Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Băsescu: Nicuşor Dan şi-a abandonat rolul de preşedinte

Rodica Condurache
5 iul 2026 503 vizualizări

 „S-a apucat să transmită partidelor că până nu îi dau un candidat la funcţia de premier cu 51% el nu desemnează. În ce Constituţie scrie asta?”, acuză fostul șef al statului

Fostul preşedinte Traian Băsescu îl critică pe Nicuşor Dan considerând că acesta şi-a abandonat rolul de preşedinte al României deoarece a transmis partidelor că nu va desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru până când acestea nu îi dau o persoană care să aibă 51% din voturi. Totuşi, fostul şef al statului a spus că, dacă „ar fi din nou în competiţie cu George Simion, l-ar susţine tot pe Nicuşor Dan”.

Traian Băsescu a declarat, duminică, la Digi 24, că Nicuşor Dan nu este obligat să declanşeze alegerile anticipate după două căderi de guvern, dar că nu are voie să se lipsească de acest instrument într-o situaţie de blocaj politic. ”Avem 60 de zile în care preşedintele să facă două desemnări care să nu treacă prin Parlament pentru a deschide varianta care poate fi una, o soluţie, varianta alegerilor anticipate. Atenţie! Preşedintele nu e obligat, după două căderi de guvern, să declanşeze anticipatele. Poate încerca şi a treia oară şi a cincea oară şi a opta oară, dar nu are voie să se lipsească de acest instrument într-o situaţie de blocaj politic, pentru că, până la urmă, el are responsabilitatea deblocării situaţiei politice. De asta nu îl înţeleg pe Nicuşor de ce n-a făcut a doua desemnare. Să vadă, trece bine, nu trece, are guvern, nu trece foarte bine, are condiţii să utilizeze la un moment dat şi o a treia soluţie de trecere peste criza politică, şi anume alegerile anticipate”, a afirmat Băsescu.

 El susţine că Nicuşor Dan şi-a abandonat rolul de preşedinte.  ”Preşedintele Nicuşor Dan, pe care l-am susţinut şi - deschid paranteză - dacă ar fi din nou în competiţie cu Simion, l-aş susţine tot pe Nicuşor, dar acum îl critic pentru că nu face ce trebuie. Deci domnul Nicuşor Dan pur şi simplu şi-a abandonat rolul de preşedinte. S-a apucat el să transmită partidelor: «Până nu îmi daţi un candidat cu 51% , eu nu desemnez». Dar de unde până unde? În ce Constituţie îi scrie dânsului că partidele trebuie să se îngrijească de nominalizarea unui candidat care să aibă 51%? Nu, asta e treaba celui pe care îl desemnezi. Cel pe care l-ai desemnat trebuie să-şi asigure majoritatea. Dacă nu, cade în Parlament şi se creează condiţiile pentru o altă variantă de soluţionare a crizei şi anume alegerile anticipate”, a transmis Traian Băsescu.

„Suntem într-un şir întreg de încălcări ale Constituţiei din partea partidelor politice”

Fostul preşedinte a vorbit și despre „un şir întreg de încălcări ale Constituţiei din partea partidelor politice”. El a explicat că în Constituţie scrie că un guvern poate fi interimar 45 de zile şi au trecut 60 de zile de la moţiunea de cenzură. "Suntem într-un şir întreg de încălcări ale Constituţiei. Din partea partidelor politice, dar dacă personalizăm, este clar că şi preşedintele Nicuşor Dan are responsabilităţi uriaşe în această cavalcadă a încălcărilor de Constituţie. În primul rând, Constituţia spune că un guvern poate fi interimar 45 de zile. Sunt 60. După 45 de zile, practic, miniştrii nu mai au dreptul să semneze nimic. Trebuie să aibă lucrurile delegate către secretarii de stat sau către directori, delegate din vremea când aveau puterea s-o facă, pentru că acum, ca interimari expiraţi, nu mai au dreptul nici măcar să delege, că n-au ce. Parlamentul le-a luat capacitatea de a lua decizii prin moţiune de cenzură", a declarat Traian Băsescu, duminică, la Digi 24.

El a explicat că nu mai pot fi adăugate lucrurile în Constituţie, aşa cum şi-ar dori politicienii. "În momentul de faţă, noi ne permitem să adăugăm la Constituţie. Adică ei pleacă de la acea faimoasă abordare a avocaţilor care spun: «dacă nu scrie în lege, e permis». Deci ce nu interzice legea e permis. Deci ei ar spune cam aşa: «dacă nu scrie în Constituţie, scriem noi, adăugăm noi». Ce adaugi? Că stă peste 45 de zile? N-ai voie să adaugi la Constituţie. Constituţia este executorie aşa cum e scrisă", a transmis fostul preşedinte.

