Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Peste jumătate dintre dascălii români nu vor să se vaccineze împotriva COVID-19

Ziarul de Vrancea
21 dec 2020 877 vizualizări

 43,2% dintre cadrele didactice afirmă că doresc revenirea la școală înainte de începerea campaniei de vaccinare.

Peste jumătate (56,3%) dintre angajații din învățământ nu sunt de acord să se vaccineze împotriva COVID-19, conform unui sondaj realizat de Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, la care au răspuns 13.356 de cadre didactice.

Sondajul a fost realizat în perioada 16 - 21 decembrie, pentru a afla percepția cadrelor didactice privind redeschiderea școlilor și vaccinarea împotriva COVID. Potrivit Strategiei de vaccinare, în România, în prima etapă vor intra cadrele medicale, urmând ca în etapa a doua să fie cuprinși și angajații din sistemul de învățământ.

Peste 13.000 de angajați din învățământ au răspuns la chestionar, iar 56,3% dintre repondenți spun că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva COVID-19. De asemenea, 43,2% dintre repondenți afirmă că doresc revenirea la școală și la predarea față în față înainte de începerea campaniei de vaccinare.

Sub 2.500 de noi cazuri

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat ieri 2.489 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, după numai 7.116 teste. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 87 de persoane au murit, numărul total al deceselor fiind 14.481 de la debutul pandemiei. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.430. Dintre acestea, 1.255 erau internate la ATI. Până ieri, la nivel național, au fost prelucrate 4.607.030 de teste. Dintre acestea, 7.116 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.310 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.806 la cerere.

Alex Găvan va încerca să urce pe vârful K2, ultimul munte de peste 8.000 de metri care nu a fost cucerit iarna

 aproximativ unul din patru alpiniști care încearcă să urce pe vârful K2 nu se mai întorc de pe acest munte

Italianca Tamara Lunger și românul Alex Găvan se pregătesc să urce, fără supliment de oxigen, pe vârful K2, de 8.611 metri, al doilea cel mai înalt de pe planetă și ultimul munte de peste 8.000 de metri care nu a fost cucerit în timpul sezonului de iarnă. Echipa a sosit deja în Pakistan, iar expediția ar putea dura până la sfârțitul iernii. În timpul perioadei de aclimatizare, între tabăra de bază, aflată la o altitudine de 5.000 de metri, și vârf, Tamara și Alex intenționează să stabilească patru tabere, la altitudini de 6.000 de metri, 6.760 de metri, 7.350 de metri și ultima la aproape 8.000 de metri. Ei urmează să înceapă drumul de peste 100 de kilometri prin munții Karakorum în ziua de Crăciun, din satul izolat Askole, din regiunea Baltistan, aflată în nordul Păakistanului, și să sosească la tabăra de bază în Ajunul Anului Nou. K2 este unul dintre cei mai dificili și periculoși munți pentru ascensiuni din lume, având a doua cea mai ridicată rată de mortalitate dintre cele 13 vârfuri de peste 8.000 de metri. Aproximativul unul din patru alpiniști care încearcă să urce pe vârful K2 nu se mai întorc de pe acest munte. Supranumit “Muntele sălbatic”, prima escaladare a K2 pe timp de iarnă este considerată ca fiind una dintre ultimele provocări rămase pentru actuala generație de alpiniști la altitudini mari. Aerul rarefiat, vremea imprevizibilă, vânturile puternice, temperaturile extrem de scăzute, terenul mixt, format din stâncă și gheață, și zilele scurte ale celui mai rece sezon i-au făcut pe alpiniști să dea înapoi. Cel mai înalt punct atins pe K2 în timpul iernii a fost de 7.650 de metri. În prezent, temperatura reală resimțită pe acest vîrf este de -70 de grade Celsius, iar vântul atinge viteze de până la 70 de kilometri pe oră. La tabăra de bază, temperatura resimțită este de -31 de grade Celsius, iar vântul are o viteză de 35 de kilometri pe oră. La peste 7.500 de metri, aclimatizarea devine imposibilă, iar corpul uman moare încet. Pe vârf, fiecare respirație primește o treime din oxigenul primit la nivelul mării. Tamara Lunger este una dintre cele numai 11 femei care au urcat pe K2 fără oxigen.

Tânără de etnie romă, acuzată pe nedrept de furt, bătută de paznici

Asociația „Femeile se Implică” a prezentat pe pagina oficială de Facebook un „caz inacceptabil de agresiune fizică și discriminare împotriva unei fete de 18 ani de etnie romă.”

