Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Un număr foarte mare de medici lucrează și la privat și la stat

Ziarul de Vrancea
26 ian 2023 897 vizualizări

Precizarea fostului ministru vine după ce directorul unui spital din Cluj a cerut ca medicii să lucreze ori la stat, ori la privat

Fostul ministru al Sănătății Vasile Cepoi a afirmat că există un număr foarte mare de medici care lucrează și la privat, dar și la stat, precizând că acest lucru a fost acceptat deoarece există un deficit de medici pe anumite specialități.

Vasile Cepoi a comentat, joi, la Prima News, declarația directorul medical al Institutului Inimii “Nicolae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, Adrian Molnar, care afirmase la același post de televiziune că medicii ar trebui să lucreze ori la stat, ori la privat.

“Domnul doctor Molnar a spus că dacă se rezolvă problema lucrului medicilor doar în privat sau doar în public s-ar rezolva problemele sistemului sanitar. Cam 10% ar fi valabilă această afirmație. Ar rezolva purtarea pacientului de la public la privat și de la privat la public, care nu are o motivație medicală de multe ori, ci are o motivație financiară. Asistența medicală s-a cam comercializat în ultima perioadă. Situații în care spitalele trimit pentru anumite investigații în privat pentru că nu pot să le fac se datorează faptului că acea evaluare a nivelului de competență a spitalelor nu este obiectivă, nu reflectă realitatea. Acel ordin care datează din 2010 care evaluează nivelul de competență a spitalelor nu are criteriile cele mai relevante și ar trebui schimbat. Acesta ar fi un aspect. Al doilea ar fi modul de contractare a serviciilor cu Casa de Asigurări care ar trebui să țină cont și de nivelul de competență, iar tarifele să reflecte costurile reale ale asistenței medicale, lucru pe care ni-l dorim de ani de zile, dar nu s-a realizat, în momentul de față pentru a treia oară se încearcă un proiect care este pe fonduri structurale pentru cunoașterea costurilor reale în spitale. Acest proiect se va termina la anul și probabil că vom avea o bază de calcul corectă a tarifelor”, a precizat Vasile Cepoi.

Întrebat dacă știe câți medici lucrează și la stat, dar și la privat, fostul ministru al Sănătății a răspuns: “Nu cred că are cineva o evidență națională. E un număr foarte mare de medici care lucrează și la privat și la stat. Inițial acest lucru a fost acceptat, criteriul rămâne valabil și în prezent, pentru faptul că există un deficit de medici pe anumite specialități. În anii 2005, 2006 se propusese în contractul cadrul să nu se permită contractul și în public, și în privat al aceluiași medic și atunci au fost situații în care, mai ales că atunci medicii în privat erau mai bine plătiți decât în public, rămăseseră fără medici pe anumite specialități și a fost necesară revenirea la această decizie”.

Vasile Cepoi crede că cel mai frecvent motiv pentru care un medic lucrează și la stat, dar și la privat este cel financiar, dar afirmă că poate exista și un interes profesional. “Cel mai frecvent motivul cred că este unul financiar, poate fi și unul profesional, depinde în ce spital lucrezi. Dacă ai un spital mai puțin dotat și ai competențe superioare posibilităților tehnice pe care le oferă spitalului să te duci să lucrezi și în privat pentru că altfel te deprofesionalizezi. Nu toate spitalele pot avea același nivel de dotare. Din păcate, avem spitale care au dotare tehnică peste competențele corpului medical și invers, spitale în care competențele corpului medical depășeșc competențele unității sanitare”, a mai declarat Vasile Cepoi.

Inspecția Muncii acuză CE Oltenia că a șters urmele accidentului de la Jilț

Un raport al Inspecției Muncii consultat de site-ul G4Media susține că reprezentanții companiei de stat CE Oltenia ar fi șters urmele de pe drumul de lângă cariera Jilț unde s-a răsturnat o mașină cu muncitori, ucigând trei oameni.

Raportul Inspecției Muncii mai arată că instituția a făcut, în perioada 2016 – 2022, 158 de controale la toate minele deținute de Complexul Energetic Oltenia. În cadrul acestor controale au fost stabilite 210 măsuri și au fost aplicate amenzi în valoare de 436.000 lei. Una dintre măsurile cu caracter permanent și obligatoriu, dispusă de inspectorii de muncă încă din anul 2018, se referă la modalitatea de transportare a lucrătorilor către locurile de desfășurare a activității, și anume: „angajatorul va asigura mijloacele de transport omologate și autorizate pentru transportul lucrătorilor.” Or, potrivit unei anchete prezentate joi în ședința de guvern de ministrul Energiei, Virgil Popescu, mașina cu care erau transportați muncitorii era una de marfă, nu de pasageri.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a confirmat ieri într-o declarație la guvern faptul că urmele de la locul accidentului au fost alterate. “Imediat după producerea evenimentului, perimetrul nu a fost asigurat și am considerat că au fost alterate urmele lăsate de autoutilitară”, a declarat Budăi.

