MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Sondaj: Românii din mediul urban vor armată obligatorie și înarmarea țării, cei din mediul rural sunt mai reticenți
Aproape trei sferturi (74%) dintre respondenți consideră că România ar fi apărată de NATO, dacă țara noastră ar fi atacată de Rusia
Mai mult de două treimi dintre români (68%) consideră că pacea în Ucraina ar trebui semnată, în cazul negocierii acesteia, în condițiile impuse de SUA, relevă un sondaj al Avangarde dat, marți, publicității și citat de Agerpres.
Potrivit sondajului intitulat 'Securitate regională - percepții și așteptări', celor două treimi de respondenți li se opun 18% dintre români, care nu sunt adepții unei eventuale semnări a păcii în Ucraina în condițiile impuse de SUA, și alți 14%, care s-au încadrat la categoria 'nu știu/nu răspund'.
La aceeași întrebare, românii din mediul urban și rural s-au poziționat astfel: da - 70% urban, 61% rural; nu - 17% urban, 24% rural; 'nu știu/nu răspund' - 13% urban, 15% rural.
Sondajul mai relevă că aproape trei sferturi (74%) dintre respondenți consideră că România ar fi apărată de NATO, dacă țara noastră ar fi atacată de Federația Rusă.
Diferențiat urban/rural, răspunsurile au fost: da - 78% urban, 62% rural; nu - 12% urban, 27% rural; 'nu știu/nu răspund' - 10% urban, 11% rural.
Serviciul militar obligatoriu ar trebui reintrodus în România în percepția a 49% dintre intervievați, în timp ce 47% resping această ipoteză, iar 4% 'nu știu/nu răspund'.
Diferențele dintre urban și rural la întrebarea privind reintroducerea serviciului militar obligatoriu sunt de maximum 10%: da - 57% urban, 48% - rural; nu - 39% urban, 49% rural; 'nu știu/nu răspund' - 4% urban, 3% rural.
La întrebarea referitoare la 'înarmarea rapidă a României, pentru a-și consolida capacitatea de apărare', 71% dintre respondenți au răspuns afirmativ, în timp ce 22% nu sunt de acord, iar 7% 'nu știu/nu răspund'.
Românii din mediul urban susțin necesitatea înarmării în proporție de 75%, față de 60% cei din mediul rural, 17% dintre cei din mediul urban și 35% din mediul rural o resping, iar restul (8% urban, 5% rural) 'nu știu/nu răspund'.
De nivelul relațiilor bilaterale dintre România și SUA sunt mulțumiți 36% dintre români, iar 56% nu sunt mulțumiți și 8% 'nu știu/nu răspund'.
În privința unor relații economice mai apropiate cu Federația Rusă, românii se poziționează aproape la egalitate: da - 48%, nu - 49%, în timp ce doar 3% 'nu știu/nu răspund'.
Respondenții din mediul urban susțin relațiile economice cu Federația Rusă în proporție de 55%, iar cei din mediul rural în procent de 36%, în timp ce aceste relații sunt respinse de 37% de românii din urban și de 55% de cei din rural. 8% din urban și 9% din rural - 'nu știu/nu răspund'.
Sondajul a fost realizat de Avangarde în perioada 27 - 30 decembrie 2025, pe 1.000 de subiecți, populație adultă (18 ani și peste), neinstituționalizată, a României. Marja maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de plus/minus 3,4%. În anumite cazuri, suma procentelor poate fi diferită cu plus/minus 1% față de 100% datorită rotunjirii valorilor.
Acuzații grave de malpraxis la spitalul județean din Buzău
iubita tânărului de 25 de ani mort la SJU Buzău acuză lipsa de empatie şi neglijenţa cadrelor medicale
Denisa, iubita tânărului de 25 de ani mort la SJU Buzău, după ce a fost rănit într-un accident rutier, a făcut declaraţii tulburătoare, în care vorbeşte despre ultimele zile petrecute de tânăr în spital şi despre momentele dinaintea decesului. Potrivit declaraţiei acesteia, Gabriel a ajuns la spital după un accident rutier şi a fost internat cu o fractură de femur. „Mi s-a spus că are doar o fractură la femur. Am întrebat dacă necesită transfer la Bucureşti şi mi s-a răspuns că nu avem temei pentru asta”, a declarat tânăra.
Aceasta afirmă că, în primele zile de spitalizare, starea lui Gabriel părea stabilă şi că planurile medicale includeau o intervenţie chirurgicală şi o perioadă de recuperare. „Mi s-a spus că va sta aproximativ zece zile în spital, cu tot cu operaţie, după care va începe recuperarea. Visam împreună la această recuperare pentru că urma să ne căsătorim anul acesta”, a mai spus iubita tânărului. Situaţia s-ar fi schimbat dramatic în dimineaţa zilei în care era programată operaţia. „Când am intrat în salon, am văzut un om pe moarte. Era galben, rece, transpirat, spunea că nu poate să respire. Am strigat după ajutor. Mi s-a spus că este un atac de panică. Nu avea cum. Era cel mai puternic bărbat pe care l-am cunoscut”, a mai spus tânăra.
