Național

MOZAIC STIRI NAȚIONALE Tensiuni în PSD, înainte de Congres. Partidul s-a prăbușit în sondaje

Ziarul de Vrancea
8 mar 2018 874 vizualizări

Tot mai mulți lideri social-democrați se arată nemulțumiți de modalitatea de vot impusă de Dragnea și se tem că nu vor mai face parte din noua conducere a partidului. “Toate deciziile au fost luate împreună”, le “închide gura” liderul PSD. Un sondaj IMAS arată că PNL a depășit PSD.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, ieri, înainte de a intra în sediul central al partidului, că a venit pentru a-și depune candidatura pentru funcția de secretar general al partidului. El a precizat, însă, că nu știe dacă va fi lăsat să intre în sală la Congresul de sâmbătă. „Am venit să îmi depun candidatura pentru secretar general, în condițiile în care nu știu dacă pot intra în sală. Astăzi de dimineață, colegii din PSD Sector 1, Biroul permanent, văzând în presă ce se întâmplă cu aceste situații complicate și aberante, s-au autosesizat și au cerut un Birou permanent, l-au chemat și pe domnul Tudorache – președintele de sector – m-au invitat, și unul dintre delegați și-a retras delegația special pentru a putea intra eu în Congres. Vor trimite această notificare acum la partid, dacă va fi aprobată, s-ar putea să nu fie. Dacă mă întrebați dacă voi vorbi la Congres, când eu nu o să pot să intru în Congres, nu mai zic să îmi depun candidatura”, a afirmat Codrin Ștefănescu.

“Eu regret că nu pot candida Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu, Eugen Teodorovici, Adrian Dobre și mulți alții. Regret faptul că prietena mea și colega mea, Olguța Vasilescu, plimbată, târâtă cu cătușe la mâini prin fața DNA, nu poate candida ca vicepreședinte al întregului partid (…)”, a mai spus acesta. În ultimele zile, tot mai mulți social-democrați cu notorietate s-au plâns de modalitatea de vot pentru posturile din conducerea PSD, impusă de Liviu Dragnea.

Dragnea: Cei care critică actuala conducere a PSD fac parte din ea

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că este o minciună ce spun unii referitor la faptul că acest Congres este organizat pentru a primi funcții cei care îi sunt apropiați lui și pentru "a scăpa" de cei care îl critică. De asemenea, referitor la afirmațiile unor lideri PSD care critică actuala conducere, Liviu Dragnea spune că și ei fac parte din ea. Referitor la declarația vicepreședintelui Ecaterina Andronescu, care a afirmat că la acest Congres nu era nevoie de alegeri, ci de discuții despre proiectul de țară, Dragnea a întrebat de ce mai candidează aceasta la funcția de președinte executiv. “Da, văd că se concentrează foarte mult pe proiectul de țară în ultimele săptămâni, dar startul proiectului va fi prezentat la Congres. Cele două argumente pentru alegeri au fost susținute de o majoritate covârșitoare, 4-5 excepții din tot CExN, și anume o repartizare total echilibrată pe teritoriul țării a conducerii centrale și o paritate între bărbați și femei. Dacă nu suntem de acord cu niște alegeri, de ce candidăm? și atunci eu zic că e bine să candidăm”, a spus liderul social-democraților. De asemenea, întrebat despre declarațiile membrilor PSD care critică întreaga conducere, Liviu Dragnea a spus că aceștia fac parte din conducere. „Întregii conduceri din care fac parte și ei. Iertați-mă, toate deciziile au fost luate împreună, cine e epurat? În ceea ce privește punctele de vedere, toată lumea vorbește peste tot. Este o întrecere foarte dură în declarații”, a spus el.

