MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Care sunt semnele cancerului de col uterin şi cât de des se face testarea
„Prezenţa virusului HPV nu înseamnă cancer”, spune medicul Monica Mihaela Cîrstoiu
Şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dr. Monica Mihaela Cîrstoiu, a explicat care sunt semnele cancerului de col uterin şi cât de des se face testarea pentru HPV. Ea a subliniat că prezenţa virusului nu presupune că un pacient are cancer. Medicul a arătat, de asemenea, că atunci când cancerul de col uterin doare, boala este în stadiu avansat.
”Cancerul de col nu dă semne decât în forme avansate. Şi dacă este să vorbim aici de cifre, pe de-o parte, în ultimii trei ani au fost diagnosticate 255 de cazuri de cancer forme noi. Din păcate, majoritatea acestor cancere nu au fost identificate într-o formă, să spunem, uşoară, ci în stadii avansate, pentru că fie nu s-au prezentat la medic, fie au venit exact când simptomele existau”, a explicat, marţi seară, la Medika TV, Monica Mihaela Cîrstoiu.
Medicul a explicat şi care sunt semnele acestui tip de cancer: ”o scurgere patologică, o sângerare continuă sau neregulată sau mai apoasă pe cale vaginală, durere, sângerare post-contact sexual”.
Una dintre metodele de screening este testarea Babeş-Papanicolau, introdusă încă din anul 1941.
O metodă mult mai nouă este testarea de tip HPV, existând studii care dovedesc clar utilitatea screening-ului actual prin testare HPV.
”Probabil telespectatoarele întreabă dacă înainte se testa citologia Babeş-Papanicolau, acum prin testarea HPV ne oferă elemente în plus? Da, ne face ca screening-ul la ora actuală şi se lucrează la aceste probleme de implementare ale programului naţional de screening de cancer de col care este realizat de Ministerul Sănătăţii la ora actuală, urmând să se realizeze metodologia şi aplicarea, spune că, practic, screenarea începe de la 25 de ani prin testare HPV. Între 25 şi 30 de ani facem odată la 3 ani, între 30 şi 65 de ani putem face odată la 5 ani această testare. Dacă testul este negativ, aşa cum ne-am dorit cu toţii, înseamnă că dacă am avea între 25 şi 30 de ani ar trebui să-l repetăm la 3 ani dacă am avea peste 30 de ani, am putea odată la 5 ani. Dacă testul e pozitiv, nu înseamnă că avem cancer, nu! Şi asta trebuie să le încurajăm tot pe paciente: nu înseamnă că dacă testul este pozitiv, sigur virusul a acţionat şi eu am cancer. Vine etapa de triere, adică am virusul ăsta, o să pot lupta, o să pot lua un tratament, ca să ştiu dacă am boala sau nu, fac citologia Babeş-Papanicolau, care rămâne ca element de triaj, apoi, dacă este suspect, fac colposcopie şi biopsie. Dacă el este negativ, aşa cum ne-am dori, adică să avem HPV pozitiv, dar cu PAP negativ şi cu evaluare colposcopică negativă, înseamnă că voi repeta peste un an HPV-ul şi PAP-ul. E posibil ca, pe imunitate bună, pe un răspuns favorabil al organismului, HPV-ul să fie eliminat”, a explicat medicul.
Prahova: Un bărbat aflat în penitenciar pentru viol a instigat mai multe persoane să intimideze martorii pentru a scăpa de o acuzaţie similară
Un bărbat aflat în penitenciar pentru ”infracţiuni grave contra libertăţii şi integrităţii sexuale a unui minor, precum şi infracţiuni de şantaj” a instigat mai multe persoane să intimideze martorii şi victimele pentru a scăpa de o acuzaţie similară. Polişiştii şi procurorii au făcut, miercuri, 7 percheziţii în judeţul Prahova.
Astfel, în cursul lunii ianuarie 2026, mai multe persoane cercetate ar fi exercitat, în mod repetat, acte de constrângere psihică şi intimidare asupra unor minori, persoane vătămate şi martori într-un dosar penal anterior, în scopul determinării acestora să îşi modifice declaraţiile date. ”Aceste fapte ar fi fost săvârşite la instigarea unei persoane aflate în stare privativă de libertate, cercetată într-o cauză distinctă privind infracţiuni grave contra libertăţii şi integrităţii sexuale a unui minor, precum şi infracţiuni de şantaj, dosar aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti”, au precizat poliţiştii.
