Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: De azi, obligațiile devin recomandări

Ziarul de Vrancea
7 mar 2022 538 vizualizări

Românii pot începând de azi să iasă din case fără să se mai întrebe dacă au masca la ei n pot fără teama de amenzi, dar ministrul Sănătății le recomandă să o poarte în continuare, mai ales în spațiile închise

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, ieri, că de astăzi, odată cu expirarea stării de alertă, restricțiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 vor fi ridicate, iar utilizarea măștii de protecție atât în spațiile exterioare, cât și în cele interioare nu va mai fi obligatorie și nu vor exista limite privind accesul și orarul în diversele spații publice - spații comerciale, instituții de alimentație publică, instituții publice. El a precizat că la intrarea în țară nu se vor mai solicita certificatul COVID și certificatul de localizarea a călătorilor.

Ministrul Sănătății a făcut însă mai multe recomandări pentru populație.

Spre exemplu, să poarte în continuare mască în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare. “Nu mă refer la personalul medical, pentru că masca în cazul personalului medical face parte din echipamentul de protecție și oricum trebuie utilizată, ne referim pentru pacienți sau pentru aparținătorii acestora. În grădinițe, în școli și în universități, atât pentru personalul didactic și nedidactic, cât și pentru elevi”, a explicat ministrul.

De asemenea, în cazul persoanelor la care apar simptome de îmbolnăvire, acestea să se testeze și să se prezinte la medicul de familie. “Aceste măsuri pe care vi le recomandăm fac parte din acest pachet, dacă vreți, de responsabilitate individuală, dar cu efect asupra societății, cu efect asupra siguranței comunităților în care noi ne desfășurăm activitatea, încât să putem să continuăm acest trend descendent, iar numărul de cazuri la terapie intensivă și numărul de decese să continue, de asemenea, trendul descrescător”, a evidențiat Rafila.

Într-o clasă se pot suspenda cursurile

Alexandru Rafila a mai declarat că, în cazul în care mai mulți copii dintr-o clasă sau grupă se vor infecta cu SARS-CoV-2, Inspectoratul școlar și Direcția de sănătate publică pot decide suspendarea cursurilor în respectiva clasă pentru un anumit interval de timp. “Este aceeași situație pe care o avem descrisă și pentru alte boli infecțioase, nu doar pentru infecția cu noul coronavirus. În funcție de contextul epidemiologic, o anumită clasă poate să își înceteze activitatea, dar nu vom mai întrerupe cursurile în întreaga școală. Copiii bolnavi izolați, însă dacă sunt foarte multe cazuri într-o clasă, sigur că se poate lua decizia de către Inspectoratul școlar împreună cu Direcția de sănătate publică ca în clasa respectivă, pentru un anumit interval de timp, cursurile să se suspende”, a explicat ministrul.

USR a depus moțiune simplă împotriva lui Cătălin Predoiu

USR a depus, ieri, în Parlament, moțiunea simplă intitulată “Din nou cu tancul peste Justiție” împotriva ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, “pentru lovitura gravă dată luptei anticorupție prin reorganizarea și întărirea Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) și știrbirea competenței DNA și DIICOT”. “Prin modul în care a ales să adopte, pe repede-înainte, fără să respecte termenul pentru dezbatere publică și fără să aștepte avizul Comisiei de la Veneția, proiectul de așa-zisă desființare a SIIJ, Cătălin Predoiu nu face decât să continue atacul asupra justiției început de PSD-ALDE-UDMR, sub coordonarea lui Dragnea, blocând reformarea sistemului de justiție”, a transmis, marți, USR, într-un comunicat de presă. “Cel mai bun lucru pe care îl poate face acum ministrul Cătălin Predoiu este să își dea demisia. Ne-a demonstrat tuturor că s-a predat nucleului antireformist din justiție fără să opună rezistență, a făcut compromisuri sulfuroase doar pentru a mima reforma, dând un cot în plină figură DNA-ului și luptei împotriva corupției. S-a aliat cu cei care au călcat justiția în picioare în anii trecuți și împreună cu aceștia a pus bazele SIIJ. Adică o rețea care să înlocuiască SIIJ și să se ocupe cu anchetarea magistraților. Ca Florin Iordache odinioară, trece cu tancul peste justiție, cu pretenția că o ajută”, a declarat vicepreședintele USR Stelian Ion.

“Prin sabotarea reformei justiției, Cătălin Predoiu s-a transformat, practic, în apărătorul politicienilor și magistraților penali, care vor să scape de anchetele DNA. Totul, cu complicitatea parșivă a unor lideri PNL și mai ales a președintelui Iohannis. Pentru toate acestea, Cătălin Predoiu trebuie să plece din funcție” a mai transmis USR.

