Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Nicuşor Dan, depre criza politică: Calm şi vom trece prin asta!

Ziarul de Vrancea
22 apr 2026 518 vizualizări

„Suntem un stat funcţional, cu o diferenţă de opinie la nivel politic. Nu se pune în discuţie direcţia pro-occidentală a României”, a rezumat șeful statului discuțiile cu partidele din lanțul guvernamental

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri seară, că a cerut partidelor, la consultările avute la Palatul Cotroceni, să dezescaladeze retorica publică şi să ”se uite la viitor, ce vom face, mai mult decât la trecut”, ”la soluţii mai mult decât la probleme”. ”Suntem evident într-o criză politică. Criza asta n-a început azi, de luni de zile neînţelegerile, diferenţele de opinie între partidele din coaliţie s-au amplificat. Ce am cerut eu partidelor la discuţiile pe care le-am avut şi o fac şi public acum este să dezescaladeze retorica publică, pe de o parte, apoi să se uite la viitor, ce vom face, mai mult decât la trecut, să se uita la soluţii mai mult decât la probleme”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, după consultările cu partidele din coaliţia de guvernare.

El a arătat că fiecare dintre actorii politici şi-a expus nemulţumiri, iar întrebarea este cum se va proceda în continuare. ”În orice formulă politică, majoritară, minoritară, vom avea nevoie de dialog între forţele politice pro-occidentale, deci dezescaladare, în acest moment, pentru a putea avea un dialog în viitor. Dincolo de criza asta politică trebuie să spunem şi să asigurăm românii că avem instituţii ale statului care funcţionează, suntem un stat funcţional, cu o diferenţă de opinie la nivel politic. Nu se pune în discuţie direcţia pro-occidentală a României”, a afirmat Nicuşor Dan. El a subliniat că partidele cu care a avut discuţii miercuri şi minorităţile naţionale ”au afirmat expres că exclud o guvernare cu forţe anti-occidentale, recte AUR”.

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că formaţiunile cu care a discutat sunt de acord să coopereze pe proiectele esenţiale pe care România le derulează pentru a intra în OCDE şi pentru a accesa şi finaliza proiectele prin programele SAFE şi PNRR. ”Deci, calm şi vom trece prin asta!”, a adăugat preşedintele.

Acesta a subliniat că a fost vorba despre consultări informale pe care le-a avut cu formaţiunile pro-occidentale.

Ciprian Ciucu: Între agresor şi agresat sunt totuşi nişte diferenţe

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu afirmă că i-a transmis preşedintelui Nicuşor Dan că, având în vedere că în actuala situaţie politică este vorba despre ”agresor şi agresat”, cartea echidistanţei constituţionale poate fi înţelesă, însă doar până la un anumit moment. Ciprian Ciucu este de acord cu preşedintele USR, Dominic Fritz, privind discuţiile care au avut loc sub semnul ”îngrijorării”, miercuri, la Palatul Cotroceni. ”Eu i-am subliniat domnului Nicuşor Dan că eu înţeleg cartea echidistanţei constituţionale, dar între agresor şi agresat, între cel care a respectat protocolul de guvernare şi cel care l-a încălcat, între cel care a stat să încaseze şi cel care a dat, sunt totuşi nişte diferenţe, din punct de vedere moral, şi această echidistanţă poate fi înţeleasă până la un punct, o înţeleg foarte bine, dar, la un moment dat, nu poţi fi permanent echidistant”, a afirmat Ciprian Ciucu, miercuri seară, la Digi 24.

Potrivit acestuia, în discuţia de la Palatul Cotroceni, pe care a catalogat-o drept ”exploratorie”, au fost abordate ”foarte multe tehnicalităţi constituţionale” legate de ce se întâmplă dacă va pica Guvernul, dacă nu va pica Guvernul şi cum vor fi numiţi noii miniştri. ”Premierul Ilie Bolojan a făcut o scurtă istorie a guvernării acesteia, care a început bine, dar care după câteva luni a început să se gripeze cu atacul pe care PSD l-a declanşat într-o primă etapă la miniştrii USR, ne aducem aminte încălcărea protocolului de PSD, cu atacul la doamna ministru Buzoianu, după care văzând că nu le-a mers, pentru că i-au cerut şi ne aducem aminte, încă de atunci, în acelaşi an, în coaliţie să o demită premierul pe doamna ministru Buzoianu, însă premierul a refuzat, nu a fost demisă şi şi-au schimbat tirul către Ilie Bolojan, neatacând Partidul Naţional Liberal. Ideea este că, în acest context, am avut de a face în această perioadă cu o acţiune planificată, asumată strategic, executată, pe baza unor punctaje şi unor consultanţi politici, adică nu a fost ceva întâmplător, ceva visceral, pur şi simplu a fost o strategie a PSD de a submina guvernarea din interiorul guvernării”, a spus Ciucu.

