Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Refuzul președintelui de a numi alți miniștri, pe masa CCR?

Ziarul de Vrancea
25 nov 2018 586 vizualizări

Varianta a fost enunțată de ministrul Justiției n între timp, Paul Stănescu a demisionat de la ministerul Dezvoltării

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, ieri, că va redacta în perioada următoare un proiect pentru o posibilă sesizare a Curții Constituționale despre posibilitatea existenței unui conflict de natură constituțională între Guvern și președintele României, rezultat din refuzul șefului statului de a revoca doi dintre miniștrii propuși pentru remaniere și de numirea altora noi. Toader afirmă că lunea viitoare va prezenta proiectul, ”cei care au competențele de a decide vor decide dacă vor sesiza sau nu CCR”. ”Nu înseamnă că s-a luat decizia. Înseamnă că la Ministerul Justiției vom redacta cu colegii acest proiect de posibilă sesizare a CCR. În cursul zilei de luni îl voi prezenta, îl vom discuta și apoi cei care au competențele de a decide vor decide dacă vor sesiza sau nu CCR cu un astfel de conflict. Posibilă sesizare venind, cel mai probabil, dacă va veni, de la Guvern, parte a conflictului, adică sub semnătura doamnei prim-ministru”, a mai spus Toader.

Dragnea: PSD nu inițiază niciun demers de suspendare a lui Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a refuzat să-i revoce pe miniștrii Dezvoltării, Paul Stănescu, și cel al Transporturilor, Lucian Șova și să-i accepte în locul lor pe cei propuși de PSD.

Totuși, vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării regionale, și-a depus ieri demisia din Guvern. "Referitor la mandatul meu de ministru, vreau să spun că l-am acceptat cu greu, la insistențele conducerii partidului, dar, atât timp cât am ocupat această funcție, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a-mi exercita atribuțiile la minister cu responsabilitate și implicare, în așa fel încât nimeni să nu aibă ce să-mi reproșeze!", mai afirmă el. Demisia lui Stănescu a fost anunțată imediat după ședința conducerii PSD și după ce premierul Viorica Dăncilă a declarat că acesta refuză să-și prezinte demisia.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că partidul pe care-l conduce nu va iniția niciun demers de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, însă referitor la amânarea decisă de acesta cu privire la revocarea celor doi miniștri, social-democrații îi dau termen până săptămâna viitoare, înainte să sesizeze CCR.

Crima din Buftea, comisă pe fondul geloziei

Cetățeanul irakian l-a condus în apartament pe polițistul ajuns la fața locului și l-a atacat cu un cuțit, fiind împușcat de patru ori

Dubla crimă din Buftea s-a produs pe fondul geloziei, cetățeanul irakian suspectând că femeia avea pe altcineva, în condițiile în care el venea rar în România, potrivit unor surse judiciare. După ce a comis fapta, bărbatul a sunat la 112 și, liniștit, l-a condus în apartament pe primul polițist ajuns la locul faptei, iar aici l-a atacat cu un cuțit. Polițistul a tras patru focuri de armă în mod legal.

Surse judiciare au declarat, ieri, pentru News.ro, că bărbatul care a comis crima din Buftea avea 50 de ani și dublă cetățenie - irakiană și norvegiană. Se pare că mobilul faptei a fost gelozia, bărbatul suspectând că femeia de 30 de ani avea pe altcineva, în condițiile în care el venea rar în România. Femeia are același nume de familie cu cetățeanul irakian, dar, deocamdată, nu s-a stabilit dacă erau căsătoriți sau divorțați. Duminică, el a sunat la 112 și a anunțat că a comis fapta cu un cuțit de bucătărie.

