Național

MOZAIC ŞTIRI NAŢIONALE: Iohannis, despre Dragnea: Omul și-a luat o pălărie prea mare

Ziarul de Vrancea
12 iul 2018 560 vizualizări

 “E îngrijorător”, mai spune președintele, după ce liderul PSD l-a acuzat că s-ar afla în spatele condamnării sale la închisoare

Președintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, într-o conferință de presă susținut la Summit-ul NATO de la Bruxelles, că nu a contribuit la condamnarea lui Liviu Dragnea. Președintele consideră că liderul PSD are o "abordare inadecvată", ceea ce este îngrijorător pentru că este președintele celui mai mare partid, este președintele Parlamentului și "conduce prin interpuși Guvernul". "Nu sunt implicat (în condamnarea lui Liviu Dragnea –n.r.) și apucături dictatoriale nu am avut niciodată și nici nu îmi propun să am. Nu l-am ascultat, nici nu cred că v-ați așteptat, dar am citit anumite știri. E îngrijorător. Este, între timp, mai mult decât evident că omul și-a luat o pălărie prea mare, nu face față. Cu această pălărie prea mare, lui Dragnea i s-au terminat argumentele politice și începe cu atacuri la persoană, la familie, o abordare inadecvată, și dacă ar fi un simplu politician aș lăsa-o așa, la inadecvată, dar este foarte îngrijorătoare, fiindcă acest om conduce cel mai mare partid, este președintele Parlamentului și conduce prin interpuși Guvernul", a spus Klaus Iohannis. Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, i-a spus președintelui Klaus Iohannis că, dacă "aranjează" condamnarea sa în dosarul angajărilor fictive, ea va da jos Guvernul Dăncilă a doua zi. Dragnea susține că e clar că "miza principală a lui Iohannis este ca el să nu mai existe”. De asemenea, acesta a povestit că un ofițer activ al serviciilor secrete i-a spus că a participat la o întâlnire cu șefii unor instituții, iar aceștia vorbeau că au "rezolvat un judecător" din dosarul său și vor lucra în continuare pentru a-i face să-l condamne, opinia sa fiind că președintele Klaus Iohannis a contribuit la condamnarea lui.

Ce se întâmplă cu procurorii șefi

Președintele Klaus Iohannis a mai declarat că săptămâna viitoare va lua o decizie în privința conducerii DIICOT, pentru care ministrul Justiției l-a propus pe Felix Bănilă.Întrebat de asemenea dacă va avea negocieri cu liderii PSD-ALDE în privința viitorului procuror-șef al DNA, președintele Iohannis a replicat: ”Președintele nu negociază aceste chestiuni. Aceste chestiuni probabil se negociază de ministrul Justiției înainte să facă propuneri. Cel puțin așa mi s-ar părea logic. Ar fi ciudat să vină ministrul Justiției cu o propunere care nu este acceptată de coaliția majoritară sau de președinte. Ne-am întoarce într-o situație pe care tocmai am încheiat-o printr-o decizie importantă”.

Scrisoarea unui primar “penal” către cetățenii pe care i-a furat: “Lacrimile, tristețea voastră...”

