MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Bolojan: Am primit un mandat să închidem negocierile, premierul să fie propus de PSD
Partidele din noua coaliție vor susține un candidat unic la alegerile prezidențiale n PSD va avea şefia Camerei Deputaţilor şi PNL şefia Senatului
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică, după o şedinţă a BPN al PNL, că a primit un mandat pentru finalizarea negocierilor în aşa fel încât premierul să fie propus de PSD. ”Programul de guvernare a fost practic finalizat şi în această după-amiază se va închide în totalitate, iar în urma discuţiilor pe care le vom avea după-amiază, se vor închide şi detaliile legate de ministere”, a explicat el. Totodată, a fost validată susţinerea unui candidat comun la funcţia de preşedinte al României, de către grupurile politice care sunt membre în coaliţie, acest candidat urmând să fie stabilit prin consens.
”Am avut o şedinţă a BPN al Partidului Naţional Liberal în care au fost discutate două aspecte. Primul aspect este legat de formarea unei coaliţii pentru a asigura o majoritate stabilă în Parlament, în vederea susţinerii unui guvern care să funcţioneze cel mai târziu zilele următoare, în aşa fel încât să avem un semnal de stabilitate şi măsurile care sunt necesare a fi luate pentru echilibrele bugetare să fie adoptate la timp. Prin urmare, am primit un mandat să închidem aceste negocieri în aşa fel încât premierul urmează să fie propus de Partidul Social Democrat, iar ministerele urmează să revină, sigur, conform discuţiilor şi ponderii fiecărui partid”, a declarat Ilie Bolojan.
El a anunţat că duminică după-amiază vor fi finalizate ultimele detalii legate de ministere.
”Programul de guvernare a fost practic finalizat şi în această după-amiază se va închide în totalitate, iar în urma discuţiilor pe care le vom avea după-amiază, se vor închide şi detaliile legate de ministere şi de propunerile pe care le vom face. Urmează ca spre seară să avem un Birou Politic Naţional care, dacă totul va fi în regulă, să valideze propunerile de miniştri”, a explicat Bolojan.
El a adăugat că a doua chestiune care a fost validată a fost susţinerea unui candidat comun la funcţia de preşedinte al României, de către grupurile politice care sunt membre în această coaliţie, acest candidat urmând să fie stabilit prin consens.
Marcel Ciolacu: Există și posibilitatea ca PSD să susţină un guvern minoritar
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă că vor continua demersurile de a avea o coaliţie majoritară în Parlament şi mandatul de prim-ministru să fie atribuit social-democraţilor, dar a precizat că există şi posibilitatea ca PSD să susţină un guvern minoritar format din forţele pro-europene.
”Am luat mandatul de la Consiliul Politic Naţional, de la colegii mei, să continuăm demersurile de a avea o coaliţie majoritară în Parlamentul României, în această structură, şi mandatul de prim-ministru să fie atribuit PSD, colegii nominalizând preşedinte partidului, dar, de asemenea, am vorbit şi posibilitatea ca PSD să susţină un guvern minoritar. Vreau să specific foarte clar că vorbim de un guvern minoritar format din forţele pro-europene, respectiv PNL, UMDR, fiind foarte clar că majoritatea în Parlamentul României va fi asigurată de întreaga coaliţie în formatul în care PSD va avea şefia Camerei Deputaţilor şi PNL şefia Senatului. În eventualitatea în care PSD va susţine un guvern minoritar, rămânând această opţiune ca la Camera Deputaţilor să fie un preşedinte desemnat de către PSD”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a precizat că discuţiile pentru împărţirea ministerelor nu au început şi acest lucru se va întâmpla după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. Anterior, g4media a scris că discuțiile dintre cele două mari partide s-au împotmolit la împărțirea ministerelor. ”În rest, am văzut şi eu discuţiile pe ministere. Vă anunţ că nu s-a terminat, cred că nici nu am avut o discuţie aplicată pe ministere, lucrul acesta începând după consultarea cu preşedintele României”, a precizat Ciolacu.
Marcel Ciolacu a mai spus că PSD nu pune nicio condiţie şi că important e ca România să aibă un guvern. ”Nu punem nicio condiţie. V-am spus două scenarii de lucru. PSD arată că nu are nicio condiţie, important e ca România să aibă un guvern. Nu condiţionează nici să aibe premier, nici vreun anumit minister, lăsând posibilitatea să susţinem un guvern minoritar format din forţele pro-europene. Este pentru prima oară când suntem atât de deschişi şi înţelegem prioritatea ca statul şi România să aibă un guvern şi nu priorităţile unui partid politic”, a declarat Marcel Ciolacu.
Preşedintele PSD s-a referit şi la candidatul pentru alegerile prezidenţiale.
