Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Ciucă spune că nu-l va numi pe Ciolacu premier

Ziarul de Vrancea
18 sep 2024 1252 vizualizări

Avem cel puţin cinci nume din PNL, nu pot să vi le dau acum”, a declarat liberalul n Ciucă vrea ca Nicușor Dan să intre în PNL

 

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine impozitarea progresivă, iar România nu este pregătită pentru așa ceva, scrie Agerpres. El a mai spus că PNL are cinci nume de posibili prim-miniștri din interiorul partidului, menţionând că nu îl poate desemna premier pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, având în vedere că acesta nu a intrat în partid.

Întrebat, într-o emisiune la Digi 24, pe cine va desemna prim-ministru dacă devine preşedinte al României, Nicolae Ciucă a răspuns: „Avem cel puţin cinci nume din Partidul Naţional Liberal”. „Nu pot să vi le dau acum pentru că există acest principiu de loialitate în interiorul partidului legat de ceea ce înseamnă desemnarea unei persoane anume”, a spus liderul liberalilor. „În schimb, vă pot spune că va fi un premier profesionist, care nu va renunţa la cota de impozitare de 16%, va fi un premier care va sprijini mediul de afaceri, va fi un partener al mediului de afaceri, care va pune accent pe tot ceea ce înseamnă digitalizare, reducerea birocraţiei, a poverii fiscale. Românii trebuie să meargă pe încredere”, a continuat Ciucă.

„Cum să îi acordăm lui Ciolacu un mandat când vorbește de cotă progresivă?”

În context, întrebat dacă l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, liderul PNL a afirmat: „Păi, Marcel Ciolacu vorbeşte despre cota progresivă, cum să îi acordăm un mandat când vorbeşte de cotă progresivă?”. Chestionat dacă nu l-ar pune pe Marcel Ciolacu premier în nicio situaţie, Nicolae Ciucă a răspuns că nu.

„Când spun toate aceste chestiuni nu le spun că vreau să transmit un mesaj la televizor, ci vi le spun pentru că am discutat cu oameni care studiază economia, care analizează economia şi care ne spun: domnule, noi nu trebuie să renunţăm. Este adevărat, ţările dezvoltate au impozitul progresiv. România nu a ajuns la acel nivel. România mai are nevoie de cinci, şapte, 10 ani de zile de aici înainte să poată să-şi consolideze clasa de mijloc”, a susținut el.

Legat de varianta în care l-ar pune premier pe Nicuşor Dan, liderul PNL a declarat: „Păi, dacă am zis că nu sunt nume (din afara PNL, n.r.) şi nu s-a înscris în Partidul Naţional Liberal”. „Eu vorbesc cu dumnealui. Îl apreciez atât de mult pentru consecvenţa lui, pentru tenacitatea lui încât îi respect orice decizie. Sper ca următoarea decizie pe care o ia este să intre în Partidul Naţional Liberal”, a spus Ciucă, menţionând că încearcă să îl convingă să facă acest pas.

Referitor la criticile pe care Ciolacu le-a adresat guvernării PNL, Ciucă a spus că, atunci când a fost premier, nu a făcut decât să muncească şi să aducă în ţară bani.

„În ceea ce priveşte ce a găsit Marcel Ciolacu la Guvern, eu vreau să vă spun următoarea chestiune: când a ajuns Marcel Ciolacu la Guvern a găsit o absorbţie de 11,3 miliarde de euro, ceea ce n-a făcut nici el şi nici nu cred că se va mai întâmpla în următoarea perioadă. A fost cel mai mare vârf de absorbţie de fonduri europene realizat vreodată de Guvernul României, cel mai mare vârf de investiţii străine directe – 10,4, când el a închis anul erau 6,4, o scădere de 40%”, a afirmat liderul PNL.

„M-am meditat la vremea mea”

Întrebat dacă el se meditează la economie, la fel ca Marcel Ciolacu, preşedintele PNL a spus că nu. „Nu, pentru că m-am meditat la vremea mea. Am trecut prin toate cele, astfel încât să pot să-mi exercit profesia în conformitate cu standardele şi cerinţele de la vremea respectivă”, a explicat liderul PNL.