Suceava: 37 de șpăgi pentru un autopsier pentru îmbălsămarea corectă a morților

femeia a furat și 600 de lei de la o persoană decedată

O femeie autopsier în cadrul Spitalului Județean Suceava este cercetată de procurori după ce a primit mită de la 37 de persoane pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu legate de pregătirea, îmbălsămarea și îmbrăcarea trupurilor persoanelor decedate. De asemenea, ea este anchetată și pentru că a furat 600 de lei de la o persoană decedată. “Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că inculpata, în calitate de autopsier în cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, în perioada februarie - aprilie 2020, a pretins și/sau primit de la un număr de 37 aparținători ai persoanelor decedate, sume de bani cuprinse între 20 și 350 lei sau alte bunuri, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu legate de manipularea, pregătirea, îmbălsămarea, spălarea, îmbrăcarea, cosmetizarea, pulverizarea de produse biocide (formolizarea) trupurilor persoanelor decedate, efectuarea procedurii de identificare și predarea către aceștia”, arată procurorii.

Agenție de stat, servită fiicei partenerei de viață a lui Marcel Vela

Premierul Nicolae Ciucă a semnat luni o decizie prin care Andra Sabrina Pleșa, fiica partenerei de viață a fostului ministru de Interne Marcel Vela, va prelua atribuțiile de președinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate până la numirea unui conducător la această instituție.

Andra Stroe (Pleșa), iubita fostului ministru liberal al Sportului, Ionuț Stroe, este în prezent vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, funcție în care a fost numită de premierul Florin Cîțu, în data de 13 aprilie 2021. Ionuț Stroe (41 de ani), fost ministru al Tineretului și Sportului între noiembrie 2019 și decembrie 2020, are o relație cu Andra Pleșa (32 de ani), fiica iubitei lui Marcel Vela, fostul ministru de Interne.

Andra Stroe (Pleșa) este și ea membru PNL și a candidat în 2020 la primăria orașului Caransebeș fiind învinsă de independentul Felix Borcean, potrivit Adevărul. În schimb, ea a ajuns consilier local pe lista deschisă de ministrul de Interne de atunci Marcel Vela, care a intrat în cursă pentru a o ajuta. În prezent, Andra Pleșa este președinte al TNL Caraș-Severin, potrivit informațiilor publicate pe contul său de Facebook. Marcel Vela are o fiică din prima căsătorie, Andra Vela, al cărei naș de cununie a fost ministrul liberal al finanțelor de atunci Daniel Chițoiu.

Dîncu: Proiectul rezerviștilor nu este de actualitate

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat ieri că proiectul de lege apărut în spațiul public privind situația de criză și pregătirea unei rezerve generale în caz de război, în care să fie cuprinși bărbații români între 18 și 60 de ani, nu este de actualitate și că ministerul pe care îl conduce va anunța opinia publică despre proiectele sale legislative. “Proiectul ajuns în media era o colecție de prevederi din mai multe legi, fără expunere de motive, fără detalii. Nu este de actualitate. Era un draft, nu era pregătit pentru a intra în transparență. Când avem un proiect, anunțăm noi opinia publică”, a precizat Vasile Dîncu.

În media au apărut referiri la un draft de act normativ potrivit căruia CSAT poate să impună situația de criză, la propunerea ministrului Apărării Naționale. Una dintre prevederi s-ar referi la faptul că rezerva generală în caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război va fi formată din toți bărbații români cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani. De asemenea, potrivit unei alte prevederi, cetățenii cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare ar fi cei care îndeplinesc serviciul militar activ sau sunt în rezervă, cei încorporabili, între 20 și 35 de ani, precum și bărbații cu vârste cuprinse între 35 și 63 de ani.

Aproape 3.500 de ucraineni au cerut azil în România

Ministerul Afacerilor Interne a informat ieri că, de la începerea conflictului din Ucraina, 3.469 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 66,2%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore 29.636 de cetățeni ucraineni au intrat în țară, iar 26.551 au părăsit teritoriul României.

Numărul refugiaților care a părăsit Ucraina după invazia armatei ruse, la 24 februarie, a depășit ieri pragul de două milioane, potrivit site-ului Înaltului Comisariat ONU pentru refugiați (UNHCR). În total 2.011.312 de oameni au prărăsit Ucraina de la 24 februarie până ieri dimineață. Polonia a primit peste jumătate dintre refugiații ucraineni - 1.204.403 de persoane -, potrivit site-ului UNHCR.

După primul val de oameni plecați din Ucraina din cauza războiului, va urma cel mai probabil un al doilea val, format din refugiați mai vulnerabili, a atras atenția directorul UNHCR, Filippo Grandi. “Dacă războiul continuă, vom începe să vedem oameni care nu au resurse și conexiuni”, a spus marți Grandi într-o conferință de presă la Oslo, în Norvegia. “Aceasta va însemna o situație mai complexă pe care vor trebui să o gestioneze statele europene și va fi nevoie de o solidaritate și mai mare din partea tuturor din Europa și din afara ei”, a mai atras atenția Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.