MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Eurostat: 80% dintre români mor cu zile
89.301 de cazuri de deces înregistrate în 2016 în rândul românilor cu vârsta sub 75 de ani puteau fi evitate
România s-a situat în 2016 pe primul loc în Uniunea Europeană la procentajul deceselor care ar fi putut fi evitate, ținând cont de cunoștințele și tehnologia medicală, cu 80,1% din total, față de o medie de 68% în UE, arată datele publicate ieri de Eurostat. Potrivit sursei citate, 1,7 milioane de persoane cu vârsta sub 75 de ani au decedat în Uniunea Europeană în anul 2016, din acestea aproximativ 1,2 milioane decese pot fi considerate premature. Bolile de inimă (174.000 decese), cancerul de trahee, bronhii și plămâni (168.000) și accidentele vasculare cerebrale (87.000) au fost responsabile pentru mai mult de o treime (37%) din totalul cazurilor de decese care puteau fi evitate.La nivelul UE, ponderea cazurilor de deces ce puteau fi evitate raportate la numărul total al deceselor a scăzut cu 1,7 puncte procentuale în 2016, comparativ cu 2011, până la 68%. În România, potrivit Eurostat un număr de 89.301 de cazuri de deces înregistrate în 2016 în rândul persoanelor cu vârsta sub 75 de ani puteau fi evitate. Din numărul total, 53.754 de cazuri de deces (sau 48,2%) puteau fi prevenite, iar 35.547 de cazuri (sau 31,9%) puteau fi tratate.România este pe primul loc în UE când vine vorba de ponderea deceselor în urma unor cauze care puteau fi tratate (31,9%), urmată de Slovacia (30,8%), Lituania (30,1%) și Malta (30%). La polul opus, ponderea cazurilor care puteau fi tratate dar care s-au soldat cu decese este cea mai mică în Franța (19,3%) și Belgia (20,5%).Potrivit Eurostat, mortalitatea tratabilă se referă la cazurile de deces care ar fi putut fi evitate prin intervenții medicale la timp și eficiente, inclusiv prevenție și tratament secundar, după declanșarea afecțiunilor.
Băsescu: Nu am știut că contrainformațiile militare sunt Securitatea
Traian Băsescu a declarat, ieri, în fața instanței de la Curtea de Apel București, unde se judecă dosarul său cu CNSAS, că nu a știut niciodată că i s-ar fi alocat un nume conspirativ și a subliniat că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”. „Niciodată n-am știut că mi s-a dat un nume conspirativ. Abia când mi s-au dat cele două note, colonelul Tudor mi-a zis: Semnează Petrov. Niciodată nu mi s-a dat un nume conspirativ. Eu nu am știut că contrainformațiile militare reprezintă Securitatea. Eu abia după Revoluție am aflat de legatura contrainformaților militare. Am crezut că este un serviciu subordonat comandamentului forțelor navale, așa scrie și pe frontispiciu. Rapoartele mele au fost depuse la companie nu la Securitate și sunt semnate «Căpitan Traian Băsescu. Daca eram colaborator, trebuiau semnate tot cu Petrov»“, a spus Băsescu în fața instanței.Fostul președinte a subliniat că se întâlnea și cu tinerii străini în timpul studenției. Potrivit acestuia, nu a dat note cât era în anul I, când institutul avea natura unei instituții civile. „Vara, ne întâlneam cu studente din tabăra Nord, unde veneau și studente din Cehoslovachia. Un lucru vreau să fie foarte clar - noi eram pregătiți în institut pentru a lucra cu străinii. Secția comercială a Institutului de Marină era o secție în care studenții erau familiarizați și pregătiăi pentru contacte cu străinii din punct de vedere comercial. (...) În al doilea rând, datorită acestei atmosfere legate de studenți, noi ne întâlneam cu studenții cehi fără să ne ascundem. Niciodată nu am considerat că relațiile cu tinerii cehi sunt relații care pot fi condamnate. Deci, mi-aș permite să subliniez - nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”. „Nu exista ideea de a nu intra în contact cu străinii, că nu știu ce secret devoalam. N-am nicio reținere să spun nici acum că m-am întâlnit cu cehi. CNSAS, dacă m-ar fi ascultat, cred că am fi lămurit multe lucruri”, a mai spus acesta.În acțiunea depusă la instanță de CNSAS se arată că fostul președinte și-a turnat colegii și a menținut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului. În dosar sunt documente de la SRI și MApN.