USR a prezentat un sondaj în care PNL a depășit PSD

Președintele USR, Dan Barna, a prezentat, ieri, un sondaj realizat de IMAS în care PNL are 29,4%, iar PSD 28,6%. De asemenea, USR este în creștere și a ajuns la 11,2%, urmat de ALDE cu aproximativ 10%. „USR a contractat sistemul ROmnibus al IMAS, prin care lunar se fac anchete și analize sociologice, și putem să vă spunem rezultatele la nivelul lunii februarie. Aceste rezultate sunt pe site-ul USR detaliate, dar sunt câteva concluzii interesante după ce timp de un an de zile România a așteptat cu năframa la geam binele pe care le-a promis PSD-ul în campania electorală și a primit, în schimb, demonstrații publice și încercarea de siluire a justiției. Această dezamăgire inevitabilă începe să apară în sondaje. La nivelul lunii februarie, confrom sondajului IMAS, PSD a scăzut la 28,6%, PNL este 29,4%, iar USR este la 11,2%", a spus Dan Barna.

El susține că societatea românească "așază PSD pe toboganul pe care îl merită". "Practic, vedem că, în sfârșit, societatea din România așează PSD pe toboganul pe care îl merită, și vedem o creștere semnificativă la cele două partide din Opoziție. USR s-a stabilizat comparativ cu luna ianuarie când eram la 11,4%. USR s-a stabilizat undeva la 3 procente peste rezultatul cu care a intrat în Parlament, ceea ce este un lucru foarte bun și asta înseamnă că tot ceea ce am reușit să facem în luna decembrie la legile justiției și toată opoziția pe care timp de 11- 12 luni am realizat-o se reflectă acum în percepția cetățenilor”, a adăugat liderul USR. Dan Barna a ținut să sublinieze că aceste creșteri ale opoziției în sondaje arată că "Liviu Dragnea și PSD sunt o carte necâștigătoare". "Vedem că și celălalt partid de opoziție, PNL, a crescut câteva procente și toate aceste lucruri arată că, în sfârșit, România începe să înțeleagă că Liviu Dragnea și PSD sunt o carte necâștigătoare și că bătaie de joc cu trei guverne care s-a întâmplat anul trecut nu promite nici în perioada următoare o îmbunătățire. Aceste rezultate confirmă această percepție și acest trend”, a conchis el.

“Cred că avem undeva la 8-9% și PNL se duce spre 60%”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a comentat ieri ironic sondajul IMAS publicat de USR. „Eu, după părerea mea, cred că PSD este sub 10% și PNL are 51%. Crește ca Greuceanu. Una peste alta așa, la două zile apare un sondaj înainte de Congres. Ne-am prăbușit. Cred că avem undeva 8-9% și PNL se duce spre 60%”, a spus Liviu Dragnea. El spune că astfel de sondaje au apărut și în 2016, dar tot PSD a câștigat alegerile. „Da, așa este. Era și în 2016, așa ni se spunea și atunci și că PSD este praf, și uite că am câștigat alegerile în 2016”, potrivit lui Liviu Dragnea. Întrebat dacă protestele din ultimul an au afectat PSD în sondaje, liderul PSD a replicat: “Se poate să fi fost afectat, dar, până la urmă, la sfârșitul mandatului se vor judeca obiectivele atinse sau neatinse din programul de guvernare”.

Petiție pentru dărâmarea zidurilor din jurul Casei Poporului

Parlamentarii USR propun un proiect prin care spațiul din jurul Palatului Parlamentului să fie deschis și intenționează ca luni să lanseze o petiție publică pentru sprijinirea acestui demers. "Este un proiect prin care USR își propune să transforme acest spațiu civic al Parlamentului, al tradiționalei Case a Poporului, într-un spațiu al tuturor, într-un spațiu modern, civic, așa cum vedem în capitalele dezvoltate unde Parlamentul nu este ascuns după ziduri, ci este o clădire integrată perfect în urbanismul și specificul locului.(...) În acest moment în Parlament este organizată și o expoziție cu planșele detaliate ale proiectului pe care îl propunem. Acest spațiu poate deveni unul modern, în care să ne fie drag să venim și să ne plimbăm în jurul clădirii", a afirmat ieri președintele partidului, Dan Barna.