El a afirmat că încrederea dintre PNL şi PSD s-a dus ”la sub nivelul mării”, fiind de părere că ”este treaba PSD cum rezolvă ecuaţia în care a aruncat ţara”. Ciprian Ciucu a menţionat că niciunul dintre scenariile discutate cu preşedintele Nicuşor Dan nu a vizat un guvern care să nu fie condus de Ilie Bolojan.

„În momentul în care vom ceda şantajului PSD, vom deveni brelocul PSD”

Ciprian Ciucu mai susţine că, dacă liberaliii vor renunţa la propriul preşedinte ales pentru poziţia de prim-ministru, PNL va deveni ”brelocul PSD şi acest partid va pierde credibilitatea, sufletul, se va duce după PNŢCD”. ”Noi vom administra ţara până în momentul în care acest guvern va fi picat printr-o moţiune în Parlament. Deci asta ne asumăm. Dar când va veni moţiunea, dacă PSD va pica acest guvern, noi nu mai avem cum să avem încredere în PSD. Încrederea se câştigă greu, se pierde foarte uşor. Iar PSD ne-a pierdut încrederea de foarte mult timp. (...) În momentul în care vom ceda şantajului PSD de a renunţa la propriul nostru preşedinte ales pentru poziţia de prim-ministru, noi vom deveni brelocul PSD şi acest partid va pierde credibilitatea, demnitatea şi sufletul şi se va duce după PNŢCD”, a afirmat Ciprian Ciucu, la Digi 24.

 Întrebat dacă, în opinia sa, PSD a demarat acţiunile care au dus la ridicarea susţinerii pentru Ilie Bolojan pentru că social-democraţii erau siguri că vor primi susţinerea unei părţi din PNL, Ciprian Ciucu a răspuns afirmativ. El a refuzat că spună cine anume din PNL ar fi fost dispus să susţină schimbarea lui Bolojan din fruntea Guvernului. ”Da, ştim tot, ştim cu toţii. Nu o să vă dau numele în această seară, nu o să deschid un front în interiorul PNL acum, dar vă zic că ştim cu toţii cine sunt. Nu-i interesa, voiau doar să dărâme Guvernul Ilie Bolojan. Ca să fie foarte, foarte clar, ştim despre cine este vorba, ştim ce fac, ştim ce abordare au, nu are rost să mai negăm adevărul, am făcut-o pentru prea mult timp. Toată lumea îi ştie, şi presa îi ştie”, a adăugat Ciucu, el spunând că unii dintre pucişti „poate sunt recuperabili”.

Dominic Fritz: Vor exista discuţii cu parlamentari neafiliaţi și cu parlamentari din partide mai mici

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că formaţiunea este dispusă să discute cu parlamentari neafiliaţi şi cu cei de la partide mai mici pentru o susţinere a Guvernului condus de Ilie Bolojan din care PSD nu va mai face parte. El exclude ideea unei colaborări ”formale” între USR şi AUR. ”Să vorbim cu parlamentarii, asta este clar, dar şi noi tragem linie la o colaborare formală cu partidul AUR”, a precizat Dominic Fritz.

 Întrebat dacă prin această atitudine USR încurajează traseismul politic, pe care în trecut l-a criticat, Fritz a răspuns: ”USR vede realitatea politică în aceste zile. Cel mai important este să nu pierdem banii, să putem continua reformele şi să protejăm prosperitatea românilor şi bineînţeles că pentru asta trebuie să vedem realităţile în ochi şi nu putem să trăim într-o realitate paralelă şi tocmai de aceea suntem forţaţi acum şi noi să purtăm discuţii cu toţi cei care au fost aleşi tot de români”.

