MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Din cauza corupției din România, UE își schimbă regulile de aderare
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a constatat că celebrul MCV nu mai are efect în România și a vorbit cu nostalgie despre perioada în care cei “vinovați erau trași la răspundere și închiși” n lideri politici europeni și 12 ambasade occidentale au atras atenția Guvernului să nu adopte alte modificări nocive la legislația penală
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, ieri, că lecția Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), despre care s-a crezut că va duce la rezolvarea rapidă a unor probleme pe care România ar fi trebuit să le rezolve înainte de aderarea în 2007, este că, pentru viitoarele extinderi ale Uniunii Europene, respectarea statului de drept și separarea puterilor în stat sunt chestiuni care trebuie să fie reale înainte de aderare. „Situația din România din momentul de față mă întristează atât de mult pentru că în România tocmai pe baza MCV se înregistraseră niște succese importante în combaterea inclusiv a corupției la nivel înalt. Sistemul judiciar din România, de-a lungul anilor, a devenit tot mai eficient și până la urmă cei vinovați au fost trași la răspundere și închiși, dar acum e un regres. La fel, în Bulgaria sunt foarte multe de făcut, dar totuși s-au realizat multe în acest domeniu”, a declarat Timmermans, întrebat care e lecția MCV. Prim-vicepreședintele CE a spus că MCV a fost creat să rezolve probleme care ar fi trebuit rezolvate înainte de aderarea acestor două țări la UE. „Și aici am niște îngrijorări, pentru că aderarea României și Bulgariei a avut loc în 2007. Suntem în 2019 și încă nu s-au rezolvat toate problemele care ar fi trebuit să fie rezolvate înainte de aderare. Cred că asta e lecția pe care trebuie să o învățăm poate pentru viitoarele extinderi ale Uniunii Europene. Respectarea statului de drept, separarea puterilor în stat sunt chestiuni care trebuie să fie reale înainte de aderarea la UE. În anii respectivi eram ministru la nivel național și am susținut cu tărie aderarea României și Bulgariei, dar prezumția cum că MCV va duce la rezolvarea rapidă a unor probleme ce trebuiau rezolvate înainte de aderare a fost o prezumție cam optimistă”, a declarat Frans Timmermans.
Kovesi, susținută în continuare la Bruxelles
Frans Timmermans a mai spus, ieri, că Laura Codruța Kovesi este o juristă de foarte bună calitate, pe care o admiră pentru curajul său. „Comisia a fost cât se poate de clară de mai multe ori. Dna Kovesi este candidata preferată de Parlamentul European pentru a fi primul procuror european. Am avut ocazia să lucrez cu dna Kovesi timp de mai mulți ani. Știu că este o juristă de foarte bună calitate, pe care o admir pentru curajul său. În ceea ce privește Comisia, este important ca ea să poată să-și prezinte candidatura, să poată fi candidată, astfel încât instituțiile europene să poată lua o decizie. Ne-am exprimat foarte clar această poziție și în discuțiile cu autoritățile române”, a declarat Timmermans, într-o conferință de presă la Bruxelles.
De asemenea, eurodeputatul Cristian Preda precizează că, în ședința grupului PPE din ieri dimineață, Manfred Weber a reamintit că întregul Parlament European o susține pe Laura Codruța Kovesi pentru numirea ca procuror-șef european. „Liderul facțiunii PPE a adăugat că toți românii ar trebui să fie mândri de conaționala lor”, a scris Preda pe contul său de Facebook.
Anterior, eurodeputatul ALDE Norica Nicolai le-a adresat un mesaj dur liderilor grupurilor ALDE și PPE, Guy Verhofstadt și Manfred Weber din Parlamentul European, din cauza reacțiilor acestora după instituirea măsurii controlului judiciar asupra Laurei Codruța Kovesi.
Toader invocă “specificul național”
Ministrul Justiției Tudorel Toader a declarat ieri că nici factorul politic și nici alți factori nu pot solicita începerea sau oprirea unei anchete penale, după cum nu pot face solicitări nici în legătură cu modul de soluționare a respectivei anchete. El a răspuns astfel avertismentului prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a cerut ca Guvernul român să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar și să nu creeze impunitate pentru funcționari și demnitari. “Să ne cunoaștem și să ne respectăm competențele, demnitatea și specificul național”, a încheiat Toader.