”Noi considerăm că cel mai important este ca viitorul preşedinte al României să fie unul democrat. Am luat decizia că dacă vom crea o coaliţie majoritară în Guvern şi în Parlament, să avem un candidat comun al PSD, al PNL ca să fim foarte clar, al UDMR şi al minorităţilor naţionale, stabilit prin consens. Mi-aş dori ca în cursul zilei de astăzi să stabilim şi cine e candidatul comun stabilit prin consens astfel încât să venim în faţa românilor, să propunem un guvern majoritar susţinut în Parlament şi un candidat”, a precizat Marcel Ciolacu.
Paul Stănescu spune că Marcel Ciolacu va conduce viitorul Guvern
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a anunţat, sâmbătă, că Marcel Ciolacu va conduce viitorul Guvern. Paul Stănescu a fost întrebat dacă Marcel Ciolacu va rămâne premier şi a afirmat: ”Da, va rămâne premier Marcel Ciolacu”.
Anterior, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat că PSD, când este la guvernare, dă premierul în persoana preşedintelui formaţiunii, dar a refuzat să afirme că decizia a fost luată.
Firma plătită de liberali să deruleze campanie pe TokTok depune plângere penală
Kensington Communication, firma plătită de liberali să deruleze campanie pe TokTok, a anunţat, sâmbătă, că va depune plângere penală pentru ca autorităţile judiciare să cerceteze eventuala deturnare a campaniei proprii în favoarea unui candidat extremist. ”Kensington Communication va depune o plângere penală pentru ca organele abilitate să cerceteze deturnarea, atacarea cu boţi şi/sau clonarea campaniei realizate de Kensington, la comanda PNL, realizată prin intermediul Platformei Fame Up, în favoarea unui candidat extremist”, transmite compania după investigaţia Snoop.
Anterior, reprezentanţii acesteia au precizat: ”Dacă campania a fost clonată sau deturnată în favoarea unui candidat sau altul, cerem organelor abilitate să ia măsurile legale care se impun”.
Compania a declarat, pentru Snoop, că ”forma generată de Kensington Communication a suportat unele modificări, care nu aparţin echipei noastre şi nici nu avem cunoştinţă să fi fost solicitate de către reprezentanţi ai partidului”.
Kensington a precizat, de asemenea, că hashtag-ul ales de companie a fost #echilibrusiseriozitate, acesta fiind schimbat în platforma FameUp, fără implicarea firmei în #echilibrusiverticalitate.
În integralitatea ei, campania #EchilibruşiVerticalitate a fost creată pentru Călin Georgescu, se susţine într-un document desecretizat al CSAT şi într-un raport al al Expert Forum. Campania a adunat 2,4 milioane vizualizări, ”unde influenceri îl descriu după un script copy-paste pe Călin Georgescu, fără a-l nominaliza, dar folosind caracterizările pe care şi le face chiar el”, susţine Expert Forum.
Cu exact aceeaşi platformă a fost realizată campania de TikTok pentru cartea preşedintelui PNL de la acea oră, Nicolae Ciucă.
Directorul CNAIR: Luni deschidem circulaţia pe încă 21 km din Autostrada Moldovei
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat că, luni, va fi deschisă circulaţia pe un segment de 21 de kilometri din A 7, ajungându-se astfel la un total de peste o sută de kilometri deschişi traficului din segmentul de autostradă Ploieşti - Buzău. ”Luni deschidem circulaţia pe încă 21 km din A7! De la ora 16.00, se va putea circula şi pe lotul 1 (Dumbrava - Mizil) al secţiunii de autostradă Ploieşti - Buzău”, anunţă, sâmbătă, directorul general al CNAIR.
Cristian Pistol anunţă că se ajunge, altfel, la 102 km pe care se va circula, din totalul de 320 km ai A7 (construiţi prin PNRR).
Nicuşor Dan, nemulţumit de şefii DNA şi DIICOT: Sunt zone întregi de corupţie
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale, se declară nemulţumit de şefii DNA şi DIICOT care ar trebui să se orienteze mai mult spre marea corupţie şi evaziune fiscală. ”Vedem cazuri de mică corupţie unde se investesc resurse mari cum e cazul domnului Tătaru”, a afirmat, sâmbătă, Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, în emisiunea Insider politic de la Prima TV dacă este mulţumit de procurorii şefi ai DNA şi DIICOT şi a afirmat: ”Nu, sunt zone întregi de corupţie. De exemplu, pădurile si imobiliarul”.
Întrebat dacă politicienii cunosc situaţia şi se fac că nu o văd, Nicuşor Dan a afirmat: ”Da, am văzut o schimbare a legii construcţiilor determinată de o presiune a speculatorilor, am văzut un atac al Avocatului Poporului la Curtea Constituţională...”.
Grup de lucru privind legislaţia organizaţiilor legionare, rasiste sau xenofobe
Ministerul Justiţiei anunţă, sâmbătă, constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privitoare la infracţiuni de ură, acte de violenţă ori ameninţări comise în spaţiul public, interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, interzicerea promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.