La fața locului a fost trimis un echipaj SMURD, dar și un polițist judiciarist care era în apropiere și care era de serviciu. Acesta s-a dus singur, deși urma să mai ajungă un echipaj. Sursele judiciare au precizat că cetățeanul irakian aștepta în scara blocului. L-a întâmpinat pe polițist și l-a condus, foarte calm, la ușa apartamentului. Când a deschis ușa, polițistul a văzut ce s-a întâmplat și i-a spus să stea jos, moment în care bărbatul l-a atacat pe polițist cu un cuțit. Nu se știe dacă avea cuțitul asupra sa sau l-a luat din apropiere, cert este că polițistul atacat a tras patru focuri de armă pentru a-l pune la pământ pe cetățeanul irakian care avea o constituție solidă.

Medicii SMURD au încercat resuscitarea, dar s-a declarat decesul.

La fața locului s-a deplasat și psihologul IPJ Ilfov care l-a consiliat pe polițistul aflat în stare de șoc. Anchetatorii au stabilit că polițistul a folosit în mod legat armamentul, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Băsescu pariază pe Iohannis la alegerile din 2019

n fostul președinte îl critică dur pe Dacian Cioloș pentru că i-a “umilit”pe liberali

Senatorul PMP Traian Băsescu este de părere că Dacian Cioloș nu are șanse de a câștiga alegerile prezidențiale de anul viitor și că opoziția ar trebui să-l susțină pe președintele Klaus Iohannis, care și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat. "Eu, de un un an de zile, vorbesc de unitate pentru alegerile europarlamentare, unitatea opoziției și pe urmă unitate pentru un singur candidat, care nu poate fi domnul Cioloș. Probabil că domnul Iohannis va dori un al doilea mandat și va trebui susținut președintele în funcție", a spus Traian Băsescu, la România TV.

Întrebat dacă Dacian Cioloș are șanse în cursa electorală, fostul șef al statului a negat, susținând că președintele Iohannis poate avea o campanie care să-l facă favorit pentru al doilea mandat. "Nu are șanse (Dacian Cioloș-n.r.), s-ar trage un glonț de pomană (susținerea din partea opoziției-n.r.). Klaus Iohannis e deja rodat, are experiență politică la vârful statului, va fi în măsură să-și ducă o campanie electorală care să-l facă favorit pentru al doilea mandat. Pe Dacian Cioloș poate îl mai pune cineva ceva, că el merge pus. Îl pui ministru, e ministru, îl pui consilier, e consilier, îl pui comisar european, e comisar european, dar nu îl văd ales. Adică ce a făcut la alegerile legislative trecute, cum s-a jucat cu PNL-ul, pentru mine a fost o dezamăgire totală și-mi arată un caracter greu de descris pentru un politician. Și un politician trebuie să aibă o minimă loialitate. Ce le-a făcut liberalilor a fost umilitor, eu nu aș mai vorbi cu omul acesta în vecii vecilor", a afirmat fostul președinte.

Dragnea, “un candidat serios”

Acesta consideră că, în turul doi al alegerilor prezidențiale, va ajunge actualul președinte Klaus Iohannis, rămânând de văzut care va fi candidatul Partidului Social Democrat. "Dacă Dragnea își va închide problemele cu Justiția, probabil că, la autotarismul pe care îl manifestă în interiorul PSD, probabil că nici nu va îndrăzni altcineva să se gândească la o candidatură. Dacă își rezolvă Dragnea problemele, dacă nu au o problemă toți. Liviu Dragnea e varianta cu cele mai mari șanse de a fi nominalizat de partid, dacă își rezolvă problemele în justiție, dacă nu, au probleme să găsească un candidat care să-i facă față lui Iohannis", a spus Băsescu.

Fostul președinte a susținut că, în ipoteza în care va candida, Liviu Dragnea nu va câștiga alegerile, dar va fi un candidat serios. "Dacă își rezolvă problemele în Justiție, Liviu Dragnea nu va câștiga Președinția, dar va fi un candidat serios. Nu poate câștiga Președinția cu o condamnare, fie ea și cu suspendare. Dar ambițiile lui îl vor impinge să candideze, pentru că nu are drepturile electorale suspendate", a punctat Traian Băsescu.

El a mai susținut că nici Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, nu are șanse să câștige alegerile prezidențiale, precum și nici alți posibili candidați ai PSD, ale căror nume sunt vehiculate în spațiul public, precum Ecaterina Andronescu, Eugen Teodorovici sau Vasile Dâncu.