Umilit de Dragnea: „Dacă nu semnează OUG pleacă acasă”
Social-democrații pun presiune pe Tudorel Toader și îl amenință cu remanierea dacă nu semnează ordonanțele dorite de Liviu Dragnea. De altfel, Tudorel Toader și Viorica Dăncilă au discutat marți, timp de trei ore, în biroul lui Dragnea de la Parlament și, conform unor surse citate de HotNews.ro, ministrul Justiției ar fi cerut un nouă amânare pentru adoptarea OUG-urilor. “Viorica Dăncilă nu vrea să pună pe ordinea de zi proiectele fără avizul lui Tudorel Toader. Dacă nu semnează OUG-urile va pleca acasă”, au spus sursele citate.
Pe agenda oficială de ieri a Guvernului nu exista niciun proiect de OUG pe Codurile Penale sau completuri. Potrivit surselor Hotnews.ro, ministrul Justiției le-ar fi propus social democrațiilor să introducă un act normativ care să pună în consens o parte din articolele analizate de Curtea Constituțională la Codurile Penale. Propunerea ar fi fost respinsă de conducerea PSD și ar fi declanșat o reacție nervoasă a lui Liviu Dragnea care i-ar fi transmis lui Toader că “ori își asumă toate modificările la Codurile Penale și contestația în anulare pentru decizile definitive ale completurilor de 5 de la instanța supremă ori, pleacă”. Aceste decizii îl ajută pe Dragnea în dosarul “angajărilor fictive”, pe rol, și în cel al referendumului, unde a fost condamnat definitiv.
Mesaj de la 12 ambasade occidentale
Ambasadele a 12 state s-au declarat ieri profund îngrijorate de integritatea sistemului judiciar românesc, care a fost zdruncinat de modificări imprevizibile și afirmă că OUG care pare a fi în curs de discuție pot avea impact negativ asupra independenței justiției. “Din păcate, solicitările noastre oficiale de dialog privind aceste subiecte au rămas fără răspuns de la începutul lunii ianuarie. Suntem profund îngrijorați de integritatea sistemului judiciar românesc, care a fost zdruncinat de modificări imprevizibile care nu întăresc eforturile României de a consolida progresul în materie de justiție. Dimpotrivă, efectul cumulativ al acestor modificări prezintă riscul încetinirii luptei împotriva corupției și subminării independenței sistemului judiciar”, conform declarației susținute de Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Statele Unite.
Iordache: Primarii trebuie să aibă pensii speciale, să vă intre bine în cap!
Proiectul Codului administrativ a fost respins, ieri, în unanimitate, de Camera Deputaților, după ce a fost declarat neconstituțional printr-o decizie a CCR, relatează Agerpres. Codul administrativ, care prevedea și pensii speciale pentru aleșii locali, a fost adoptat în iulie 2018, iar grupurile parlamentare ale PNL, USR și PMP, dar și președintele Klaus Iohannis au formulat obiecții de neconstituționalitate, acceptate ulterior de CCR care a declarat actul normativ neconstituțional în noiembrie 2018. Deputatul PSD Marcel Ciolacu, șeful comisiei speciale care a elaborat proiectul, a declarat că îi pare rău de munca lui și a colegilor. Deputatul liberal Victor Paul Dobre a amintit că PNL a semnalat, în dezbateri, o serie de aspecte de neconstituționalitate. În replică, deputatul PSD Florin Iordache a spus că primarii trebuie să aibă pensii speciale. “Primarii trebuie să aibă pensii speciale, să vă intre bine în cap. România merge înainte nu prin atacuri la Curte. România are nevoie de un cod administrativ. Avem nevoie de o reformă administrativă. Primarii au nevoie de pensii speciale”, a adăugat Iordache. Deputatul USR Cristian Seidler a declarat că pensiile speciale pentru primari sunt neconstituționale.
“Domnule Iordache, să vă intre bine în cap că există o decizie a CCR care spune că pensiile speciale ale primarilor sunt neconstituționale. Să vă intre bine în cap că, atunci când vom ajunge la guvernare, dumneavoastră nu veți avea pensii speciale”, a adăugat Seidler.
Istoric: Afirmația că Augustin Lazăr a fost „un torționar” este falsă
Istoricul Mădălin Hodor spune că afirmația că Augustin Lazăr a fost „un torționar” este falsă, iar cel care de fapt a făcut acest lucru era lt.col. Lazăr Gheorghe. Hodor publică și decizia CNSAS în acest sens. „Decizia definitivă de poliție politică a lt. col. Lazăr Gheorghe, șeful biroului CI al Penitenciarului Aiud, publicată în Monitorul Oficial. Domnul Iulius Filip a primit în 2015 numele lui și al altor ofițeri de Securitate care l-au urmărit și torturat în urma cererii depuse la CNSAS. Despre acest Lazăr și nu despre Augustin Lazăr vorbea domnul Filip. Afirmația că Augustin Lazăr a fost «un torționar» este falsă. Domnia sa a condus comisia de eliberări și nu avea cum să acționeze direct ca «torționar» asupra lui Iulius Filip. Cel care a făcut-o era lt. col. Lazăr Gheorghe”, scrie Mădălin Hodor pe contul său de Facebook.