El a anunţat şi care ar fi soluţia pentru deblocarea crizei politice. "Soluţia este ca şi preşedintele, şi Guvernul să intre în litera şi spiritul Constituţiei, s-o aplice în aşa fel încât criza politică să fie deblocată, pentru că avem mijloace constituţionale s-o deblocăm dacă se aplică prevederi, se aplică corect prevederile constituţionale. Că nu spune nimeni să plece miniştrii din Palatul Victoria, dar spune că după 45 de zile nu mai au voie să facă nimic şi rămân acolo şi îşi aşteaptă schimbul când o veni să le predea dosarele. Dar nu mai au dreptul să adauge la activităţile lor, pentru că nu mai adaugă Constituţia", a afirmat Băsescu.

Mureș: Al patrulea transplant de cord din acest an, posibil în urma prelevării de organe de la Iași

O echipă coordonată de șeful Secției de chirurgie cardiovasculară adulți și copii din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, prof. univ. dr. Horațiu Suciu, a efectuat, duminică, al patrulea transplant cardiac din acest an, beneficiară fiind o pacientă din județul Cluj, aflată în stare avansată de insuficiență cardiacă.

'Din fericire, am avut ocazia să efectuăm o intervenție de transplant cardiac la Institutul de Boli Cardiovasculare din Târgu Mureș. Spun din fericire pentru că transplantul, din păcate, este o intervenție care se face destul de rar și, de asemenea, din fericire, pentru că întotdeauna salvează vieți. În cazul acesta, donatorul a fost un pacient din județul Iași, victima unui accident vascular cerebral hemoragic, declarat în moarte cerebrală. Receptorul, din fericire, a fost o pacientă din județul Cluj, care era în stare avansată de insuficiență cardiacă. Și această inimă a venit ca o salvare pentru o stare clinică foarte afectată, cu o calitate a vieții deosebit de rea. Aș putea spune că intervenția a fost un succes', a declarat, duminică, dr. Horațiu Suciu, la finalul intervenției.

Cordul a fost recoltat de o echipă din IUBCvT Târgu Mureș, condusă de doctorul Claudiu Ghiragosian, la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Nicolae Oblu' din Iași. Acesta a fost transportat pe calea aerului cu un elicopter, în jurul orei 10:30, iar intervenția a durat în jur de șase ore și jumătate, fiind considerată una 'de succes'. 'Este al patrulea transplant pe care îl facem la Târgu Mureș. Mă bucur și subliniez întotdeauna faptul că în țara noastră activitatea de transplant este una, să spunem, activă, deși se poate face mai mult în sensul depistării mai multor donatori, pentru că pe listele noastre de așteptare sunt foarte mulți pacienți. În cazul nostru, undeva la 35 de pacienți așteaptă o inimă pentru a putea să meargă mai departe cu viețile lor. Este întotdeauna un prilej important să subliniem importanța donării. Noi, ca cetățeni - mă refer la noi, cei din România -, trebuie să înțelegem că prin aceste gesturi salvăm vieți. Întotdeauna gândul nostru se duce spre familia greu încercată, spre puterea pe care au avut-o de a face acest gest, de a încuviința donarea. Pentru că așa este în transplant, din păcate. Un pacient decedează, este pe un drum ireversibil. Repet, este în moarte cerebrală și este, din toate punctele de vedere, inclusiv legal, decedat la momentul prelevării', a precizat dr. Suciu.

Reprezentantul IUBCvT Târgu Mureș a transmis condoleanțe familiei tinerei de 38 de ani de la Iași, care a acceptat donarea de organe, și a dat asigurări că toate acele organe vor salva alte vieți. 'Încă o dată vreau să subliniez faptul că în institutul nostru din Târgu Mureș această activitate se face de rutină, este o intervenție normală; în acest caz s-a făcut duminica. Echipele sunt pregătite întotdeauna atât pentru deplasare la locul prelevării, cât și pentru implantare, și acest lucru mă face, bineînțeles, să subliniez încă o dată că medicina de performanță se face cu succes la Târgu Mureș', a arătat doctorul.

Cele patru transplanturi de cord efectuate în acest an sunt foarte puține, apreciază Horațiu Suciu, fiindcă, după toate statisticile, ar trebui făcute mult mai multe, principalul impediment fiind numărul redus de donatori. 'Toți trebuie să avem o vedere, o viziune corectă asupra transplantului cardiac, cu plusurile și minusurile lui, asupra transplantului în general, nu doar asupra celui cardiac. Și, până la urmă, sunt niște lucruri care cred că nu pot fi contestate de nimeni. Este o datorie civică să ne ajutăm aproapele și, donând, salvăm vieți. Acesta este cu siguranță un lucru corect și adevărat', a subliniat dr. Horațiu Suciu.

