Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Negocieri pentru Guvernul Ciucă 2

Ziarul de Vrancea
7 dec 2020 816 vizualizări

În mod aproape sigur, PNL, USR-PLUS și UDMR vor forma noul executiv, iar acesta va fi condus de actualul premier interimar n rămâne de văzut cum își vor împărți cele trei partide funcțiile în guvern

Noul guvern va fi format din PNL, USR-PLUS și UDMR, pentru că PMP nu a atins pragul electoral pentru a intra în parlament, a anunțat ieri prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan. El a spus că noul executiv ar putea fi învestit până la Crăciun. Rareș Bogdan a susținut că PNL, USR-PLUS și UDMR vor avea 244 de parlamentari, cărora li se adaugă cei 16 de la minoritățile naționale, astfel că există o majoritate care le va permite să aibă Guvernul și să “izoleze” PSD. “Cred că Parlamentul va fi învestit în 21 decembrie, deci imediat putem avea un nou guvern. Asta înseamnă până la Crăciun, până în ajunul Crăciunului”, a declarat Rareș Bogdan.

El a spus că în discuțiile pentru alianța guvernamentală nu s-a discutat pe ministere, însă premierul PNL ar trebui să aibă ministerele Justiției, Fondurilor Europene, Finanțe și Interne.

Și președintele PNL Ludovic Orban a declarat ieri, după ședința conducerii liberale, că obiectivul liberalilor este de a forma o majoritate parlamentară în jurul PNL, fără PSD și că acesta poate fi realizat. El a anunțat PNL va avea 41 de senatori și 95 de deputați, dar a precizat că acesta calcule nu sunt definitive.

Rămân 16 ministere

Liberalii vor să rămână cu următoarele ministere: Sănătate, Finanțe, Economie, Justiție, Interne, Dezvoltare Regională, Apărare, Externe. USR PLUS negociază pentru Educație, Mediu, Fonduri Europene și Energie, în timp ce UDMR va primi cu siguranță Ministerul Culturii și încă două portofolii, susțin surse politice pentru ziarul Adevărul. În principiu, Guvernul va avea doar 16 ministere: 8 la PNL, 5 la USR PLUS și 3 la UDMR.

Surse liberale au declarat pentru site-ul HotNews.ro că în interiorul partidului sunt patru propuneri pentru funcția de premier dar, cel mai probabil, Nicolae Ciucă va fi susținut de liberali pentru un mandat plin. Liberalii au strâns rândurile în jurul lui Ludovic Orban și vor șefia Camerei Deputaților pentru liderul PNL iar Senatul să meargă la USR. Acest lucru nu ar fi pe placul USR, care ar prefera șefia Camerei.

De asemenea, alianța USR PLUS vizează postul de vicepremier în viitorul guvern de coaliție, au declarat surse apropiate negocierilor.

În acest context a fost vehiculat și numele lui Dacian Cioloș pentru postul de vicepremier. Dar, potrivit surselor citate, e puțin probabil ca acesta să renunțe la poziția de șef al grupului Renew Europe, al treilea cel mai influent din Parlamentul European, mai ales în contextul unor decizii cruciale așteptate în UE pe tema bugetului multianual și a pachetului de relansare economică.

Ciolacu insistă: PSD trebuie să dea premierul

Marcel Ciolacu a afirmat ieri că PSD trebuie să fie la guvernare și să dea premierul. Liderul PSD a adăugat că i-a trimis președintelui Klaus Iohannis un exemplar din Legea fundamentală, ca măcar acum de Ziua Constituției României șeful statului să citească textul. „PSD trebuie să fie la guvernare și să dea premierul! Azi, de ziua Constituției, i-am trimis președintelui Iohannis un exemplar din Legea fundamentală a României ca să aibă reperul necesar pentru a îndeplini voința românilor!”, a scris Marcel Ciolacu marți pe Facebook.