Incidentul s-a petrecut pe data de 1 decembrie, într-un hipermarket din orașul Brașov. Victima este o tânără, elevă la un Liceu vocațional din Brașov, care a fost acuzată de furt și agresată fizic de către personalul de securitate al hipermarketului, scrie adevarul.ro. „În ziua de 1 decembrie tânăra a făcut câteva cumpărături în hipermarketul Carrefour din noul mall AFI unde a plătit produsele cu cardul personal, dar a neglijat să păstreze chitanța. Din acest loc s-a deplasat la Carrefour-ul de pe Calea București 107 în căutarea unor produse pe care nu le găsise în hipermarketul precedent. Fata a intrat în acest magazin purtând un mic rucsac în spate cu cumpărăturile plătite de la celălalt hipermarket, a petrecut ceva timp uitându-se la diverse produse, dar în final a decis să nu mai cumpere nimic”, relatează cei dela Asociația „Femeile se implică”. Doar că, după ce tânăra a trecut de casele de marcat, doi agenți de pază i-au spus să îi însoțească întrucât vor să discute cu ea. A fost izolată într-o cameră, iar cei doi agenți de pază au acuzat-o din start de furt spunând că produsele pe care le avea asupra ei au fost sustrase din acel Carrefour. „Negând aceste acuzații fata fost bruscată violent, lovită cu pumnii și picioarele, lovită peste față și strânsă de gât chiar de către șeful securității de la Carrefour”, povestesc incidentul cei din Asociație. Fata a sunat la 112, dar de acolo i s-a spus că nu se știe în cât timp pot ajunge polițiștii. Și agenții de pază au sunta la 112, iar în cazul lor Poliția (Secția 5) a venit imediat. „Agresată, speriată și în stare de șoc, tânăra a sunat o prietenă care se află în programul ONG-ului nostru de susținere și suport a tinerelor ce părăsesc sistemul de adopție și își construiesc propriul lor drum în viață. Una din membrele noastre s-a deplasat imediat la hipermarketul Carrefour cerând să o vadă și să-i se explice de ce a fost reținută, solicitare care nu a fost onorată de către agenții de poliție”, spun cei de la Asociația „Femeile se implică”. Ajunsă la Secția 5, poliția a deschis un dosar penal privind acuzațiile de furt împotriva, fără să ia în considerare agresiunea fizică vizibilă care s-a comis asupra ei.

Angajatul firmei de securitate, dat afară

Pe 2 decembrie a fost însoțită la Institutul de Medicină Legală unde s-a confirmat violența fizică printr-un certificat medico-legal care atestă leziunile traumatice ce necesitau 7-8 zile de îngrijiri medicale. „Agresiunea suferită și acuzația de furt au lasat traume atât fizice cât și emoționale, ce s-au resimțit în următoarele zile prin probleme cu somnul, dar și cu îndoieli legate de propria siguranță în afara domiciliului. La această stare s-a adaugat și un apel telefonic de amenințare care a amplificat teama de a părasi casa”, se mai arată în postarea Asociației. Conform ONG-ului, tânăra este un copil abandonat la naștere, plasat în grija serviciilor sociale, care și-a petrecut cei 18 ani de viață cu asistenți maternali pentru care nu a însemnat nimic altceva decât valoarea indemnizației pe care aceștia o primeau de la stat. Cu toată lipsa dragostei unei familii adevărate, tânără urmează o carieră vocațională, practică volei, și-a format un grup de prieteni adevărați și visul ei este ca într-o bună zi să devină un arhitect de succes. Asociația a cerut explicații de la Daniel Căciulă, directorul hipermarketului Carrefour de pe Calea Bucuresti. Doar că, „spre dezamăgirea noastră, domnul Căciulă nu a acordat nici o considerație solicitării noastre, nu a trimis niciun email și nici nu ne-a contactat telefonic. La intervenția avocatei noastre care va reprezenta în instanță drepturile tinerei, domnul Căciulă a recunoscut că a vizualizat agresiunea împotriva tinerei pe camera video. Domnul director nu a putut da nicio explicație când avocata i-a prezentat extrasul de cont de pe cardul tinerei cu cumpărăturile făcute în Carrefour-ul din mall-ul AFI, care confirmă că produsele confiscate și considerate „sustrase”, au fost plătite și aduse din Carrefour-ul unde fusese precedent. Domnul director nu a putut să ofere nici o explicație acuzației de furt și nici agresiunii fizice comise pe teritoriul hipermarketului pe care-l conduce, susținând doar că l-au dat afară pe angajatul firmei de securitate care a agresat-o pe tânără. Ne întrebăm cum putem oferi șansa de integrare socială cu drepturi egale pentru toți cetățenii acestei țări indiferent de etnie, statut social sau gen, când o fată de etnie romă nu poate intra într-un hipermarket de prestigiu precum Carrefour, fără să nu i se pune automat eticheta de hoață”, spun cei din Asociația „Femeile se implică”.