În acest context, întrebat cum i se pare că premierul în funcţie ia meditații la economie, Ciucă a spus că, pentru el, calificarea la locul de muncă nu este cel mai bun procedeu de a se îndeplini atribuţiunile. „Nu cred că este nevoie să ne medităm pentru ceva pentru care nu ne-am pregătit la timpul potrivit. Este suficient să avem consilieri foarte buni, să avem oameni care să ne pregătească înainte de orice decizie şi să avem capacitatea să analizăm şi să luăm deciziile pe baza datelor şi informaţiilor pe care ni le furnizează consilierii”, a explicat Nicolae Ciucă.

DSU efectuează un exerciţiu de masă pentru răspuns la situaţii de urgenţă

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează că, alături de parteneri internaţionali, desfăşoară un exerciţiu de masă (Table Top Exercise), care are drept scop intervenţia structurilor cu rol principal de gestionare a situaţiilor de urgenţă care presupune multiple victime, ce nu implică niciun scenariu care să aibă legătură cu o situaţie generată de conflicte armate.

În cadrul acestui exerciţiu se vor simula mai multe scenarii de intervenţie în care sunt implicate multiple victime în domeniul civil. De asemenea, în cadrul exerciţiului sunt prezenţi reprezentanţi de la nivelul IGSU, IGAv, MApN, Serviciilor de Ambulanţă Judeţene/Bucureşti-Ilfov, UPU-SMURD, dar şi alte structuri cu rol principal sau secundar în gestionarea situaţiilor de urgenţă, conform scenariilor. Exerciţiul are loc la nivel central, cu prezenţă fizică, iar de la nivel local, prin videoconferinţă", arată DSU.

Sursa citată precizează că acest exerciţiu nu are nimic în comun cu informaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora în aceste zile are loc un "exerciţiu în caz de război". "Rolul acestor exerciţii este acela de a verifica bunul mers al măsurilor ce se adoptă în astfel de situaţii, dar si acela de a trage concluzii şi a îmbunătăţi eventualele deficienţe constatate. Facem precizarea ca în cadrul acestui exerciţiu nu sunt implicate forţe şi mijloace în teren, iar astfel de activităţi reprezintă o normalitate şi sunt desfăşurate periodic, fiind un exerciţiu planificat din timp şi care face parte din suita activităţilor necesare pregătirii instituţiilor implicate în gestionarea unor situaţii de urgenţă reale", informează DSU.

Bucureşti: Noi rețineri în dosarul cetăţenilor străini invitați să bea Centrul Vechi

Alte opt persoane au fost reţinute de poliţiştii din Bucureşti în dosarul în care sunt vizaţi suspecţi care abordau cetăţeni străini pe care îi invitau să bea în baruri din Centrul Vechi şi le sustrăgeau bani din conturi. În luna iunie, cinci persoane au fost arestate preventiv în acest caz, o a şasea fiind cercetată în arest la domiciliu.

Miercuri, au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, emise pe numele bănuiţilor, unul dintre aceştia fiind deja sub măsura arestului la domiciu în acest dosar. ”După audieri, faţă de 8 bănuiţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmand ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentaţi în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu propunere de punere în mişcare a urmăririi penale şi luarea altor măsuri privative de libertate”, a arătat joi Poliţia Capitalei.

 Dosarul vizează persoane suspectate că abordau cetăţeni străini pe care îi invitau să bea în baruri din Centrul Vechi şi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi

Astfel, în 12 iunie, au fost puse în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară şi 8 mandate de aducere. În urma audierilor, şase suspecţi au fost reţinuţi, iar ulterior cinci au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că mai mulţi bănuiţi identificau persoane vătămate, de regulă cetăţeni străini, pe care le conduceau în incinta a două societăţi comerciale, sub pretextul consumului de alcool, în compania altor persoane. Ulterior, profitând de starea vulnerabilă a acestora, cauzată de efectul consumului de alcool, le-ar fi manipulat telefoanele mobile sau cardurile bancare, efectuând mai multe tranzacţii financiare sau transferând sume de bani prin intermediul unor aplicaţii de banking, către diferite conturi. Din cercetări, s-a stabilit că, în unele cazuri, bănuiţii ar fi sustras sau ar fi deposedat, prin violenţă, persoanele vătămate de anumite bunuri, inclusiv prin lipsirea de libertate în mod ilegal a acestora.

