Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Topul european al fericirii. România, în coada clasamentului

Ziarul de Vrancea
6 nov 2019 2249 vizualizări

Per total, cetățenii din statele UE au fost mai fericiți în 2018 decât în 2013, data ultimului studiu

Belgia, Olanda, Austria și Finlanda sunt țările din Uniunea Europeană cu cei mai fericiți oameni. România se află în coada clasamentului, alături de Letonia, Bulgaria, Croația și Lituania, potrivit unor date publicate ieri de Eurostat. În anul 2018, peste 62% dintre persoanele cu vârsta de peste 16 ani din Uniunea Europeană care au participat la acest studiu au declarat că au fost fericite tot timpul (14%) sau majoritatea timpului (48%) în ultimele patru săptămâni, în timp ce 12% au declarat că au fost rareori (8%) sau niciodată (2%) fericite în ultima lună. Țările din Uniunea Europeană cu cei mai fericiți oameni sunt Belgia, Olanda, Austria și Finlanda, unde peste trei sferturi dintre persoane (76% în fiecare țară) au declarat că s-au simțit fericite tot timpul sau în majoritatea timpului în ultima lună.

La polul opus, ponderea celor care au fost fericiți este cea mai scăzută în Letonia, unde doar 31% din persoane au declarat că s-au simțit fericite tot timpul sau în majoritatea timpului, în ultima lună. În Bulgaria, s-au declarat fericiți 35% din oameni, în Croația - 42%, iar în Lituania - 45%. România se află și ea între țările din coada clasamentului, cu un procent de 46% de oameni fericiți, la fel ca Grecia. Când vine vorba despre extreme, Spania a înregistrat cel mai mare procent de oameni care s-au declarat fericiți tot timpul (29%), în timp ce în Letonia 28% au declarat că au fost rareori sau niciodată fericiți în ultima lună.

Comparativ cu situația din 2013, ponderea persoanelor fericite din Uniunea Europeană a crescut cu două puncte procentuale, de la 60% la 62%.

USR nu va face alianță cu PNL la alegerile locale

USR nu va face o alianță cu PNL la nivel național pentru alegerile locale de anul viitor, a declarat Dan Barna, într-un interviu pentru Agerpres. El mai spune că pentru Primăria Capitalei va fi susținut candidatul cu cea mai mare susținere populară împotriva Gabrielei Firea, fie că este vorba despre Nicușor Dan, Vlad Voiculescu sau “un alt coleg”. Întrebat dacă sunt posibile înțelegeri cu PNL în cazul în care alegerile locale se vor desfășura într-un singur tur, Dan Barna a spus că nu va exista, cu siguranță, o alianță cu PNL la nivel național. El spune însă că, la nivel local, dacă vorbim de un primar PSD, iar “colegii” decid să susțină un candidat unic al opoziției, pot exista astfel de acorduri locale. În ceea ce privește Primăria Capitalei, liderul USR a spus că va fi susținut candidatul cu cea mai mare susținere populară împotriva Gabrielei Firea, precizând că după alegerile prezidențiale va exista un comitet politic și se va decide în partid modalitățile de susținere a candidaților independenți. “Pe Nicușor Dan l-am invitat și eu, l-au invitat și colegii mei să se întoarcă în USR și atunci, evident, nu ar fi avut nicio problemă să candideze pentru identificarea candidatului comun al alianței. PLUS are deja un candidat, pe Vlad Voiculescu. Nicușor Dan a refuzat propunerea de a se întoarce în USR. Avem acordul acesta de alianță politică, avem și sondajul în care votează mai mulți cetățeni, nu doar membrii partidului, tocmai pentru a atinge obiectivul pe care l-am spus constant, de a găsi candidatul cu cea mai mare susținere populară împotriva Gabrielei Firea. Voi susține cu toată energia orice candidat - fie că vorbim de Nicușor Dan, fie că vorbim de Vlad Voiculescu, fie că vorbim de un alt coleg - care generează cel mai mare suport popular”, a adăugat Dan Barna.

Orban, luat ca exemplu de judecătorul din dosarul Colectiv: O să obosesc să resping întrebări

Magistratul Mihai Bălănescu, cel care se ocupă de judecarea dosarului Colectiv la Tribunalul București, i-a spus ieri unui avocat că va obosi tot respingându-i întrebările, luând ca exemplu un citat din declarația lui Ludovic Orban, când premierul a spus că va face febră musculară semnând decizii de demitere. Joi, în timpul audierilor de la tribunal, un avocat a început să-i pună întrebări unui tânăr rănit la Colectiv, despre modul cum a ajuns în club și de unde a aflat de concertul trupei “Goodbye to Gravity”. Judecătorul i-a respins însă aproape toate întrebările, considerând că nu au legătură cu dosarul. La un moment dat, enervat de insistența avocatului, Mihai Bălănescu a spus că va face ca premierul Ludovic Orban și va obosi tot respingând întrebări. “Respingem întrebarea, nu are legătură cu cauza (...) Respingem și această întrebare (...) Haideți, vă rog, nu mai puneți întrebări care nu au legătură cu cauza (...) Fac și eu ca actualul prim-ministru. Eu nu pot să demit, dar pot să resping. O să obosesc să resping întrebări”, a spus judecătorul.

