Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Legea pentru legalizarea tratamentului cu cannabis medicinal, dezbătută azi

Ziarul de Vrancea
11 mar 2023 548 vizualizări

Initiator este fiica unei femei ucise de cancer

Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților va dezbate, luni, utilizarea cannabisului în scop medicinal, urmând a fi asculțați specialiști din mai multe domenii. Actul normativ, cunoscut sub numele de “Legea Victoria”, a fost inițiat de Alexandra Cârstea, a cărei mamă – Victora - a murit în urmă cu mai mulți ani din cauza cancerului. De atunci, Alexandra s-a luptat pentru aprobarea legii, dar s-a lovit de repetate amânări.

Alexandra Cârstea, președintele Asociației Victoria, a explicat, pentru News.ro, că în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților vor fi invitați reprezentanți ai Ministerului Justiției, DIICOT, dar și ai altor instituții și se va discuta introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege pentru legalizarea tratamentului cu cannabis medicinal în România. Alexandra spune că politicienii români au amânat, timp de patru ani, aprobarea acestei legi care există deja în aproximativ 50 de alte țări, printre care și Germania, Marea Britanie, Grecia.

Renumitul neurolog Michael Barnes din Marea Britanie, care a și realizat un raport medical cu dovezile utilizării medicale ale cannabisului, raport ce a stat la baza adoptării legii în Marea Britanie, cunoscut ca The Barnes Report, a explicat News.ro că mii de pacienți primesc cannabis medicinal pentru durere sau alte afecțiuni precum epilepsia, scleroza multipla sau boala Crohn, în anumite stadii de boală și la indicația precisă a medicului.

“Legea a fost depusă în iulie 2019 la câteva luni după ce a murit mama mea, doamna deputat Dumitrache a inițiat proiectul de lege la care am lucrat împreună, la sfârșitul anului 2019 a trecut legea tacit de Senat și de atunci se află la Camera Deputaților.  În primul rând este foarte important de reținut, cannabisul folosit în scop medical în primul rând nu se va fuma, de aici și confuzia masivă cu utilizarea recreațională. Aceasta nu are nicio legătură cu utilizarea medicală. Se va administra medical, sub formă de tincturi, uleiuri, capsule, creme, sau inhalat. Aceste prescripții vor fi făcute de către medici care se vor specializa în acest domeniu, iar ulterior produsele se vor lua de la farmacie. Pentru fiecare afecțiune în parte vor fi stabilite doze precise. În administarea medicală nu există efectul psihotic pe care ar putea să-l aibă în urma utilizării recreaționale. Despre adicție, medicii ne-au explicat că sunt foarte multe alte produse pe care noi le consumăm zilnic, cafeaua, tutunul, alcoolul, sunt substanțe cu care noi ne confruntăm zi de zi și care sunt mult mai adictive decât ar putea să fie cannabisul, iar în scop medical cu atât mai puțin este adictiv”, a explicat Alexandra Cârstea.

Ea spune că, în Germania, de exemplu, cei mai mulți dintre pacienții care folosesc cannabis medicinal îl folosesc în terapia durerii, la recomandarea strictă a medicului. “Este foarte important pentru terapia durerii, este extrem de important. În Germania, de exemplu, legea a trecut de aproape 4 ani, s-a constat în acești ani că majoritatea prescripțiilor din Germania sunt pentru durere, 60% dintre pacienții care utilizează cannabis medicinal acolo utilizează pentru durere și sunt pacienți cu vârste peste 40 de ani. 1 din 5 pacienți în Europa în momentul de față suferă de durere cronică. Pentru terapia durerii este extraordinar de important, dar, mai mult decât atât, această terapie nu este recomandată doar în boli terminale, el are diverse aplicații. Sunt aproape 50 de patologii pentru care cele peste 40 de mii de studii publicate până în prezent fac referire, ne arată clar că are utilitate în aproape 50 de patologii. De la diabet, glaucom, epilepsie, scleroză multiplă, Parkinson, boala Crohn, durere cronică”, a explicat Alexandra Cârstea.