Unul dintre cele mai grave aspecte semnalate în declaraţia tinerei de 23 de ani este legat de presupunerea că tânărul ar fi fost sub influenţa substanţelor interzise. „Am auzit spunându-se că este în sevraj. Omul meu nu a pus gura pe droguri. L-au lăsat acolo, sub ochii mei, în timp ce eu ţipam să facă cineva ceva”, a mai spus iubita lui Gabriel. Cauzele exacte ale decesului urmează să fie stabilite în urma necropsiei şi a investigaţiilor medicale.
Managerul spitalului: Am solicitat prezenţa unui expert criminalist la necropsie, pentru transparenţă
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a reacţionat public, managerul Sorin Pătraşcu declarând că a fost deschisă şi o anchetă internă pentru clarificarea circumstanţelor în care a survenit moartea pacientului. Necropsia urma să fie făcută miercuri, iar spitalul a cerut să fie prezent şi un expert criminalist de la Poliţie.
”Încă de ieri, de când am fost informat despre decesul unui pacient programat pentru intervenţie chirurgicală, am discutat cu asistentul social, care a anunţat Poliţia, aşa cum spune procedura, privind suspiciunea de deces. Am făcut toate demersurile pentru a începe clarificarea traseului pacientului. Am luat legătura cu Serviciul Judeţean de Medicină Legală, iar mâine (miercuri - n.r.) va avea loc necropsia”, a declarat, marţi, Sorin Pătraşcu. managerul SJU Buzău.
Pentru asigurarea transparenţei, conducerea spitalului a solicitat implicarea unor specialişti externi. ”Am cerut în mod expres ca la necropsie să fie prezent şi un expert criminalist din cadrul IPJ. Solicitarea ne-a fost acceptată, tocmai pentru ca tot ce s-a întâmplat, din punct de vedere medical, să fie clarificat şi adus la cunoştinţa familiei. De asemenea, familia tânărului are posibilitatea de a desemna un expert propriu care să asiste la necropsie. Urmează ca familia să decidă dacă îşi menţine solicitarea de a avea un expert propriu prezent. Noi nu ne opunem acestui lucru”, a spus managerul unităţii spitaliceşti buzoiene.
Gabriel, un tânăr în vârstă de 25 de ani, era pasager într-un autoturism condus de un alt tânăr de 20 de ani. Accidentul s-a produs în 2 ianuarie, pe DN 10, în localitatea Verneşti, după ce maşina s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism care circula din sens opus. În accident au fost rănite mai multe persoane, inclusiv Gabriel, care a suferit o fractură de femur şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, fiind programat pentru operaţie luni.
Potrivit informaţiilor oficiale, starea tânărului s-a deteriorat însă brusc, iar acesta a decedat pe patul de spital. Cauzele exacte ale morţii urmează să fie stabilite în urma necropsiei şi a investigaţiilor medicale.
Zeci de persoane s-au adunat, marţi, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, pentru a protesta după decesul unui tânăr de 25 de ani, care a murit în unitatea medicală, la trei zile după ce fusese rănit într-un accident rutier. Protestatarii, majoritatea prieteni şi apropiaţi ai victimei, cer explicaţii şi tragerea la răspundere a celor consideraţi responsabili.
Jandarmeria: Imaginile cu jandarmi români care pun gresie sunt false
aceștia au pe uniformă inscripții în alfabet chirilic
Jandarmeria a transmis marți că sunt false imaginile care circulă în spațiul public cu jandarmi români în uniformă care pun gresie, acestea fiind create cu ajutorul inteligenței artificiale, bărbații având inscripții pe spate în alfabet chirilic.
'În mediul online a circulat recent o imagine care pretinde că surprinde jandarmi români executând lucrări de reabilitare într-o unitate. Fotografia este însă prelucrată cu ajutorul inteligenței artificiale. Un detaliu esențial, vizibil la o analiză atentă, îl reprezintă inscripțiile în alfabet chirilic de pe spatele uniformelor, lucru incompatibil cu însemnele oficiale ale Jandarmeriei Române', precizează instituția.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța a reacționat prompt, respingând informațiile apărute și explicând, cu argumente clare, că imaginea nu reflectă realitatea. Astfel de materiale sunt menite să creeze confuzie și să afecteze încrederea publicului, adaugă sursa citată.
