MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE:Lipsa de comunicare, „virusul” mortal pentru Guvernul Cîțu?
Fără să se consulte cu partenerii din coaliție, premierul l-a demis ieri dimineață din funcție pe ministrul Sănătății n decizia vine la câteva ore după ce în Monitorul Oficial au fost publicate noi reguli privind carantinarea localităților, propuse ministerul Sănătății fără știrea lui Cîțu n USR PLUS amenință cu retragerea din coaliție dacă premierul nu va fi înlocuit n PSD și AUR zâmbesc cu satisfacție de pe margine
Coaliția de guvernare este zguduită de prima criză majoră de la instalarea Guvernului Cîțu la Palatul Victoria, după ce liderii USR PLUS au cerut retragerea încrederii premierului Cîțu pentru “demiterea unilaterală” a ministrului sănătății Vlad Voiculescu.
Vlad Voiculescu a fost revocat ieri din funcția de ministru, premierul Florin Cîțu transmițând președintelui Klaus Iohannis documentele necesare, iar decretul a fost semnat de președinte. Și secretarul de stat Andreea Moldovan a fost eliberată din funcție, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial. Florin Cîțu a explicat, după revocare, că, pentru a se asigura că încrederea în instituțiile statului rămâne, a decis să facă o modificare la Ministerul Sănătății. „Eu cred în această coaliție de guvernare”, a adăugat el.
Barna: Cîțu nu mai are susținerea USR PLUS
Liderul USR, vicepremierul Dan Barna, a declarat că revocare este o decizie unilaterală și imatură politic, care ridică semne de întrebare asupra capacității premierului de a conduce România într-o perioadă delicată. El a precizat că premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea USR PLUS. “În această dimineață, am fost invitat de premier la o discuție, în care mi-a comunicat o decizie deja luată și transmisă președintelui României. Nu a existat nicio consultare anterioară, nici astăzi, nici ieri, nici în ultimele zile legată de o astfel de decizie, cu atât mai mult cu cât luni în ședința coaliției agreaserăm că ne reîntoarcem la obiectivul de guvernare și să ieșim din acest joc de balet politic în care fiecare încearcă să-și mărească impresia artistică”, a declarat Barna după ședinșța conducerii USR PLUS. În opinia sa, “este o decizie care aruncă coaliția de guvernare într-o criză majoră”.
“Vlad Voiculescu, încă din prima zi a mandatului, a intrat într-o luptă cu sistemul de sănătate corup și căpușat, o luptă foarte complexă și am văzut reacțiile foarte vehemente și foarte dure și linșajul de presă care a fost direcționat asupra lui în ultimele săptămâni”, a afirmat Barna. El a afirmat că și desemmnarea sa ca interimar la Ministerul Sănătății este tot o decizie unilaterală. Barna a cerut o întâlnire de urgență a coaliției de guvernare miercuri sau joi pentru a avea un dialog responsabil cu Ludovic Orban și Kelemen Hunor pentru retragerea încrederii lui Florin Cîțu. Potrivit unor surse politice, USR PLUS a luat în calcul să meargă la ședința coaliției inclusiv cu propunerea ca Florin Cîțu să fie înlocuit de Ludovic Orban la șefia Executivului, aceasta fiind o condiție pentru ca actuala formulă de guvernare să fie menținută.
Orban: PNL îl susține pe Cîțu
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, ieri, că trebuie să mai treacă un timp până la o reuniune a coaliției de guvernare, pentru că nu este bine să se poarte discuții “la cald”. “Aici nu e vorba de emoții, aici este vorba de o decizie rațională, fundamentată, care, din punctul meu de vedere, este de domeniul evidenței”, a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului. El a adăugat că demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății era o măsură “necesară”, pentru a putea să se îmbunătățească “eficacitatea” Guvernului în bătălia cu pandemia de COVID-19. Întrebat dacă ar putea să revină în fruntea Guvernului, Orban a spus: “Prim-ministrul PNL este Florin Cîțu și PNL îl susține pe Florin Cîțu”.
Coaliția trebuie să meargă mai departe, pentru că și-a asumat responsabilitatea pentru toată țara, a declarat, și vicepremierul Kelemen Hunor, liderul UDMR. „Deci, așteptăm nominalizarea unui nou ministru și mergem mai departe, nu trebuie nici să ne panicăm, nici să ne bucurăm, este decizia premierului pe care eu îl respect și îl susțin”, a afirmat vicepremierul.
