Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Cum a ajuns USR PLUS la mâna AUR și PSD

Ziarul de Vrancea
1 sep 2021 773 vizualizări

„Împinși” de Cîțu afară din guvern, cei de la USR PLUS au rămas cu două soluții: demisia miniștrilor sau forțarea imediată a unei moțiuni de cenzură n în primul caz, liderii USR PLUS se tem că premierul și-ar „face de cap” în cele 45 de zile cât ar rămâne la Palatul Victoria, după modelul Tăriceanu în 2006 n a doua variantă e costisitoare electoral: trebuie să negocieze cu AUR depunerea unei moțiuni de cenzură și cu PSD adoptarea ei

Vicepremierul Dan Barna a anunțat ieri că cele 80 de voturi ale USR PLUS din Parlament care au ajutat la formarea coaliției sunt de joi semnături pe o moțiunea de cenzură împotriva premierului Cîțu, după demiterea „abuzivă” a lui Stelian Ion din funcția de ministru al Justiției. „Îi invităm alături de noi pe toți parlamentarii responsabili și interesați ca această criză politică declanșată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puțin”, a adăugat vicepremierul. Ulterior, liderul deputaților USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a afirmat că Florin Cîțu a pierdut susținerea formațiunii și a anunțat că s-a discutat cu AUR pentru depunerea unei moțiuni de cenzură.

“Dacă Cîțu se agață de scaunul de la Palatul Victoria, așa cum l-am pus în Parlament, așa îl vom da jos în Parlament”, a afirmat Moșteanu. “Împreună cu AUR avem 122 de semnături, deci putem depune o moțiune de cenzură. Rămâne să discutăm despre text”, a precizat Moșteanu.

Întrebat dacă miniștrii USR PLUS ar putea demisiona, Moșteanu a afirmat: “Toate variantele sunt pe masa, însă cred că în momentul acesta e foarte periculos să îl lăsăm pe Florin Cîțu cu toată puterea pe mână, pentru că nu știe să o folosească”.

Co-fondatorul AUR, George Simion, a declarat că partidul va depune propria moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. “Nu cred că PSD trebuie să fie iar prima vioară în depunerea unei moțiuni, după ce au eșuat în iunie. Cum vă gândiți că USR va vota moțiunea PSD la cât se urăsc?”, a precizat el.

De partea cealaltă, liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a invitat, ieri, pe parlamentarii USR PLUS, AUR, precum “și pe cei interesați” să semneze textul moțiunii de cenzură a PSD, dacă doresc cu adevărat ca Guvernul Cîțu să plece. Textul moțiunii PSD este însă plin de critici dure la adresa miniștrilor USR PLUS.

Calculele moțiunii de cenzură

Un mesaj intern al Teodorei Stoian, membru in Biroul National al USR PLUS, consilieră a lui Stelian Ion, explică de ce USR PLUS preferă soluția unei moțiuni de cenzură în locul demisiei în bloc a miniștrilor.

Stoian susține în mesajul consultat de site-ul G4Media.ro că o eventuală demisie a miniștrilor i-ar permite premierului Florin Cîțu să numească în locul lor interimari de la PNL și UDMR pentru 45 de zile, timp în care și-ar putea consolida puterea și ar putea negocia susținere parlamentară de la PSD sau AUR pentru un guvern minoritar, așa cum s-a întâmplat cu guvernul Tăriceanu 2 în 2006. În schimb, susține Teodora Stoian, o moțiune de cenzură ar avea avantajul rapidității: “Beneficiul incontestabil al moțiunii de cenzură este rapiditatea cu care schimbăm Guvernul, nu îl lăsăm pe Cîțu 45 de zile în interimat să facă ce vrea el, dăm un mesaj de forță și nu putem fi acuzați că am aruncat țara în criză”.

Cum cei din USR PLUS nu au suficiente semnături pentru depunerea unei moțiuni prin care să demită cabinetul din care fac și ei parte, aceștia au ajuns la mâna PSD sau AUR.

Pentru depunerea unei moțiuni de cenzură USR PLUS are nevoie de 117 semnături, adică o pătrime din numărul total al senatorilor și deputaților. USR PLUS are doar 80 de parlamentari și ar mai avea nevoie de 37 de semnături, de aici discuțiile cu AUR.

Pentru adoptararea unei moțiuni de cenzură sunt necesare 234 de voturi. O moțiune de cenzură ar trece cu voturile PSD și USR PLUS (237 de voturi

PSD), dar nu și cu voturile USR PLUS și AUR (122 de voturi).

Bolojan, avertisment pentru liberali: „Unde ne ducem mai departe?”

