Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Jaful secolului dezgropat la Tulcea

Ziarul de Vrancea
17 nov 2018 635 vizualizări

O scriitoare de origine română afirmă că, în urma unei scrisori anonime, ar fi găsit una dintre pânzele furate de niște români, în 2012 din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, „Cap de arlechin” a lui Picasso

O scriitoare olandeză de origine română, Mira Feticu, afirmă că găsit unul dintre tablourile furate în 2012 din Muzeul Kunsthal din Rotterdam după ce în urmă cu zece zile a primit o scrisoare care conținea date despre locul în care este ascunsă lucrarea, conform presei olandeze. Ea a relatat că a găsit pânza, care pare a fi Cap de arlechin, a lui Picasso, și că a predat-o Ambasadei Olandei la București, ea fiind și audiată la Poliție încă de sâmbătă seară.

Feticu, care este autoarea unui roman intitulat Tascha, inspirat din furtul a șapte tablouri din muzeul Kunsthal comis de niște români în 2012, romanul fiind publicat în 2015, a declarat telefonic pentru www.nrc.nl că în urmă cu zece zile a primit o scrisoare anonimă în limba română în care i se ofereau indicații pentru a găsi tabloul.

“Scrisoarea era în limba română și conținea o adresă unde pânza ar fi ascunsă, precum și indicații pentru găsirea ei. În scrisoare se spunea că este vorba despre Cap de arlechin. Imediat după ce am citit-o, l-am sunat pe detectivul din Rotterdam cu care am colaborat pentru cartea mea. După câteva zile, m-am urcat în avion”, a afirmat ea.

Ea a relatat și că, la sosirea la adresa indicată, a căutat, iar sub o piatră a găsit un pachet învelit în plastic conținând tabloul.

Ajunsă în mașină, l-a desfăcut și l-a comparat cu o copie a lucrării.

“Când l-am văzut, am început să plâng. Nu sunt specialist, dar părea a fi lucrarea lui Picasso. Cred că aparține Olandei, așa că am predat-o imediat ambasadei din București”, a povestit Mira Feticu.

Ea a declarat sâmbătă seară că este audiată la Poliție. Conform publicației online, Ministerul de Externe olandez ar fi confirmat că lucrarea a fost predată, urmând să i se verifice autenticitatea.

Cele șapte tablouri furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012, au fost aduse în România în perne, prin Vama Nădlac, și au stat o perioadă în portbagajul unei mașini, după care, mama unuia dintre cei care au participat la furt le-ar fi ars la locuința sa din Carcaliu, județul Tulcea.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată, în 15 iulie 2013, pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat și, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor șapte tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Procurorii DIICOT arătau, în rechizitoriu că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, Radu Dogaru și Adrian Procop au intrat prin efracție în muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Eugen Darie, de unde au furat șapte picturi în ulei și acuarele.

“Inculpații au decis ca tablourile să fie scoase din ramă și să fie așezate în fețe de pernă. În acest scop au achiziționat două perne umplute cu bucăți mici de burete. Le-au desfăcut la unul din capete, au introdus 3, respectiv 4 tablouri în aceste perne, după care le-au cusut la loc”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței. Ulterior, tablourile au fost duse la locuința lui Radu Dogaru, din comuna Carcaliu, județul Tulcea.

Mama lui Radu Dogaru le-a spus anchetatorilor că mai întâi a îngropat tablourile în curtea unei case părăsite, apoi le-a scos și le-a îngropat în cimitirul din apropierea casei sale, iar în final, după ce la locuința sa au avut loc percheziții, le-a dezgropat și le-a ars în soba locuinței sale din Carcaliu.

Criticul de artă Pavel Șușară: Expertiza unui tablou Picasso nu poate fi realizată cu seriozitate în România

Criticul și istoricul de artă Pavel Șușară a declarat duminică pentru News.ro că expertiza unui tablou Picasso nu poate fi realizată cu seriozitate în România, pentru că niciun expert român nu are calitatea de a expertiza o lucrarea a artistului spaniol, ci doar poate confirma dacă ea a fost realizată în perioada respectivă. În plus, referindu-se la tabloul care a fost găsit îngropat la rădăcina unui copac într-o pădure din județul Tulcea și despre care se crede că ar fi dintre cele furate în urmă cu șase ani din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, el a apreciat că, fiind subiectul unei „aventuri”, valoarea lucrării ar putea crește, iar acest lucru ar putea fi demonstrat în cazul unei vânzări la licitație.

