MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Moțiunile de cenzură au căzut ca „popicele”
Toate cele patru moțiuni de cenzură au picat în Parlament, unele cu mai puține voturi decât numărul de semnături la depunere
Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a respins, duminică, în premieră, patru moţiuni de cenzură depuse de Opoziţie împotriva Guvernului Bolojan, care au fost dezbătute, pe rând, în şedinţe de plen separate, începând de la ora 13.00, dezbaterile şi votul prelungindu-se până la ora 20.00. Premierul Ilie Bolojan a răspuns la fiecare moţiune de cenzură la criticile aduse de partidele din Opoziţie.
La şedinţa de plen s-au aflat şi reprezentanţii Guvernului. Partidele din coaliţia de guvernare nu şi-au exprimat votul, la cele patru moţuni, dar s-au aflat în plen pentru a asigura cvorumul de şedinţă.
Senatorul liberal Lucian Rusu susţine că moţiunile AUR au picat ca nişte ”popice de propagandă”, el afirmând că iniţiatorii celor patru moţiuni nu au reuşit să adune în unele cazuri la vot nici măcar numărul de aleşi semnatari. ”Moţiunile iniţiate de AUR împotriva Guvernului au picat ca nişte popice de propagandă, lovite de necesitatea reformelor asumate de coaliţia de guvernare. Am asistat, din păcate, la un spectacol trist şi jalnic de demagogie politică din partea iniţiatorilor celor patru moţiuni de cenzură care nu au reuşit să mobilizeze la vot nici măcar numărul de parlamentari semnatari în unele cazuri”, a afirmat senatorul PNL Lucian Rusu.
Totodată, parlamentarul liberal consideră drept ”triste şi jalnice” discursurile de susţinere a moţiunilor din partea aleşilor AUR, acuzând faptul că aceştia nu au venit cu nicio soluţie alternativă la propunerile de reformă asumate de Guvern.
”Pe cine vor să amăgească cei de la AUR, POT şi SOS? Necesitatea reformelor este evidentă şi la fel lipsa lor de soluţii alternative. Este nevoie de o reformă în sănătate care în sfârşit să pună nevoile pacientului pe primul loc şi care să susţină o finanţare corectă şi mai bună a serviciilor de sănătate, fie că sunt furnizate de medicii de familie sau de operatorii privaţi. Nu se mai poate continua cu sistemul de sinecuri din companiile de stat şi pentru aceasta este necesară o reducere a membrilor şi a indemnizaţiilor din consiliile de administraţie precum şi a salariilor exorbitante din autorităţile de reglementare (ASF, ANRE, ANCOM, etc.)”, a precizat senatorul Lucian Rusu.
Potrivit acestuia, cea mai importantă reformă asumată de Guvern în acest pachet de măsuri este reforma din domeniul colectării taxelor. Rusu afirmă că ”nu mai putem tolera exportarea profiturilor şi evaziunea fiscală prin firme fantomă fără activitate”.
AUR atacă la CCR cele patru proiecte de lege
AUR a anunţat duminică seară că atacă la CCR cele patru proiecte de lege pe care Guvernul condus de Ilie Bolojan şi-a angajat răspunderea în Parlament. ”Astăzi, coaliţia PNL-PSD-UDMR-USR şi minorităţi a demonstrat din nou dispreţul total faţă de români, respingând în grabă, într-o zi de duminică, moţiunile de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului Bolojan. În loc să respecte votul democratic şi dezbaterea parlamentară, guvernul a ales să calce în picioare Constituţia şi să îşi asume, de cinci ori consecutiv, răspunderea pe proiecte care lovesc direct în profesori, pensionari, mame, studenţi şi antreprenori români. AUR va ataca la Curtea Constituţională patru proiecte impuse prin abuz”, spune AUR într-un comunicat oficial.
Protest al profesorilor în prima zi de școală
Sute de oameni s-au strâns în faţa Guvernului şi apoi au plecat spre Cotroceni
Sute de profesori s-au strâns luni, în prima zi de şcoală, în Piaţa Victoriei, din Capitală, la un miting de protest organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”. La ora 12.10, protestatarii au plecat în marş spre Palatul Cotroceni, pentru a se întâlni cu preşedintele Nicuşor Dan. Cadrele didactice s-au arătat „profund nemulţumite” de „refuzul constant” al Guvernului de a abroga prevederile din Legea 141/2025”. Profesorii cer anularea măsurilor de austeritate, între care creşterea numărului de elevi la clase, micşorarea tarifului la plata cu ora, creşterea normei didactice cu două ore şi tăierea burselor elevilor.
Protestatarii au plecat, la prânz, în marş spre Palatul Cotroceni, scandând: „Demisia!”, „România, trezeşte-te!”, „Hoţii!” şi „Abrogare”.