Scandal monstru în USR la alegerile pentru șefia partidului
Liderul unei organizații a exclus mai mulți membrii dintr-o tabără anti-Barna n liderul USR a cerut readucerea acestora în partid
Un scandal monstru a izbucnit miercuri seara pe grupul de discuții al USR - denumit “Poiana lui Iocan” - care s-a întins până la ora 4 joi dimineața, timp în care au curs acuzațiile de o parte și de alta. Conform unor postări de pe acest grup, consultate de Digi24.ro, președintele USR Vrancea, Cosmin Timofte, a fost acuzat că i-a exclus din partid pe Ilie Nicuță, Dorel Lazăr, Anca Sandu (vicepreședinte al USR Focșani), Florentin Serea. “Mie mi se pare mai mult epurare, unde am ajuns?”, a scris unul dintre membrii pe grupul de discuții interne al USR. Nicu Panaitescu, unul dintre membrii cunoscuți ai filialei, a anunțat pe Facebook că demisionează, acuzând interesele “unui grupuscul care calcă cu bocancii ăia grei pe tot ce înseamnă democrație internă, bun simț și onoare”. “Ăsta nu e USR-ul meu”, a scris Panaitescu. Acesta a trimis și o scrisoare deschisă colegilor, în care spune că “Dan Barna și grupul de oportuniști care-l înconjoară dau tonul”.
“O problemă principială majoră”
În urma valului de indignare produs de aceste evenimente în interiorul USR s- a decis anularea excluderilor de la Vrancea, dar tensiunea rămâne. Există în rândul membrilor, în special în tabăra anti-Barna, întrebări legate de numărul mic de membri care au votat, comparativ cu numărul total de membri al partidului. Astfel, din cei 16 000 de membri, doar puțin peste jumătate s-ar fi exprimat prin votul electronic până joi dimineața. Au existat suspiciuni legate de posibilitatea tuturor membrilor de a avea acces la platforma de vot, și mai ales de faptul că jocurile în interior sunt făcute exclusiv prin discuțiile pe grupul de Facebook Poiana lui Iocan, cei care sunt în afara acestui grup neavând acces la informații și cercurile de influență.Președintele USR, Dan Barna, a cerut ieri liderului filialei Vrancea a partidului, Cosmin Timofte, retragerea de pe “lista USR la guvernare” după ce Timofte a decis excluderea din partid a mai multor persoane. “Indiferent de motivele temeinice sau nu avute în vedere pentru această decizie, asumarea ei în campanie electorală ridică o problemă principială majoră”, susține Barna.
Talibanii afgani mai ucid un român
Un militar român a murit ieri dimineață într-un nou atac terorist la Kabul. O puternică explozie a fost provocată de o mașină capcană, în apropiere de un punct de control. Ultimul bilanț al atacului arată că cel puțin 10 persoane au fost ucise, iar alte 42 au fost rănite.Militarul român care și-a pierdut viața este caporalul cls. a III-a Ciprian-Ștefan Polschi, care îndeplinea funcția de șofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, informează Ministerul Apărării Naționale. “Caporalul cls. a III-a Ciprian-Ștefan Polschi avea 38 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Era angajat în MApN din anul 2004 și se afla la a treia misiune în Afganistan”, precizează un comunicat postat pe site-ul ministerului. Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Ciprian-Ștefan Polschi și a înaintat președintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. Vineri, în unitățile militare din țară și din teatrele de operații vor fi organizate ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.Gabriel Leș a precizat că militarul român mort la Kabul executa o misiune de patrulare, iar atacul a avut loc la ora 11.40. Potrivit acestuia, era în misiune de patrulare, iar o mașină capcană plină de material exploziv a lovit mașina pe care militarul român o conducea.Marți, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit în urma unui alt atac terorist care a vizat campusul în care se află ambasada.