Ploaie, ninsoare și viscol până sâmbătă seară

Meteorologii au emis avertizări cod galben de ploaie, ninsoare și viscol în cea mai mare parte a țării începând de joi după-amiază până sâmbătă seară.

O primă avertizare cod galben vizează intervalul 26 ianuarie, ora 18 – 27 ianuarie, ora 10, când sunt anunțate cantități însemnate de precipitații, polei, viscol în Carpații Meridionali și de Curbură și intensificări ale vântului. “În intervalul menționat, în Oltenia, local în Muntenia și în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula cantități în general de 25…40 l/mp. În județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar în județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Mun. București vor fi precipitații îndeosebi sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei”, conform ANM. De asemenea, în Carpații Meridionali și de Curbură va ninge, se va depune strat nou de zăpadă și vor fi intervale în care va fi viscol (rafale de peste 50…70 km/h) și vizibilitate scăzută.

Cea de a doua avertizare cod galben este valabilă în intervalul 27 ianuarie, ora 10 – 28 ianuarie, ora 22, fiind așteptate cantități însemnate de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare, viscol și intensificări ale vântului. În Dobrogea, Muntenia, Carpații Meridionali și local în sudul Moldovei și în Carpații Orientali vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula în general 25…40 l/mp.

“În zonele joase de relief din Muntenia și Moldova, la început vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În Dobrogea pe parcursul zilei de vineri vor fi mai ales ploi, în transformare din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviță și ninsoare. În aceste zone, local și temporar, vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…60 km/h, viscolind ninsoarea”, anunță meteorologii.Pe alocuri vor fi depuneri de polei în Transilvania și Moldova.

Monica Macovei, audiată de procurori în urma accidentului de anul trecut

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a sosit, joi dimineață, la sediul Parchetului Curții de Apel Constanța, unde va fi audiată în urma accidentului în care a fost implicată în luna octombrie a anului trecut, de la intrarea în Mangalia, în urma căruia un motociclist a fost rănit. Monica Macovei nu a dorit să facă declarații jurnaliștilor la intrarea în sediul Parchetului Curții de Apel Constanța.

Polițiștii rutieri au fost sesizați în luna octombrie cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 39, între municipiul Mangalia și localitatea 2 Mai.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, și o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a transmis IPJ Constanța.

La volanul autoturismului s-a aflat Monica Macovei, fostul ministru al Justiției.

De asemenea, în urma primelor cercetări, polițiștii au anunțat că într-o curbă, conducătoarea auto a pătruns pe contrasens și a intrat în motociclistul care circula din sens opus. Victima accidentului a fost supusă unor intervenții chirurgicale în urma fracturilor suferite în accident.

Monica Macovei a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook la câteva ore după producerea accidentului. „Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul sa își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui”, a scris Monica Macovei pe Facebook.

Frații Tate au acuzat că sunt fabricate probe împotriva lor

Frații Tate au ajuns, din nou joi, la sediul DIICOT pentru a participa la perchizițiile informatice, după ce în urmă cu o zi o acțiune similară a durat aproximativ opt ore. Andrew și Tristan Tate au participat la perchezițiile mediilor de stocare pe care procurorii le-au ridicat în urma perchezițiilor efectuate în dosar. Ei au susținut că probele din dosarul lor sunt fabricate și că nu există nicio victimă.

Cu o zi în urmă, ambii s-au declarat nevinovați. În timp ce Tristan Tate susținea că nu există dovezi împotriva sa, Andrew Tate a afirmat că dosarul procurorilor este gol. “Este un dosar gol. Știu că nu am făcut nimic greșit”, a afirmat Andrew Tate reporterilor.

Avocatul celor doi, Eugen Vidineac, a afirmat, la rândul său, că înregistrăzile pe care le au procurorii nu conțin elemente incriminatoare. Andrew și Tristan Tate, împreună cu alte două persoane, au fost reținuți pentru 24 de ore de către DIICOT la finalul anului trecut, în urma unor percheziții. Dosarul, deschis în aprilie 2021, vizează constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.

Ulterior, frații Tate au fost arestați preventiv, mandatul de arestare fiind prelungit până în 27 februarie.

Olt: Bărbat cercetat după ce a schingiuit peste 30 de câini

Un bărbat în vârstă de 34 de ani este cercetat de polițiștii din Olt după ce a înfometat și schingiuit peste 30 de câini, animalele fiind duse la un adăpost specializat. Inspectoratul de Poliție al Județului Olt a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Cezieni, ar fi supus la suferințe fizice mai mulți câini, în comuna Cezieni.

Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de schingiurea animalelor. “În urma activităților desfășurate în cadrul dosarului penal, la data de 25 ianuarie, polițiștii au identificat la locuința bărbatului, din comuna Cezieni, 32 de câini, de rasă comună, ce nu ar fi fost îngrijiți corespunzător, aceștia fiind înfometați și schingiuiți”, a anunțat IPJ Olt.

Sursa citată menționează că pentru toți cei 32 de câini, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis câte un ordin de plasare în adăpost, la o asociație din județul Galați.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.