Jandarmeria reamintește că nu este prima tentativă de acest fel. În trecut au circulat și alte dezinformări, precum: presupusa prezență a jandarmilor francezi care ar fi acționat în România; cazul viral al 'jandarmului cu lacrimi în ochi' care și-ar fi întâlnit părinții la proteste și ar fi demisionat.
'De fiecare dată, aceste narațiuni au fost demontate prin dovezi și poziții oficiale. Facem apel la responsabilitate și atenție sporită la conținutul distribuit online. Astfel de distorsionări ale realității pot fi ușor demascate, dar se răspândesc rapid dacă nu sunt verificate', subliniază reprezentanții Jandarmeriei Române.
Constanţa: Mai multe persoane, printre care şi Makaveli, au încercat să externeze o pacientă de la Spitalul Judeţean
Mai multe persoane, printre care şi influencerul Makaveli, au intrat, în cursul nopţii de luni spre marţi, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, încercând să externeze o pacientă. Reprezentanţii unităţii medicale au afirmat că acestea au intrat abuziv în Secţia de Neurologie, unde era internată pacienta respectivă, au creat panică în rândul pacienţilor internaţi, au perturbat actul medical şi au ameninţat personalul. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa afirmă că nu ar fi fost încălcate normele de convieţuire socială şi nu a fost tulburată liniştea publică. Poliţiştii au menţionat că situaţia a fost soluţionată fără incidente.
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au transmis un punct de vedere în legătură cu faptul că mai multe persoane au încercat să externeze o pacientă internată în secţia de Neurologie.
”Un grup de persoane a pătruns neautorizat în incinta spitalului, în jurul orei 3 dimineata, cu intenţia de a externa pacienta, încălcând flagrant regulile de acces, normele interne şi protocoalele de siguranţă ale unităţii sanitare. Iniţial, grupul s-a deplasat în Unitatea de Primiri Urgenţe, unde a perturbat activitatea medicală prin comportament agresiv şi prin filmarea neautorizată a personalului şi a spaţiilor medicale, inclusiv prin transmiterea în direct pe reţelele de socializare. Ulterior, aceştia au pătruns abuziv în Secţia Neurologie, creând panică în rândul pacienţilor internaţi. Au perturbat actul medical şi au adresat ameninţări personalului medical”, au afirmat reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Ei au adăugat că pacienta fusese evaluată complet şi beneficia de tratament corespunzător simptomatologiei pentru care a fost spitalizata. Internarea a avut loc în cursul zilei precedente, în jurul orei 19:00.
”Pe parcursul serii şi al nopţii, pacienta a efectuat investigaţiile necesare, inclusiv CT şi angio-CT, rezultatele fiind favorabile, fiind exclusă orice patologie vasculară acută. Având în vedere gravitatea situaţiei, pentru restabilirea ordinii şi siguranţei pacienţilor şi a personalului, a fost necesară intervenţia organelor de poliţie”, a precizat sursa citată.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi după o neînţelegere între mai multe persoane aflate în Unitatea de Primire Urgenţe Constanţa şi angajaţii spitalului.
Ei au adăugat că poliţiştii au rămas în zonă pentru un timp cu scopul monitorizării evenimentului şi asigurării unui climat de siguranţă, ”intervenţia vizând, în principal, prevenirea escaladării situaţiei şi preîntâmpinarea oricăror fapte de natură contravenţională sau penală”.
De asemenea, poliţiştii au constatat că nu a fost tulburată liniştea publică.
Asociaţia Pro Infrastructură preconizează „un an record” pentru reţeaua de autostrăzi şi drumuri expres în România în 2026
Asociaţia Pro Infrastructură preconizează „un an record” pentru reţeaua de autostrăzi şi drumuri expres în România în 2026, estimînd, realistic, că 244 de km vor fi daţi în trafic. ”Reţeaua de autostrăzi şi drumuri expres a ajuns la 1416,3 kilometri aflaţi în exploatare la care adăugăm 840,7 contractaţi pentru (proiectare şi) execuţie şi încă 486,2 aflaţi în licitaţie de lucrări. După recordul absolut din mega-electoralul an 2024, aproape 195 kilometri deschişi, şi 146 km în 2025, în acest an sunt şanse foarte mari să batem iar recordul: 244 de km de autostradă şi drum expres care vor fi daţi în trafic, realist-optimist, în sine o premieră în previziunile noastre”, au transmis, marţi seară, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastrcutură.
Potrivit acestora, în scenariul ultra-optimist, se mai pot adăuga încă 28,5 (pe A3) plus 11 (pe A8), deci un total posibil de aproximativ 284 km.