”În contextul actual, în care observăm o polarizare fără precedent şi remarcăm o creştere alarmantă a cazurilor ce au la bază instigarea la ură, discriminarea, atitudinile antisemite sau actele de violenţă, Ministerul Justiţiei asigură toţi cetăţenii că este permanent şi direct implicat în gestionarea unor astfel de situaţii, răspunzând nevoilor şi aşteptărilor stringente ale societăţii, anunţă, sâmbătă, Ministerul Justiţiei, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că miercuri, 18 decembrie 2024, Ministerul Justiţiei a organizat prima şedinţă a grupului de lucru interinstituţional, format din specialişti ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, ”în scopul analizării legislaţiei privitoare la infracţiuni de ură, acte de violenţă ori ameninţări comise în spaţiul public, interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum şi interzicerea promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”. ”Ministerul Justiţiei a transmis un mesaj cu privire la necesitarea identificării cât mai rapide a unor soluţii de impact. Obiectivul grupului este îmbunătăţirea legislaţiei pe linia combaterii fenomenelor analizate şi salutăm deschiderea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Poliţiei Române de a se implica activ în acest demers”, a mai transmis sursa citată.
Potrivit acesteia, grupul de lucru a analizat posibile lacune ale cadrului legislativ incident în materie, de natură să producă deficienţe în activitatea practică a organelor de urmărire penală.
”Au fost luate în discuţie mai multe propuneri formulate de reprezentanţii sistemului judiciar, fiind astfel iniţiat cadrul necesar efectuării unor analize aplicate. Toate concluziile rezultate în urma propunerilor formulate de către instituţiile din sistem vor fi aduse la cunoştinţa publicului larg, în momentul concretizării lor, preconizând astfel finalizarea unui prim set de propuneri până la finele lunii ianuarie 2025”, se mai arată în comunicat.
Potrivit documentului citat, lucrările acestui grup de lucru vor continua, putând fi invitaţi la viitoarele reuniuni şi reprezentanţi ai altor instituţii publice care pot formula propuneri în acest sens precum şi specialişti care să asigure o acoperire cât mai extinsă asupra viitorului cadru legislativ.
Anchetă penală după ce Diana Şoşoacă a agresat echipa Antena 3 în Parlament
Parchetul General a anunţat, sâmbătă, oficial că s-a autosesizat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi purtare abuzivă, după ce Diana Şoşoacă şi apropiaţi ai acesteia au agresat echipa Antena 3 în Parlament. Ancheta se derulează momentan in rem.
”În fapt, s-a reţinut că în, data de 20 decembrie 2024, în timp ce se aflau în incinta Palatului Parlamentului, mai multe persoane (printre care şi un europarlamentar, un deputat, un funcţionar parlamentar ş.a.) i-au urmărit şi agresat verbal pe jurnaliştii acreditaţi din cadrul unui post de televiziune”, anunţă, sâmbătă, Parchetul General.
Procurorii precizează că, în acelaşi context, ”pe un cont social media al uneia dintre persoanele menţionate anterior a fost publicat un mesaj video prin care au fost adresate injurii şi ameninţări la adresa judecătorilor Curţii Constituţionale şi a unui jurnalist”. ”Menţionăm că în cauză urmărirea penală se desfăşoară in rem”, au transmis procurorii.
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, a agresat, vineri, în Parlament, echipa Antena 3. Şoşoacă a fost însoţită de mai multe persoane din auturajul său.
Scandal după Vocea României: Ce spune o trupă din Moldova
Trupa Lupii lui Calancea din Republica Moldova a publicat un mesaj despre faptul că momentul muzical al Aurei Şova, câştigătoarea concursului Vocea României, ar fi fost bazat pe piesa formaţiei „Vai, sărmana turturică”, însă fără a se indica originea, informează newsmaker.md.
Formaţia muzicală s-a arătat nemulţumită de acest lucru, subliniind că „respectul faţă de creaţie şi recunoaşterea viziunii sunt esenţiale”.
„Ne bucurăm că Vocea României se inspiră din arta Lupilor şi că momentul care a câştigat finala a fost bazat pe o piesă concepută de noi. Totuşi, considerăm că respectul faţă de creaţie şi recunoaşterea viziunii artistice sunt esenţiale, mai ales când este vorba de o piesă cu o poveste profundă precum „Vai, sărmana turturică”. Această piesă a fost concepută ca un omagiu pentru Maria Drăgan, una dintre cele mai mari voci ale folclorului moldovenesc, iar viziunea noastră asupra ei reflectă destinul său şi frumuseţea artei pe care ne-a lăsat-o”, se arată într-o publicaţie pe pagina de Facebook a trupei Lupii lui Calancea.
Vineri a avut loc marea finală a Vocea României 2024. Câştigătoarea renumitului concurs muzical este Aura Şova, din echipa lui Tudor Chirilă, care a interpretat în finală cântecul Mariei Drăgan „Vai, sărmana turturică”, într-o variantă readaptată, alături de actorul Marius Manole.