Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Dragnea visează frumos după o decizie a Curții Constituționale

Ziarul de Vrancea
7 nov 2018 685 vizualizări

Judecătorii CCR au admis existența unui conflict de natură constituțională în legătură cu completele de cinci judecători n sesizarea Curții a venit la insistențele lui Dragnea, supărat că este judecat de un complet considerat mai “dur”

Curtea Constituțională a admis ieri sesizarea Guvernului privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu formarea completelor de cinci judecători judecători, ceea ce ar însemna că, în conformitate cu decizia Curții, completele ar trebui refăcute. Conform G4media, judecătorii constituționali au decis că Înalta Curte se află în ilegalitate din 2014, când a decis să nu respecte prevederea din Legea 303/2004 privind compunerea completurilor de 5 judecători. Actul normativ spune că toți cei 5 judecători ai completului se stabilesc prin tragere la sorți, or, ÎCCJ a decis ca doar 4 dintre ei să fie aleși astfel, nu și șefii completurilor. Acesta a fost și punctul e vedere susținut în fața Curții de reprezentantul Guvernului, fostul judecător CCR Toni Greblă, în prezent secretar general al Executivului. Președinta instanței supreme Cristina Tarcea a afirmat că nimeni nu o va putea convinge că tragerea la sorți  a completelor de cinci judecători trebuia făcută în iulie 2018, când au intrat în vigoare modificări al Legii de organizare judiciară.

Toader o ironizează pe șefa instanței supreme

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a reacționat, aseară, în urma deciziei CCR. El a întrebat retoric dacă șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție își menține afirmația potrivit căreia Guvernul a uitat să citească legea atunci când a făcut sesizarea la CCR pentru conflict de natură constituțională Parlament - ICCJ. Președintele comisiei speciale privind legile justiției, Florin Iordache, afirmă că Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să respecte acum legea în ceea ce privește completele de cinci judecători. El spune că se așteaptă motivarea deciziei CCR, dar că din comunicatul dat reiese că se aplică de îndată, deci completele din dosarele pe rol trebuie refăcute, "iar dosarele care au fost soluționate, fără îndoială, dau posibilitatea celor nemulțumiți să solicite în instanță faptul că acel complet a fost nelegal constituit". "Din câte știu eu, din 2014 ar fi trebuit, odată cu Mica reformă, ar fi trebuit să intre în vigoare această prevedere cu tragerea la sorți și cu completele alese, repet, completele de cinci, pentru că altfel, așa cum am stabilit noi în Codul de procedură penală și exista și până acuma, chiar există o cauză de revizuire a dosarelor pe nelegalitatea compunerii completelor", a declarat Florin Iordache. Întrebat ce se va întâmpla cu dosarele pe rol după decizia CCR, el a răspuns: "Comunicatul a spus așa: că se aplică de îndată, asta înseamnă că aceste dosare care se află pe rol acum, fără îndoială, trebuie toți cei cinci să fie trași la sorți - cum, modalitatea nu e treaba noastră -, iar dosarele care au fost soluționate, fără îndoială, dau posibilitatea celor nemulțumiți să solicite în instanță faptul că acel complet a fost nelegal constituit". Sesizarea la CCR a fost formulată de către Guvern, în contextul în care și liderul PSD, Liviu Dragnea, a susținut nelegalitatea constituirii completurilor de cinci judecători de la instanța supremă, un astfel de complet judecând și apelul în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, în care el a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.

ALDE a votat în bloc alături de Opoziție pentru “primari în două tururi”

Deputații ALDE au votat, ieri, în plen, alături de PNL în favoarea alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Proiectul de lege nu are susținerea PSD și primise raport de respingere în comisie. Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, a declarat în plen că parlamentarii partidului său au votat în bloc împotriva respingerii legi și a anunțat că partidul său este de acord cu alegerea primarilor în două tururi de scrutin. „Asta nu înseamnă că avem divergențe cu PSD sau că vrem să rupem coaliția, pentru că în programul de guvernare nu am avut nicio precizare cu privire la această temă, astfel că rămâne la indemâna fiecărui grup parlamentar. Ce-ar fi fost dacă am fi avut alegeri într-un singur tur pentru președintele României din 1990 încoace?”, declarat Vosganian, în aplauzele opoziției. În replică, liderul deputaților PSD, Daniel Suciu, a spus în plen:„Vă batem la locale de nu vă vedeți. Nu mai bine vă găsiți oameni buni să ne bateți indiferent de alegeri?” Proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin a intrat în plen  cu propunere de respingere dar cu colaborarea deputațiilor ALDE nu a întrunit numărul necesar de voturi, astfel acesta a fost retrimis înapoi la comisiile de specialitate.Tot în ședința de plen, Varujan Vosganian a anunțat de la tribună că parlamentarii ALDE din Moldova nu vor vota legea bugetului de stat pe 2019 dacă în proiect nu este inclusă finanțarea pentru Autostrada Unirii (A8). „Eu nu fac amenințări, dar pentru parlamentarii ALDE din Moldova, prezența acestui obiectiv în legea bugetului este o condiție obligatorie ca noi să votăm legea bugetului pe 2019”, a spus Vosganian.