În legătură cu alegerile europarlamentare, Traian Băsescu consideră că partidul lui Dacian Cioloș ar avea șanse să treacă pragul electoral și a afirmat că Partidul Popular European va câștiga din nou alegerile europarlamentare.

Tomac: Nu cred că avem șanse să mai dăm jos Guvernul

Opoziția nu mai are șanse să dărâme Guvernul Dăncilă printr-o moțiune de cenzură, a declarat la RFI președintele PMP, Eugen Tomac. El nu crede că PNL și USR vor depune moțiunea până la 1 decembrie. Eugen Tomac spune că Opoziția a ratat două momente potrivite pentru a depune moțiunea de cenzură. „Noi din prima zi a acestei sesiuni parlamentare am propus să inițiem o moțiune de cenzură, pentru că societatea asta aștepta, de exemplu, de la Opoziție. După reprimarea populației într-un mod nemaiîntâlnit după Revoluție, credeam că cel mai potrivit moment și modul cum ne putem manifesta este printr-o moțiune de cenzură. N-am reușit atunci să convingem partidele aflate în Opoziție. De asemenea, la 70 de zile după începerea sesiunii parlamentare, din nou când exista o criză puternică în PSD, din nou am considerat că este un moment prielnic pentru a depune o moțiune. Am și prezentat-o colegilor de Opoziție, cu un titlu foarte clar, «Guvernul Dăncilă, o binecuvântare pentru Liviu Dragnea, un blestem pentru români». Aveam și raportul MCV și rezoluția PE”, argumentează Tomac. Liderul Partidului Mișcarea Populară nu crede că moțiunea de cenzură va mai avea vreo șansă să treacă. „Din păcate, o spun cu regret și o spun pentru că am această responsabilitate politică, nu cred că avem șanse să dăm de acum încolo Guvernul jos, pentru că am ratat cele două momente potrivite și anume după 10 august sau atunci când PSD-ul era într-o tensiune maximă și existau suficiente voturi pentru a da jos Guvernul Dăncilă. Noi o vom susține, indiferent când se va depune ea, dar am această obligație de a fi lucid și sincer și nu cred că în momentul de față avem șanse să mai dăm jos Guvernul, pentru că am ratat cele două ocazii”, consideră Tomac.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat sâmbătă că negocierile cu parlamentari social-democrați pentru susținerea moțiunii de cenzură sunt purtate în funcție de evoluțiile din PSD, precizând că nu poate spune ce pune pe masă la aceste discuții, însă există soluții.

Vremea se va răci treptat până pe 30 noiembrie, apoi se încălzește

Meteorologii au anunțat, ieri, prognoza pentru perioada 26 noiembrie – 9 decembrie pentru toate regiunile țării. Astfel, vremea se va răci treptat, dar accentuat până în jurul datei de 30 noiembrie. Ulterior, temperaturile vor mai crește, dar tot vor fi mai mici decât normalul perioadei. În Transilvania, minimele vor coborî, în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie, până la minus 15 - minus 14 grade.

În Moldova, până la finalul lunii noiembrie, temperatura aerului va fi în scădere accentuată.  Temperaturile maxime vor scădea de la o medie de aproximativ 2 grade la început, până spre -6 grade în ultima zi, iar la cele nocturne, de la o medie de 0 grade, până la -15 grade în 30

noiembrie dimineața, astfel vremea devenind geroasă. În intervalul 01-05 decembrie, media  temperaturilor maxime va fi în creștere de la -5 spre 3 grade, iar cea a minimelor de la -15 grade până la -2 grade. Ulterior, variațiile termice, puțin semnificative, vor fi spre scădere ușoară, în medie până la 2 grade la maxime și -4 grade la minime.

Vor cădea precipitații, în perioadele: 26 – 29 noiembrie, când temporar vor fi mai însemnate cantitativ și 03 – 09 decembrie, când vor fi în general moderate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.