Potrivit acestora, totodată, s-a stabilit că, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026, una dintre persoanele cercetate ar fi condus un autoturism pe drumurile publice din municipiul Ploieşti şi într-o localitate limitrofă, fără a deţine permis de conducere, iar, în anumite împrejurări, ar fi invocat în mod fals calitatea de poliţist, în relaţia cu diverse persoane, în vederea facilitării activităţilor ilicite.
Potrivit www.observatorulph.ro, bărbatul care a pus totul la cale este deţinut în Penitenciarul Brăila, fiind condamnat pentru viol. El încerca, prin intimidarea martorilor, să scape de o acuzaţie similară.
Un fost turnător la Securitate, cu o avere nesimțită, conduce revolta primarilor împotriva lui Bolojan
Cine conduce revolta anti-Bolojan a primarilor de comune: Emil Drăghici, fost turnător al Securității, primar peste comuna Vulcana Băi din Dâmbovița din 1990, pensionar cu o avere impresionantă. Drăghici este, oficial, independent, dar coopereză foarte bine cu PSD, care deține majoritatea în Consiliul Local, scrie defapt.ro.
El conduce din 1997 Asociaţia Comunelor din România.
Datele publicate în Monitorul Oficial arată că Drăghici a colaborat cu Securitatea între 1982 și 1987 și „a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, precum: ascultarea și colportarea știrilor transmise de posturile de radio interzise – nota informativă din 25.07-1984; comentarii negative la adresa conducerii de partid și de stat din țara noastră, sub regimul comunist – nota informativă din 16.06.1982.”. Un fost membru PNL ar fi fost internat la psihiatrie - un mod obișnuit al regimurilor comuniste de a-i trata pe disidenți - urmare a turnătoriilor lui Drăghici: „Vom întreprinde măsuri de internare medicală prin organele de miliție”, se arăta într-o notă a Securității.
Pensionar cu o pensie netă, în 2023, de 65.628 de lei, primarul din Vulcana Băi a strâns o avere impresionantă: peste două hectare de pădure, aproape două hectare de teren agricol - ambele fiind moștenite - o casă de peste 260 mp, două mașini și conturi bancare sau investiții de peste 350.000 de lei.
Probleme pe autostrada Moldovei (A7) - Zeci de balize lipsă, tasări și panouri fonoabsorbante deplasate
Zeci de balize antiorbire desprinse, tasări ale suprafețelor carosabile și sisteme de panouri fonoabsorbante deplasate au determinat lucrări de remediere pe Autostrada A7, la nivelul a patru loturi între Ploiești, Buzău și Focșani.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău, cele mai numeroase probleme au fost sesizate pe loturile 1 și 2, Buzău-Vadu Pașii-Râmnicu Sărat. ''Lot 1 și 2 Buzău-Vadu Pașii-Râmnicu Sărat (panouri antiorbire lipsă), Lot 1 Buzău - Vadu Pașii, drum legătură nod Buzău nord cu sens giratoriu DJ 203K (tasare locală 3 cm), Lot 2 Vadu Pașii-Râmnicu Sărat, pasaj DJ 220 (tasări la nivelul rampelor de racordare cu podul), Lot 2 Vadu Pașii-Râmnicu Sărat (refacerea marcajelor rutiere longitudinale în strat gros, precum și remedierea defectelor apărute la placa de beton în zona canalizării), Lot 2 Vadu Pașii-Râmnicu Sărat (defecțiuni partea carosabilă), Lot 2 Ploiești-Buzău (25 balize antiorbire desprinse, sistem curgere a apelor pluviale căzut), Lot 3 Ploiești-Buzău (35 balize antiorbire desprinse, indicator tip panou de presemnalizare parcare desprins), Lot 1 Ploiești-Buzău (sisteme panouri fonoabsorbante deplasate)'', a transmis, pentru Agerpres, DRDP Buzău.
Tasări locale au mai fost sesizate pe Lotul 4 Mândrești Munteni-Focșani și în zona unor pasaje rutiere.
''Toate aceste defecțiuni au fost semnalate constructorului și mare parte dintre ele remediate, având în vedere faptul că lucrările sunt în garanție'', informează sursa citată. La începutul lunii februarie, DRDP Buzău a anunțat restricții de trafic, cu închiderea temporară a unor benzi, după ce au fost programate intervenții pe A7, pe raza județelor Buzău și Vrancea.