Picătura care a umplut paharul
Relațiile între Florin Cîțu și Vlad Voiculescu s-au tensionat treptat în ultimele săptămâni după mai multe gafe comise de fostul ministru al sănătății, însă picatura care a umplut paharul a fost publicarea în Monitorul Oficial a ordinului care schimbă regulile privind carantinarea localităților fără ca șeful Guvenrului să fie informat în prealabil, au declarat surse guvernamentale. Deputatul USR, Dan Moșteanu, a declarat că nu era obligația ministrului sănătății să informeze premierul pentru fiecare ordin de ministru și a precizat că, în opinia sa, demiterea este nejustificată.
Ministerul Sănătății a elaborat un ordin prin care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților. Nivelul de testare COVID devine factor principal, alături de rata de incidență și gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI. Ordinul semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan a fost publicat marți în Monitorul Oficial. Acesta introduce un punctaj pe baza unei grile. Cu cât o localitate are mai multe puncte, cu atât situația epidemiologică este considerată mai gravă și poate intra în carantină.
Astfel, municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori riscă să intre în carantină dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităților dacă au minimum 70 de puncte. Rata de incidență cumulată în 14 zile de la care se poate institui carantina este de 3 cazuri la o mie de locuitori.
Bucurie la PSD și AUR
Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că decizia premierului de revocare din funcția de ministru al Sănătății este un gest de responsabilitate, chiar dacă vine târziu. El a adăugat că nu crede că Alianța USR-PLUS va ieși de la guvernare. Ulterior, PSD a transmis un comunicat de presă în care a solicitat organizarea de alegeri anticipate.
Liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu a declarat, referitor la revocarea lui Vlad Voiculescu, că eforturile partidului cu mesaj extremist, din care face parte, „încep să dea roade”.
Ioniță: Ținta a fost Andreea Moldovan
Sorin Ioniță, analist de politici publice și fondator al think tankului ExpertForum (EFOR), susține că ținta principală a demersului premierului Cîțu a fost sectetarul de stat Andreea Moldovan, singurul epidemiolog din guvern care ar fi „călcat pe bașchet niște militari, pe teme de gestionarea epidemiei”. „Evident e vorba de Andreea Moldovan, nu în primul rând de Vlad Voiculescu, ea având marele dezavantaj pentru unii că era tehnician din sistem, medic epidemiolog respectat, știe cu pandemia și mecanismele DSP-urilor mai bine decat Arafat și avea argumente. Și era și civil, culmea nesimțirii. Adică n-a înțeles că dacă te pune la minister, trebuie să semnezi în liniște ce-ți se pune Sistemul în față. Că ea îi deranja cel mai tare se vede din bădărăniile vag sexiste ale lui Rafila de săptămâna trecută, toți știau care-i meciul pe acolo, cu femeia care deranja epoleții COVID. Pretextul cu ordinul de ministru e subțire, că nici Merkel nu aprobă metodologiile tehnice de indicatori de pandemie în Germania, doar ia act de ele. Inițial era vorba s-o dea afară doar pe Moldovan, dar cineva a avut ideea corecta s-o facă simultan cu VV ca să fie tărăboiul mai mare și să fie mai ușor de amestecat tot felul de subiecte în ciorbă”, a scris Ioniță pe Facebook.
Bărbat găsit spânzurat la o lună după ce a reclamat că a fost bătut de doi adolescenți
Un bărbat din județul Prahova, care în luna martie a acestui an a depus la Poliție o plângere în care reclama că a fost agresat de doi adolescenți, a fost găsit spânzurat în locuința sa. La o săptămână de la deces, polițiștii au decis să îl rețină pe unul dintre cei împotriva cărora bărbatul a depus plângere, oficialii IPJ Prahova explicând că a durat peste o lună pentru a se lua această măsură pentru că s-a administrat probatoriul. Inițial, ambii agresori fuseseră amendați pentru proferarea de injurii.
Potrivit datelor făcute publice de Poliția județeană Prahova, bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost găsit spânzurat în seara zilei de 7 aprilie, în locuința sa din comuna Cocorăștii Colț. În urmă cu o lună, în 7 martie, el depusese o plângere la Postul de Poliție Brazi cu privire la faptul că ar fi fost agresat de către doi adolescenți, în vârstă de 15 și 17 ani, din satul Stejarul.
