MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Crimele din Caracal: amănunte tot mai revoltătoare ies la iveală
Ss-a dovedit că o vecină a suspectului a sunat de două ori la 112 să raporteze o activitate dubioasă în noaptea de dinainte ca Alexandra să apeleze și ea la 112 n Poliția i-ar fi transmis vecinei să stea liniștită n în paralel, ancheta pare a merge greoi: nu s-a găsit sânge vizibil în locuință, dar au fost prelevate mai multe fragmente de oase
Avocatul suspectului Gheorghe Dincă spune că nu au apărut probe noi în acest caz, iar anchetatorii au prelevat din locuința acestuia fragmente de oase, fire de păr și haine, care urmează să fie analizate. În schimb, nu s-au găsit pete de sânge vizibile. Avocatul spune că Alexandra a sunat la 112 de pe telefonul suspectului și că în locuință au fost găsite trei telefoane ale acestuia. Bărbatul susține în continuare că nu este vinovat, dar cooperează cu anchetatorii. Avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă le-a declarat ieri jurnaliștilor că la locuința bărbatului, acolo unde anchetatorii fac în continuare verificări, se află și soția acestuia, dar ea nu este implicată în căutări și face treburi gospodărești. El spune că soția a fost surprinsă de acuzațiile care i se aduc bărbatului, și nu îl credea capabilă de așa ceva. „Am discutat cu dânsa în cursul zilei de ieri, am vrut să văd cum a decurs relația dumnealor în trecut, au 42 de ani de căsătorie, cu patru copii, realizați toți, la casele lor. E un om, din descrierea soției, care a fost un soț normal, care și-a îndeplinit rolul de soț pe toată această perioadă și care în opinia soției dânsului în niciun caz nu putea fi bănuit de așa ceva și a rămas total surprinsă când a auzit acuzațiile de care este bănuit”, a afirmat avocatul. El susține că atitudinea bărbatului nu s-a schimbat, susține că este nevinovat, dar colaborează cu anchetatorii și răspunde la întrebările acestora. “Nu sunt alte probe în plus față de ce a fost până în prezent. Deocamdată se caută, dar mai mult decât a fost nu s-a descoperit(...) Mai mult decât este în referatul cu propunerea de arestare preventivă la nivel probatoriu la ora actuală nu se cunoaște în mod oficial”, a explicat avocatul din oficiu. El a menționat că la căutările din curtea bărbatului au fost prelevate niște fragmente de oase, fire de păr și haine. El a precizat că rămășițele care par umane nu erau ascunse, ci erau în curtea casei, iar Gheorghe Dincă nu a dat anchetatorilor nicio explicați despre dinții găsiți în gospodăria sa. Întrebat dacă există urme de sânge în casă, avocatul din cadrul Baroului Dolj a răspuns: “Nu există, cel puțin vizibile. Mai departe nu cunosc. (...) E în curtea dânsului o placă pe care într-adevăr în mod vizibil sunt urme de sânge, dar specialiștii spun că e de natură animală. Dânsul are nutrii aici, are păsări”.
Altă șansă ratată
Potrivit G4Media, o vecină a suspectului a sunat de două ori la 112 să raporteze o activitate dubioasă în noaptea de dinainte ca Alexandra să apeleze și ea la 112. Femeia a sunat cu câteva ore înainte ca fata dispărută să sune și ea la 112 în jurul orei 11, au declarat surse judiciare. Practic, Poliția avea o posibilă locație suspectă chiar din dimineața zilei de joi, 25 iulie. Ea plecase de acasă din localitatea Dobrosloveni către Caracal. Vecina a raportat că, în fața porții individului, erau două autoturisme parcate portbagaj în portbagaj. Le-a spus polițiștilor că ea crede că are legătură cu cazul fetei dispărute. De precizat că, pe rețelele de socializare, oamenii din Caracal distribuiau fotografia fetei dispărute încă din seara zilei de miercuri, 24 iulie. Primul apel al vecinei lui Dincă a fost la 3 dimineața. La 5, ea ar fi revenit să ceară informații, moment în care polițistul de serviciu i-ar fi spus să stea linisțită. „Doamnă, culcați-vă liniștită. Sunt mașinile Poliției. Nu le mai păziți, doamnă! Nu trebuie să stați dumneavoastră trează ca să o găsim pe fata”, ar fi fost dialogul de la 112 dintre vecină și polițistul de serviciu. La ora 11, în aceeași zi, Alexandra a reușit să sune la 112 de pe un telefon al criminalului. Anchetatorii au reușit abia 19 ore mai târziu, la ora 6 dimineața, pe 26 iulie, să descindă în locuința suspectului. Era prea târziu, însă, pentru Alexandra, care este de negăsit și se bănuiește că ar fi fost violată, ucisă și carbonizată de presupusul criminal.
