MOZAIC ŞTIRI NAŢIONALE: Băsescu, despre comisia SRI: Căutați-mă după ce îl audiați pe Dragnea
Traian Băsescu a scris pe Facebook că, în mod repetat, Liviu Dragnea a cerut public să fie audiat la Comisia SRI, afirmând că vrea să spună adevărul despre relația sa cu “statul paralel”, despre ”întâlnirile bisăptămânale la tenis de la baza lui Pescariu și vila T 14, despre chefurile de la vila K2, despre tăiatul porcului de Crăciun la vila T 14, despre mângâiatul ghipsului lui Kovesi, despre vinul roșu preferat de Coldea și mai ales să vorbească despre modul în care se făceau și se prioritizau dosarele baronilor PSD și nu numai”.
”Deși Dragnea se perpelește, și nu poate dormi de grija celor ce are de mărturisit/denunțat, majoritatea PSD - ALDE din comisia SRI, prin vot, a respins solicitarea lui Dragnea de a fi audiat. și dacă ce poate mărturisi Dragnea despre întâlnirile, chefurile și meciurile de tenis de la vilele SRI, la care a participat alături de Maior, Ponta, Coldea, Dîncu, Koveși, Georgescu, Ghiță și alți înalți reprezentanți din magistratură și servicii secrete, nu prezintă interes pentru onorabila majoritate din comisia SRI, de ce aș crede că prezența mea la comisie ar fi necesară sau utilă? Așa că, dragi parlamentari din comisia SRI, căutați-mă după ce îl audiați pe Dragnea. Nu vedeți că bietul Daddy își rupe hainele de pe el pentru că ați refuzat să-i primiți spovedania? Salvați-l pe Daddy!”, mai scrie fostul șef al statului.
Legea anti-bormașină a trecut de Senat. Amenzi drastice pentru gălăgioși
Senatul a aprobat ieri, cu 80 de voturi "pentru", unul "împotrivă" și o abținere, proiectul de lege al USR potrivit căruia perturbarea liniștii persoanelor din locuințe sau din alte imobile între orele 7.00 - 14.00 și 16.00 - 23.00, se pedepsește cu amendă contravențională de până la 1.500 de lei.Pe acest proiect de lege, Guvernul a emis un punct de vedere negativ, afirmând că "modalitatea de calcul al nivelului de presiune acustică este nepotrivită, în contextul în care la apariția organelor de ordine publică solicitate prin apelul 112 astfel de activități încetează".Proiectul prevede că se constituie contravenție "tulburarea fără drept a liniștii persoanelor din locuințe sau din alte imobile cu funcțiuni echivalente locuirii, între orele 7.00-14.00 și 16.00-23.00 de către orice persoană, prin depășirea nivelului de presiune acustică de 35 db, măsurat în interiorul locuinței sau al imobilului persoanei vătămate, în cameră indicată de această, cu ferestrele închise, că urmare a producerii de zgomote, larmă, strigăte, țipete ori alte manifestări similare sau a folosirii oricărui apărat, obiect ori instrument muzical".Atunci când măsurarea zgomotului nu se poate realiza din cauze ce țin de caracteristicile mijlocului tehnic, ale procedurii de măsurare sau de natura zgomotului produs, constatarea contravențiilor se va face pe baza propriilor simțuri ale agentului constatator, se arată în unul dintre amendamentele proiectului adoptat. Astfel, pentru încălcarea acestor dispoziții, se vor da amenzi de până la 1.500 de lei și există posibilitatea majorării cu jumătate a limitelor amenzilor în cazul repetării contravențiilor.Forul decizional este Camera Deputaților.