Profesorii, veniţi din toată ţara, au fluturat steaguri, baloane, vuvuzele şi pancarte cu mesaje pentru guvernanţi şi mai ales pentru ministrul Educaţiei, Daniel David, a cărui demisie o cer insistent şi pe care îl consideră responsabil de „haosul” creat în educaţie. „Cel mai mare deficit e deficitul din educaţie”, „Tăiaţi de la voi, nu de la noi!”, „Educaţia nu e doar pentru cei cu bani”, „Studenţii nu trăiesc cu aplauze”, „Norma mărită, şcoala rănită”, „Profeor obosit, elev păgubit”, au fost câteva dintre mesajele de pe pancartele protestatarilor.
Profesorii au spus că elevii nu au avut de suferit în prima zi de şcoală, pentru că au fost primiţi în clase de cadre didactice şi de personal administrativ. Ei susţin că au cerut încă din timpul verii, când au fost proteste în faţa Ministerului Educaţiei, să „dialogheze” cu ministrul Daniel David, considerând că „dialogul stă la baza tuturor, la baza educaţiei”.
”Nu cred că este nevoie de profesori obosiţi. Este deschiderea unui an cu probleme, un an în care nu putem vorbi de condiţii în educaţie. Niciun profesor nu-şi va permite să-şi bată joc de copii!”, spune o profesoară participantă la protest.
Sindicaliştii îl critică pe ministrul Educaţiei, Daniel David, pe motiv că „nici măcar în cel de-al doisprezecelea ceas nu recunoaşte problemele grave generate de decizii pripite luate de Guvern”.
În acelaşi timp, ei au solicitat asociaţiilor civice şi formaţiunilor politice care doresc să li se alăture la protest să nu o facă, pentru că nu doresc şi nu vor permite ca protestul „legitim” al angajaţilor din învăţământ să fie „instrumentalizat sau transformat într-o platformă pentru interese politice sau de altă natură”.
„Ne dorim ca mesajele şi revendicările noastre să rămână clare şi nealterate. Acţiunea noastră este un demers strict profesional, care vizează exclusiv drepturile salariaţilor din învăţământ şi interesul sistemului educaţional”, se arată într-un comunicat al sindicaliștilor.
Pe de altă parte, ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat că şcoala „este în primul rând a copiilor”, aşa că a transmis că îi aşteaptă luni, pe elevi, la şcoală, împreună cu părinţii. „Dincolo de diverse nemulţumiri, de acordul sau dezacordul faţă de acţiunile sindicale, toţi profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria faţă de elevi şi, aşa cum îi ştiu, sunt convins că o vor onora”, a transmis Daniel David.
În timp ce sindicaliştii vorbesc despre „demnitatea” profesorilor care „nu este negociabilă”, puţini oameni din sistem au curajul să vorbească „pe persoană fizică” despre ceea ce se întâmplă în învăţământul preuniversitar la începutul noului an şcolar. În majoritatea lor covârşitoare, directorii de şcoli au tăcut pentru că ştiu că, orice ar spune, supără pe cineva, după cum a explicat, off the record, un profesor.
În Republica Moldova s-a creat o „piaţă neagră” a sondajelor de opinie
Observatorii alegerilor parlamentare din 28 septembrie din Republica Moldova atrag atenţia că autorităţile trebuie să se implice pentru a investiga de unde apar tot felul de sondaje de opinie obscure, neautorizate, cine le finanţează şi în ce scop, în condiţiile care ele pot influenţa opţiunea politică a alegătorilor.
Al doilea raport al Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie a constatat că „în plină perioadă electorală, internetul s-a transformat într-o adevărată piaţă a sondajelor politice. Platforme obscure, pagini anonime şi chiar site-uri aparent credibile au început să publice aşa-numite sondaje, care de fapt sunt nişte chestionare fără publicarea unor rezultate, care pretind că studiază opiniile cetăţenilor”.
De regulă, sondajele nu sunt simple cifre. Acestea pot atât să măsoare opinia publică, dar şi să formeze percepţia cetăţenilor, inclusiv prin promovarea unor narative şi influenţarea comportamentului alegătorilor. La modul general, sondajele de opinie reprezintă un instrument important pentru înţelegerea preferinţelor alegătorilor şi, în context electoral, sunt strict reglementate pentru a evita manipularea opiniei publice şi a asigura transparenţa. Problema este că multe dintre aceste „sondaje” sunt neautorizate şi contravin legislaţiei electorale, arată Promo-LEX.
Regulamentul Comisiei Electorale Centrale privind organizarea şi desfăşurarea sondajelor de opinie şi a exit-pollurilor în perioada electorală prevede că fiecare cercetare de acest tip trebuie autorizată. Mecanismul ar trebui să asigure corectitudine şi să prevină manipularea alegătorilor. Însă, în practică, reţelele sociale şi platformele online au devenit un teren „ideal” pentru sondaje la negru, imposibil de verificat.
Până la data prezentării celui de-al doilea raport al Misiunii Promo-LEX de monitorizare a alegerilor, Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova autorizase 13 sondaje de opinie, realizate de opt entităţi. În afară de acestea, observatorii Promo-LEX au semnalat însă cel puţin 10 cazuri de realizare a unor „sondaje” neautorizate. Printre acestea se numără şi unele care vin din surse complet neidentificate, nu au date în ceea ce priveşte cheltuielile suportate.