Medicul de gardă de anestezie și terapie intensivă din cadrul IUBCvT Târgu Mureș, Sânziana Bora, care a participat la transplantul de cord, a evidențiat, de asemenea, importanța donării de organe.

'Astăzi am efectuat o intervenție de transplant cardiac la o pacientă în vârstă de 45 de ani, o doamnă care în antecedente a avut parte de o altă intervenție chirurgicală cardiacă, motiv pentru care atât pregătirea preoperatorie a pacientei, cât și intervenția în sine de astăzi au durat mai mult. Intervenția a durat aproximativ 6 ore. Suntem mulțumiți de evoluția de până acum. Bineînțeles, urmează evoluția din terapia intensivă, deci este un drum lung de parcurs de aici înainte. Dorim să mulțumim familiei și să transmitem compasiunea noastră pentru acest gest minunat, dar dorim să subliniem și faptul că transplantul înseamnă viață și în continuare. Donarea de organe este esențială pentru astfel de rezultate', a susținut dr. Sânziana Bora.

Coordonatorul Centrului de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu, a declarat că femeia de 38 de ani a suferit un anevrism rupt. După ce familia și-a dat acordul, mai multe echipe - din țară și străinătate - au prelevat cordul, plămânii, ficatul, rinichii și țesuturile. 'Am avut acordul familiei pentru prelevare. S-au prelevat cordul, plămânii, ficatul, rinichii, precum și țesuturile osteotendinoase și corneele. Operațiunea a implicat mai multe echipe medicale din țară și din străinătate. Cordul a fost prelevat de o echipă din Târgu Mureș, iar plămânii au fost preluați de o echipă din Grecia, pentru că în România nu a fost identificat un beneficiar compatibil. Țesutul osteotendinos a fost prelevat de echipa Băncii de Țesuturi din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Colentina' din București', a explicat dr. Raluca Neagu.

Ce ne așteaptă în săptămânile următoare din punct de vedere meteo

Florinela Georgescu, director de prognoză în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat duminică, la Digi24, cum va fi vremea în țară în cursul acestei săptămâni. „În următoarele două, trei zile trebuie să ne așteptăm la o vreme comparabilă cu ceea ce am avut astăzi, adică manifestări puține de instabilitate atmosferică, averse de așteptat doar în a doua parte a zilelor, mai degrabă în zonele de deal și de munte, dar cantitățile de apă să nu fie foarte importante. Din punct de vedere termic, o ușoară încălzire mâine și poimâine”, a spus directorul de prognoză al ANM, Florinela Georgescu, la Digi24.

Meterologul a explicat că dacă duminică maximele au urcat înspre 30°C în partea de vest a țării, luni, marți, poate chiar și miercuri, sunt așteptate 30-32°C tot în regiunile vestice, dar și în cele sudice. Totodată, ea a menționat că la mijlocul săptămânii este așteptat și un scurt episod de răcire a vremii. Răcirea se va resimți miercuri în partea de nord a țării, iar joi în toate regiunile.

„O răcire care să facă ca temperaturile să nu se mai apropie de 30°C, să se oprească în jurul a 28°C, pornind de la 20-22°C în regiunile nordice și posibil în cele centrale. Acest scurt episod de răcire va aduce și ploi mai multe, dar vestea bună este că spre sfârșitul săptămânii, deci weekendul viitor putem reveni din nou la valori care să se încadreze în general între 24 și 32 de grade”, a explicat ea.

„Săptămâna care începe aduce pe continentul european un nou val de căldură în regiunile vestice. Mai întâi Peninsula Iberică, apoi Franța vor fi afectate de temperaturi care ar putea din nou depăși 40°C, iar acest val de căldură are tendința de a se extinde spre Europa Centrală și este de așteptat ca să ne influențeze și pe noi în a doua jumătate a lunii”, a mai afirmat oficialul ANM. Potrivit meteorologului Florinela Georgescu, „luna iulie ar putea să ne aducă temperaturi din nou de caniculă, deci valori de peste 35°C în a doua parte a lunii, așa cum indică și estimările pentru următoarele 4 săptămâni. Am putea, să zicem, termina luna iulie și chiar începe luna august cu valori foarte ridicate, valori peste media perioadei, ceea ce înseamnă că există categoric un semnal că am putea înregistra în această perioadă temperaturile cele mai ridicate ale verii”.

