orașului Ravenna. Certificatul de înmatriculare i-a fost confiscat și i-a fost pus sechestru pe mașină, scrie o publicație de limbă română din Italia. "Dacă noi românii suntem cetățeni europeni , atunci cu ce ne ajută Comunitatea Europeană dacă noi nu putem circula cu mașinile înregistrate în România pe teritoriul altor state europene ???", este unul dintre comentariile la postarea Ambasadei.  "Ești aici în Italia, trebuie să respecți legile de aici", este un alt punct de vedere. Alții cer simplificarea procedurilor de radiere a mașinilor înmatriculate în țară. Nu puțini sunt cei care caută portițe de scăpare interpretând legea într-un mod care să le ofere soluții favorabile.

Orban cere interveneția Guvernului

Liderul PNL Ludovic Orban solicită intervenția autorităților în cazul românilor din Italia afectați de modificările Codului rutier. Orban consideră că sunt încălcate principii referitoare la dreptul de proprietate și la libera circulație și acuză Guvernul de nepăsare. "Guvernul României a atins un nivel de nepăsare și incapacitate cronice, nefiind în stare să mai apere interesele românilor din străinătate sau măcar să fie la curent cu modul în care le sunt încălcate drepturi fundamentale, precum cel la proprietate sau liberă circulație. Somez Guvernul să întreprindă toate demersurile necesare față de autoritățile italiene pentru a opri discriminarea la care sunt supuși cetățenii români, care ar trebui să se bucure de aceleași drepturi în cadrul Uniunii Europene", afirmă liderul PNL Ludovic Orban. În opinia sa, este vorba de încălcarea gravă a două principii fundamentale, referitoare la dreptul de proprietate și la libera circulație. "Implicit, este vorba de încălcarea Tratatului Uniunii Europene prin care probabil sute de mii de români sunt prejudiciați și puși într-o situație extrem de dificilă în pragul sărbătorilor", subliniază Orban.

S-a format Alianța Vestului

Primariile a patru orașe mari din vestul țării vor face schimb de bune practici și vor încerca să atragă direct fonduri pentru infrastructura din regiune

Primarii Nicolae Robu (Timișoara), Emil Boc (Cluj- Napoca), Gheorghe Falcă (Arad) și Ilie Bolojan (Oradea) au semnat sâmbătă, la Timișoara, documentele de înființare a Alianțeu Vestului, inițiativă prin care se dorește atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea economică a zonei de vest a țării. Inițial, acțiunea celor patru primari a fost numită Patrulatera Vestului, însă având în vedere interesul mare pentru proiect arătat de alte administrații publice locale din această parte de țară, odată cu semnarea acestui document, numele asocierii s-a schimbat din Patrulaterala Vestului în Alianța Vestului (AVE), pentru a se evidenția caracterul ei deschis. Semnarea documentului a avut loc la sediul primăriei Timișoara. "Am decis să creăm un for informal pentru schimburi de idei și de experiență între noi, edilii orașelor în cauză și între administrațiile publice locale pe care le conducem, dar și de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză, dar și în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate și dezvoltare, în sens larg", a anunțat Nicolae Robu. Edilul din Timișoara a subliniat că semnarea de sâmbătă de la sediul Primăriei Timișoara este documentul - temelie al Alianței Vestului. Inițiativa celor patru primari nu are legătură cu separatismul teritorial, a subliniat și Emil Boc. "În UE sunt 300 de regiuni. Dacă toate aceste motoare ar funcționa la capacitate maximă, lucrurile ar merge mai bine. Această inițiativă își propune să folosească în interesul României acesate motoare de dezvoltare pentru că vom avea cu toții o Românie mai puternică și mai dezvoltată", a declarat Emil Boc. “Vom extinde modelele de bună practică între noi, dacă ceva funcționează bine la Timișoara va fi preluat de Oradea și așa mai departe. Și în felul acesta să recuperăm întârzierile pe care le avem", a declarat și Ilie Bolojan.

Asociația de Dezvoltare Interregională ar urma să se înființeze în primul trimestru al anului viitor.

Printre obiectivele asumate de Alianța Vestului se numără: îmbunătățirea radicală a mobilității între cele patru orașe; accelerarea implementării proiectului autostrada Transilvania; susținerea și urgentarea proiectului Via Carpathia; susținerea și urgentarea proiectului Autostrada Timișoara- Belgrad; dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteză între cele patru orașe; dezvoltarea unei rețele de transport public inter regional și intraregional; creșterea mobilității ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric, metrou metropolitan; susținerea legii parteneriatului public privat pentru proiecte de infrastructure și multe altele.

Ponta pune condiții pentru a sprijini moțiunea de cenzură

“Dacă vin cu gluma lăutărească că o să vină Guvernul Orban, nu o susținem”, spune fostul premier

Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că membrii Opoziției nu au discutat cu parlamentarii Pro România despre susținerea unui moțiuni de cenzură, Ponta spunând că, în acest context, nu poate susține „ceva ce nu cunoaște”.  „Cu noi nu au discutat. Nu ne-au zis absolut nimic. Treaba lor, să facă ce vor. Nu știu despre ce e vorba. Din moment ce nu ne-a zis nimeni nimic, nu am cum să susțin ceva ce nu cunosc. Consider că dacă nu discută cu Pro România nu au nicio șansă. Dacă discută cu noi, șansele-s mici,  Dar singuri, înseamnă că o fac așa , de ochii lumii” a spus Victor Ponta.  Președintele Pro România  a precizat că susține schimbarea guverntului Dăncilă, dar nu ar susține un guvern condus de Ludovic Orban.  „Dacă nu discută cu nimeni, înseamnă că sunt neserioși. Noi suntem deja convinși că trebuie să schimbăm Guvernul Dăncilă. Dar vrem să știm ce se pune în loc. Dacă vin să ne spună gluma aia lăutărească că o să vină Guvernul Orban nu o susținem. Dar deocamdată nu a vorbit nimeni cu noi, nu le trebuie 16 voturi. Înseamnă că nu o fac serios. Bănuiesc că nici cu cei de la UMDR nu au vorbit, nici cu minoritățile ... eu știu că nu” a  mai spus Victor Ponta. Conform opoziției, moțiunea de cenzură ar urma să fie depusă săptămâna viitoare. Liderul USR Dan Barna a declarat că a discutat cu președintele Klaus Iohannis pe tema unei moțiuni de cenzură.Liderul Pro România a mai declarat ieri că este „Zidul Plângerii” pentru social-democrații din Parlament nemulțumiți de modul în care Liviu Dragnea conduce PSD.  „Noi o să discutăm și cu alți deputați PSD, ALDE sau din alte partide dacă vor să vină alături de noi să facem o echipă puternică. O să avem noutăți, până la sfârșitul anului dar în același timp nu o să schimbăm noi, Pro România, majoritatea, că nu asta ne-am propus”  a afirmat Victor Ponta.  Întrebat dacă vor mai veni oameni din alte partide la Pro România, Ponta a răspuns? „Or să mai vină, da”.  El a precizat că discută „tot timpul” cu parlamentari de la PSD, care „se jeluiesc” la ei cu privire a comportamentul lui Liviu Dragnea.

Iohannis, de Ziua Internațională Anticorupție: Corupția, o boală care macină democrația

Președitele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul transmis ieri, de Ziua Internațională Anticorupție, că cinstea și integritatea trebuie reinstaurate la toate nivelurile societății, corupția fiind o boală care macină democrația. "Un NU hotărât corupției trebuie să devină un mod de a fi", afirmă președintele, care spune că rămâne alături tuturor magistraților care luptă împotriva corupției. "Corupția este o boală care macină democrația și ține captivi milioane de oameni în sărăcie. Corupția înseamnă lipsa autostrăzilor, spitale insalubre, școli fără condiții, administrație blocată. România nu va putea progresa la adevărata sa capacitate până ce nu vom reuși să învingem acest flagel", afirmă președintele Iohannis. El spune că susține continuarea luptei anticorupție pentru o Românie sănătoasă și rămâne alături tuturor magistraților care duc această bătălie, cu mult curaj, zi de zi. "Cinstea și integritatea trebuie reinstaurate la toate nivelurile societății noastre. Stă în puterea noastră! Un NU hotărât corupției trebuie să devină dintr-un slogan, un mod de a fi!”, afirmă șeful statului în finalul mesajului.

Tragedie pe o șosea din Suceava: cinci tineri au murit

Cinci tineri cu vârste între 17 și 21 de ani au murit după ce mașina în care se aflau a intrat sub un autotren în localitatea sucevenă Vadu Moldovei. Accidentul a fost anunțat la 112, ieri, în jurul orei 2.30 , la locul accidentului fiind găsite cinci persoane încarcerate, toate din autoturism. "Toate cele cinci victime nu mai aveau semne vitale, prezentând leziuni extrem de grave, iar ulterior personalul medical a declarat decesul", precizează ISU Suceava. Autoturismul a fost grav avariat, iar echipa de descarcerare a lucrat zeci de minute pentru extragerea celor 5 din fiarele contorsionate. Victimele aveau între 17 și 21 de ani. Cel de 21 de ani era șoferul mașinii. Cel mai probabil, șoferul circula cu viteză foarte mare în momentul în care a pierdut controlul direcției.

Bărbat mort în Bucegi după ce a fost surprins de o avalanșă

Un bărbat a murit după ce a fost surprins de o avalanșă, ieri, pe un traseu din Masivul Bucegi, trupul său fiind descoperit de mai mulți turiști care au încercat să-l resusciteze însă fără succes. Salvamontiștii au constatat că pe acel traseu există două urme de pași de om, prin urmare nu exclud posibilitatea unei a doua victime. Salvamontiștii din Bușteni au fost anunțați ieri, de către un grup de alpiniști că au descoperit, pe Valea Morarului din Masivul Bucegi, un bărbat surprins de avalanșă, a declarat pentru News.ro șeful Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc. Potrivit acestuia, la momentul la care a fost găsit, bărbatul nu mai avea semne vitale, dar turiștii au încercat să îl resusciteze, însă fără rezultat. Salvatorii montani au ajuns în zona în care se află trupul bărbatului și urmau să îl recupereze în noaptea de duminică spre luni. Gheorghe Haiduc a precizat că pe traseul pe care a urcat bărbatul mort au fost găsite două urme de pași de om, iar în aceste condiții salvamontiștii nu exclud posibilitatea ca bărbatul mort să fi fost însoțit de încă o persoană care este dispărută. Zona unde s-a produs avalanșa este situată la peste 2200 de metri altitudine, iar în acea zonă stratul de zăpadă depășește 20 de centimetri.Toate traseele de mare altitudine din Bucegi au fost închise încă din luna noiembrie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.