Liviu Dragnea și copiii săi au primit interdicție în SUA
Liviu Dragnea împreună cu cei doi copii ai săi au primit interdicție de a intra pe teritoriul Statelor Unite din cauza actelor de corupție semnificative în care a fost implicat, a anunțat purtătorul de cuvânt al secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo. Anunțul a fost făcut public de Departamentul de Stat al SUA, care a precizat că măsura punitivă împotriva fostului lider al PSD reprezintă angajamentul american în lupta împotriva corupției și sprijinirea statului de drept în România.Purtătorul de cuvânt al secretarului de stat american a anunțat ieri că, din cauza implicării în „fapte semnificative de corpuție”, fostul președinte al Camerei Deputaților din România, Liviu Dragnea, „nu este eligibil pentru intrarea pe teritoriul Statelor Unite”. Desemnarea publică a fostului lider PSD ca persona non grata pe teritoriul american s-a făcut potrivit legilor americane pe baza „informațiilor credibile pe care secretarul de stat al Statelor Unite le are în privința oficialilor guvernelor străine că sunt implicați în fapte de corupție”.Legea americană reglementează că secretarul de stat anunță pe canale publice sau private astfel de oficiali și pe membrii apropiați ai familiilor lor. Astfel, măsura secretarului de stat de interzicere a intrării pe teritoriul SUA pentru Dragnea este aplicată și celor doi copii ai acestuia, Valentin Ștefan Dragnea și Maria Alexandra Dragnea.
Iohannis respinge propunerile înaintate pentru miniștrii interimari
Președintele Klaus Iohannis de declarat ieri că respinge categoric propunerile înaintate pentru miniștrii interimari pentru ministerele deținute de ALDE, partid ai cărui reprezentanți s-au retras din Guvern. Declarația e susținută după ce Guvernul a sesizat CCR în legătură cu refuzul președintelui de a desemna miniștrii interimari.“Eu nu girez sub nicio formă un astfel de joc politic meschin și ca atare resping categoric propunerile înaintate pentru miniștrii interimari. Să fie clar: Guvernul actual și-a schimbat componența politică, în aceste condiții Constituția indică fără echivoc ce trebuie să facă prim-ministrul”, a spus Iohannis. Președintele a remarcat că PSD a schimbat în trei ani de guvernare trei guverne și 80 de miniștri, ceea ce a indus instabilitate. “Chiar în aceste zile doamna premier iarăși vrea să schimbe nu mai puțin de 8 miniștri, adică o treime din Guvern. În toată această perioadă PSD a golit de conținut funcția de ministru. Avertizez PSD să pună rapid capăt acestei crize politice”, a afirmat Iohannis. Premierul Viorica Dăncilă a trimis la Cotroceni propuneri de interimari pentru cele trei ministere deținute de ALDE: Energie - Niculae Bădălău, Mediu - Ioan Deneș, Relația cu Parlamentul - Radu Oprea.
Proiect: Condamnații pentru corupție, fără pensii speciale
Judecătorii Curții Constituționale, membrii Curții de Conturi, ai Corpului diplomatic, personalul auxiliar din instanțele judecătorești, militarii, polițiștii, funcționarii publici cu statut special care au pensii speciale nu vor putea beneficia de acest tip de pensie dacă au fost condamnați definitiv pentru comiterea de infracțiuni de corupție, potrivit unei inițiative legislative depuse în Parlament.Proiectul a fost inițiat de doi deputați PNL: Florin Roman și Romeo Nicoară. “Este nevoie de existența unei interdicții astfel încât să nu poate beneficia de pensii speciale cei care au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni de corupție precum luarea și darea de mită, traficul și cumpărarea de influență. Prin această măsură s-ar descuraja comiterea unor astfel de fapte de către anumite categorii profesionale”, consideră inițiatorii. Aceștia au explicat, în expunerea de motive, că pentru aleșii locali sau pentru parlamentari există interdicția acordării unei pensii de serviciu în cazul în care au fost condamnați definitiv pentru fapte de corupție și trebuie să se creeze o echitate între categoriile profesionale care beneficiază de pensii speciale.
Un caz similar cu al Alexandrei schimbă legislația “112” în UE
Companiile de telecomunicații vor trebui să trimită gratuit serviciilor de urgență contactate prin 112 informații cu privire la localizarea apelantului, chiar dacă telefonul nu are o cartelă SIM, a hotărât ieri Curtea de Justiție a UE. Curtea de Justiție a UE a luat această decizie după moartea unei fete de 17 ani din Lituania în 2013, care a fost răpită, violată și arsă de vie în portbagajul unei mașini. Înainte să moară, aceasta a apelat la 112 de pe telefonul său mobil pentru a cere ajutor, dar nu a fost posibilă localizarea acesteia.Familia sa a solicitat la Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania obligarea statului lituanian la repararea prejudiciului moral suferit de victimă. “Curtea apreciază că directiva privind «serviciul universal» impune statelor membre, sub rezerva fezabilității tehnice, obligația de a se asigura că întreprinderile în cauză pun la dispoziție gratuit informațiile referitoare la localizarea apelantului autorității care tratează apelurile de urgență la 112 imediat ce apelul ajunge la autoritatea menționată, inclusiv atunci când apelul este efectuat de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM”, arată comunicatul Curții.În acest moment, în opt state membre UE, inclusiv Franța, serviciul 112 nu este accesibil fără cartelă SIM, potrivit Asociației europene a numărului unic de urgență.