Arhitectul Șerban Marinescu a explicat că proiectul Parcul Uranus pleacă de la discursul Cristinei Prună (n.r. deputat USR) din Parlament, din decembrie 2016, în care aceasta "cerea dărâmarea zidului dintre politicieni și cetățeni".

"Parlamentul României este izolat de restul orașului și de restul cetățenilor printr-un zid de 3 km lungime. Efectiv politicienii români s-au izolat în acest 'oraș interzis' de restul cetățenilor. Sunt aproape 50 de hectare de teren în jurul Casei Poporului care sunt efectiv, în acest moment, complet irosite pentru oraș. Noi la USR credem că instituțiile publice au nevoie de spații publice. O Românie modernă și democratică are nevoie de instituții democratice și deschise care au la rândul lor nevoie de spații democrative, deschise, accesibile, incluzive. Nu cred că putem să ne păcălim pe noi înșine că suntem democrați în casa lui Ceaușescu și în curtea lui Ceaușescu. Proiectul a fost făcut de o echipă de voluntari, arhitecți urbaniști și istorici din Copenhaga și București", a spus Marinescu.

CNSCBT: 1.178 de cazuri de gripă. Cele mai multe decese, la Iași

Potrivit datelor anunțate ieri de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în săptămâna 26 februarie - 4 martie, la nivel național numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă, infecții acute respiratorii și pneumonii) a fost de 141.069, cu 67% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămâna a sezonului precedent (84.452) și cu 4.5% mai mare față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (134.922).  La nivel național, s-au înregistrat 1.529 de cazuri compatibile cu gripa, față de 78 de cazuri înregistrate în aceeași săptămână a sezonului precedent și față de 1.727 de cazuri înregistrate în săptămâna precedentă. De asemenea, s-au înregistrat 44 de cazuri de infecții respiratorii acute severe, cu nouă mai puține față de săptămâna anterioară și cu 36 mai multe față de aceeași perioadă a sezonului precedent.  De la începutul acestei ierni și până în 4 martie au fost confirmate cu laboratorul 1.178 de cazuri de gripă, cele mai multe - 814 - fiind cu virus tip B. De asemenea, au fost 87 de decese confirmate cu virus gripal, față de 26 în sezonul precedent, până la aceeași dată. În întreg sezonul precedent s-au înregistrat 27 de decese. 

Cele mai multe cazuri de gripă - 357 - au fost în București, unde s-au înregistrat nouă decese. Tot nouă decese din cauza gripei s-au înregistrat și în Bihor, unde au fost 50 de cazuri de gripă. Un număr mare de cazuri de gripă a fost înregistrat în Iași - 139, cu 12 decese, Argeș - 62, cu 3 decese, Constanța - 98 de cazuri, cu un deces. La polul opus, se află județul Bacău, unde au fost doar trei cazuri de gripă.

Iohannis: Migranți vom avea și în continuare. Fluxul migratoriu nu poate fi oprit

Președintele Klaus Iohannis a afirmat ieri că vor exista migranți în continuare la granița dintre Serbia și România, precizând însă că nu există probleme între cele două țări în această privință. "Migranți vom avea și în continuare. Nu trebuie să își facă nimeni iluzii că se va opri fluxul migratoriu. Nu se va opri și atunci este nevoie de proceduri foarte clare, proceduri comune pentru zona de graniță, proceduri foarte clare de readmisie și atunci lucrurile vor funcționa în continuare foarte bine. Nu am nicio temere în această privință. La început, au mai fost câteodată situații unde nu s-a știut neapărat din capul locului cum să se reacționeze, dar ele au fost rezolvate din mers și cred că nu avem nicio problemă între Serbia și România în această privință", a declarat Iohannis, într-o conferință de presă comună cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.