Cazul a făcut înconjurul lumii
Cazul Alexandrei, fata de 15 ani dispărută în Caracal și care se bănuiește că a fost violată și ucisă, este dezbătut și în presa străină. Astfel, un reportaj BBC vorbește despre reacția întârziată a autorităților, iar Reuters și AFP descriu protestele de sâmbătă seara. În reportajul video prezentat de BBC, prezentatorul afirmă: „Ministrul de Interne al României a demis șeful poliției după uciderea unei adolescente ale cărui apeluri către serviciile de urgență au fost neglijate timp de mai multe ore”. „Familia sa susține că ofițerii nu au luat în serios apelurile ei, în timp ce poliția afirmă că a avut dificultăți în a o localiza”, relatează prezentatorul BBC. De asemenea, într-un articol intitulat „Adolescentă ucisă, în ciuda apelurilor la serviciile de urgență”, BBC relatează că „poliția a cerut mandat de percheziție, chiar dacă acesta nu era necesar și au așteptat până dimineață pentru a intra în casă”.„Câteva mii de protestatari au mărșăluit în București sâmbătă după ce șeful poliției din România a fost concediat în urma indignării privind reacția poliției la uciderea unei fete de 15 ani”, se arată în articolul AFP, preluat și de The Guardian, în Marea Britanie. „Oamenii au scandat „incompetență!” și au cerut demisia guvernului. Ulterior, ei au depus flori și lumânări la un memorial improvizat în fața Ministerului de Interne”, se precizează în articolul AFP. „De ce nu a intervenit mai repede poliția? Toată lumea trebuie să răspundă pentru asta, de la ofițeri la procurori la premierul Viorica Dăncilă”, a afirmat pentru AFP protestatarul Cristian Nan, în vârstă de 55 de ani.Reuters a relatat, de asemenea, despre protestele de sâmbătă seara, precizând că „autorităților le-a luat 19 ore pentru a găsi locația în care era ținută adolescenta, fiind găsite rămășițe umane și bijuterii”. „În jur de 2.000 de oameni au mărșăluit în centrul Bucureștiului pentru a protesta față de felul în care a fost gestionat cazul, cu bannere precum „Corupția ucide”, „Sângele lor este pe mâinile voastre” și „România este ucisă”. Reuters notează că, de când a preluat puterea în 2016, PSD a schimbat legislația judiciară prin ordonanțe de urgență sau prin parlament fără o dezbatere publică, erodând astfel independența justiției și provocând critici din partea Uniunii Europene.De asemenea, cazul a fost prezentat și în New York Times. „Acest caz a stârnit o indignare națională, sute de persoane adunându-se în fața casei suspectului pentru a protesta vineri. Președintele și premierul au cerut o analiză a intervenției poliției și pedepse pentru cei responsabili”, se arată în articolul NY Times.