Președintele Klaus Iohannis a semnat ieri dimineață decretele de revocare a lui Stelian Ion de la Ministerul Justiției și de numire a lui Lucian Bode ca interimar. Premierul Florin Cîțu a declarat în ședința Biroului Politic Național al PNL că va face o numire la Ministerul Justiției îndată ce USR PLUS va avansa o nouă propunere.

Biroul Politic Național al PNL, reunit fără știrea președintelui Ludovid Orban, a votat  în unanimintate susținerea lui Florin Cîțu în funcția de premier.

Cu toate acestea, Ilie Bolojan i-a avertizat pe oamenii lui Cîțu, chiar în ședința pe care aceștia au convocat-o, că nu au nicio strategie în criza din Coaliție, iar lucrurile la baza partidului nu se văd a merge într-o direcție bună. Liderul PNL le-a spus colegilor de partid că acest scandal „nu e de natură să crească autoritatea Guvernului”, riscul fiind ca la finalul competiției interne, dar și a disputelor cu partenerii din Coaliție, „să fim atâta de răniți să nu mai putem face mare lucru”. „Unde ne ducem mai departe, care sunt pașii următori? Ce se întâmplă cu deteriorarea acestor relații în această coaliție?”, a spus Ilie Bolojan, potrivit unor surse participante la discuții. El a continuat că vor rămâne „răni, tensiuni și sechele atât de mari încât nu știu cum vom putea merge mai departe ca să livrăm performanță, să luăm decizii, să lucrăm în echipe, să delegăm sarcini, cât timp încrederea evoluează în această situație pe care o vedem...”. „Trebuie avut mare grijă la ceea ce facem și cei care sunteți implicați la nivel de vârf, vă spun, grijă mare la ceea ce se întâmplă că lucrurile nu se văd că ar merge într-o direcție bună”, a mai spus Bolojan.

Separat, președintele PNL Ludovic Orban a afirmat că din situația politică creată, “nu are nimeni de câștigat” și a făcut apel la Florin Cîțu să aibă responsabilitate față de cetățeni. “Orice plecare din coaliție poate duce la pierderea majorității parlamentare și aducerea Guvernului și Românie la cheremul PSD”, a mai declarat Orban. El a precizat că a fost informat despre demiterea lui Stelian Ion, miercuri seară, la ora 21.28, prin SMS, cu două minute înainte de anunțul oficial.

Justiția, miza cutremurului din Guvern?

USR PLUS susține că, de fapt, motivul real al tensiunilor apărute în coaliție este procedura de numire a procurorilor-șefi n în premieră, de ieri, ministerul Justiției este condus de o persoană fără studii juridice

Revocat din funcție, Stelian Ion spune că a primit mai multe semnale de-a lungul timpului că nu e în regulă ca el sau un ministru USR să coordoneze activitatea de numire a procurorilor de rang înalt. “Au fost semnale foarte clare în acest sens. Nu am spus lucrurile acestea răspicat, dar dacă lucrurile se desfășoară într-o anumită cronologie și se confirmă toate aceste lucruri, concluziile le putem trage. Nu vreau să accentuez. Eu chiar ieri am făcut publică lista cu candidații”, a declarat joi, Stelian Ion. Întrebat dacă a simțit vreo presiune din partea cuiva privind numirea procurorilor de rang înalt, el a răspuns: “Nu am simțit o presiune, dar am simțit o tăcere pentru că aș fi vrut să mă consult pe anumite aspecte”. Stelian Ion a mai afirmat că reproșul pe care i l-a făcut premierul Florin Cîțu că nu a desființat Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ), este unul necuvenit și nemeritat, precizând că dacă nici el nu a făcut aceste eforturi, atunci nu știe cine le-a făcut într-adevăr.

USR PLUS susține că, de fapt, motivul real al revocării lui Stelian Ion de la Justiție este procedura de numire a procurorilor-șefi, lipsa avizului pentru Programul „Anghel Saligny” fiind doar un pretext.

Ministerul Justiției a făcut publică miercuri lista candidaturilor pentru funcții de conducere, inclusiv pentru DIICOT, unde candidează fostul șef al instituției Daniel Horodniceanu, dar și Oana Daniela Pâțu și Ioana Bogdana Albani. De asemenea, sunt mai mulți candidați pentru posturi în DNA, înclusiv pentru cel e procuror șef adjunct.