Bărbatul care şi-a ucis partenera însărcinată cu toporul în cap, condamnat definitiv la închisoare pe viaţă

Bărbatul din comuna prahoveană Lipăneşti care şi-a ucis partenera, în stradă, lovind-o cu toporul în cap, a fost condamnat definitiv la închisoare pe viaţă. Curtea de Apel Ploieşti a menţinut decizia Tribunalului Prahova, de condamnare la închisoare pe viaţă a bărbatului care şi-a ucis partenera lovind-o cu toporul în cap, sub privirile copiilor ei, pe stradă. Sentinţa a fost dată în condiţiile în care bărbatul ştia că femeia este însărcinată şi a premeditat fapta.

Crima s-a petrecut în vara anului trecut în localitatea prahoveană Lipăneşti, unde o femeie de 22 de ani, însărcinată în 8-9 săptămâni, a fost ucisă cu un topor în mijlocul străzii.

Instanţa care anul acesta l-a condamnat la închisoare pe viaţă pe autorul crimei, Constantin Marian Munteanu, a decis să îi aplice cea mai drastică pedeapsă după ce a constatat că bărbatul a premeditat fapta şi, deşi afirma că o regretă, nu se consideră responsabil, el fiind convins că principala vinovată este chiar victima, pe care o agresa frecvent şi care îl părăsise cu câteva zile înainte, refuzând să se mai întoarcă la el. ”În faza de judecată a arătat că recunoaşte săvârşirea infracţiunilor şi a avut o atitudine de aparent regret, nesusţinută însă de cele relatate în detaliu cu privire la săvârşirea infracţiunii, căutând justificarea acţiunilor sale. Analizând această atitudine a inculpatului, instanţa observă faptul că inculpatul nu manifestă în realitate o atitudine de regret, cele declarate sunt în fapt justificări ale comportamentului de care inculpatul este conştient. La nivel psihic a atribuit vina pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat concubinei, astfel cum a procedat în faza de urmărire penală şi în faţa comisiei medico-legale de examinare psihiatrică, sau mamei concubinei, soacrei, în faţa instanţei de judecată, susţinând că aceasta «voia s-o dea unui alt bărbat» şi că dacă victima ar fi fost de acord să se întoarcă la inculpat nu ar mai fi ucis-o”, se arăta în motivarea Tribunalului Prahova, care a decis în prima instanţă închisoare pe viaţă pentru Munteanu.

În acelaşi document se preciza că bărbatul, care este tatăl a doi copii dintr-o relaţie anterioară şi care mai are o fetiţă de doi ani şi jumătate cu femeia pe care a ucis-o, avea discernământ în momentul comiterii faptei şi a premeditat crima.  ”Mi-am pus în minte să o omor, gândindu-mă că mai bine moare decât să o văd la alt bărbat”, a spus el.

Ucigaşul şi victima sa, care avea 22 de ani, erau într-o relaţie de concubinaj de 3 ani, aveau un copil de 2 ani şi jumatate, iar femeia mai avea un copil de aproximativ şase ani, cu un alt bărbat. Tânăra ucisă se întorcea de la dispensarul medical, unde fusese însoţită de mama ei şi de trei copii: fiica de doi ani şi jumătate, celălalt copil al ei şi sora sa mai mică, de cinci ani, când a fost abordată de fostul concubin, pe care îl părăsise din scauza scandalurilor. Bărbatul i-a cerut din nou să se întoarcă la el, iar în faţa refuzului a mers la sora lui, de unde a luat un topor de 80 de centimetri, cu tăişul de 20 de centimetri, şi s-a întors la ea, decis să o omoare.

Băuse patru beri şi 330 de mililitri de vodcă înainte de comierea faptei. I-a dat femeii o lovitură puternică în cap. Ea a căzut la pământ, cu faţa în sus, după care el a mai lovit-o de trei ori cu toporul.  ”Inculpatul a precizat că era conştient că victima va muri dacă îi dă cu toporul în cap, pentru că era greu toporul”, se arăta în motivarea instanţei.