De ieri a început înscrierea pentru cei ce vor să voteze în străinătate
n înscrierea este valabilă pentru alegerile prezidenbțiale de la sfârșitul acestui an
Alegătorii români care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din acest an prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate mai aproape de domiciliul sau reședința lor se pot înregistra online începând de ieri. Potrivit AEP, înscrierea online pe portalul www.votstrainatate.ro, creat și administrat de AEP, începe în 28 iulie, ora 12:00, ora României, iar formularele de înregistrare vor fi active până în 11 septembrie. Portalul cuprinde două secțiuni: Alegător în străinătate la o secție de votare și Alegător în străinătate prin corespondență. Alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secție de votare va completa un formular on-line, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. AEP menționează că o secție de votare poate fi înființată la cererea a minimum 100 de cetățeni din aceeași localitate sau dintr-un grup de localități.Alegătorul care dorește să se înscrie pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular on-line, în care să menționeze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reședință, adresa de e-mail, precum și opțiunea de transmitere în țară sau la reprezentanța diplomatică a votului exprimat prin corespondență. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate și a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine. Lista documentelor care dovedesc dreptul de ședere în străinătate este cuprinsă în Ordinul 500/2016 privind documentele care atestă reședința în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016. „După finalizarea procedurii de preînregistrare pe portal, alegătorul va primi un e-mail de control, pe care trebuie să-l confirme, în caz contrar validarea înregistrării neputându-se realiza. Precizăm că validarea înregistrării alegătorului din străinătate se face de către AEP, în termen de 5 zile de la confirmarea, de către acesta, a email-ului de control”, arată reprezentanții AEP.
Doi ciobani, găsiți morți într-o fântână din Dolj
Doi ciobani au fost găsiți morți ieri dimineața, într-o fântănă din județul Dolj, trupurile fiind scoase de pompieri. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj, duminică dimineață pompierii au fost anunțați prin apel la 112 că ar fi o persoană posibil înecată într-o fântână, în comuna Ciupercenii Noi, satul Smârdan, iar la fața locului s-a deplasat Detașamentul de Pompieri Calafat cu o autospecială. În momentul în care echipa de intervenție a ajuns la fața locului a constatat că este vorba de o fântână în câmp, aproape de o stână, în care se vedea plutind o persoană. Diametrul fântânii era de un metru, iar adâncimea până la luciul de apă era de aproximativ opt metri. Pompierii au acționat pentru scoaterea persoanei respective din fântână, iar după o verificare atentă și după o discuție cu proprietarul stânei au mai găsit o persoană în fântână. Astfel, pompierii au scos din apă doi bărbați de 44 și 38 de ani, ciobani la două stâne, aceștia fiind decedați. Polițiștii spun că nu au fost găsite urme de violență pe trupurile celor doi și au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.
Orban: Dăncilă face dovada unui cinism incredibil
Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, consideră că premierul Viorica Dăncilă face dovada unui “cinism incredibil”și afișează o falsă empatie publică față de tragedia de la Caracal, precizând că guvernul PSD – ALDE a acționat pentru schimbarea legislației protejând infractorii. “Viorica Dăncilă face dovada unui cinism incredibil, greu de digerat, afișând o falsă empatie publică față de tragedia de la Caracal. Tocmai PSD, condus astăzi de Viorica Dancilă, împreună cu ALDE, a acționat în favoarea infractorilor, în mod sistematic, schimbând legislația, doar pentru a-l scăpa pe Liviu Dragnea, cel care a spus public „îmi cer iertare românilor din pușcării”. Dăncilă NU s-a delimitat în niciun moment clar, fără tăgadă, de toată politica dusă de PSD pentru protejarea infractorilor, împotriva românilor cinstiți”, a transmis sâmbătă, Ludovic Orban. Liderul PNL amintește de legea recursului compensatoriu, promovat de PSD și ALDE, de toți social-democrații, de la Șerban Nicolae la Florin Iordache, care spuneau în Parlament că agresorul trebuie protejat mai mult decât victima.“Să ne aducem aminte de Eugen Nicolicea, care astăzi se ascunde ca un șobolan, dar care, atunci când a fost întrebat dacă are vreo mustrare de conștiință asupra cazului de la Alba unde o fată a fost agresată la lift de un infractor eliberat de PSD-ALDE, a răspuns în felul următor: „și care-i treaba?!”. (…) Și să ne aducem aminte cum PSD și ALDE, atunci când toate organizațiile de experți europeni criticau slăbirea legislației penale și încurajarea infractorilor, acești indivizi aflați la putere spuneau că UE greșește”, a mai transmis Orban. El consideră că Poliția România a fost compromisă de managementul defectuos al social-democraților. Orban consideră că Viorica Dăncilă este obligată să înainteze CSAT un plan de readucere a sistemului ordine publică la misiunea sa constituțională, de protejare a cetățenilor.