Ministrul interimar la Justiție, implicat într-un dosar penal

Lucian Bode a devenit ieri ministru interimar al Justiției, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a lui Stelian Ion. Bode devine singurul ministru al Justiției din epoca modernă fără studii juridice, el fiind inginer electrician. În plus, el este implicat în dosarul accidentului rutier provocat de șoferul său. Astfel, pe 30 august s-a împlinit un an de la accidentul rutier provocat de mașina SPP în care ministrul Transporturilor de atunci, Lucian Bode, se „odihnea” pe bancheta din spate. Autoturismul oficialului a depășit o coloană de autovehicule aflate în trafic, pe linie continuă, apoi a lovit un autoturism care circula din sens opus. În urma accidentului, au fost rănite două persoane din autoturismul lovit, iar actualul ministru de Interne a fost rănit la nas.

Dosarul a fost inițial deschis la Parchetul Judecătoriei Pitești, a fost apoi preluat de Parchetul Tribunalului Militar și într-un final, din dispoziția procurorului general Gabriela Scutea, cazul a ajuns la Secția Militară a Parchetului General. Dosarul este acum în faza administrării probatoriului, au precizat surse judiciare.

Medic, anchetat că ar fi eliberat certificate false de vaccinare pentru zece fotbaliști

Percheziții au avut loc ieri în Dâmbovița într-un dosar privind eliberarea ilegală a unor adeverințe de vaccinare anti-COVID-19 pentru 10 sportivi. Vizat este un medic de familie care a introdus date nereale în sistemul informatic. Doctoriția ar fi fost instigată de soțul său, președinte și antrenor la Asociația Sportivă Fotbal Club Pucioasa, iar beneficiarii adeverinelor false au fost 10 jucători de la club care astfel au putut participa la competiții sportive, susțin surse din anchetă.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie-august o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi implementat, în sistemul informatic specific, date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. Astfel, ar fi fost eliberate adeverințe false de vaccinare și s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor.

Accident cu 13 victime, cu un microbuz condus de un șofer din Iași

Autoritățile din Mureș au intervenit ieri la un accident rutier produs pe DN 15, unde o mașină și un microbuz s-au ciocnit. În urma impactului, 13 persoane au fost rănite. “Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că s-a produs o coliziune între un autoturism, condus de o femeie, de 36 de ani, din Târgu Mureș și un microbuz, condus de un bărbat, de 57 de ani, din județul Iași, în care se aflau 9 persoane. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a 13 persoane, respectiv a celor doi conducători auto, precum și a 3 pasageri din autoturism, dintre care 2 minori, de 2 și 5 ani și a altor 8 pasageri din microbuz, cărora li se acordă îngrijiri medicale la fața locului, urmând a fi transportați la unitatea spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis IPJ Mureș.

Ambii conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Pieton accidentat mortal. Șoferul spune că victima era întinsă pe carosabil

Un bărbat în vârstă de 41 ani a decedat, miercuri seara, după ce a fost călcat de un autoturism pe drumul național DN 17B, în localitatea Poiana Teiului din județul Neamț. Purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Andrei Grancea, a declarat că șoferul a anunțat că victima era întinsă pe carosabil.

“Evenimentul a fost anunțat prin apel la 112 de către șoferul unui autoturism, afirmând că a dat peste un pieton care era întins pe șosea. Pietonul a rămas sub mașină”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. Victima a fost scoasă de sub mașină de pompieri, iar paramedicii au constatat decesul acesteia.

La volanul autoturismului se afla un sucevean în vârstă de 62 ani. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

CERT-RO: Campanie de tip scam ce vizează compania Dedeman

Specialiștii Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) atenționează în legătură cu o campanie de tip scam ce vizează compania Dedeman. “În ultimele zile, utilizatori din România au primit mesaje în care erau anunțați că au obținut un premiu la Tombola DEDEMAN. Pentru detalii, aceștia erau invitați să acceseze un link care redirecționa către o pagină de #phishing, unde urmau să introducă date personale sau financiare, pentru a beneficia de câștig. Este vorba despre o tentativă de fraudă tip #scam, metodă utilizată frecvent de atacatori (impersonarea unor branduri cu reputație)”, semnalează specialiștii CERT-RO.

Compania Dedeman a publicat miercuri pe pagina sa de Facebook un anunț prin care atrăgea atenția că nu organizează sondaje, concursuri online sau alte campanii promoționale cu revendicare de premii.

“Acestea fac parte din atacuri de tip phishing sau alte forme de fraudare informatică. De aceea, pentru siguranța ta, îți recomandăm să nu dai curs campaniilor sau mesajelor de acest tip primite pe e-mail, Facebook, WhatsApp sau alte rețele sociale și să nu furnizezi date personale sau date de pe card. Toate concursurile organizate de DEDEMAN vor fi anunțate prin canalele de comunicare oficiale (pagina www.facebook.com/dedeman.ro și website-ul www.dedeman.ro)”, scrie în anunțul companiei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.