Tabloul, găsit în județul Tulcea, a fost predat autorităților române, care au transmis că, în cursul zilei de luni, va fi trimis Muzeului de Artă a României pentru a fi expertizat.

Pavel Șușară vede ca firesc acest pas, însă susține că o expertiză serioasă nu poate fi făcută în România.

„Expertiza poate dura și 30 de secunde. Dar nu se poate face aici. Nu are valabilitate. Există experți în Picasso, puțini în lume, specializați în perioade ale artistului, iar ei lucrează cu marile case de licitații. Asta este o pălăvrăgeală că se face expertiză. Ar trebui chemat cineva de la Rotterdam... Aici poate fi analizată vechimea pigmentului, a pânzei, în general. Niciun expert român nu are calitatea de a expertiza Picasso”, a declarat el pentru News.ro.

Totuși, ce ar putea fi determinat, „dar nu cu seriozitate”, a mai spus Șușară, este „dacă lucrarea este în datele lui Picasso”.

Criticul de artă este de părere că, în cazul în care scenariul prezentat de scriitoarea româno-olandeză privind recuperarea lucării este cel real, atunci „Cap de arlechin” ar fi putut fi pus în locul respectiv cu o oră înainte. „Dacă acesta este scenariul, probabil a fost pus cu o oră înainte acolo sau poate e ca ograda în care a fost găsită valiza cu documente...”, a afirmat el.

În octombrie 2012 au fost furate din Kunsthal Rotterdam tablourile „Harlequin Head” (1971), de Pablo Picasso, „Waterloo Bridge, London” și „Charing Cross Bridge, London” (1901), de Claude Monet, „Reading Girl in White and Yellow” (1919), de Henri Matisse, „Girl in Front of Open Window” (1898), de Paul Gauguin, „Autoportret” (circa 1890), de Meyer de Haan, și „Woman With Eyes Closed” (2002), de Lucian Freud.

Valoarea lor a fost estimată la 100 - 200 de milioane de euro. O lucrare din aceeași serie a lui Pablo Picasso a fost vândută în 2007 pentru 10,1 milioane de dolari. 

„Cap de arlechin” nu a fost estimat de specialiști, însă, în urma acestei aventuri, este posibil ca valoarea sa să fie una excepțională pentru o astfel de lucrare. „Sigur că asta poate excita piața. A fost în mijlocul unei aventuri, lumea este emoționată, însă valoarea va fi stabilită dacă și când va fi scoasă la licitație”, a mai precizat Șușară.

Cele șapte tablouri furate din Kunsthal Rotterdam, în octombrie 2012, au fost aduse în România în perne, prin Vama Nădlac, și au stat o perioadă în portbagajul unei mașini, după care, mama unuia dintre cei care au participat la furt a spus că le-a ars în locuința ei din Carcaliu, județul Tulcea.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată, în 15 iulie 2013, pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat și, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor șapte tablouri de la muzeul olandez.

Cod galben de ninsori, lapoviță, ploi și intensificări ale vântului pentru trei sferturi din țară

Administrația Națională de meteorologie a emis duminică după-amiaza atenționări Cod galben de ninsori, lapoviță, ploi și intensificări ale vântului pentru 32 de județe (trei parțial) și municipiul București.

Potrivit meteorologilor, de duminică, ora 22:00, până luni, ora 10:00, în Oltenia, vestul, centrul și nordul Munteniei, vor fi precipitații în general moderate cantitativ, la început mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar în dimineața zilei de luni, 19 noiembrie, treptat ninsorile se vor transforma în lapoviță și ploaie. Temporar vântul va avea unele intensificări cu viteze în general de 40-50 km/h.

De asemenea, de duminică, ora 22:00, până luni, ora 22:00, în Carpații Meridionali și Orientali, Munții Banatului, Moldova, estul și sudul Transilvaniei, temporar va ninge în general moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă local mai consistent. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge în medie 45-55 km/h, în special în sudul Moldovei.

Luni, între orele 3:00 - 18:00 în Dobrogea, estul și nord-estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55-75 km/h. Vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar cantitățile de apă vor depăși local 30 l/mp.

Doar nouă județe nu se vor afla sub Cod galben, respectiv Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Mureș, Bistrița-Năsăud și Maramureș. ANM avertizează însă că local și temporar, ninsori cu depunere de strat de zăpadă vor fi și în Transilvania.

Amenzi pentru protestatarii care au scris mesaje obscene pe gardul lui Iordache

Protestatarii care au scris sâmbătă mesaje obscene pe gardul și pe garajul locuinței deputatului PSD Florin Iordache au fost amendați de poliție cu câte 300 de lei fiecare, amenzile ridicându-se la valoarea totată de 1.800 de lei.