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că așteaptă să facă febră musculară, semnând decizii de demitere.

“Pot să vă spun că deja am început să semnez decizii și aștept să fac febră musculară de la semnat decizii de demitere a secretarilor de stat, a consilierilor de stat, secretarilor generali și a celorlalte categorii de funcții care depind de ministru și de premier, pentru că trebuie să readucem competența, profesionalismul, integritatea, în fruntea instituțiilor publice și să terminăm odată cu pilăraia, cu nepotismul”, a spus Orban.

Brăila: O tânără a venit cu dureri la spital, a fost trimisă acasă de medici și a murit

O tânără în vârstă de 19 ani a murit la câteva zile după ce născuse la Spitalul Județean din Brăila. După naștere, tânăra a mers la spital cu dureri, dar medicii i-au spus că are discopatie și au trimis-o acasă. Când s-a reîntors la spital, fata a murit, scrie Mediafax. Din primele informații, tânăra avea septicemie. Tânăra a născut în urmă cu trei săptămâni și a revenit la spital vinerea trecută, din cauză că avea dureri abdominale. Medicii au consultat-o și au trimis-o acasă, susținând că are discopatie. La sfârșitul săptămânii trecute, tânăra a fost adusă în stare gravă la același spital, dar după câteva ore a murit. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică spun că la comisia de malpraxis nu a fost depusă nicio plângere, astfel încât nu pot începe ancheta. Conform procedurilor, comisia nu se poate autosesiza. Poliția a început însă cercetări sub coordonarea unui procuror și a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă: “A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, este o cercetare in rem sub coordonarea unui procuror”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan.

Votul pentru alegerile prezidențiale a început azi-noapte

Cetățenii români din Australia și Noua Zeelandă au fost așteptați la urne încă din noaptea de joi spre vineri, a anunțat Autoritatea Electorală Permanentă. Potrivit noilor reglementări introduse în legislația electorală, la scrutinul prezidențial din acest an cetățenii români aflați în străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și exercita dreptul de vot la secțiile de votare, în ambele tururi de scrutin.

Autoritatea Electorală menționează că în toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Potrivit legii, pot vota la secțiile de votare din străinătate cetățenii români care în ziua alegerilor se află în afara țării indiferent de motivul prezenței acestora pe teritoriul altei țări – domiciliați, rezidenți sau turiști. Cei care au dorit să voteze la o secție de votare din străinătate mai aproape de casă au avut posibilitatea să se înregistreze cu această opțiune pe portalul votstrainatate.ro, în această situație aflându-se 38.944 de alegători.

În premieră la un scrutin prezidențial, anul acesta alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate au la dispoziție și varianta de a vota anticipat, prin corespondență, pentru această opțiune fiind înregistrați pe portalul votstrainatate.ro un număr de 41.003 cetățeni români. Majoritatea plicurilor cu voturi au ajuns deja la destinație și expeditorii au primit din partea AEP mesaje de confirmare.

Bărbatul care intrase în baia fetelor de la o școală din Timișoara a recunoscut că a agresat sexual o fată din clasa I

Bărbatul căutat de polițiști, după ce a intrat în toaleta fetelor de la Colegiul “Ion Vidu” din Timișoara și care s-a predat în cursul zilei de ieri, a recunoscut că a agresat sexual o fetiță din clasa I care l-a surprins în baie. Potrivit polițiștilor, bărbatul de 29 de ani, care miercuri intrase în baia fetelor de la Colegiul “Ion Vidu” din Timișoara, este audiat, joi, la Poliția Municipiului Timișoara. Acesta le-a recunoscut polițiștilor că în momentul în care a fost surprins de fată, în toaletă, avea pantalonii dați jos. Apoi a profitat că fata era singură și a agresat-o sexual cu un deget. Fata, elevă în clasa I a fost dusă, miercuri, la cabinelul de ginecologie infantilă de la Maternitatea Bega, pentru un control de specialitate și au fost prelevate probe de pe lenjeria fetei. Tot miercuri, fata a fost audiată de polițiști în prezența unui psiholog. Tânărul urmează să fie supus unui consult de specialitate pentru a se stabili dacă avea sau nu discernământ.

Bărbatul de 29 de ani s-a predat joi la Secția 2 Poliție din Timișoara. Acesta a fost, în trecut, internat de mai multe ori la psihiatrie.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Aura Danielescu, a declarat miercuri că bărbatul a intrat în baia fetelor de la Colegiul “Ion Vidu” din Timișoara, după prima pauză. “Din cele relatate de doamna director, la prima pauză, la orele 8.50, pe o intrare secundară din unitate, deschisă, prin care echipa de muncitori își strângeau materialele de construcții, a pătruns un individ neidentificat. Pe coridor a întâlnit două eleve de clasa a IV-a și le-a rugat să-l conducă spre o anume sală. Pentru că fetele nu au reușit să obțină o informație corectă și să îi indice sala, acestea au renunțat și s-au dus spre sala lor de clasă. În timpul celei de-a doua ore, învățătoarea unei eleve de clasa I a venit la direcțiune, cu fetița care ceruse în timpul orei voie pentru a merge la toaletă și a povestit, ulterior, copilul…că a intrat un hoț în baie”, a declarat Aura Danielescu. Poliția a fost chemată imediat de directorul unității.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.