Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu familia Vicol-Ciorbă

Ziarul de Vrancea
13 nov 2024 1673 vizualizări

Cu cine mai erau în avion și cum au reacționat cei trei lideri PSD?

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat PSD) au călătorit de mai multe ori în cursul anului 2022 la Nisa  împreună cu familia Vicol – Ciorbă cu un jet privat închiriat de Nordis de la compania Țiriac Air, au declarat pentru G4Media.ro multiple surse politice și din mediul de business.

La bordul avionului s-au mai aflat în aceste zboruri Sorina Docuz, o apropiată a liderului PSD, și Roxana Ilie, despre care G4Media.ro a scris în urmă cu doi ani că este o apropiată a actualului ministru al Transporturilor și fost vicepremier Sorin Grindeanu și prietenă cu deputata PSD Laura Vicol. Cu toții ar fi fost văzuți în repetate rânduri pe Riviera Franceză, la Monaco, în perioada cuprinsă între primăvara – toamna anului 2022. Întrebat de corespondentul G4Media.ro la Londra, Petru Clej, dacă în anul 2022 a fost în Franța, la Nisa, Marcel Ciolacu a declarat miercuri seara: ”În 2022 am fost în Franța? La Nisa? Cred că mă confundați. Suntem mai mulți de Ciolacu. E nume de aromân. Ciolacu însemnând ciung de mână dreaptă. Cred că de aici vine numele de Ciolacu. Cred că mă confundați. Vorbim totuși de bani publici. Nu înțeleg, v-aș răspunde detaliat. Nu știu de o deplasare a mea la Nisa”. La întrebarea precisă dacă a zburat în 2022 la Nisa cu jet privat plătit de Nordis, Ciolacu a negat din nou categoric. Alfred Simonis a declarat: ”Nu am călătorit niciodată cu un avion privat plătit de familia Ciorbă-Vicol sau Nordis. Întotdeauna când am călătorit, a fost pe banii mei. Restul nu sunt chestiuni de interes public”. La rândul său, Sorin Grindeanu a transmis laconic la toate întrebările: ”Fals” Deputata Laura Vicol a văzut mesajul G4Media.ro, dar nu a reacționat până la ora publicării acestui material. Nici Roxana Ilie și Sorina Docuz nu au răspuns întrebărilor pe marginea acestor călătorii.

Zboruri de zeci de mii de euro

Zborurile private sunt costisitoare. G4Media.ro a documentat un astfel de zbor, costă minim 25 de mii de euro dus-întors, însă aceste beneficii nu apar în declarațiile de avere unde trebuie declarat orice ”cadou, servicii sau avantaje” primite din partea unor persoane sau companii a căror valoare depășește 500 de euro. Declarația de avere a lui Marcel Ciolacu din 2023, aferentă anului fiscal 2022 nu conține nimic la secțiunea ”cadouri, servicii sau avantaje”. Deputata Laura Vicol a fost votată în data de 25 noiembrie 2021 în funcția de președinte al Comisie Juridice din Camera Deputaților. Vicol a demisionat din funcție pe data de 8 octombrie 2024, a doua zi după ce Nordis, firma soțului ei, Vladimir Ciorbă, a intrat în procedură de insolvență. În ziua pronunțării deciziei de intrare în isolvență de către un judecător sindic de la Tribunalul București, Recorder a publicat o investigație din care rezultă că Nordis ar fi vândut apartamente de mai multe ori unor clienți diferiți. Dacă pe 7 octombrie pe lista creditorilor se aflau circa 80 de persoane fizice și juridice, până în dimineața zilei de 12 noiembrie cifra a depășit 400. La scurt timp după ce Laura Vicol a fost numită la șefia Comisiei Juridice, deputata PSD zboară cu jetul privat la Monaco. ”Noul președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, zboară frecvent la Monaco cu jet privat, care costă minim 25.000 de euro cursa dus-întors, rezultă dintr-o investigație G4Media.ro. La Monaco, soțul ei, Vladimir Ciorbă, ar avea închiriat un apartament într-un imobil de lux, unde cele mai mici prețuri la închiriere pornesc de la 20.000 de euro pe lună. Aici, în Tour Odeon, unde se relaxează familia Vicol – Ciorbă, se află cel mai scump penthouse din lume, estimat la câteva sute de milioane de dolari. G4Media.ro a reușit să confirme, prin mijloace de investigație incognito, toate informațiile despre sejururile petrecute de cuplul Vicol – Ciorbă în apartamentul din Monaco. Am pretins că livrăm mobilă de lux și avem nevoie de dimensiunile intrărilor care duc la apartamentul închiriat de firma Nordis în Tour Odeon. Nordis este firma la care este asociat soțul Laurei Vicol. Angajații clădirii ni le-au oferit telefonic în detaliu, inclusiv numărul apartamentului, și au confirmat că acolo locuiesc Vladimir Ciorbă și soția sa, Laura Vicol”.