Unul dintre tinerii reclamați, cel de 17 ani, a fost reținut abia marți seară. Purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Lavinia Radu a declarat pentru News.ro, întrebată fiind de ce a fost decisă reținerea la peste o lună de la depunerea plângerii, că polițiștii au administrat probatoriul înainte de a lua măsura preventivă.
INSP: 2.983 români s-au infectat cu COVID după rapel
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a transmis, ieri, că 18.630 persoane au avut un test pozitiv SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin, respectiv 0,81 % din totalul persoanelor vaccinate. De asemenea, 2.983 persoane s-au infectat cu noul coronavirus după cea de-a doua doză de vaccin, reprezentând 0,21% dintre cei care au primit ambele doze de vaccin
De asemenea, în perioada 27 decembrie 2020 - 11 aprilie 2021, la un număr de 245 persoane (1.3% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție după administrarea primei doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 216 (88.2%) erau vaccinate cu Pfizer, 13 (5.3%) cu Moderna și 16 (6.5%) cu Astra Zeneca. Niciunul din decese nu s-a datorat vaccinării.
De asemenea, în perioada 27 decembrie 2020 - 11 aprilie 2021, un număr de 2.983 persoane (0.21% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze de vaccin. Dintre acestea, 34 de persoane au decedat (32 erau vaccinate cu Pfizer, iar două cu Astra Zeneca). „Niciunul din decese nu s-a datorat vaccinării”, a mai transmis INSP.
Peste 1.500 de pacienți internați la ATI
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat ieri alte 4.076 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 164 de pacienți au decedat, numărul total fiind de 25.605.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.360. Dintre acestea, 1.521 erau internate la ATI.
Până ieri, la nivel național, au fost prelucrate 7.035.734 de teste RT-PCR și 737.768 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.409 teste RT-PCR și 10.797 de teste rapide antigenice.
Un bărbat și-a bătut și lovit cu mașina “iubita”, pentru că a refuzat să se mai prostitueze
Procurorii DIICOT Ploiești cercetează, sub acuzația de trafic de persoane, un bărbat care ar fi exploatat o tânără pe care a racolat-o prin metoda “loverboy” și pe care a convins-o să se prostitueze, timp de aproape un an, în folosul său. Când femeia a refuzat să mai facă acest lucru, el ar fi bătut-o și lovit-o cu mașina. “Din cercetări a rezultat că, în perioada iulie 2020 - aprilie 2021, folosind metoda «loverboy», persoana bănuită ar fi racolat victima, în vederea exploatării sexuale a acesteia, în județul Prahova, în schimbul obținerii de foloase materiale. De asemenea, în momentul în care victima nu ar mai fi dorit să continue activitățile, persoana bănuită ar fi amenințat-o și agresat-o. Totodată, din cercetări a reieșit faptul că pe fondul unor neînțelegeri, persoana bănuită ar fi lovit victima cu autoturismul. În urma evenimentului rutier, aceasta ar fi suferit leziuni traumatice”, au transmis, ieri, anchetatorii.
Șapte deputați, cu indemnizația tăiată, din cauza absențelor nemotivate
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis ieri reținerea a 1% din indemnizația lunară brută pentru șapte deputați, șase de la USR-PLUS și unul de la UDMR, din cauza absențelor nemotivate la lucrările parlamentare din lunile ianuarie și februarie. Parlamentarii cărora le va fi reținut din indemnizație sunt Norbert Apjok (UDMR), Cristian Brian (PLUS), Andrei-Iulian Drancă (USR), Ionel-Bogdan Rodeanu (USR), Cristian Seidler (USR), Eugen Terente (USR) și Daniel-Liviu Toda (PLUS).
Oradea își face trei șosele ocolitoare din fonduri europene
Trei comune vecine cu municipiul Oradea vor avea, în 2024, centuri ocolitoare, finanțate din fonduri europene, a anunțat ieri Consiliul Județean Bihor. Potrivit unui comunicat, este vorba despre comunele Oșorhei (5,8 km), Nojorid (8,4 km) și Sântandrei (5 km).
Consiliul Județean a semnat, ieri, contractul pentru realizarea proiectelor tehnice de execuție din obiectivul “Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea, județul Bihor”.
“Proiectele tehnice vor fi finalizate în termen de șase luni și le vom depune pentru finanțare prin Programul Operațional Regional la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR - NV). La sfârșitul acestui an vom organiza licitațiile pentru selectarea constructorilor, iar la primăvară ne propunem să începem lucrările. Din 2024 se va circula pe aceste trei centuri”, a declarat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.