Primarul PSD al localității Ogrezeni (Giurgiu), Jean Jipa, care a demisionat săptămâna trecută, după ce a fost condamnat în prima instanță la închisoare cu suspendare pentru delapidare și abuz în serviciu, anunță că revine asupra demisiei printr-un "comunicat pentru cetățeni" postat pe Facebook.Jean Jipa, care este în funcție de 14 ani, a fost condamnat în primă instanță la trei ani cu suspendare pentru delapidare, fals intelectual și abuz în serviciu. Sentința a fost dată în 29 iunie, iar în 6 iulie edilul a decis să renunțe la funcție. El a trimis la Prefectura Giurgiu o solicitare de suspendare din funcție și a declarat presei locale că demisia ”este un gest de onoare față de toți locuitorii comune”, arătând totuși că se consideră în continuare nevinovat. Primarul PSD și-a exprimat convingerea că la Curtea de Apel ”adevărul va ieși la iveală” și va fi achitat, iar atunci se va întoarce ”cu seninătatea și integritatea neștirbite”.Miercuri seară, primarul a postat pe pagina sa de Facebook un "comunicat pentru cetățenii comunei Ogrezeni" prin care își anunță retragerea demisiei, scrisoarea fiind redistribuită de mii de ori până joi. ”Dragi concetățeni, lacrimile, tristețea voastră purtată în tăcere și dorința de a rămâne în continuare alături de nevoile tuturor, cuvintele pe care mi le-ați adresat atât personal la domiciliu, cât și pe stradă, mesajele transmise din om în om și prin celelalte căi de comunicare, au creat un climat de natură sufletească și psihologică, favorabil revenirii asupra demisiei de onoare din funcția de Primar al Comunei Ogrezeni, înregistrată la Instituția Prefectului - Județul Giurgiu în data de 6 iulie 2018 și respectiv la Consiliul Local Ogrezeni în data de 9 iulie 2018, în așa fel încât astăzi, dată de 11 iulie 2018, înțeleg, chiar și în condițiile rezultate din sentința penală 191 din 29.06.2018, să nu abandonez lupta și să vă slujesc în continuare cu devotamentul și credința mea, pe care le-ați meritat și le meritați din plin”, a scris edilul.La finalul scrisorii, primarul susține că la luarea acestei decizii au contribuit familia și ”oamenii de bine” din comunitatea locală și din județ, dar au mai avut ”o contribuție majoră” și colegii din primărie, consilieri locali și ”în mod direct și nemijlocit” senatorul Nicolae Bădălău și președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina.Pe pagina sa de Facebook, mai multe persoane au lăsat comentarii în care i-au transmis primarului ”să meargă la pușcărie”. Unii internauți au remarcat faptul că mesajele critice sunt șterse la scurt timp de la postare, însă pe paginile celorlalți utilizatori care au distribuit scrisoarea majoritatea părerilor sunt ironice și nefavorabile edilului.

Alina Gorghiu îi face cu ochiul lui Victor Ponta

Senatorul de Timiș Alina Gorghiu a declarat ieri la Timișoara că PNL ar trebui să ”deschidă ușile” unor formațiuni politice cum ar fi UDMR, ALDE sau Pro România, partidul condus de Victor Ponta. ”Pe data de 4 august va avea loc Consiliul Național al PNL. Din cele expuse de președintele Orban, tema principală va fi legată de criteriile de selecție pentru candidații la alegerile europarlamentare și locale. Îi cer public domnului președinte, i-am spus în ședință, cred că deja suntem în punctul în care trebuie să discutăm într-un ritm mai alert despre strategia PNL. Cred că suntem obligați deja, fiind înaintați ca timp politic, să facem publică strategia cu care PNL va intra în această toamnă. Și când spun strategie vreau să văd și eu, și ceilalți membri, de la conducerea PNL care sunt acele cinci mari proiecte sau teme de interes național pe care partidul le va comunica public, astfel încât fiecare cetățean cu drept de vot să știe ce va face PNL când va intra la guvernare”, a declarat Alina Gorghiu.Senatorul de Timiș mai spune ca liberalii ar trebui să aibă ușa deschisă pentru orice formațiune politică, inclusiv ALDE sau Pro România, partidul condus de Victor Ponta.”Avem nevoie să stabilim de acum cum vom aborda moțiunea de cenzură din toamnă, pentru că da, aceasta de acum a fost un eșec pentru noi. Va trebui să știm cum deschidem ușile, astfel încât să putem avea o colaborare cu UDMR, ALDE și alte formațiuni din opoziție de ale căror voturi avem nevoie, inclusiv cu Victor Ponta. Acest dialog trebuie pornit de acum. Dacă cineva își imaginează că se pot recrea punți rupte între noi și alte partide în scurt timp, se înșală. Fac apel la conducerea partidului să reia acest dialog de astăzi, cu orice alt partid în afară de PSD la nivel parlamentar”, a declarat Gorghiu.

Protest în fața CCR. Coadă la sesizări privind Codul de Procedură Penală

Zeci de persoane s-au așezat, ieri, la o coadă la sediul Curții Constituționale (CCR) pentru a depune intervenții scrise în care cer verificarea constituționalității Codului de Procedură Penală. Apelul pentru acest demers a fost făcut printr-un eveniment anunțat pe Facebook, intitulat ”Stăm la coadă pentru Democrație, la CCR”. ”Am cercetat în amănunt ce instrumente democratice ne stau la dispoziție pentru a combate modificările Codului de Procedură Penală. Amicus Curiae (prieten al curții) este o intervenție scrisă, pe care oricine o poate adresa Curții Constituționale. Prin acest instrument juridic, le putem solicita să verifice constituționalitatea legilor în dezbatere. Am redactat o astfel de intervenție în colaborare cu specialiști în drept. Sute de persoane au trimis deja prin fax sau poștă textul Amicus Curiae. (Am aflat că faxul de la CCR a rămas vineri fără toner). Ne-am propus să facem mai mult decât atât. Mergem să depunem și personal documentul la sediul Instituției. Va fi pentru prima dată când se face coadă la ușa CCR, haide să ne asigurăm că o să fie una lungă de tot”, precizează organizatorii. Marți, Iohannis i-a trimis o scrisoare președintelui Curții, Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, prin care solicită ca sesizările să fie discutate după ce se pronunță Comisia de la Veneția.

