Național

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Au fost furate coduri de generare a Certificatului Verde European

Ziarul de Vrancea
27 oct 2021 1076 vizualizări

O serie de chei care permit generarea Certificatului Verde European ar fi fost furate și odată cu ele ar fi fost publicate online și programe de creare a certificatelor false, anunță surse italiene, conform cărora s-a decis deja anularea tuturor permiselor generate cu acele chei, relatează agenția italiană ANSA.

Ieri erau programate o serie de întâlniri la nivel european între toți actorii tehnici implicați pentru o analiză aprofundată a situației. Nu se cunoaște deocamdată numărul codurilor furate, nici dacă problema vizează inclusiv Italia, chiar dacă cercetările sunt în plină derulare, mai scrie sursa citată.

Agenția ANSA notează că,din câte s-a aflat până acum, furtul cheilor nu s-ar fi produs în Italia și, din primele investigații efectuate, nu ar exista atacuri cibernetice împotriva Sogei, compania de tehnologie informațională a Ministerului Economiei care furnizează codurile pentru a genera Certificatele Verzi pentru Italia. Prin urmare, atacul ar fi putut viza o instituție dintr-o altă țară europeană.

Între timp, cheile care au fost furate au fost anulate și, în consecință, toate certificatele verzi generate cu acele coduri au fost invalidate.

Certificatul verde european al lui Adolf Hitler

Unul dintre permisele europene ar fi fost emis pe numele Adolf Hitler, născut la 1 ianuarie 1900: certificatul fals, care în urma unui control cu aplicația „Verificare C19” rezultase valabil, circula online de marți seară și a fost publicat pe Twitter și pe unele site-uri specializate.

Potrivit site-ului Zerozone.it, povestea a fost descoperită de la utilizatorul „Reversbrain”, care a postat marți, pe Twitter, în jurul orei 22.30 o serie de tweet-uri: „Cred că cheile folosite pentru semnarea certificatului digital COVID UE, cel puțin în Italia, au fost substrase într-un fel”, a scris el, invitând persoanele să scaneze un cod QR cu aplicația oficială italiană. Cod care a rezultat a fi valabil și care se afla și pe certificatul lui “Adolf Hitler”. „Dacă se confirmă pierderea, înseamnă că falsul certificat COVID al UE poate fi contrafăcut de oricine”, a mai scris el.

Miercuri dimineață, după ce a fost publicată știrea care anunța furtul cheilor folosite pentru a genera permisele, același utilizator a actualizat thread-ul, susținând că certificatul nu mai este valabil. Potrivit site-ului Zerozone, certificatul a fost eliberat de „Cnam - Caisse Nationale d'Assurance Maladie”, o instituție franceză, în data de 25 octombrie 2021.

Un alt cod QR fals, dar valabil, tot pe numele lui Adolf Hitler, născut în data de 1 ianuarie 1930, ar indica în schimb firma „Janssen - Cilag international” ca producător al vaccinului administrat în Polonia de Centrum și Zdrowia.

Se pare că totul ar fi pornit dintr-o discuție pe „RaidForum”, o piață online devenită un punct de schimb de scurgeri de date, scrie Zerozone, unde există persoane care au lansat ipoteza potrivit căreia n-ar fi exclus să fi fost furată și cheia privată a guvernului polonez.

„La o primă analiză se pare că ar fi fost substrase cheile private folosite la semnarea permiselor verzi, un fel de ștampilă utilizată pentru validarea documentelor. Soluția ar fi o anulare a acelor chei, care ar invalida toate permisele generate, și reștampilarea lor”, a explicat pentru agenția ANSA Stefano Zanero, profesor de securitate informatică și criminalistică informatică la Institutul Politehnic din Milano.

Expertul adaugă că codul QR ar putea fi manipulat în diverse moduri, eventual chiar manual de un „angajat infidel” în timpul introducerii datelor, însă în acest caz ar părea mai degrabă o alterare a cheilor criptografice private care permit generarea certificatelor verzi. Și, adaugă Zanero, „chiar dacă deocamdată cazurile privesc doar Franța și Polonia, nu putem ști amploarea fenomenului, deoarece fiecare națiune își păstrează propriile chei. În plus, trebuie luat în considerare și faptul că aceste chei ar fi putut fi furate acum câteva luni”. Acțiunea, spune în cele din urmă expertul, pare mai degrabă una cu caracter demonstrativ, deoarece certificatele verzi false rezultă că au fost eliberate pe numele lui Adolf Hitler, „un personaj care nu mai este în viață și care continuă să fie controversat”.