Voturile din 99% dintre secții: PMP, tot sub prag

​PSD rămâne pe primul loc la alegerile parlamentare după centralizarea voturilor în peste 99% din secțiile de votare, având un procent în jurul a 29% la Camera Deputaților și Senat. PNL îl urmează în clasament cu un procent în jur de 25% și USRPLUS cu 15%. Și după această numărătoare aproape finală, PMP nu atinge pragul de 5% necesar pentru a intra în parlament.

Lider AUR: „Bărbații nu caută în femeie deșteptăciunea”

el a fost dat afară din Uniunea Scriitorilor

Uniunea Scriitorilor se dezice de afirmațiile lui Sorin Lavric, lider al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), intrată de curând în Parlament, care afirmă că romii sunt o “plagă socială” și bărbații nu caută în femei „deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea”, și anunță că acesta “în mod firesc” nu va mai face parte din organizație.

Conducerea Uniunii Scriitorilor din România “a luat act cu stupoare de declarațiile politice radicale pe care dl Sorin Lavric, proaspăt parlamentar, le-a făcut, cu privire la cadrul democratic în care se desfășoară viața politică din țara noastră. Respectivele opinii și atitudini reprezintă punctele de vedere personale ale lui Sorin Lavric și nu angajează în niciun fel Uniunea Scriitorilor din România”, se arată într-un comunicat de ieri al Uniunii Scriitorilor.  “Respingem orice tentativă de destructurare a cadrului democratic și orice atac la adresa minorităților naționale, religioase etc. și condamnăm orice formă de discriminare. Prin urmare, ne delimităm, ca breaslă, de declarațiile și atitudinile politice ale dlui Sorin Lavric, invitându-l să reflecteze la implicațiile lor nocive pentru democrație și pentru atmosfera din spațiul public”, a mai transmis Uniunea Scriitorilor.

Sorin Lavric a candidat la alegerile parlamentare pentru un loc în Senat din partea Alianța pentru Unirea Românilor Neamț.

Sorin Lavric s-a născut la 27 noiembrie 1967, la Turnu-Severin. El are studii universitare la București, Facultatea de Medicină Generală, Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila” (1987-1993) și Facultatea de Filozofie, Universitatea din București (1991-1996) și un doctorat în filozofie la Universitatea din București (2005).

Covid-19: Record de decese în 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat ieri 7.439 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 213 de persoane au decedat, o cifră record de la începutul pandemiei. În total, 12.660 de persoane au fost răpuse de virus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.571. Dintre acestea, 1.276 erau internate la ATI.

Până ieri, la nivel național, au fost prelucrate 4.293.672 de teste. Dintre acestea, 29.151 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.176 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.975 la cerere.

Peste două treimi dintre români susțin că, în țară, nu sunt suficiente pubele de reciclare

Șapte din zece români (69%) consideră că, la ora actuală, în România, nu sunt suficiente pubele de reciclare, iar principalele motive pentru care nu reciclează sunt asociate cu faptul că la locul de muncă nu există coșuri de reciclare, pubelele de reciclare sunt prea departe de casă sau acestea sunt mereu pline, arată datele unui studiu european, realizat de Every Can Counts, publicate marți. Conform cercetării, peste jumătate (56%) dintre respondenții români au spus că reciclează întotdeauna dozele de băuturi când sunt acasă și doar 19% reciclează atunci când sunt în deplasare, 35% când sunt la birou și 26% în locuri ca parcuri și plaje.

La nivel european, 93% dintre respondenți ar vrea să vadă mai multe pubele de reciclare pe stradă, în locuri publice, parcuri, pe plajă, în jurul punctelor de atracție și al traseelor. Ponderea a crescut la 94% atunci când oamenii au fost întrebați despre evenimente mari precum festivaluri și evenimente sportive. În plus, 90% dintre europeni au fost de părere că aceste evenimente ar trebui să folosească doar ambalaje reciclabile pentru băuturi.

În acest context, 86% dintre cetățenii europeni consideră că este mai important ca niciodată să reciclăm.

Potrivit sursei citate, oamenii au probleme în a recicla în principal atunci când sunt în deplasare, având în vedere că 83% au declarat că pun dozele din aluminiu în coșul de reciclare întotdeauna sau des atunci când sunt acasă. Obiceiul de reciclare a dozelor scade până la 54% la locul de muncă și la 49% în aer liber, în timp ce 48% reciclează în locuri precum parcuri și plaje.

