Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: “Cârja celor 30 de ani de așteptare exasperată”

Ziarul de Vrancea
21 dec 2019 1952 vizualizări

Astfel a comentat Mihai Șora incidentul în care Gelu Voican Voiculescu a fost lovit în cap la un eveniment dedicat Revoluției n Ion Iliescu și Adrian Năstase au sărit în apărarea fostului coleg, acuzând fie ONG-urile, fie Jandarmeria “lui Iohannis”

Gelu Voican-Voiculescu, fost vicepremier în Guvernul provizoriu Petre Roman, a fost huiduit și lovit, sâmbătă, la manifestările dedicate Revoluției desfășurate în Piața Universității din București. El s-a ales cu o rană sângerândă la cap, iar ulterior a depus plângere împotriva agresorului.

Fostul vicepremier a participat și ieri la evenimentele care au marcat împlinirea a 30 de ani de la Revoluție. “Dacă nu mi-a fost teamă acum 30 de ani, nu îmi e teamă astăzi”, a spus Gelu Voican Voiculescu. El a precizat că nu comentează în niciun fel afirmațiile celor care susțin că nu ar trebui să se afle la astfel de evenimente, întrucât Dosarul Revoluției, în care este inculpat pentru infracțiuni contra umanității, nu s-a judecat.

Bărbatul care l-a lovit în cap cu o cârjă a fost identificat și urma să fie audiat, aseară, de polițiști. Reprezentanții Jandarmeriei au precizat că bărbatul are 68 de ani, nefiind cunoscut cu antecedente la adunările publice. El riscă să fie pus sub acuzare pentru de lovire sau alte violențe.

Judecat în dosarul Revoluției, director la Institutul Revoluției

“Când Justiția e șchioapă, cum să nu apară câte-o cârjă care caută s-o țină dreaptă? Un om cu sânge pe mâini a primit o cârjă-n cap: cârja celor 30 de ani de așteptare exasperată”, a scris, ieri, Mihai Șora pe Facebook, despre lovitura primită de Gelu Voican-Voiculescu.

De asemenea, ministrul de Interne, Marcel Vela, a fost întrebat, ieri, ce părere are despre faptul că Gelu Voican Voiculescu, trimis în judecată în dosarul Revoluției, este chiar directorul Institutului Revoluției Române. “Din punctul meu de vedere, ca fost acuzator al multor fapte ale domnului în cauză, ca revoluționar și acum ca ministru al Afacerilor Interne, cred că cei care au anumite probleme, care sunt trimiși în judecată nu ar trebui să ocupe funcții de demnitate publică, la acest nivel, mai ales cu privire la un subiect atât de important pentru România, așa cum este Revoluția din decembrie. Evident că nu eu trebuie să decid acest lucru, dar populația, instituțiile, presa și probabil în viitor se va analiza tot ce ține de acest aspect”, a explicat ministrul de Interne. Marcel Vela a adăugat că nu se pronunță cu privire la justiție, subliniind, însă, că „mai sunt multe lucruri neclare cu privire la Revoluție și este de datoria magistraților, a justiției să facă lumină”.

Iliescu: Unul dintre sloganuri a fost “Fără violență!”

Și Ion Iliescu a comentat, sâmbătă, incidentul din Piața Universității. “Este de condamnat climatul de confruntare și de violență pe care l-au cultivat și îl cultivă o serie de organizații, care vor să impună versiunea lor despre Revoluție, și să rescrie istoria”, susține Iliescu. “Reamintesc că unul dintre sloganurile Revoluției a fost «Fără violență!» Libertatea a fost cucerită cu un preț greu și nu putem permite ca, în numele ei, să fie interzis dreptul la opinie al celor care nu au aceleași opinii cu aceia care-și impun, prin forță, punctul lor de vedere. Cele petrecute astăzi, în Piața Universității, arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă. Oamenii de bună credință au obligația morală, indiferent de ceea ce cred despre evenimentele din urmă cu treizeci de ani, să condamne violența”, a scris Iliescu. Acesta a comentat și concertul organizat de Institutul Revoluției Române, anulat între timp, concert care ar fi trebuit să aibă loc ieri, 22 decembrie 2019. “În urmă cu două luni, când s-a discutat în Colegiul Național această propunere, eu am fost categoric împotriva organizării lui. Cum am fost în imposibilitatea de a participa la toate reuniunile Colegiului, s-a trecut peste opinia mea, și s-a decis organizarea lui. Într-o țară normală acest concert nu avea de ce sa fie nici controversat, nici demonizat, și cu atât mai puțin anulat. La Timișoara, aseară, a avut loc un concert rock, pe care nu l-a contestat nimeni, care nu a fost anulat, și pe care timișorenii l-au apreciat, semn de civilizație, de toleranță și, mai ales, de respect față de aceia care au făcut posibilă, prin jertfa lor, libertatea de care ne bucurăm”, a mai scris Iliescu. Acesta menționează că și-a făcut publică poziția cu privire la organizarea concertului “pentru a pune capăt unei campanii de presă construită pe ideea că «a fost anulat concertul lui Iliescu»“.