El a lăsat-o pe femeie în stradă, într-o baltă de sânge cu diametrul de doi metri. Un bărbat care trecea prin zonă şi care a văzut-o că mai respiră şi-a scos tricoul şi a încercat să oprească sângerarea. Victima a murit în drum spre spital.  După ce a atacat-o, agresorul a plecat ”calm” de la locul faptei şi a abandonat toporul pe stradă, la 500 de metri de locul agresiunii. Nu a sunat la 112, a mers să mai bea două beri şi o ”vodcă mică”. ”Ea trebuia să vină cu mine, dar m-a refuzat, deci este vinovată”, reiese din raportul psihiatric care a constatat că bărbatul are discernământ.

Constantin Marian Munteanu a declarat că era conştient că femeia nu va supravieţui şi să aceasta era însărcinată cu copilul lui. Instanţa de judecată a reţinut că ”gelozia şi nevoia de control total a inculpatului” au fost mobilul crimei care a îngrozit comunitatea. ”În cazul inculpatului care cu discernământ comite o faptă abominabilă fără a regreta cele comise, şansele de a obţine reintegrarea socială şi reeducarea sunt practic nule, fiind un pericol pentru semenii săi. Necesitatea aplicării unei astfel de pedepse rezultă şi din impactul social pe care faptele săvârşite de inculpat l-au avut la nivelul comunităţii, impact de care inculpatul a fost pe deplin conştient”, a motivat instanţa decizia pedepsei cu închisoarea pe viaţă.

În primă fază, Constantin Marian Munteanu, aflat în penitenciarul Mărgineni, a contestat pedeapsa cu închisoarea pe viaţă. În februarie, Curtea de Apel Ploieşti a luat act de retragerea contestaţiei.

Oligarhul Vladimir Plahotniuc, condamnat la 19 ani de închisoare

Fostul politician şi om de afaceri Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare, în dosarul „Frauda bancară”, prin decizia pronunţată miercuri de magistraţii Judecătoriei Chişinău. Fostul lider al Partidului Democrat îşi va ispăşi pedeapsa în regim închis. Acesta a lipsit de la şedinţa de judecată, precizează NewsMaker.md.

Dosarul în care a fost condamnat se referă la dispariţia în 2014 a 1 miliard de dolari din trei bănci din sistemul bancar moldovenesc - Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank - echivalentul la acea vreme a 12% din PIB-ul ţării.

Conform sentinţei, Plahotniuc este obligat să achite, în contul statului, suma de 60 de milioane de dolari – valoarea prejudiciului cauzat, inclusiv prin devalorizarea celor trei bănci. Toate sechestrele aplicate au fost menţinute, a precizat procurorul de caz, Alexandru Cernei. Valoarea acestora depăşeşte un miliard de lei.

Procurorii, care au cerut anterior 25 de ani de închisoare pentru Plahotniuc, au precizat că vor decide dacă vor contesta sentinţa.

La rândul său, avocatul fostului lider PDM a calificat decizia drept „vădit ilegală”. „Vom face uz de dreptul de a o contesta. Nu ne aşteptam la o altă decizie, având în vedere modul în care s-a desfăşurat întregul proces, cu grave abateri. Am primit un rezultat pe măsură – cu încălcări grave”, a declarat Lucian Rogac, conform NewsMaker.md.

Vladimir Plahotniuc – învinuit de escrocherie, spălare de bani, precum şi de crearea şi conducerea unei organizaţii criminale – a fost găsit vinovat pe toate capetele de acuzare. Anterior, acesta a respins acuzaţiile şi s-a declarat nevinovat.

Potrivit Procuraturii Anticorupţie, Plahotniuc ar fi obţinut, prin intermediul unor companii controlate de Ilan Şor, circa 39 de milioane de dolari şi 3,5 milioane de euro din fondurile sustrase. Dosarul a fost trimis în instanţă în iulie 2023, iar pe 28 noiembrie 2025 acuzarea a încheiat prezentarea probelor. Pe lângă dosarul „frauda bancară”, Plahotniuc este cercetat şi pentru fals în acte. Cauza a fost iniţiată în baza documentelor ridicate de anchetatorii din Grecia, din locuinţa pe care acesta o închiria la Atena. Potrivit anchetei, el ar fi utilizat identităţi multiple, fiind identificate în total 18 acte false.

Vladimir Plahotniuc se află în arest preventiv din 25 septembrie 2025, după ce a fost extrădat din Greciau. În prezent, acesta este deţinut în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău.