”De unde aşa de mult? Se adună restanţele din 2024 (DEx6 Galaţi-Brăila) şi din 2025 (A0 Nord lot 4, A3 Nădăşelu-Poarta Sălajului fără devierile de traseu, cât şi A7 Adjud-Paşcani), plus şantierele scadente în 2026 (loturile 1 şi 3 ale A0 Nord, A3 Suplacu de Barcău-Chiribiş, A3 viaductele Nădăşelu şi Topa Mică) dar şi cele care au termen contractual în 2027 (A1 Curtea de Argeş-Tigveni, A3 Chiribiş-Biharia şi A8 Târgu Mureş-Acăţari)”, au explicat specialiştii organizaţiei citate.
Nicuşor Dan afirmă că opinia sa despre persoanele care ar trebui să conducă SRI şi SIE a suferit o nuanţare
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că va exista o discuţie în cadrul coaliţiei de guvernare privind şefii de servicii, astfel încât aceştia să fie votaţi de Parlament. Întrebat dacă a rămas la părerea sa că ar trebui să fie persoane din afara politicii, Nicuşor Dan a afirmat: ”Ne mai nuanţăm”.
”Am nişte oameni pe care îi am în cap şi o să fie nişte discuţii şi o să aveţi nişte nume”, a afirmat Nicuşor Dan, marţi seară, referindu-se la numirea unor şefi ai serviciilor - SIE şi SRI
Întrebat dacă şi-a schimbat opinia enunţată în urmă cu ceva timp că ar trebui să fie persoane din afara politicii, şeful statului a declarat: ”Da. Ne mai nuanţăm”. El a reiterat ideea că numirea se va face după ce va discuta cu partidele din coaliţie, având în vedere că propunerile trebuie să treacă de votul Parlamentului.
”În ceea ce priveşte şefii de servicii, pentru că preşedintele propune şi Parlamentul trebuie să voteze, tocmai din perspectiva acestei stabilităţi (a coaliţiei – n.r.) nu cred că se va întâmpla ca să nu discutăm înainte. Dinpotrivă, vom discuta astfel încât numirile să fie validate de Parlament”, a afirmat şeful statului.
Acesta anunţă, de asemenea, că procedura de numire a noilor şefi de parchete va fi lansată în ”în zilele următoare”. ”Procurorii care doresc să exercite aceste funcţii de conducere îşi vor depune CV-urile. Ministrul Justiţiei va înainta şi preşedintele, la rândul său, va numi sau va trimite înapoi. Dată fiind această procedură, cred că şi aici este fireasc o consultare între preşedinte şi primul ministru”, a declarat Nicuşor Dan.
Întrebat dacă va ”da înapoi” în cazul în care PSD se va opune propunerilor, Nicuşor Dan a precizat că trebuie diferenţiate declaraţiile politice de deciziile politice.
”Primul că trebuie să... trebuie să diferenţiem tot timpul între declaraţie politică şi acţiune politică. Declaraţii am văzut multe în toate direcţiile. Acţiunea politică, Har Domnului, până în momentul ăsta, a fost în sensul păstrării acestei coaliţii. Şi mai departe, orice fel de discuţie este legitimă în momentul în care legea te obligă prin mecanismele ei ca decizia să fie împărţită”, a precizat Nicuşor Dan.
În 28 octombrie, preşedintele Nicuşor Dan afirma ca va numi un şef la SRI până la finalul anului 2025 sau la începutul anului 2026, în acord cu partidele coaliţiei, pentru a nu genera o tensiune suplimentară a societăţii. El reafirma că îşi doreşte la şefia serviciilor secrete nume din afara politicii.
Accident mortal în Neamț, pe E 85
Un bărbat a murit şi alte cinci persoane, între care doi copii, au fost transportate la spital, marţi, după ce două autoturisme s-au ciocnit, pe E 85, în comuna Săbăoani din judeţul Neamţ.
Până la sosirea forţelor de intervenţie, patru persoane erau ieşite din autoturisme, iar un copil a fost scos de participanţii la trafic, între care şi un pompier şi paramedic din Roman, aflat în trafic la câteva maşini distanţă de cele două implicate în accident. În urma impactului, şoferul unui autoturism a rămas încarcerat, fiind descarcerat de pompieri şi preluat, în stare de inconştienţă, de echipajul SMURD TIM care a început manevrele de resuscitare.
”Din păcate, bărbatul în vârstă de 41 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţa SMURD TIM declarând decesul acestuia. O femeie în vârstă de 37 de ani şi doi copii (în vârstă de 3 şi 9 ani) au necesitat îngrijiri medicale. Aceştia au fost preluaţi de un echipaj de la SAJ şi ulterior transportaţi la spital. Celelalte două persoane implicate în accident, o femeie de 47 de ani şi un bărbat de 51 de ani, cu traumatisme la nivelul toracelui şi membrelor superioare, au fost preluate de la echipajele SMURD şi SAJ şi transportate la CPU Roman”, a arătat ISU Neamţ.