Fostul preşedinte al Asociaţiei Comunelor Buzău îl critică dur pe primarul Constantin Toma (PSD)
Fostul preşedinte al Asciaţiei Comunelor din România, filiala Buzău Ionel Dobriţa, care este în prezent consilier judeţean, a lansat un atac public la adresa primarului municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), acuzându-l de un comportament nepotrivit pentru un lider politic. Într-o postare publică, Dobriţa susţine că ieşirile recente ale edilului sunt ”un exemplu clar de cum nu ar trebui să se comporte un lider politic”, criticând tonul pe care acesta l-ar fi adoptat în declaraţiile sale. ”Tonul este arogant, agresiv şi profund dispreţuitor faţă de propriii colegi de partid”, afirmă Dobriţa. Acesta îl acuză pe primar că îşi exprimă frustrările în spaţiul public şi că prin atitudinea sa ar sabota partidul din care face parte. ”Să-ţi speli frustrările în public şi să-ţi sabotezi constant partidul nu înseamnă curaj sau «spus lucrurilor pe nume», ci lipsă de disciplină, respect şi responsabilitate politică”, a transmis consilierul judeţean Ionel Dobriţa.
Declaraţiile vin în contextul tensiunilor publice recente din interiorul PSD Buzău, cauzate de declaraţiile primarului Constantin Toma într-o emisune televizată difuzată în weekend.
Sting vine la UNTOLD 2026
Sting, o legendă a muzicii care a inspirat generații întregi, vine în această vară la UNTOLD. Cu o carieră de peste patru decenii, Sting a vândut peste 100 de milioane de discuri la nivel mondial și a câștigat 17 premii Grammy.
Sting, unul dintre cele mai influente și respectate nume din istoria muzicii moderne, a câștigat trei Brit Awards, inclusiv premiul pentru Cel mai bun artist britanic, un Glob de Aur și a primit patru nominalizări la Premiile Oscar.
A devenit cunoscut la nivel internațional în calitate de lider al trupei The Police, în anii ’80. După succesul trupei, Sting și-a construit o carieră solo și a vândut peste 100 de milioane de discuri.
Repertoriul său include unele dintre cele mai cunoscute și difuzate piese din istoria muzicii, printre care „Every Breath You Take”, „Englishman in New York”, „Fields of Gold” sau „Shape of My Heart”.
Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 6–9 august, la Cluj-Napoca, iar printre artiștii anunțați până acum se numără și Lewis Capaldi, Flo Rida, Martin Garrix și The Chainsmokers.
Cancelaria premierului anunţă economii de 10 milioane de lei în 2025 faţă de anul precedent
Cancelaria prim-ministrului a anunţat, miercuri, economii de 10 milioane de lei în 2025 comparativ cu anul precedent. Datele financiare evidenţiază o reducere totală a cheltuielilor de 9.968.676 lei, reprezentând o diminuare de 23,7% faţă de anul precedent. Cele mai mari reduceri s-au făcut de la transport, cheltuieli de personal, indemnizaţii şi protocol. Executivul anunţă că reducerea anunţată de posturi - de la 176 la aproximativ 105 - nu a putut fi implementată, întrucât se aşteaptă semnarea proiectului de reorganizare de către Secretarul General al Guvernului.
”Cancelaria prim-ministrului anunţă rezultatele concrete ale programului de eficientizare a cheltuielilor operaţionale implementat în cursul anului 2025. Datele financiare evidenţiază o reducere totală a cheltuielilor de 9.968.676 lei, reprezentând o diminuare de 23,7% faţă de anul precedent. Din economia totală de aproape 10 milioane lei, suma de 8,4 milioane lei - adică 84% - a fost generată în cele şase luni de mandat ale noii conduceri”, se afrată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Executiv.
Potrivit datelor transmise de Guvern, semestrul 2 al anului 2025 înregistrează cheltuieli de 12,7 milioane lei, cu 39,9% mai puţin decât semestrul 2 al anului 2024 (21,1 milioane lei) şi cu 41,1% sub semestrul 2 al anului 2023 (21,5 milioane lei). În prima jumătate a anului 2025, reducerea faţă de 2024 a fost de 7,4%.
”Această performanţă reflectă angajamentul asumat public de a gestiona cu responsabilitate resursele publice şi de a demonstra că instituţiile statului pot funcţiona eficient, fără a compromite calitatea serviciilor”, se mai arată în comunicatul de presă citat.