În afara zborurilor la Nisa cu jetul privat, G4Media.ro a mai dezvăluit în urmă cu doi ani că Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Alfred Simonis și-au petrecut minivacanța de 1 Decembrie 2022 în Dubai, unde s-au întâlnit cu familia Vicol-Ciorbă. Aceștia au zburat însă în Dubai cu un zbor de linie. Întrebat la vremea respectivă dacă excursia în Dubai este motivul neparticipării la evenimentul organizat anual la Cotroceni de Ziua Națională, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a răspuns sec: ”Nu”. Ciolacu nu a răspuns însă și la întrebarea referitoare la momentul plecării în Dubai. În ciuda insistențelor, liderul PSD nu a mai revenit cu lămuriri. Nici unul dintre ceilalți trei lideri PSD (Grindeanu, Vicol, Simonis) care și-a petrecut minivacanța în Dubai nu a răspuns apelurilor și mesajelor transmise de G4Media.ro

E sau nu Simion spion rus? Lasconi: ”Cer Parchetului ICCJ să se autosesizeze”

”Procurorii au obligaţia să ne lămurească dacă domnii Ciolacu, Ciucă, Iohannis, Geoană au avut şi au informaţii care arată cât de periculos este Simion şi le-au ascuns” n solicitarea adresată SIE n

Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidat la președintie, a afirmat că solicită procurorilor Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se autosesizeze şi să lămurească dacă preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedintele Klaus Iohannis sau Mircea Geoană au avut sau au informaţii care arată cât de periculos este preşedintele AUR, George Simion, şi le-au ascuns. Elena Lasconi îi solicită şi şefului SIE să clarifice dacă Simion s-a întâlnit cu agenţi ai serviciului secret rusesc. Elena Lasconi a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că asistăm la o şaradă în jurul lui Simion făcută de către coaliţia PSD-PNL. ”Astăzi asistăm la o şaradă făcută în jurul lui George Simion de către coaliţia PSD-PNL şi sateliţii ei.  Disperarea este prea mare. Această caracatiţă care de 35 de ani acoperă trădători, care preferă să permită trădătorilor intrarea în Parlamentul României şi eventual chiar la guvernare pentru a-i şantaja ulterior. Prin lipsa unor măsuri luate de toţi aceşti lideri cu toţii au devenit complici, participanţi penali la acţiunile unui posibil trădător de ţară, a portavocii lui Putin în România, pe care îl doreau în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Toţi voiau să utilizeze informaţiile pe care le deţineau împotriva lui prin prisma funcţiilor ocupate”, a afirmat Elena Lasconi. Ea cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte să se autosesizeze în acest caz. 

”Cer astăzi, nu mâine, nu poimâine, cer astăzi Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se autosesizeze. Procurorii au obligaţia să ne lămurească pe toţi dacă domnii Ciolacu, Ciucă, Iohannis, Geoană au avut şi au informaţii care arată cât de periculos este Simion şi le-au ascuns. Le-au ascuns pentru un joc politic. Nu putem să vedem toţi această mizerie şi să stăm cu mâinile în sân. E important să clarificăm dacă domnul Iohannis se face vinovat de înaltă trădare, dacă domnul Ciolacu, Ciucă şi Geoană se fac vinovaţi de trădare, sau domnul Simion.  Sper că înţelegeţi disperarea PSD-ului la alegerile prezidenţiale care au doi candidaţi PSD-şti.  Domnul Ciolacu, actualul preşedinte al PSD, Domnul Geoană, fost preşedinte PSD şi deloc independent. Vă întreb, nu este prea mult?”, a mai declarat Elena Lasconi. Elena Lasconi îi solicită şi şefului SIE să clarifice dacă Simion s-a întâlnit cu agenţi ai serviciului secret rusesc. 