Despre furtul unui miliard de euro din trei bănci moldoveneşti — Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank — s-a aflat la sfârşitul lunii noiembrie 2014. După aceasta, Banca Naţională a instituit administrare specială în aceste bănci, iar ulterior autorităţile au decis lichidarea lor (băncile sunt şi în prezent în proces de lichidare). Tot atunci, Banca Naţională a acordat acestor bănci, sub garanţia Guvernului, credite în aceeaşi sumă care fusese sustrasă (aproximativ 14 miliarde de lei sau, la cursul de atunci, circa 1 miliard de euro).

Autorităţile au explicat că aceste credite erau necesare pentru a preveni panica pe piaţa bancară. Pentru acoperirea acestei datorii, Guvernul a emis şi a transmis Băncii Naţionale obligaţiuni de stat în valoare de 13,3 miliarde de lei, cu o dobândă anuală de 5%, pe care s-a angajat să le răscumpere în termen de 25 de ani. Aceste sume au fost trecute în categoria datoriei de stat. Împreună cu dobânzile aferente pe 25 de ani, suma totală va ajunge la 24,5 miliarde de lei.

Italieni vor construi primul tronson de autostradă de peste Prut

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunţă că a fost desemnat constructorul pentru ultimul tronson al Autostrăzii Unirii, de 15,5 km, contract de 3,57 miliarde lei, fără TVA, cu o durată de realizare de aproape patru ani. Proiectul include 14 poduri şi pasaje, 2 tuneluri şi 2 noduri rutiere. ”Reuşim, astăzi, un moment de referinţă pentru proiectul Autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni: stabilirea câştigătorului pentru ultimii kilometri care vor fi construiţi în România, dar şi primul tronson de autostradă de peste Prut, o premieră pe care o marcăm în cadrul Programului SAFE. În mai puţin de trei luni de la depunerea ofertelor, Compania Naţională de Investiţii Rutiere a atribuit contractul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 4 dintre Iaşi şi Podul peste Prut de la Ungheni, proiect care include şi realizarea unui segment de autostradă cu o lungime de 5 kilometri în Republica Moldova”, informează Compania Naţională de Investiţii Rutiere.

Câştigătorul contractului este Asocierea de firme din Italia, ITINERA SPA (Lider)-ICM S.P.A, SAIPEM S.P.A, valoarea ofertei fiind de 3,57 miliarde lei, fără TVA.

Durata de realizare a contractului este de 46 de luni, din care 10 luni pentru etapa de proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor, iar în cadrul proiectului a fost prioritizat segmentul de autostradă cu o lungime de 2,77 km dintre nodul rutier Golăieşti şi Podul peste Prut de la Ungheni, cu lucrări avansate. Pe traseul tronsonului 4, cu o lungime de 15,5 kilometri, vor fi construite: 14 poduri şi pasaje, 2 tuneluri (tunelul de la km. 83 având o lungime de 1760 metri), 2 noduri rutiere (nod rutier de perspectivă - drum de legătură cu Spitalul Regional şi Aeroportul Iaşi, respectiv nodul Golăieşti).

Profesorul de 67 de ani, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, arestat preventiv

Profesorul de 67 de ani, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă în vârstă de 16 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a anunţat că face verificări în acest caz. De asemenea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a transmis că a fost informat despre această situaţie de DGASPC. ”DGASPC a transmis Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa o adresă prin care, în urma unei sesizări anonime, ni s-a adus la cunoştinţă că o minoră cu vârsta de 16 ani are o relaţie cu un cadru didactic din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 2 Cernavodă, structură a Liceului Teoretic Anghel Saligny Cernavodă. În acest context, am transmis Poliţiei o adresă (spre informare) şi am solicitat liceului, cu celeritate, o notă de relaţii pentru a ne pune la dispoziţie informaţiile pe care le deţine în acest moment”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.

”Cercetările au fost demarate în urma sesizării din oficiu a poliţiştilor, iar din datele administrate în cauză a reieşit faptul că, în perioada 2024 – martie 2026, bărbatul, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, de 16 ani, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta în repetate rânduri”, au afirmat poliţiştii.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pentru luarea unei măsuri preventive. Conform unor surse judiciare, faptele au început atunci când fata avea 14 ani şi era eleva profesorului la în ciclul gimnazial, dar au continuat şi după ce ea a intrat la liceu.

Bărbatul este profesor de istorie şi geografie la Cernavodă.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.