Național

MOZAIC ŞTIRI NAŢIONALE: Dragnea, care a plătit să-l vadă pe Trump: “Nu suntem slugi”

Ziarul de Vrancea
6 sep 2017 247 vizualizări

Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a arătat iritat, ieri, de întrebările jurnaliștilor pe tema imaginii României în urma demisiei ministrului Apărării ca urmare a situației din MApN, afirmând că "murim de dragul externului" și uităm că suntem "români, nu slugi"

El a precizat ulterior că partenerii externi sunt interesați doar dacă România își respectă angajamentele.

Polițiștii locali din Timișoara urmează cursuri de limba engleză pentru a dialoga cu turiștii și imigranții

Un număr de zece polițiști locali din Timișoara, din cadrul Serviciilor Ordine Publică și Circulație Rutieră, participă la cursuri de limba engleză pentru a putea dialoga cu turiștii, dar și cu migranții. Cursul durează trei luni și are câte două ședințe săptămânale, iar la final, alți polițiști vor intra în program.

”Cursurile, susținute de profesori de limba engleză din cadrul unei societăți specializate în domeniu, sunt organizate de două ori pe săptămână și sunt desfășurate pe parcursul a trei luni. Polițiștii locali participă la curs în afară orelor de serviciu și și-au exprimat dorința de a învăța bazele limbii engleze în condițiile în care Timișoara va fi Capitală Culturală a Europei în anul 2021, orașul nostru fiind vizitat de numeroase grupuri de turiști care în majoritate sunt vorbitori ai acestei limbi”, se arată în comunicat. Limba engleză le folosește polițiștilor locali și pentru dialogarea cu grupurile de migranții care sunt tot mai dese în oraș. La finalizarea acestui modul se intenționează continuarea cursului și cu alți polițiști locali care doresc să se perfecționeze.

Studiu: 3 din 10 români nu mai au niciun dinte natural

Aproape 30% dintre români și-au pierdut toți dinții naturali, de trei ori mai mult față de media europeană, de 10%, arată un studiu comparativ al Asociației Dental Office Managers. Cercetarea arată o preocupare tot mai mare a românilor față de tratamentele cu implanturi dentare, numărul celor care le accesează fiind de trei ori mai mare, în prezent, față de acum 5 ani.

Dacă în perioada 2008-2012, 31% din pacienții care s-au prezentat la medicul dentist au solicitat tratamente cu implant dentar și au fost realizate 1.300 de astfel de tratamente, în intervalul 2013-2017, 68% dintre pacienții care s-au prezentat la medicul stomatolog au solicitat tratamente cu implant dentar și au fost realizate 3.900 de astfel de proceduri. În cadrul studiului au fost analizați 18.000 de pacienți, bărbați și femei, care locuiesc în mediul urban (în proporție de 90%), de-a lungul a două perioade comparative de 5 ani, 2008-2012 și 2013-2017 (sfârșitul lunii iulie).

Inițiativă PNL: Salariații din privat să poată primi al 13-lea și al 14-lea salariu

Liberalii au depus la Camera Deputaților o inițiativă legislativă care permite salariaților din mediul privat să poată primi al 13-lea salariu înainte de Crăciun și al 14-lea salariu înainte de concediu, motivând că, astfel, România s-ar alinia la realitatea europeană. Potrivit inițiativei, cele două salarii în plus ar urma să fie plătite de către companiile private din impozitul pe profit datorat statului, fără a depăși plafonul de 20%. ”Ne dorim alinierea la realitatea europeană. Așa cum sunt recompensați salariații din companiile profitabile din Germania, Franța, Spania, Austria, Italia așa trebuie să se întâmple și în România. Discrepanța veniturilor dintre salaiații din mediul privat și cei din sistemul public este o realitate. Ca atare, PNL vine în întâmpinarea mediului de afaceri cu propunere de modificare a cadrului legal, prin care care salariații societăților comerciale cu capital integral privat au posibilitatea de a primi al al 13-lea și al 14-lea salariu. Cheltuielile salariale vor fi deductibile din impozitul pe profit datorate de aceste societăți în cuantum de 20%”, a declarat ieri deputatul PNL Ion Ștefan. El a explicat că, prin această propunere, bugetul de stat nu va fi văduvit de anumite venituri, ci, dimpotrivă, vor fi încasări suplimentare la buget ca urmare a impozitului pe salariu și a contribuțiilor sociale și de sănătate, cheltuieli care vor fi suportate tot de societăți prin acordarea acestor salarii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.