Legea privind realizarea Autostrăzii Iași – Târgu Mureș, adoptată de Parlament

Legea privind realizarea Auostrăzii Unirii, Iași – Târgu Mureș, a fost adoptată ieri de plenul Camerei Deputaților. Autostrada ar urma să fie construită din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor. Legea a fost adoptată cu 261 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” și cinci abțineri. Proiectul de lege a fost inițiat în luna mai a anului trecut de un grup de 71 de parlamentari de la toate partidele politice, cu excepția ALDE.  "Prezenta lege aprobă executarea obiectivului de investiții Autostrada Iași - Târgu Mureș, denumită în continuare Autostrada Unirii. Obiectivul de investiții Autostrada Unirii se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din credite externe și din fonduri europene disponibile în cadrul exercițiului financiar multianual 2014-2020", se arată în lege. Ministerul Transporturilor este desemnat drept coordonator al proiectului de investiții. Termenul de finalizare ar fi de patru ani de la intrarea în vigoare a legii. Inițiatorii legii critică întârzierile Guvernului, care își propunea ca abia în 2021 să înceapă realizarea studiilor de fezabilitate pentru această autostradă. "Cuantificăm zece ani de studii și zeci de milioane de euro cheltuite pe studii de fezabilitate, studii care zac neatinse prin sertare. Oricât de mult are nevoie România de o autostradă de legătură între Moldova și Transilvania, acțiunile Guvernului denotă o totală lipsă de strategie și direcție", se arată în expunerea de motive. Legea a trecut de prima cameră, Senatul, fiind adoptată tacit în decembrie anul trecut. Camera Deputaților este for decizional.Președintele Klaus Iohannis a avut la sfârșitul lunii trecute o întâlnire cu o delegație a asociațiilor "Moldova Vrea Autostradă", "Împreună pentru A8" și "Pro Infrastructura". El spunea atunci că, în pofida susținerii Comisiei Europene și a disponibilității fondurilor europene, nu există voință la nivel guvernamental pentru autostrada Târgu Mureș-Iași-Ungheni.

Dancilă a mai inventat o autostradă pentru ieșeni și visează la banii arabilor

În turneul recent din țările arabe din zona Golfului, premierul Viorica Dăncilă a prezentat proiectele pe care Guvernul vrea să le realizeze în Parteneriat Public-Privat.  Printre aceste proiecte apare o autostradă care nu există nicăieri în documentele oficiale ale autorităților precum Master Planul General de Transport: o autostradă de la Tg. Neamț la Suceava și mai departe spre granița cu Ucraina. Acest tronson este „lipit” de Guvern de bucata de la Tg Neamț - Iași - Ungheni, parte din A8. În Master Plan, în schimb, există un drum de mare viteză de la Suceava la Pașcani și mai departe spre sudul țării spre București. Guvernul Dăncilă vrea să facă o serie de mari proiecte de infrastructură prin Parteneriat Public-Privat, adică un proiect în care partenerul privat se ocupă de finanțare, proiectare și execuție, iar în schimb statul român va plăti anual o sumă de bani timp de câteva zeci de ani - o strategie eșuată până acum de trei ori în 15 ani pe celebra A3 Comarnic - Brașov.

Cum va fi vremea în noiembrie. Lapoviță și ninsoare la sfârșitul lunii

Temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu mai depășește 8 grade Celsius decât, poate, în zona litoralului, în timp ce la nivel de precipitații acestea vor fi în ușoară creștere față de octombrie, reiese din prognoza meteorologică a perioadei analizate, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Situată la hotarul dintre toamnă și iarnă, luna noiembrie mai păstrează, cel puțin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârșitul lunii, lapovița și uneori ninsoarea anunță sosirea iernii. În nopțile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma și înghețul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed și cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra țării noastre, astfel că vremea se menține închisă și umedă zile de-a rândul. În aceste condiții, și valorile termice marchează o scădere considerabilă față de luna octombrie, se arată în prognoză. Conform ANM, din datele înregistrate în perioada 1961- 2017 la stațiile meteorologice din rețeaua meteorologică națională, se constată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu mai depășește 8 grade Celsius decât în zona litoralului. În zonele joase din Dobrogea și Banat, dar și în Lunca Dunării, mediile de temperatură se situează între 6 și 8 grade Celsius. În același timp, în zonele de câmpie și de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crișana și Maramureș sunt caracteristice valori medii între 4 și 6 grade Celsius, iar în Transilvania, Bucovina și în Subcarpații Moldovei temperatura medie variază între 2 și 4 grade Celsius. În zona montană joasă și în depresiunile intra-montane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 și 2 grade Celsius, iar în zona montană înaltă (la peste 1.500 metri) aceste valori coboară sub -4 grade Celsius. Statistica de specialitate relevă faptul că, datorită aerului cald venit dinspre bazinul Mediteranei, care pătrunde până la latitudinea țării noastre, se pot înregistra temperaturi mari, neobișnuite pentru această lună, ce pot ajunge până în jurul valorii de 30 de grade Celsius. "Astfel de temperaturi extreme s-au înregistrat, de exemplu, în anii 1926, 1990, 1994 sau 2004", scriu meteorologii.Temperatura maximă absolută a lunii noiembrie, în România, este 30,5 grade Celsius și a fost înregistrată la Călărași în data de 1 noiembrie 1926.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.