Moscheea din București nu va mai fi construită

Moscheea din Bucureși nu se va mai construi din cauza lipsei de bani, iar terenul pe care urmă să fie ridicată clădirea va fi restitut către RA-APPS, a declarat Iusuf Murat, membru al Cultului Musulman din România, pentru TVR. “Noi am făcut o adresă, am înapoiat terenul către Secretariatul de Stat pentru Culte, cu care am avut un protocol. Nu am mai putut continua proiectul cu moscheea, dar acest lucru nu s-a datorat unor voci care au apărut în țară și au spus «domnule, s-au împotrivit acestui proiect». Nu! Acest proiect nu a mai continuat datorită unor surse de finanțare și de aceea ne-am și oprit. Costurile depășeau oricum foarte mult bugetul pe care îl are instituția și pe care și-l permite cultul musulman la ora actuală”, a spus Iusuf Murat, membru al Cultului Musulman din România. De asemenea, acesta a anunțat că a fost trimisă o adresă căre Secretariatul de Stat pentru Culte, care la rândul lui va înștiința RA-APPS pentru preluarea terenului.

Două surori s-au înecat în timp ce se scăldau în râul Moldova

Două surori din județul Suceava, în vârstă de 13 și 16 ani, s-au încecat, ieri după-amiază, în timp ce se scăldau în râul Moldova, în localitatea Capu Codrului. De față a mai fost o prietenă, care a cerut ajutor la 112, însă până la găsirea lor au trecut aproximativ 45 de minute, astfel că manevrele de resuscitare aplicate nu au dat rezultate. Incidentul a avut loc în localitatea Capu Codrului, unde trei adolescente au mers să se scalde în râul Moldova. Două dintre acestea erau surori, de 13 și 16 ani, iar cea mică a dispărut la un moment dat sub apă, fiind trasă de curenți. Sora mai mare a sărit să o caute, însă și aceasta a dispărut în râu, astfel că prietena lor, martoră la incident, a sunat la 112 pentru a solicita sprijin. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, Alin Găleată, a declarat că echipajele trimise au ajuns la 15 minute de la apel, însă căutările au mai durat aproximativ 30 de minute. ”În locul în care au fost găsite trupurile, apa avea o adâncime de aproximativ patru metri. Echipajele medicale ale SMURD și Serviciului de Ambulanță Județean au aplicat manevrele de resucitare, dar nu au dat rezultate, fiind declarat decesul în cazurile ambelor victime”, a declarat sursa citată.

DNA: 73 de inculpați, condamnați definitiv în iunie

DNA anunță că, în cursul lunii iunie, în dosarele instrumentate de procurorii anticorupție au fost condamnați 73 de inculpați, prin 28 de hotărâri judecătorești definitive. Potrivit unui comunicat al DNA, între persoanele condamnate definitiv figurează doi foști miniștri (Energie - Constantin Niță, Turism - Elena Udrea), un fost senator (Dan Șova), un prefect de județ, un fost consilier prezidențial (Cătălin Voicu), un secretar de stat în minister (Justiție), un secretar general în minister (Turism), un consilier personal al ministrului, un director de companie națională (CNI), un director de filială al companiei de căi ferate (CFR), un director general de societate națională din domeniul energiei (Electrica), un primar de municipiu, doi primari de comună, un șef de Inspectorat Județean de Jandarmi, un fost șef ANAF. Pedepsele dispuse de judecători față de cei 73 de inculpați variază între 8 ani închisoare și un an și 10 luni cu amânarea aplicării pedepsei.

Câți bani primesc cei cu nota 10 la evaluare națională sau la Bac

Guvernul a aprobat, ieri, acordarea de stimulente financiare de câte 1.000 de lei pentru absolvenții cu media 10 la Evaluarea națională și câte 3.000 de lei pentru cei cu 10 la Bacalaureat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, este vorba despre 345 de absolvenți de clasa a VIII-a și 139 de absolvenți de clasa a XII-a care vor beneficia de aceste stimulente financiare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.