Polonia trebuie să dizolve Camera disciplinară a judecătorilor pentru a i se aproba PNRR-ul

Polonia trebuie să desființeze noua cameră disciplinară pentru judecători înainte ca Bruxellesul să-i aprobe Planul de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat ieri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. “Dorim să punem în acest plan de redresare și reziliență un angajament clar de dizolvare a camerei disciplinare, de a pune capăt sau de a reforma regimul disciplinar și de a începe procesul de reinstalare a judecătorilor”, a spus ea la o conferință de presă. “Cred că este realizabil, sper că vom ajunge la un acord. Dar partea de reforme este o condiție sine qua non”, a indicat președinta Comisiei Europene.

Camera disciplinară a Curții Supreme poloneze este o nouă instituție creată în cadrul reformei sistemului judiciar efectuate de guvernul polonez condus de formațiunea conservatoare Lege și Justiție (PiS) și contestată de opoziție și de Bruxelles. Competența Camerei Disciplinare acoperă, printre altele, cauzele disciplinare referitoare la judecătorii Curții Supreme și, în apel, pe cele referitoare la judecătorii instanțelor de drept comun.

După ce procedurile lansate de executivul comunitar împotriva Varșoviei pe acest subiect au rămas fără efect, Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiție a UE (CJUE), care a dispus Poloniei să suspende imediat activitățile Camerei disciplinare. Guvernul de la Varșovia s-a adresat apoi Tribunalului Constituțional polonez, care a considerat că decizia CJUE este neconstituțională. Prin acest verdict, instanța poloneză a contestat și întâietatea dreptului european în fața celui național, amplificând astfel disputele Varșoviei și Bruxellesul.

Pentru neaplicarea verdictului din luna iulie, CJUE a emis miercuri o nouă hotărâre prin care impune Poloniei o amendă de un milion de euro pe zi.

Ungaria impune obligativitatea vaccinării pentru angajații din instituțiile de stat

Guvernul Ungariei le va cere angajaților din instituțiile de stat să fie vaccinați împotriva COVID-19, după o creștere a numărului de contaminări, a anunțat ieri șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas. Companiile private vor fi de asemenea împuternicite să impună obligativitatea vaccinării pentru angajații lor dacă ele vor considera acest lucru necesar, iar purtarea măștii sanitare va fi din nou obligatorie în toate mijloacele de transport public începând cu 1 noiembrie.

Ungaria înregistrează o creștere constantă a numărului de infectări de câteva săptămâni. Joi, autoritățile au raportat 4.039 de noi contaminări, un număr de două ori mai mare comparativ cu săptămâna trecută.

De la începutul pandemiei, Ungaria, țară cu 10 milioane de locuitori, a raportat 30.692 de decese cauzate de COVID-19. Până acum, mai mult de 5,72 de milioane dintre cetățenii Ungariei au fost vaccinați complet împotriva noului tip de coronavirus și peste 1,16 milioane au primit a treia doză booster. “Ne așteptăm ca numărul de noi contaminări să crească și ca numărul de persoane internate în spital să crească de asemenea, chiar dacă într-o măsură mai mică... însă vom avea mai puțini oameni care vor avea nevoie de ventilatoare sau care vor muri (comparativ cu valul precedent al pandemiei)”, a spus Gulyas.

China “se opune ferm” oricărui contact militar între SUA și Taiwan

China a denunțat ieri prezența unor militari americani în Taiwan, după confirmarea oficială a acesteia de către președinta Tsai Ing-wen într-un interviu acordat CNN. “Ne opunem ferm oricărei forme de schimb oficial și de contact militar între Statele Unite șiTaiwan”, a declarat presei un purtător de cuvânt al diplomației chineze, Wang Wenbin.

Beijingul consideră Taiwanul o provincie, în pofida faptului că nu deține controlul asupra acestei insule cu 23 de milioane de locuitori.

Președinta Taiwanului Tsai Ing-wen a subliniat, într-un interviu difuzat miercuri de CNN, că amenințarea chineză pe teritoriul taiwanez este tot mai mare “zilnic”. Întrebată despre prezența unor militari americani în Taiwan, ea a răspuns că ei “nu sunt așa de numeroși cum prezintă unii oameni”.

Este pentru prima oară când un președinte taiwanez recunoaște în mod public o prezență militară americană, de la plecarea ultimei garnizoane americane în 1979, când Washingtonul a recunoscut China comunistă în detrimentul Taiwanului.