Potrivit Poliției Ilfov, agenții s-au deplasat la locuința deputatului PSD în urma unei sesizări la 112 și au amendat cei șase protestatari cu 1.800 de lei, câte 300 de lei fiecare.

„În urma unei sesizări prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute protestează pe o stradă din orașul Bragadiru, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat șase persoane. Pe numele acestora au fost întocmite procese verbale de contravenție, cuantumul total al amenzilor aplicate fiind de 1.800 de lei (300 de lei pentru fiecare participant), pentru săvârșirea contravenției prevazute de Legea 61 Art. 2 pct. 14 , respectiv “scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum și dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afișelor legal expuse în locuri anume destinate”“, transmite Poliția Ilfov.

Instituția precizează că pe numele protestatarilor poate începe urmărirea penală pentru distrugere în cazul în care Florin Iordache va depune plângere.

Deputatul PSD Florin Iordache le-a arătat parlamentarilor din Opoziție degetul mijlociu de la ambele mâini, în ședința de plen de miercuri. Ulterior, le-a spus jurnaliștilor care l-au chestionat în legătură cu gestul obscen, că avea mâinile ridicate. Un ONG a depus plângere la Poliție împotriva sa, iar Bloomberg a relatat incidentul sub titlul „Un raport al UE privind corupția primește degetul mijlociu în România”.

Sâmbătă, câțiva protestatari i-au scris expresii obscene pe porțile imobilului său din județul Ilfov.

De asemenea, au lipit pe ușile garajului locuinței fostului ministru al Justiției imagini care reproduc gestul lui Iordache din Parlament și erau prezentate ca mesaje din partea românilor din diverse zone ale țării sau din diaspora.

Elena Udrea și Alina Bica rămân în arest în Costa Rica

Elena Udrea și Alina Bica rămân în arest în Costa Rica, după ce Tribunalul Constituțional le-a respins vineri cererea de eliberare.

Ambele s-au adresat instanței constituționale în 6 noiembrie, în condițiile în care ele au fost plasate în detenție pentru două luni, fiind în procedură de extrădare la solicitarea autorităților române.

Conform jurnaliștilor din Costa Rica, în cazul lui Udrea, argumentele au vizat faptul că are o fetiță nou-născută și condițiile din închisoare nu sunt adecvate pentru a fi împreună cu ea, în timp ce Bica a pus în discuție documentele în baza cărora i s-a solicitat extrădarea.

Joi după-amiază, avocații Elenei Udrea și Alinei Bica au mai făcut un demers la instanța constituțională, susținând că sentințele în baza cărora a fost solicitată extrădarea au fost anulate în România, motiv pentru care ar trebui eliberate. Judecătorii ar urma să decidă în priul rând cu privire la admisibilitatea acestei acțiuni, scriu jurnaliștii din Costa Rica. “Un factor foarte important care a intervenit este faptul că avocații Elenei Udrea și ai Alinei Bica au mers în România pentru a aduce documentele referitoare la o decizie recentă dată de Curtea Constituțională prin care se arată că toate sentințele din 2014 s-ar putea modifica. Ei au depus documentele la dosarul de aici și le vor folosi pentru a cere libertatea celor două. Actele au fost deja prezentate aici și verificate de Ambasadă”, a declarat la România TV jurnalistul Gustavo Fallas, autor al articolului referitor la Udrea și Bica.

Jurnalistul a mai relatat că, la Tribunalul din Pavas, care a judecat o primă cerere de punere în libertate, Alina Bica ar fi cerut ca Elena Udrea să fie lăsată liberă. Conform jurnalistului, Bica ar fi spus: “Lăsați-mă pe mine în închisoare, dar lăsați-o pe ea în libertate”.

În 3 noiembrie, o primă contestație a lui Udrea la măsura arestării preventive depusă de reprezentanții Elenei Udrea a fost judecată vineri, iar un judecător al Tribunalului penal din Pavas a respins solicitarea de eliberare.

Informația a fost confirmată de Biroul de presă al Ministerului public din Costa Rica pentru jurnalista Amelia Rueda, sursa citată precizând că Elena Udrea va rămâne în arest. O decizie similară a fost luată atunci și pentru Alina Bica.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea și fosta șefă DIICOT Alina Bica au fost reținute, în 3 octombrie, de Biroul Național Interpol din Costa Rica. Ulterior, Elena Udrea și Alina Bica au fost arestate preventiv pentru două luni.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.