Horodniceanu: Nu sunt în niciun fel de conflict cu Kovesi
Procurorul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a negat ieri că ar fi în conflict cu procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, după ce în presă a apărut informația că numele lui ar apărea într-un dosar mai vechi de abuz în serviciu.La prezentarea raportului de activitate al Ministerului Public pe anul 2017, Horodniceanu a fost întrebat de jurnaliști dacă este în conflict cu Laura Kovesi."Dimpotrivă, nu sunt în niciun fel de conflict. Noi ne cunoaștem. Avem o relație colegială. Am fost procurori șefi în 2005 la DIICOT. Ne știm de 15 ani", a răspuns Horodniceanu.Întrebat ce s-a întâmplat cu acel dosar, șeful DIICOT a spus. "Lucrurilor simple li se dau o dimensiune exagerată. Eu nu pot să îmi explic de ce (...). Ce am declarat ieri pot să declar în fiecare zi. Este același lucru. Fiecare om, așa cum am spus și ieri, poate avea la un moment dat un dosar penal, oriunde. Oricine poate în țara asta să facă un denunț împotriva oricui, cu condiția ca, dacă lucrurile nu sunt adevărate, să poată să răspundă pentru ceea ce a făcut".Presa a publicat marți informația că DNA a avut în 2006 o anchetă in rem pentru abuz în serviciu, în care ar fi apărut și numele lui Horodniceanu. Dosarul a fost clasat, iar ancheta a vizat fapte și nu persoane.
Lazăr: În 2017, procurorii au trimis în judecată 59.839 de inculpați
Procurorul general Augustin Lazăr a declarat ieri că, în anul 2017, procurorii au avut 1.752.067 dosare, dintre care au soluționat 533.040, 59.839 de inculpați fiind trimiși în judecată. Potrivit acestuia, din totalul inculpaților, 6.092 au fost arestați preventiv. Din numărul total al inculpaților trimiși în judecată, 20.380 au săvârșit infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, mai mult de jumătate pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. De asemenea, au fost achitați definitiv 1.036 inculpați."Coordonatele majore ale activității procurorilor în anul 2017 au constat în volumul mare al cauzelor de soluționat, complexitatea deosebită dată de obiectul și natura acestora, numărul mare de persoane implicate, diversitatea ariilor sociale și juridice din aceste spețe și abordarea multidisciplinară a cauzelor, unele din acestea cu reverberații în istoria recentă a României", a afirmat Lazăr, la prezentarea bilanțului Ministerului Public pe anul trecut.El a menționat că, din analiza datelor statistice, rezultă aspecte îngrijorătoare privind violența în familie, amintind faptul că 1.491 inculpați au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni de violență în familie (2,5% din totalul inculpaților trimiși în judecată).
Raportul de țară al CE: Ireversibilitatea luptei anticorupție, pusă în pericol în 2017
Comisia Europeană precizează, în raportul de țară privind România publicat ieri, că ireversibilitatea progreselor în lupta anticorupție a fost pusă în pericol în 2017, iar instituțiile judiciare și legislația sunt supuse în continuare unei presiuni intense. ”Ireversibilitatea progresului în lupta împotriva corupției a fost recent pusă în pericol. Rezultatele bune și continue ale instituțiilor judiciare în lupta împotriva corupției au fost în mare parte afectate de evenimentele din anul trecut. Reformele în curs ale legilor justiției riscă să dăuneze independenței judiciare și să anuleze progresele realizate în ultimii zece ani. În plus, instituțiile judiciare și cadrul legal privind combaterea infracțiunilor de corupție continuă să fie suspuse unei presiuni intense”, se arată în documentul publicat de Comisia Europeană.Potrivit raportului, corupția persistă la toate nivelurile și rămâne un obstacol pentru a face afaceri, provocările cele mai mari ale mediului de afaceri fiind corupția și problemele de guvernanță în sectorul public.În 2017, corupția și nepotismul au fost percepute ca fiind principalele obstacole în calea desfășurării afacerilor în România, cu o proporție de 85% și, respectiv, 82% din întreprinderi, în condițiile în care media UE este de 37%, respectiv 38%. În documentul Comisiei se mai arată că 86% dintre companii cred că mituirea și utilizarea relațiilor este adesea cel mai simplu mod de a obține anumite servicii publice, reprezentând o creștere de 10 puncte procentuale față de 2015, media UE fiind 60%. În același timp, 70% din companii consideră că singura calea de a reuși în afaceri este să ai legături politice (o creștere de 22 puncte procentuale față de 2015, media UE: 42%).