Petrecere cu manele a PSD-iștilor într-o vilă a statului

n tinerii social-democrați au făcut dedicații pentru Ciolacu și ministrul Culturii

Fostul vicepreședinte al Autorității pentru Digitalizarea României, Octavian Oprea, a semnalat faptul că vineri noapte polițiștii din Sinaia au oprit o petrecere a Tineretului Social Democrat după ce mai mulți cetățeni au sunat la 112 pentru a semnala gălăgia care se auzea dintr-o locație ce aparține RAAPPS. „Cu doar câteva zeci de minute în urmă, pe banii noștri, ai contribuabililor, într-un complex deținut de Secretariatul General al Guvernului prin RAAPPS, „Mara” din Sinaia, controlat exclusiv de PSD, băieții și fetele de la TSD (Tineretul Social Democrat) au fript o petrecere pe cinste cu lăutari și manele prin care își anunță intențiile de preluare a frâielor guvernării și nu numai. Cu dedicații pentru Marcel Ciolacu, șeful de la Cameră, viitorul președinte al României după dorința lor, Lucian Romașcanu de la cultură și idolul suprem care doar a tocat banii Guvernului, Mihai Ghigiu de la INA, tinerii social democrați au atins un nivel apocaliptic de slugărnicie prin dedicații manelizate fără număr. Petrecerea domniilor lor s-a încheiat doar după ce locuitorii orașului Sinaia au sunat în mod repetat la 112 și doar cu intervenția trupelor speciale”, a postat pe pagina sa de Facebook, Octavian Oprea.

Oprea a fost secretar general al TNL și a fost demis din funcție, după ce a fost găsit responsabil de organizarea unei școli de vară a tinerilor liberali, la mare, în toamna anului trecut, în timpul căreia au fost aduse injurii celor de la PSD.

Președintele Institutului Național de Administrație, Mihai Alexandru Ghigiu, a afirmat, referitor la întâlnirea TSD de la Sinaia, că s-au discutat “provocările și soluțiile pentru implicarea tinerilor în politică și respectarea cotelor de gen” și au fost workshopuri despre cariera în domeniul public, crypto monede, fonduri europene și mediu. El menționează că tinerii PSD s-au mai și distrat. “Nu s-a întâmplat nimic extraordinar la reuniunea noastră de la Sinaia, nici imoral, nici nu s-au auzit înjurături la adresa cuiva. Îmi pare rău că în presă a fost speculat acest subiect, deși colegii mei s-au distrat într-un mod obișnuit pentru o gașcă de tineri”, susține el.

Comisia Europeană neagă că ar avea dificultăți în cooperarea cu Laura Codruța Kovesi

Comisia Europeană a negat că ar avea probleme în colaborarea cu Parchetul European (EPPO), după ce șefa acestuia, Laura Codruța Kovesi, a reclamat într-un interviu pentru POLITICO lipsa de cooperare din partea instituțiilor Uniunii Europene.

Într-un interviu acordat POLITICO la începutul acestei luni, procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi, a declarat că Parchetul European, EPPO, “nu a primit multe informații” de la departamentele interne ale Comisiei Europene și că biroul său, care este însărcinat cu descoperirea și urmărirea penală a infracțiunilor care implică fonduri UE, este în curs de a stabili întâlniri bilaterale pentru a înțelege de ce. Kovesi s-a plâns, de asemenea, că “numărul rapoartelor pe care le-a primit de la instituțiile europene este foarte mic”, referindu-se la informări sau alerte din partea oficialilor UE.

Răspunzând la o întrebare adresată de POLITICO, Christian Wigand, purtătorul de cuvânt al Comisiei pe chestiuni de justiție, egalitate și statul de drept, a declarat că relațiile cu EPPO sunt bune. “Cred că, în general, putem spune că avem o cooperare foarte bună cu EPPO și că am depus multe eforturi pentru a-l înființa și pentru a ne asigura că are o finanțare adecvată”, a declarat Wigand la briefingul de presă zilnic al Comisiei. Fără să fie întrebat, menționează POLITICO, purtătorul de cuvânt a mai spus că CE nu exercită nicio influență nejustificată asupra Parchetului. “În ceea ce privește investigațiile, EPPO este, desigur, pe deplin independent”, a spus el.