Din anul 2009, Every Can Counts a contribuit la creșterea conștientizării reciclării dozelor din aluminiu, cu obiectivul de a recicla dozele consumate în Europa în procent de 100%.

Deși, conform celor mai recente date disponibile, rata de reciclare a dozelor din aluminiu a fost de 74,5%, în 2017, studiul a arătat că două treimi dintre respondenți cred că rata de reciclare a dozelor este sub 50%.

CCR a amânat din nou pronunțarea privind impozitarea pensiilor speciale

Curtea Constituțională a amânat din nou pronunțarea pe obiecțiile de neconstituționalitate formulate de Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu privire la impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%, pentru data de 15 decembrie.

Liderul deputaților PNL Florin Roman a declarat că e pentru a treia oară când CCR amână pronunțarea pe proiectul liberalilor care prevede impozitarea pensiilor speciale și precizează că judecătorii Curții trag de timp într-o speță care îi privește direct. El a mai explicat că proiectul a ținut cont de motivarea CCR referitoare la legea privind eliminarea pensiilor speciale.

Pe 26 octombrie, deputatul USR Claudiu Năsui a declarat că în ultimele patru luni, în plină pandemie, peste 3 miliarde lei s-au dus pe pensiile speciale, în timp ce lumea așteaptă decizia CCR pe această speță. „Una din prioritățile USR este eliminarea acestor clase de privilegii în care unii români sunt buni de primit, iar alții doar de plătit”, a adăugat el.

Șef de la Casa de Pensii, judecat după ce ar fi primit mită de la aproape 500 de pacienți

Un medic, fost șef al Serviciului expertiză medicală de la Casa de Pensii Bihor, a fost trimis în judecată de DNA după ce, în 2015, în decurs de 25 de zile lucrătoare, a primit mită de la aproape 500 de pacienți, în total peste 90.000 de lei, peste 17.000 de euro și alte foloase. Acestea ar fi fost primite pentru a emite decizii medicale privind capacitatea de muncă ori încadrarea într-un grad de invaliditate.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză și de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani, circa 7.000 de acțiuni și un imobil.

Dodon a promulgat legea care limitează puterile prezidențiale, deși fusese suspendată de Curtea Constituțională

Președintele în exercițiu al R.Moldova Igor Dodon a promulgat legea care prevede trecerea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) în subordinea Legislativului, deși luni Curtea Constituțională a suspendat-o până când se va întruni pentru examinarea contestației depuse de Partidul Acțiune și Solidaritate al Maiei Sandu Informația referitoare la promulgarea legii a fost confirmată pentru Deschide.md de șefa Serviciului de Presă al Președinției, Carmena Sterpu. Prin suspendarea legii Igor Dodon a fost lipsit de posibilitatea de a promulga legea până când Curtea Constituțională se va întruni pentru examinarea contestației, precizează Deschide.md.

“Astăzi (...), Curtea Constituțională a ordonat suspendarea legii adoptate pe 3 decembrie 2020”, a indicat luni Curtea într-un comunicat.       

Votată joi de Parlament la inițiativa Partidului Socialist care îl susține pe președintele Igor Dodon, această lege transferă Parlamentului în special controlul Serviciilor de Securitate (SIS).       

Această măsură a fost percepută de președintele ales, proeuropeana Maia Sandu, și de susținătorii ei ca o modalitate de a reduce rolul președintelui, favorizând Parlamentul, controlat de Dodon.

Partidul Acțiune și Solidaritate al Maiei Sandu a sesizat Curtea Constituțională pentru a o contesta.

Sandu trebuie să preia funcția la sfârșitul lui decembrie după ce a creat surpriza câștigând alegerile prezidențiale în noiembrie în fața pro-rusului Igor Dodon.  Duminică, mai multe zeci de mii de manifestanți s-au adunat la Chișinău la apelul Maiei Sandu pentru a cere demisia Guvernului și dizolvarea Parlamentului.      


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.