Prejudiciul creat a fost estimat la aproximativ 100.000 de euro.

Grav accident în Bucureşti: Un autoturism a fost lovit de un tramvai. Şoferul, declarat decedat

Un bărbat a murit, joi dimineaţă, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un tramvai, pe şoseaua Progresului din Bucureşti. Poliţiştii afirmă că, în urma testării preliminare a vatmanului, există suspiciuni privind prezenţa unor substanţe psihoactive în organism, el fiind dus la Institutul de Medicină Legală pentru analize.

Accidentul s-a produs joi, în jurul orei 7.20, pe şoseaua Progresului din Sectorul 5.

„Din informaţiile preliminare, conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe şos. Progresului, dinspre Calea 13 Septembrie către Calea Rahovei, ar fi efectuat virajul la stânga peste calea de rulare a tramvaiului moment în care a intrat în coliziune cu un tramvai ce se deplasa în aceeaşi direcţie. În urma accidentului de circulaţie conducătorul autovehicului a rămas încarcerat, iar după extragere prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a informat Brigada Rutieră.

Conducătorul tramvaiului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0, însă, în urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a substanţelor psihoactive.

Secretara-şefă a UMF Bucureşti, găsită moartă într-un lac

Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti, Vali Cătălina Matei, care fusese dată dispărută, a fost găsită moartă, miercuri seară, într-un lac din Capitală.

”În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Serviciul Investigaţii Criminale Sector 2, femeia în vârstă de 43 de ani care a fost dată dispărută în cursul zilei de astăzi a fost găsită fără viaţă, într-un lac din Capitală”, a transmis, miercuri seară, Poliţia Capitalei. Cazul a fost preluat de poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri. Femeia a fost dată dispărută, miercuri, după ce a plecat de dimineaţă de acasă, din Sectorul 2, şi nu s-a mai întors.

Partida de amor a unui bărbat din Botoșani, întreruptă de polițiști și pompieri

Un caz ieșit din comun a avut loc zilele trecute în Botoșani, unde echipele de intervenție de la Poliție, ISU și Ambulanță se pregăteau să spargă ușa de la apartamentul unui bărbat, alertați de copiii acestuia, care nu reușeau să dea de el, scrie Monitorul de Botoșani. În cele din urmă, s-a dovedit că bărbatul se afla în toiul unui episod romantic cu partenera sa, iar copiii săi, tocmai întorși din Italia, nu știau de legătura amoroasă a tatălui lor. Bărbatul de 61 de ani era văduv de mai mulți ani, iar de un timp începuse o nouă relație. În seara cu pricina, s-au hotărât să petreacă o noapte romantică, iar bărbatul a luat și o pilulă albastră, pentru a se asigura că totul va decurge cum se cuvine. Doar că în aceeași seară au ajuns acasă și cei doi copii ai bărbatului, stabiliți în Italia. Au sunat la ușă, apoi pe telefon, iar când au văzut că nu le răspunde s-au panicat și au apelat la 112. La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje de intervenție.

Drulă (USR): REPER a primit zeci de mii de semnături de la PNL pentru a putea candida în alegeri

Cătălin Drulă, fostul șef al USR, a acuzat partidul REPER de complicitate cu PNL. El a susținut într-o declarație pe rețelele sociale că REPER a primit zeci de mii de semnături de la PNL pentru a putea candida în alegerile din 9 iunie doar pentru a rupe din electoratul USR. Drulă a mai spus că REPER are promise tot de la PNL semnături de susținere pentru alegerile parlamentare. Criticile lui Drulă vin după ce copreședinta REPER Ramona Strugariu a atacat-o pe Elena Lasconi, președinta USR, pentru declarația acesteia despre românii din diaspora.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.