Oana Ţoiu: Nu vom mai fi în acelaşi guvern cu PSD pe durata acestui mandat

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a afirmat că USR nu va mai fi în aceeaşi coaliţie de guvernare în acelaşi timp cu PSD şi crede că nici social-democraţii nu îşi mai doresc acest lucru. Ea a fost întrebată, duminică, la TVR info, cum vede posibilă ieşirea din această criză politică. "Cred că sunt câteva soluţii pe masa partidelor politice, inclusiv a USR, propunerea pe care am avut-o noi şi care este din partea USR, PNL şi UDMR în negocieri să ne întoarcem la calendarul anterior agreat privind rotativa guvernamentală. Dar sigur, această linie roşie foarte importantă după moţiunea care a dat jos guvernul este să nu mai guvernăm împreună, pentru că e clar că nu mai avem această încredere unii în ceilalţi, oricât de fragilă ar fi fost ea şi înainte. Şi să putem să facem asta pe rând", a afirmat Oana Ţoiu.

Ea a precizat că USR nu va mai fi în acelaşi guvern cu PSD. "Noi nu vom mai fi în aceeaşi coaliţie de guvernare, în acelaşi guvern, în acelaşi timp cu PSD-ul pe durata acestui mandat. Şi nici ei nu cred că îşi doresc acest lucru, dar este foarte clar în acest moment că nu există încrederea necesară pentru a guverna împreună. Dar există responsabilitatea în acest cadru de reprezentare deja decis de oameni la vot, fie să mergem către alegeri anticipate şi să reconfirmăm încrederea din partea cetăţenilor prin vot, fie să găsim o soluţie negociată pentru pasul următor", a declarat Oana Ţoiu.

Tânăr mort, după ce s-a urcat pe un stâlp să schimbe un cablu, s-a electrocutat şi a căzut de la înălţime

Un tânăr de 23 de ani, din judeţul Suceava, a murit, duminică după-amiază, după ce s-a urcat pe un stâlp să schimbe un cablu în localitatea Grămeşti, s-a electrocutat şi a căzut de la înălţime, intrând în stop cardio-respirator. În pofida încercărilor de resuscitare ale echipajului medical sosit la locul evenimentului, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava informează că un tânăr în vârstă de 23 de ani s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un stâlp să schimbe un cablu în localitatea Grămeşti, iar apoi a căzut de la înălţime, intrând în stop cardio-respirator. Potrivit reprezentanţilor ISU Suceava, la locul accidentului au fost trimise un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean tip B2, de la Siret, şi echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă de la Suceava. "Echipajul de la Siret a ajuns primul la faţa locului, fiind cel mai apropiat, şi a găsit pacientul politraumatizat prin cădere de la înălţime în stop cardio-respirator. Au început manevrele de resuscitare care au fost continuate şi după sosirea echipajului TIM, dar din păcate fără rezultat", mai arată sursa citată.

Buzău: Un adolescent de 16 ani s-a înecat în lacul lui Crăciun

Un adolescent în vârstă de 16 ani s-a înecat, duminică, în lacul lui Crăciun, în zona orașului Nehoiu, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău.

Potrivit sursei citate, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Neron Lupașcu' al județului Buzău au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane din lacul lui Crăciun. La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autoșenilată, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Buzău cu medic și elicopterul SMURD Brașov.

De asemenea, la locul evenimentului a ajuns și un echipaj SAJ din Nehoiu. 'La sosirea primului echipaj medical, victima, un copil în vârstă de aproximativ 16 ani, a fost scoasă din apă de către persoane aflate în zonă. Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajul SAJ a început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, victima a fost declarată decedată', au transmis ulterior reprezentanții ISU Buzău.

Oi declarate ucise în Tulcea, găsite vii într-o fermă din Cluj

Un caz grav de fraudă în sistemul național de trasabilitate a animalelor, cu implicații și în ceea ce privește siguranța alimentară, a fost descoperit de inspectorii veterinari în județul Cluj, anunță Cluj24.

Potrivit ANSVSA, 75 de ovine care figurau în baza de date ca fiind sacrificate într-un focar de boală din județul Tulcea au fost găsite vii într-o exploatație din Cluj. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că a dispus măsuri dure după descoperirea unei fraude care ar fi putut afecta gestionarea Pestei Micilor Rumegătoare și eforturile României de combatere a bolii. Inspectorii veterinari au constatat că cele 75 de ovine apăreau în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA) ca fiind eliminate oficial într-un focar din județul Tulcea. În realitate, animalele se aflau într-o exploatație din județul Cluj. „Să înregistrezi electronic uciderea unor animale, să primești despăgubiri pentru ele, dar să le ții fizic în viață și să le muți în alt capăt al țării este o tentativă clară de fraudă care sabotează siguranța alimentară și eforturile statului român de a eradica o boală ce împiedică exporturile la nivel național. Vom aplica cele mai dure sancțiuni administrative, vom retrage drepturile de operare în sistem și vom sesiza imediat organele de urmărire penală pentru fals, uz de fals și zădărnicirea combaterii bolilor. Lucrurile nu pot continua astfel”, a declarat președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.