Întrebată dacă EPPO a audiat-o pe președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, în cadrul investigației sale privind achiziția de vaccinuri de către UE, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Comisiei Europene, Dana Spinanț, a declarat că executivul european nu are încă “nicio informație” despre ce vizează investigația EPPO.

Suceava: Tânără de 18 ani, anchetată după ce i-a oferit mită unui polițist

O tânără de 18 ani din Suceava este cercetată penal pentru dare de mită. Ea i-ar fi oferit polițistului examinator bani pentru promovarea probei practice a examenului auto. Banii au fost introduși în dosarul de candidat, acțiunea fiind surprinsă pe camera video a agentului. “La data de 10.03.2023, organele de cercetare penală ale poliției judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava au fost sesizate de reprezentanții Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Suceava cu privire la comiterea infracțiunii de dare de mită, în contextul susținerii probei practice pentru obținerea permisului de conducere”, a transmis, sâmbătă, Direcția Generală Anticorupție.

Sursa citată a precizat că, în aceeași zi, un agent de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Suceava avea de examinat 14 candidați la proba practică pentru obținerea permisului de conducere. “Ultimul dintre candidați, o tânără în vârstă de 18 ani, i-a oferit acestuia o sumă de bani pentru a-l determina astfel să o promoveze la proba respectivă. Cu ocazia constatării infracțiunii flagrante de către polițiștii Serviciului Județean Anticorupție Suceava, sub coordonarea procurului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în autoturismul de școală au fost identificate două bancnote de 50 de euro, pe care persoana în cauză le introdusese în dosarul de candidat, momentul oferirii fiind surprins și de camera video aflată în dotarea angajatului de la SRPCIV Suceava”, a mai transmis sursa citată.

Tânără de 16 ani, la spital după ce a fost lovită de o mașină condusă de un băiat de 14 ani

O adolescentă de 16 ani din localitatea dâmbovițeană Voia a fost rănită și dusă la spital, după ce a fost lovită de un autoturism la volanul căruia de afla un băiat de 14 ani, care a fugit de la locul accidentului. În ultima perioadă, în localitatea Voia mai mulți copii au fost prinși conducând autovehicule, cel mai mic dintre ei având 10 ani. Accidentul în urma căreia fata de 16 ani a ajuns la spital, fiind rănită ușor, s-a produs vineri, pe drumul județean 702A care traversează localitatea Voia.

“În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că o minoră, în vârstă de 16 ani, din Voia, ar fi fost acroșată de un autoturism, iar conducătorul auto ar fi părăsit locul producerii accidentului rutier. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că persoana care ar fi condus autoturismul ar fi un minor de 14 ani”, transmite, sâmbătă, Poliția Județeană Dâmbovița.

Primele date din ancheta polițiștilor arată că băiatul ar fi furat autoturismul din curte și a plecat la volanul acestuia. Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și furt în scop de folosință.

Este al treilea caz, în ultima perioadă, în care copii sunt prinși la volanul unor autoturisme, în localitatea Voia.

Recent, polițiștii au oprit, în trafic, un autoturism condus de un copil de 12 ani și altul la volanul căruia se afla un băiat de 10 ani, de fiecare dată minorii fiind însoțiți de copii cu vârste apropiate și de fiecare dată ei declarând că părinții nu știau că au luat mașinile pentru a pleca cu ele pe drumul public.

Anchetă după ce un bărbat internat la ATI la Spitalul Județean Giurgiu a murit

Polițiștii din Giurgiu au deschis o anchetă după ce un bărbat de 57 de ani, internat la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean, a murit, după ce s-ar fi înțepat de mai multe ori în piept cu un briceag.

Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată telefonic, de către personalul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, despre faptul că un bărbat, de 57 de ani, din localitatea Gostinari, județul Giurgiu, internat pe secția ATI, a decedat, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu.

Polițiștii au stabilit că bărbatul de 57 de ani ar fi luat din borseta personală un briceag multifuncțional și s-ar fi înțepat de mai multe ori, în zona pieptului. Personalul medical i-a acordat acestuia îngrijiri medicale, ulterior fiind însă declarat decesul bărbatului.

Polițiștii fac cercetări în acest caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.