”În România serviciile secrete au devenit stat în stat şi lipsa controlului civil o simţim fiecare dintre noi astăzi. Păi oare nu era de datoria SIE să ne clarifice dacă domnul George Simion s-a întâlnit pe teritoriul unui alt stat cu agenţi ai serviciului secret rusesc?  Domnul Gabriel Vlase, PSD-istul de la SIE, nu credeţi că are obligaţia să ne clarifice cu privire la un candidat la Preşedinţia României pe care două ţări vecine l-au interzis?  Dacă Simion s-a întâlnit cu agenţi GRU în Republica Moldova, SIE oare chiar nu ştie nimic? Domnul Vlase are obligaţia să iasă să clarifice acest subiect, să clarifice sau să plece acasă. Îi solicit domnului Vlase să iasă public să lămurească această chestiune”, a afirmat preşedintele USR. Elena Lasconi a adăugat că nu este posibil ca în aceeaşi ţară un candidat la alegerile prezidenţiale să fie scos din cursă de Curtea Constituţională pentru declaraţiile făcute, iar despre un altul, ”interzis în două ţări vecine, nicio instituţie cu responsabilităţi, să nu îşi asume măcar o comunicare oficială”. Preşedintele USR a mai solicitat şi Serviciului Român de Informaţii să clarifice dacă informaţiile aduse în spaţiul public de şeful Comisiei de Control al SRI din Parlament şi contrazise de Marcel Ciolacu se bazează pe informaţii pe care le deţine sau nu.

6 din 10 diabetici au cel puţin o complicaţie. Ieri a fost Ziua Mondială a Diabetului

Ziua Mondială a Diabetului este marcată, de peste două decenii, în 14 noiembrie, autorităţile din domeniul sănătăţii publice anunţând că, la nivel naţional şi local, în această lună se desfăşoară activitatea de colectare a datelor privind evaluarea sănătăţii şi accesului la serviciile de sănătate conform metodologiei unitare OPHELIA. La nivelul comunităţilor se desfăşoară colectarea de date privind nivelul de alfabetizare în domeniul sănătăţii al pacienţilor cu boli cardio-vasculare şi diabet zaharat, utilizând un chestionar. Statisticile realziate în România, care datează din anul 2022, arată că 6 din 10 diabetici au cel puţin o complicaţie. ”În România, în anul 2022, se aflau în evidenţa cabinetelor medicale de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice 1,27 milioane de persoane cu diabet zaharat. Dintre pacienţii cu diabet zaharat aflaţi în evidenţă, 6 din 10 persoane aveau cel puţin o complicaţie: 16,8% aveau polineuropatie şi accident vascular cerebral, 13,8% aveau retinopatii (afectarea ochilor), 9,8% arteriopatie obliterantă. Pentru a reduce povara acestei afecţiuni este nevoie de implicare atât din partea decidenţilor, a sistemului de sănătate, cât şi a comunităţilor. Doar lucrând împreună se poate reduce riscul de diabet zaharat la nivel populaţional şi se poate asigura accesul echitabil al tuturor oamenilor la metode de depistare precoce, la tratament şi îngrijiri cuprinzătoare şi de calitate”, transmite, printr-un comunicat de presă, DSP Dâmboviţa, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului.

Bătaie la mall: trei cercetați

Trei bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii din Bucureşti după ce au agresat două femei şi un bărbat, într-un restaurant aflat în mall. Scandalul ar fi pornit după ce unul din cei trei a mers la bărbatul însoţit de prietena sa şi de sora acesteia să îi ceară socoteală întrucât considera că se uită la iubita lui. Două dintre victime au ajuns la spital. Poliţia Capitalei a anunţat, joi, că poliţiştii de la Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare trei mandate de aducere, emise pe numele a trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani, cercetaţi într-un dosar penal de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ancheta a început după ce Secţia 22 a fost sesizată, în 31 octombrie, de către o femeie. ”Din cercetări, s-a stabilit că, în aceeaşi zi, în jurul orei 21.00, în timp ce femeia, împreună cu sora sa şi prietenul acesteia, se aflau în zona unui restaurant, cu punct de lucru în incinta unui complex comercial din Sectorul 6, mai multe persoane i-ar fi agresat fizic. De asemenea, două dintre victime au fost transportate de către un echipaj de prim ajutor, la un spital, pentru îngrijiri medicale. În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani”, a transmis sursa citată. Suspecţii au fost găsiţi şi duşi la audieri. Ulterior, cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Doi dintre aceştia au fost arestaţi la domiciliu, iar a treia persoană a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.