Mai multe grupuri civice au contestat concertul organizat de Institutul Revoluției Române care ar fi trebuit să aibă loc pe 22 decembrie în București, considerând că reprezintă o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluției din 1989 și urmașilor acestora.

Fostul premier și lider PSD Adrian Năstase susține că, sub noua conducere, Jandarmeria a permis ca Gelu Voican Voiculescu să fie agresat, iar atacatorul să nu fie reținut. “Aceasta pare a fi «România normală» – o tară în care obiectivul principal al președintelui este distrugerea unui partid ales democratic”, susține Adrian Năstase.

Fostul lider PSD s-a plâns că “Revoluția română nu mai poate fi și nu mai este apărată de cei care au participat la ea”. “Singurul care o apără, acum, pare a fi Iohannis. La Parlament sau la Timișoara, în Piața Universitătii, el reprezintă acum Revoluția, iar jandarmii, sub noua conducere, permit că Gelu Voican Voiculescu să fie atacat, iar agresorul să nu fie reținut. Cei care cunosc istoria interbelică știu cum s-a trecut de la violență verbală la violență fizică. Această pare a fi «România normală» – o tară în care obiectivul principal al președintelui său este distrugerea unui partid ales democratic”, a mai scris Năstase.

Iohannis a depus jurământul de președinte

Klaus Iohannis a depus sâmbătă jurământul pentru un nou mandat de președinte al României, într-o ceremonie care a avut loc în Plenul Parlamentului. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a citit declarația Parlamentului privind depunerea jurământului de către președintele reales, cei prezenți ridicându-se în picioare. Ulterior, Patriarhul Daniel a binecuvântat învestirea președintelui.

Iohannis a declarat că va fi președintele tuturor românilor. “Nu există mai multe Românii, ci o singură Românie care ne aparține tuturor și căreia îi aparținem”, a spus el. Șeful statului a mai spus că, dincolo de progresele evidente, “bilanțul ultimilor 30 de ani nu este satisfăcător și este dezamăgitor în raport cu potențialul țării”. Iohannis s-a adresat și românilor din diaspora: “Și nouă ne este dor de voi și vă așteptăm cu drag acasă”.  Șeful statului a prezentat obiectivele pentru cel de-al doilea mandat. “Obiectivul meu fundamental este acela de a construi o țară prosperă, sigură, un stat funcțional, cu instituții democratice consolidate, în care legea este egală pentru toți. O voce puternică în Europa și în lume, o țară care își promovează valorile și identitatea și își protejează resursele. Un stat în care Guvernul lucrează cu responsabilitate în beneficiul tuturor cetățenilor, iar Parlamentul legiferează bine și eficient. Altfel spus, România normală, proiectul în care se regăsesc milioane de români și față de care și-au arătat de o manieră atât de categorică susținerea”, a mai declarat Iohannis.

Peste 700 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, găsite în ultima săptămână

Peste 700 de persoane, 51 de autovehicule și 34 de documente care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost găsite, în ultima săptămână, de polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen. Potrivit Poliției Române, în perioada 13-19 decembrie, au fost localizate, pe teritoriul țării noastre, 519 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române. Totodată, polițiștii români au pus în aplicare 15 mandate europene de arestare, au depistat 59 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 287 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 5 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen. De asemenea, de pe teritoriul României au fost ridicate 18 documente, au fost găsite 47 de autovehicule, două documente de înmatriculare a autovehiculelor și două plăcuțe de înmatriculare ce erau căutate de partenerii din Spațiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Pe de altă parte, 182 de persoane căutate de autoritățile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române. Dintre acestea, 21 erau urmărite de Poliția Română în baza unor mandate europene de arestare, șapte erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 22 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 5 erau semnalate dispărute de autoritățile române. Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 4 autovehicule și 16 documente căutate de autoritățile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Premieră la 112: În anul 2019, mai multe apeluri reale decât false

Reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) arată că, în anul 2019, pentru prima dată în istoria serviciului 112, s-a sunat de mai multe ori pentru a anunța urgențe reale decât pentru non-urgențe. Astfel, în perioada ianuarie-noiembrie s-au înregistrat 10,4 milioane de apeluri la numărul 112, dintre care 5,4 milioane au reprezentat cu adevărat urgențe.

Potrivit statisticilor Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, în perioada ianuarie-noiembrie 2019 s-au înregistrat 10.437.328 apeluri la numărul 112, dintre care 5.404.650 (51,7%) au reprezentat cu adevărat urgențe. Raportat la perioada similară a anului 2014, numărul apelurilor non-urgente la 112 a scăzut cu 45%.

În ceea ce privește tipologia urgențelor și distribuția pe agenții, pentru perioada ianuarie - noiembrie 2019, cele mai multe apeluri de urgență au fost transferate la Ambulanță - 55,50% (3.473.657), urmate de Poliție - 22,91% (1.433.892), ISU-SMURD - 16,95% (1.060.666), Jandarmerie - 4,20% (262.950) și alte agenții – 0,44% (27.384).

În anul 2019, timpul mediu de transfer al unui apel de la operatorii STS la dispecerii agențiilor de intervenție a fost de 54,25 secunde, iar timpul mediul de preluare a apelurilor este de 4,35 secunde.

Precipitații moderate cantitativ, predominant ninsori la munte, până marți

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de precipitații moderate cantitativ, predominant ninsori la munte, valabilă de duminică, de la ora 20.00, până marți, la aceeași oră. “În intervalul menționat, va ploua temporar în cea mai mare parte a țării. Ploile vor fi mai frecvente în vest, nord-vest și centru unde local, îndeosebi în zonele de deal, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 20...30 l/mp. Din noaptea de luni spre marți (23/24 decembrie) în Maramureș și Transilvania și trecător în nordul Moldovei și Dealurile Crișanei se vor semnala și precipitații mixte”, a transmis ANM. Sursa citată a precizat că vântul va avea intensificări locale și temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari (în general de 55...60 km/h) în regiunile sud-vestice și pe spații mai restrânse în centrul teritoriului, iar în noaptea de duminică spre luni cu precădere pe litoral și în bazinul vestic al Mării Negre. În zonele montane, treptat, începând din seara de luni, 23 decembrie, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali.

Carmen Dan, despre 10 august: Eu am primit informații, nu am dat directive

Fostul ministrul al Afacerilor Interne, Carmen Dan, afirmă, referindu-se la evenimentele din 10 august 2018 din Piața Victoriei, că a primit informații din piață, nu a dat directive legate de modul în care să acționeze a forțele MAI prezente acolo, precizând că procesul de coordonare s-a realizat din teren, nu din “punctul de comandă înaintat”. Referindu-se la audierea sa în acest dosar, fostul ministru susține că se aștepta să fie chemat ca martor “la cald”, încă de anul trecut. “Cu toate astea, reamintesc opiniei publice că în niciun moment nu s-a pus problema să evit să mă prezint în fața procurorilor. Îmi doresc, ca mulți alții, indiferent de interesul fiecăruia, ca ancheta să lămurească toate aspectele care vizează momentul 10 august”, a scris Carmen Dan, sâmbătă, pe Facebook. Aceasta a arătat că, deși se afla în concediu în perioada respectivă, era în București, “la fix 15 minute de minister” și a revenit la birou, preluând comanda ministerului “din punct de vedere managerial, nu operativ”. Ea a subliniat că, la nivelul ministerului, a funcționat “o componentă de monitorizare a misiunii, nu una de conducere”. Potrivit acesteia, peste 90% din raportul “10 august” a fost declasificat în mandatul său de ministru. Ea afirmă că regretă actele de violență produse atunci în Piața Victoriei, precizând însă că “violențele nu au fost numai de o parte a celor aflați acolo”.

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a fost audiat, vineri, peste șase ore la DIICOT în dosarul “10 august”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.