Național

MOZAIC ŞTIRI NAŢIONALE: Culmea ipocriziei: Mirel Palada propune o dezbatere despre rolul violenței în viața publică

Ziarul de Vrancea
8 oct 2017 563 vizualizări

El l-a invitat la dialog și se senatorul  Mihai Goțiu, pe care l-a agresat în urmă cu câteva zile

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada, a scris sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că propune "o dezbatere publică privind rolul violenței în viața publică. Violența fizică. Violența verbală. Violența simbolică. Violența de idei." Palada consideră că la dezbatere ar trebui să participe "și unii, și alții. Și Palada, și Goțiu. Și pesediștii, și anti-pesediștii. Și politicienii, și votanții. Și cei care merg la talk-showuri, și telespectatorii". "Dle Goțiu, vă întind o mână adversă și vă propun ca, după ce ne strângem mâna, să ne așezăm la masă împreună și să invităm și pe alții să se așeze la masă cu noi.  Vă întind o mână pe care nu știu dacă o veți accepta sau nu, dar pe care sper că o veți accepta pentru a arăta ca atingerea adversarului se poate face și altfel decât pentru a lovi verbal sau fizic. Întind aceasta mână, pentru că, astfel după cum corect spunea d-nul Daniel P. Funeriu, întreaga societate să aibă un câștig. Să învățăm din greșeli", a scris Mirel Palada. Mirel Palada și senatorul USR Mihai Gotiu au fost protagoniștii unui incident violent luna trecută, când Palada l-a lovit cu pumnul pe Goțiu în pauza publicitară a unei emisiuni la B1 Tv.

Asociația Procurorilor a semnat  un memoriu pentru retragerea legilor Justiției

Membrii Asociației Procurorilor din România au semnat "Memoriul pentru retragerea proiectului de modificare a legilor Justiției", a anunțat președintele asociației, procurorul Bogdan Gabor, care consideră că acest pachet face reversibilă reforma în domeniu și anulează eforturile de 27 de ani ale țării noastre. Într-un comunicat de presă citat de Agerpres au fost enumerate motivele pentru care Asociația Procurorilor din România se alătură acestui demers:

''- Independența justiției nu este un privilegiu al magistraților;

- O justiție independentă este privilegiul tuturor cetățenilor;

- Nu ne dorim o justiție controlată de puterea executivă;

- Pachetul de modificare a legilor Justiției face reversibilă reforma justiției și anulează eforturile de 27 de ani ale României;

- Nu dorim că ministrul Justiției să selecteze conducerea Ministerului Public, a Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;

- Nu dorim ca magistrații să fie cercetați de o Direcție a cărei conducere să fie selectată de către ministrul Justiției;

- Nu dorim diminuarea atribuțiilor constituționale ale Consiliului Superior al Magistraturii;

- Dorim ca Inspecția Judiciară să rămână independentă'', se arată în comunicat

Vosganian, noi explicații despre teoria ouălor de găină

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a venit cu noi explicații după ce a strârnit controverse prin declarațiile potrivit cărora statul pierde 50 de bani de fiecare dată când un român mănâncă un ou făcut de găina din curte. El spune că și-ar dori ca în România să nu mai facă agricultură de subzistență și că trebuie să ieșim din această capcană arhaică în care oamenii se izolează și trăiesc într-o cultură cronică a sărăciei. "Nimeni nu spune că la țară nu trebuie să crești găini, dar e bine să aibă atâtea găini încât să vândă ouăle și cu banii pe care îi ia să cumpere magiun de la cel care face magiun. Trebuie să ieșim din această capcană arhaică în care oamenii se izolează și trăiesc într-o cultură cronică a sărăciei”, a declarat Varujan Vosganian, sâmbătă. Deputatul Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, a stârnit controverse după ce în urmă cu câteva zile a scris pe Facebook că statul pierde "multe miliarde de lei" din cauza gospodăriilor mici, orientate spre autoconsum.

Declarațiile lui Vosganian au provocat și reacția ministrului Agriculturii, Petre Daea, care crede că deputatul ALDE "a zburat prea departe cu imaginația". "O analiză din punctul meu de vedere nefericită, eu îl cunosc pe domnul Varujan Vosganian, am lucrat împreună în Parlamentul României, e un om care este aplecat spre scris, are un condei bun, are și o imaginație bună dar cred că acum a zburat prea departe cu imaginația", a spus Daea.

Raportor: Aderarea României la Schengen, un pas evident

Aderarea României și Bulgariei în zona Schengen reprezintă un pas evident, condițiile preliminare fiind îndeplinite, a afirmat sâmbătă raportorul special Ulla Schimdt, cu prilejul prezentării proiectului de raport "Promovarea stabilității în regiunea Mării Negre" în cadrul lucrărilor Comisiei Dimensiunii Civile a Securității care se desfășoară în marja Adunării Parlamentare a NATO de la București. "Inițiativa sinergiilor Mării Negre trebuie readusă la viață și trebuie completată de o strategie macroregională. Recent, președintele Comisiei Europene a subliniat și a cerut încă odată ca România și Bulgaria să fie primite în zona Schengen. Este un pas evident care trebuie oricum făcut, pentru că condițiile preliminare au fost deja îndeplinite și președintele Comisiei a transmis un mesaj foarte pozitiv în acest sens, pentru că țările sunt pregătite în această privință. Cred că în 2018 — 2019, când România și Bulgaria vor prelua președinția Consiliului UE, cred că acest important mandat va da un avânt acestui potențial imens din zona Mării Negre", a subliniat Ulla Schimdt.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.