Cum va fi vremea de Crăciun

Vremea de Crăciun va fi mai caldă decât de obicei pentru această perioadă și vor cădea precipitații în aproape toată țara, posibil sub formă de lapoviță și ninsoare în 26 și 27 decembrie, inclusiv în Capitală, a declarat, ieri, pentru Agerpres, meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Astfel, în perioada Crăciunului, respectiv în zilele de 25, 26 și 27 decembrie, vor fi precipitații pe zone extinse în sud, în est și în centru și mai puține în partea de vest și de nord-vest, unde se vor produce doar în prima zi a acestui interval. “Precipitațiile vor fi mixte. Vor începe cu ploaie și se vor transforma pe parcurs în lapoviță și ninsoare, apoi sunt posibile noi reprize de ploaie. Deci, vor fi posibile ninsori nu doar la munte, ci și în zonele mai joase. La București, ploaie în ziua de 25 și este posibil să avem și ceva lapoviță și ninsoare în zilele de 26 și 27”, a spus specialistul ANM. Temperaturile vor fi mult mai ridicate decât în mod normal în prima zi de Crăciun, între 6 grade în nord și 15 grade în sud, cu peste 10 grade în București. În a doua și a treia zi, se răcește. Pe 26 decembrie vor fi temperaturi maxime între 1 și 6 grade, care vor deveni negative noaptea, ceea ce va favoriza transformarea precipitațiilor în lapoviță și ninsoare inclusiv în zonele mai joase. Mai departe, în ultimele zile din an, vremea este posibil să se încălzească din nou, ușor și treptat, iar precipitațiile ar putea fi slabe și pe suprafețe mici.

Anca Dragu la Senat și pe Vlad Voiculescu la Sănătate

Copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș a declarat, ieri, la Digi 24, că Vlad Voiculescu va fi propus pentru funcția de ministru al Sănătății, iar Anca Dragu pentru șefia Senatului. “Propunerea noastră va fi Vlad Voiculescu pentru Sănătate, are experiență pe acest domeniu, a mai asumat acest portofoliu. A promovat partea de sănătate din programul nostru, deci e, cumva, o propunere firească. Mai avem și alți oameni în USR PLUS capabili să asume un astfel de domeniu, dar Vlad Voiculescu este cel care este în pole position”, a spus Cioloș. El a adăugat că USR PLUS o va propune pe Anca Dragu pentru șefia Senatului. “O vom avea pe Anca Dragu la Senat, care va lucra în parteneriat cu Ludovic Orban la Camera Deputaților, deci suntem pregătiți să ne asumăm guvernarea”, a precizat Dacian Cioloș.

Premierul cere verificarea adeverinței invocată de Șoșoacă pentru a nu purta mască

Premierul interimar Nicolae Ciucă, ales senator PNL de Dolj, cere instituțiilor statului să verifice adeverința invocată de Diana Șoșoacă, senator AUR, pentru a nu purta mască de protecție. Aceasta și-a început ieri activitatea în Senat fără să poarte mască. „Regulile sunt stabilite de specialiști și au fost adoptate de instituțiile statului, aprobate la nivel guvernamental, ca atare instituțiile statului trebuie să își facă datoria. Cu certitudine trebuie o verificare făcută de către instituțiile abilitate în acest sens”, a declarat Nicolae Ciucă luni, la Senat, întrebat de ziariști cum comentează faptul că Diana Șoșoacă nu poartă mască. Premierul interimar a afirmat că instituțiile „sunt în măsură să se autosesizeze”. Diana Șoșoacă, senator AUR, a participat la prima ședință a forului legislativ fără mască de protecție. După consultările de la Cotroceni, Diana Șoșoacă preciza că are adeverință medicală care îi permite să nu poarte mască de protecție.

Război în PMP: EBA îl amenință pe Mihail Neamțu că îl dă în judecată

Elena Băsescu îl somează pe colegul său de partid, Mihail Neamțu, cu proces dacă nu șterge de pe contul său de Facebook o analiză a deciziilor care consideră că au dus Partidul Mișcarea Populară la scorul foarte slab în alegerile parlamentare. Prin avocat, EBA îi atrage atenția lui Neamțu că afirmațiile făcute la adresa sa îi încalcă „drepturile nepatrimoniale referitoare la imagine, onorare, reputație și demnitate”. Neamțu a scris, în analiza sa, la capitolul „Favoritism, nepotism și clientelism” despre candidatura fiicei lui Traian Băsescu: „Nuca de pe coliva de la căpătâiul partidului a fost candidatura unei doamne și a unei mame pe care o respect, dar care n-avea tracțiune electorală: Elena Băsescu. Oare le-am transmis alegătorilor un mesaj despre meritocrație? A fost gestul politic care a facut diferența: la 6 decembrie, partidul a coborat sub pragul electoral.” „Afirmațiile dumneavoastră se caracterizează printr-un limbaj profund denigrator, modalitatea de exprimare, cuvintele utilizate, contureaza faptul ca ați actionat cu intentia directă de a aduce prejudicii subsemnatei, dumneavoastră având reprezentarea și conștientizând efectele unor astfel de afirmații, acestea putând fi accesate oricând, de oricine și trimise mai departe către alte persoane, aspect ce indică efectul imediat, intens produs de aceste afirmații și posibilitatea de accesare continuă a acestora”, a scris fiica fostului președinte Traian Băsescu. Mihai Neamțu a fost unul dintre vectorii de imagine folosiți de PMP în campania electorală pentru alegerile parlamentare, în timp ce Elena Băsescu a fost candidat în Constanța. PMP a ratat intrarea în Parlament pentru câteva zeci de mii de voturi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.