Național

MOZAIC ŞTIRI NAŢIONALE: Iași: Consilier local găsit mort în mașina sa

Ziarul de Vrancea
17 iul 2017 915 vizualizări

Consilierul local Daniel Cristinel Corozal, membru ALDE, a fost găsit mort, duminică seară, în mașina sa, pe o stradă aflată în apropierea complexului studențesc Tudor Vladimirescu.

Un consilier local ieșean, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit mort în mașina sa, iar din primele informații se pare că ar fi suferit un infarct. Consilierul local Daniel Cristinel Corozal, membru ALDE, a fost găsit mort, duminică seară, în mașina sa, pe o stradă aflată în apropierea complexului studențesc Tudor Vladimirescu. Apropiații acestuia susțin că Daniel Corozal se deplasa cu mașina către clubul pe care îl deținea în zonă, iar la un moment dat i s-a făcut rău. „Din câte am aflat i s-ar fi făcut rău. A tras mașina pe dreapta, apoi și-a sunat prietena căreia i-a spus că are dureri în zona pieptului și că are vărsături. Din păcate, nu a mai putut fi salvat”, a declarat un apropiat al consilierului. .

Subprefectul de Iași, Bogdan Abălași, a afirmat că s-a întâlnit duminică la prânz cu Daniel Corozal, cei doi fiind prieteni, dar că acesta nu i s-ar fi plâns că avea probleme de sănătate. „Era bine ieri (duminică - n.r.) la amiază, nu avea nimic. Îmi era prieten, era un tip extraordinar. A fost ceva, a avut o problemă, autopsia va arăta care a fost cauza decesului”, a afirmat subprefectul Bogdan Abălași. La rândul său, viceprimarul Radu Botez, coleg de partid cu consilierul Corozal, a spus despre acesta că era ”un tip ferm” și că a reușit să facă multe lucruri în viață.

Daniel Cristinel Corozal a fost ales consilier local în anul 2016, pe listele ALDE, el fiind la primul mandat.

Motivare: Alina Bica a "adus înfăptuirea justiției într-o stare de pericol"

Instanța supremă și-a motivat decizia de condamnare la o pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru fosta șefa a DIICOT Alina Bica, acuzată de favorizarea infractorului după ce a cerut subordonaților să claseze un dosar penal care îl viza pe omul de afaceri Horia Simu. "Inculpata Alina Bica a comis nemijlocit acte concrete de ajutor pentru inculpatul Simu Horia, favorizând cu știință emiterea unei soluții de clasare a unui dosar al DIICOT", se arată în motivarea instanței supreme. Judecătorii consideră că Bica, prin atitudinea sa, a urmărit închiderea dosarului lui Horia Simu. "Alina Bica nu a fost în măsură să justifice într-un mod credibil conduita sa, singură explicație rezonabilă fiind aceea că, în realitate, a urmărit soluționarea dosarului printr-o soluție de clasare. Inculpata Bica Alina a acționat cu intenție calificată prin scop, probele administrate în cauză dovedind că și-a dat seama și a dorit să dea ajutor inculpatului Simu Horia, a cărui activitate era cercetată într-un dosar al DIICOT, prevăzând că prin faptele sale creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției”, se mai arată în motivare. Magistrații mai consideră că există o incompatibilitate între conduita unui procuror și comportamentul manifestat de Alina Bica. "Gradul de pericol social ridicat al activității infracționale desfășurate de inculpata Bica Alina este reliefat de tipul relațiilor sociale vătămate referitoare la înfăptuirea justiției, precum și la împrejurarea că inculpata s-a folosit de calitatea de procuror șef al DIICOT și a întreprins acțiuni de sprijin a inculpatului Horia Simu, a cărui activitate era cercetată într-un dosar penal, acțiuni apte să împiedice tragerea la răspunderea penală a acestuia, existând contradicții flagrante între exigențele legate de conduită pe care le presupune funcția de procuror și comportamentul concret manifestat de inculpata”, se mai precizează în motivare.

În 26 ianuarie, instanța supremă i-a condamant pe fosta șefă a DIICOT Alina Bica la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, pe omul de afaceri Horia Simu la patru ani și pe fostul șef al ANAF Șerban Pop la cinci ani de închisoare, în dosarul privind fapte de corupție legate de soluționarea favorabilă a unui dosar al lui Simu. Decizia nu este definitivă. Instanța a mai dispus confiscarea de la Șerban Pop a sumei de 150.000 de euro și a ridicat sechestrul de pe bunurile Alinei Bica.

ANM: Vreme caldă în următoarele două săptămâni

Regimul termic va rămâne unul în general cald pentru această perioadă, cu temperaturi ce vor oscila între 27 și 35 de grade, în funcție de fiecare regiune, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), aferentă perioadei 17 - 30 iulie, dată ieri publicității.

În Moldova, pe parcursul primei săptămâni, vremea se va încălzi treptat, devenind călduroasă în a doua parte a ei, când media temperaturilor maxime va fi de 32 — 33 de grade, iar a celor minime se va situa în jurul valorii de 18 grade. În intervalul 24 — 30 iulie, regimul termic nu va avea variații semnificative, vremea urmând să se mențină călduroasă, cu maxime de 30 — 32 de grade și minime de 16 — 18 grade. Ploi de scurtă durată și, în general, slabe cantitativ vor fi posibile în unele zile ale celei de-a doua săptămâni, cu probabilitate ceva mai ridicată în intervalul 25 — 26 iulie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.