Dăncilă: Am trimis sesizarea către CCR privind refuzul președintelui de a numi miniștrii interimari
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, că a fost sesizată Curtea Constituțională cu privire la refuzul președintelui de a numi miniștri interimari și a precizat că sesizarea ar trebui privită și ca un mijloc de a avea niște reguli pentru viitor. “Dincolo de lupta politică nu este nevoie și nu este oportun să blocăm activitatea Guvernului” a declarat premierul, afirmând că nu s-a putut organiza ședința de guvern din această săptămână. “Aștept ca domnul președinte să vină cu o decizie care să arate că vrea o Românie normal, o Românie în care și guvernul funcționează așa cum ar trebui” a declarat, miercuri, premierul Viorica Dăncilă.Întrebată dacă va mai trimite la Curtea Constituțională sesizarea cu privire la refuzul președintelui de a numi miniștri interimari, în cazul în care în declarația de presă de la ora 18.00 Klaus Iohannis va anunța că acceptă propunerile, Dăncilă a declarat: “Am trimis către Curtea Constituțională. Dacă domnia sa va veni cu propunerea pentru miniștrii interimari, o parte din sesizare nu va mai avea obiect, dar noi în sesizare am vorbit și despre cele cinci propuneri pentru miniștri PSD pentru că încă nu avem o motivație pentru respingere. Eu cred că ar trebui să vedem această sesizare către Curtea Constituțională și ca un mijloc de a avea niște reguli pe viitor, de a stabili niște reguli, pentru că eu cred că dincolo de lupta politică nu este nevoie și nu este oportun să blocăm activitatea Guvernului având în vedere că sunt proiecte pe care le facem pentru cetățeni”.
Sorina Pintea: Spitalele regionale, gata peste 7 ani
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus ieri, la Mioveni, că în șapte ani vom avea spitalele regionale. Până acum au fost terminate trei studii de fezabilitate, iar la Iași a început și procedura de licitație.„Suntem în 2019, avem trei studii de fezabilitate finalizate și proiectanții și constructorii pot să vă spună ce înseamnă să faci un studiu de fezabilitate pentru o clădire de 150.000 de metri pătrați cu logistica aferentă. Noi am finalizat studiile de fezabilitate, sunt depuse și se pregătesc cererile de finanțare pentru Bruxelles. La Iași am început și procedura de licitație în paralel. Deci eu cred că în șapte ani vom avea și spitalele regionale, exact așa cum am promis. Am înaintat foarte mult pentru că povestea lor a început în 2017”, a declarat ministrul.
Caracal: Tânără de 20 de ani, luată cu forța și urcată într-un autoturism
O fată în vârstă de 20 de ani, care a fost luată cu forța de pe stradă și urcată într-un autoturism, în Caracal, a fost găsită de polițiști la scurt timp după primirea apelului la 112. Ea se afla într-o mașină alături de trei bărbați din Dolj și de o altă femeie din Olt. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Olt, ieri, în jurul orei 12.50, o femeie din municipiul Caracal a sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, faptul că o fată a fost luată cu forța de pe stradă și urcată într-un autoturism, care a plecat în direcția municipiului Slatina. “Imediat, polițiștii din cadrul I.P.J. Olt au desfășurat activități specifice, astfel încât, după aproximativ 10 minute, aceștia au identificat autoturismul în trafic, pe raza orașului Piatra Olt. În urma verificărilor a reieșit faptul că în autoturism se aflau 3 bărbați, din județul Dolj și 2 femei, din județul Olt”, au precizat reprezentanții IPJ Olt. Una dintre femei a declarat polițiștilor că a fost urcată în autoturism fără acceptul său, a menționat sursa citată.Aceștia au mai afirmat că fata urcată cu forța în mașină este din Caracal și are 20 de ani, iar cei trei bărbați sunt din Băilești și au vârste cuprinse între 21 și 32 de ani. Anchetatorii nu au stabilit încă dacă tânăra cunoștea sau nu celelalte persoane.