De aceea, Promo-LEX recomandă Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova să investigheze aceste cazuri şi să colaboreze cu alte instituţii pentru a sancţiona abaterile. „În acelaşi timp, îndemnăm alegătorii să verifice sursele şi autorizarea sondajelor, pentru a nu deveni victime ale manipulării informaţionale”, îndeamnă Promo-LEX.
Raportul Promo-LEX este elaborat în cadrul Misiunii de observare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Misiunea este susţinută financiar de Suedia, guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Uniunea Europeană, Ambasada Franţei şi de Consiliul Europei, sub egida Coaliţiei civice pentru Alegeri Libere şi Corecte.
Raportul a constatat, între altele, şi că această perioada electorală pare a fi marcată în continuare de ingerinţe externe, în special din partea Federaţiei Ruse, prin coruperea alegătorilor, finanţarea ilegală a campaniilor, manipularea informaţională, organizarea de proteste plătite şi atacuri cibernetice. Implicarea oligarhului Ilan Şor, aflat în Rusia, a amplificat tensiunile, iar incidente precum agresarea jurnaliştilor, presiuni asupra magistraţilor şi campanii de dezinformare privind votul diasporei au accentuat vulnerabilităţile.
Nicuşor Dan, întrebat despre atacul lui Grindeanu: Nu e în regulă ca partidele din coaliţie să se atace între ele
Președintele Nicuşor Dan a fost întrebat, luni, despre discuţia avută cu liderii coaliţiei în care le-a sugerat să nu se mai atace între ei şi cu toate acestea preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, l-a atacat pe premierul Ilie Bolojan chiar în discursul susţinut duminică, la dezbaterea moţiunilor de cenzură iniţiate de AUR împotriva Executivului. ”Nu e regulă ca partidele din coaliţie să se atace între ele. Asta e opinia mea, bineînţeles că au libertatea să facă ce vor, numai că noi suntem într-o situaţie în care avem patru partide şi minorităţile la guvernare şi aceste partide împreună iau nişte măsuri care au costuri sociale importante şi atunci în opinia mea, ar trebui să fie bloc unit”, a explicat Nicuşor Dan.
El a mai fost întrebat dacă nu i se pare excesivă utilizarea procedurii de asumare a răspunderii pe pachetele de măsuri. ”E o măsură necesară într-o perioadă de criză”, a răspuns preşedintele României.
Liderul interimar al PSD Sorin Grindeanu a declarat duminică, în Parlament, la dezbaterea celor patru moţiuni de cenzură iniţiate de AUR, că PSD nu va vota nicio moţiune, aceste moţiuni ale AUR fiind în opinia sa doar un exerciţiu de pură demagogie. El a mai spus însă că România nu are nevoie de austeritate extremă şi că ţara nu se conduce cu foarfeca şi toporul în mâini!. ”Nu merge cu ultimatumuri şi ameninţări în faţa PSD. Noi nu guvernăm cu pistolul la tâmplă”, a mai spus Grindeanu, afirmaţiile sale fiind percepute ca aluzii la modul în care premierul Ilie Bolojan înţelege să reducă cheltuielile statului. PSD nu a intrat în această coaliţie ca să tacă, ci pentru a da echilibru şi pentru a opri excesele”, a declarat Grindeanu.
El a mai spus că România nu are nevoie de austeritate extremă. ”Nu putem trece cu buldozerul peste ţară, doar tăind şi concediind. Ţara nu se conduce cu foarfeca şi toporul în mâini! Dacă reduci totul la cifre reci şi concedieri, vei avea în final mai puţină economie şi mai multă suferinţă. Austeritatea aplicată fără discernământ va duce România în recesiune. PSD şi-a asumat să apere viaţa de zi cu zi a oamenilor, drepturile lor şi şansa la o viaţă decentă. De aceea, o spun clar: nu merge cu ultimatumuri şi ameninţări în faţa PSD. Noi nu guvernăm cu pistolul la tâmplă. Vom continua să spunem că România are nevoie de o direcţie clară, indiferent cât deranjează. Nu ne speriem şi nu ne lăsăm şantajaţi!”, a avertizat Sorin Grindeanu.
Bihor - Trei persoane au murit în urma unui accident rutier produs pe DN 19
Trei bărbaţi au murit luni dimineaţă, în urma unui accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism, produs pe DN 19 E, între localităţile Sânlazăr şi Chiraleu, în judeţul Bihor. ”Apelul care sesiza evenimentul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 05.05, apelantul precizând că în accident au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism, toate cele trei persoane aflate în cele două autovehicule fiind încarcerate şi inconştiente”, anunţă reprezentanţii ISU.
La faţa locului au fost mobilizate de urgenţă, trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Echipajele de descarcerare au acţionat pentru evacuarea celor trei victime dintre fiarele autovehiculelor, iar pompierii paramedici şi echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare, însă cei trei bărbaţi nu au mai putut fi salvaţi, medicul declarând decesul.