Istoricul consideră că o discuție despre rolul procurorilor și colaborarea lor cu Securitatea și regimul comunist este bine-venită. „Dar această discuție, care este, trebuie spus, dureroasă prin prisma realității, nu poate fi făcută în contextul unor campanii mediatice care amestecă minciuna și manipularea în scopuri strict politice cu adevărul și cu problema delicată a moștenirii comuniste”, precizează Hodor.
Luju.ro a scris că Augustin Lazăr “a refuzat în două rânduri să elibereze un disident anticomunist”, Iulius Filip.
Procurorul general, Augustin Lazăr, a precizat că între 1985-1986 a fost procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia și a îndeplinit, periodic, atribuții privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situația condamnaților ce îndeplineau fracția de pedeapsă pentru liberare condiționată. El subliniază că această comisie nu dispunea eliberarea deținuților, ci doar verifica îndeplinirea criteriilor tehnice pentru eliberare.
Olguța Vasilescu a votat moțiunea împotriva ministrului Transporturilor
Trei deputați PSD, printre care și Lia Olguța Vasilescu, au votat moțiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc. Aceasta a picat însă, fiind înregistrate 93 voturi „pentru”, 148 voturi „contra” și 5 abțineri. Reamintim că Olguța Vasilescu este consilierul premierului Dăncilă pe transporturi, iar în urma unei remanieri a PSD de anul trecut ea urma să devină ministrul tocmai la acest portofoliu, propunerea fiind refuzată de președintele Klaus Iohannis. Potrivit votului electronic publicat pe site-ul Camerei Deputaților, au votat „pentru” demiterea lui Răzvan Cuc trei deputați PSD, alături de Opoziție: Lia Olguța Vasilescu, Nicușor Halici și Damian Florea.
Împotriva moțiunii simple au votat ceilalți deputați PSD, dar și parlamentarii ALDE și UDMR. Li s-au alăturat și câțiva deputați de la minorități. Astfel, moțiunea simplă „Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3 este unul de nota 3”, inițiată de PNL și PMP, a fost respinsă de plenul Camerei Deputaților.
CSM respinge acțiunea disciplinară împotriva procurorilor care au anchetat violențele din 10 august
Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, ieri, acțiunea Inspecției Judiciare față de procurorii Gheorghe Cosneanu și Codruț Mihalache în legătură cu dosarul violențelor din 10 august. Decizia poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Inspecția Judiciară a anunțat, în 15 ianuarie, că i-a cercetat disciplinar pe șeful Secției Parchetelor Militare din cadrul PICCJ, Gheorghe Cosneanu, și pe procurorii Codruț Mihalache și Ciprian Pîrlog pentru nerespectarea dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului, ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege și regulamente, în legătură cu dosarul violențelor din 10 august.
Polițistul cu „Wollvagin” primise un calificativ de la „satisfăcător” spre „bine”
Poliția Locală Brașov a transmis un punct de vedere referitor la imaginile apărute pe Facebook, cu invitația primită de un șofer din Brașov care a parcat neregulamentar. Polițistul a scris că marca mașinii este „Wollvagin” în loc de Volkswagen și că „egzistă plamșe foto”, reprezentanții instituției arătând că acesta a fost evaluat cu note de la 1 la 4, pe o scară de la 1 la 5. „Evaluarea periodică se face în conformitate cu legislația în vigoare, iar criteriile de apreciere sunt în Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Agentul a obținut calificativ la limita dintre satisfăcător spre bine, notele de evaluare situându-se între 1 (unu) și 4 (patru) pe o scară de notare de la 1 la 5. De asemenea, precizăm că în ultimii doi ani au fost angajați prin concurs absolvenți de liceu și de facultate. Este regretabil că mai există astfel de situații, dar, încet, încet sperăm ca ele să dispară”, a transmis Anca Lăutaru, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov.
Imaginile cu invitația primită de un șofer din Brașov pentru a se prezenta la Poliția Locală după ce a parcat neregulamentar au devenit virale, miercuri, pe Facebook. Polițistul a scris că marca mașinii este „Wollvagin” în loc de Volkswagen și că „egzistă plamșe foto”, spre distracția internauților. Postarea de pe Facebook a fost preluată și de polițistul Marian Godină, care a comentat că cel care a completat formularul are mari probleme cu limba română.
Postarea lui Godină a adunat, în foarte scurt timp, peste 2.000 de like-uri și sute de distribuiri și comentarii.