Tensiunile s-au multiplicat în ultima perioadă între Statele Unite și China cu privire la soarta insulei, care se bucură de un sistem democratic, are un Guvern, o monedă și o armată proprii. Taiwanul nu și-a proclamat, însă, independența în mod oficial.

Beijingul amenință să recurgă la forță în cazul în care Taipeiul își proclamă independența. Întrebat despre o eventuală intervenție militară americană în apărarea taiwanului, în cazul unui eventual atac al Chinei, președintele Joe Biden a răspuns afirmativ. “Da, avem un angajament în acest sens”, a declarat el saăptămâna trecută.

La începutul lui octombrie, președintele chinez Xi Jinping a promis o “reunificare” inevitabilă cu Taiwanul, prin mijloace “pașnice”, după ce Taiwanul a denunțat, la începutul lui octombrie, un număr-record de incursiuni ale unor avioane militare chineze în zona sa de identificare aeriană (ADIZ).

Notre-Dame de Paris: 1.200 de stejari au fost tăiați pentru restaurarea catedralei

Pentru restaurarea catedralei Notre-Dame de Paris au fost tăiați 1.200 de stejari de excepție din mai mult de 200 de păduri din Franța, potrivit francetvinfo.fr. Pentru refacerea ramelor și a turlei, distrusă parțial acum doi ani și jumătate de incendiu, mai mult de o mie de arbori au fost donați în ultimele luni. Ca să fie selectați, acești arbori trebuie să îndeplinească criterii precum grosime și lungime. Până când vor ajunge să ocupe un loc central în catedrală, arborii trebuie să treacă prin gater, să se usuce un an întreg înainte de a fi folosiți la reconstituirea turlei și a suportului ei.

Servicii de informații: Kim Jong-un a slăbit circa 20 de kilograme

Serviciile de informații sud-coreene au informat că liderul nord-coreean Kim Jong-un a slăbit circa 20 de kilograme, după ce într-o vreme ajunsese să cântărească 140 de kilograme, și este sănătos. Serviciul Național de Informații (NIS) a negat astfel fără drept de apel speculațiile din unele publicații americane care au scris despre posibilitatea ca în ultimele apariții publice să fi fost nu Kim, ci o sosie a sa, după o presupusă lovitură de stat.

NIS folosește o serie de metode științifice pentru a face calcule cu privire la greutatea corporală a lui Kim, a explicat într-o conferință de presă parlamentarul Kim Byung-kee, membru al comisiei pentru serviciile de informații din cadrul Adunării Naționale (parlamentul sud-coreean), care a audiat ieri reprezentanți ai NIS.

Starea de sănătate a lui Kim Jong-un, în special excesul de greutate, este un subiect dezbătut pe larg și se fac constant speculații conform cărora Kim, în vârstă de 37 de ani și ai cărui tată și bunic au suferit de probleme cardiovasculare, ar putea muri subit și lăsa un vid de putere.

Ungaria: Alianța de opoziție a depășit Fidesz

Alianța formată din șase partide de opoziție din Ungaria are un avans de patru puncte procentuale față de formațiunea de guvernământ Fidesz, în perspectiva alegerilor parlamentare de anul viitor, indică un sondaj de opinie publicat de ZRI Zavecz Research.

Sondajul, realizat în perioada 11-19 octombrie și publicat de site-ul de știri Telex.hu, arată că sprijinul pentru Fidesz, partid aflat la putere din 2010, a scăzut la 35%, față de 37% în septembrie, în timp ce susținerea pentru alianța de opoziție a crescut la 39%, comparativ cu 38% luna trecută.

Pentru prima dată, premierul ungar Viktor Orban se va confrunta cu un front unit al partidelor de opoziție la alegerile care vor avea loc probabil în luna aprilie.

Alianța de opoziție include Coaliția Democratică (de stânga), Partidul Socialist, formațiunea Jobbik (centru-dreapta, fostă de extremă-dreapta) și partidele “Politica poate fi și altfel” (LMP), Dialog și Momentum.

În octombrie, partidele de opoziție au organizat alegeri primare în urma cărora Peter Marki-Zay a fost desemnat candidatul comun împotriva liderului Fidesz, actualul premier Viktor Orban.

Alte sondaje de opinie, realizate recent de grupul de reflecție Nezopont (pro-guvernamental) și de Szazadveg, indică un avans solid al Fidesz față de opoziție.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.