Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Majoritatea școlilor se redeschid din 8 februarie

Ziarul de Vrancea
14 ian 2021 892 vizualizări

Cursurile față în față se vor relua diferențiat, în funcție de scenariul în care se află fiecare localitate

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, aseară, că începând din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide. El a precizat, după discuții cu premierul Florin Cîțu și cu miniștrii Educației și Sănătății, că se revine la sistemul descentralizat care ține seama de evoluția pandemiei în fiecare localitate. Astfel, în semestrul 2 în localitățile din scenariul verde - cu relativ puține cazuri - toate școlile se redeschid,copiii merg la școală. În cele aflate în scenariu galben, cu un număr mediu de cazuri, merg în continuare la cursuri preșcolarii, copiii din clasele I – IV și cei din clasele terminale VIII, XII. În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu continuă un timp să meargă la școală copiii de grădiniță și ciclu primar, dar ceilalți nu merg la școală. “Atunci când se ajunge la rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid și se merge în online”, a subliniat Klaus Iohannis.

Referitor la universități, președintele a afirmat că, având în vedere că fiecare universitate are specificul ei, decizia va fi luată la nivelul fiecărei universități, însă evident sunt liberi să se alinieze la scenariul după care funcționează și preuniversitarul. „E foarte important de știut că toate aceste lucruri vor deveni realitate în măsura în care situația pandemică nu se înrăutățește grav”, a subliniat Iohannis. O decizie oficială privind reluarea cursurilor față în față ar urma să fie luată pe 2 februarie.

Numărul total al deceselor a trecut de 17.000

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat ieri 3.525 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore. Totodată, au fost raportate 66 de decese, bilanțul de la începutul pandemiei urcând la 17.035.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.739. Dintre acestea, 1.101 erau internate la ATI.

Până ieri, la nivel național, au fost prelucrate 5.104.229 de teste RT-PCR și 29.829 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.709 teste RT-PCR (16.474 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.235 la cerere) și 5.957 teste rapide antigenice.

Creștere puternică a numărului de decese în 2020

n în noiembrie 2020 s-au înregistrat 34.769 decese, cu 7.278 mai multe decât în luna octombrie 2020 și cu 14.287 mai multe decât în 2019

Numărul deceselor înregistrate în luna noiembrie 2020 a fost de 34.769 (18.716 bărbați și 16.053 femei), cu 7.278 decese mai multe decât în luna octombrie 2020 și cu 14.287 mai mare față de luna noiembrie 2019. Peste două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele de peste 70 ani. De asemenea, în noiembrie 2020 s-au născut 13.754 copii, cu 2.792 mai puțini copii decât în luna octombrie 2020, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).

În anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie și noiembrie față de aceleași luni din anii precedenți.

Sporul natural s-a menținut negativ în luna noiembrie 2020, decedații având un excedent față de născuții-vii de 21.015 persoane.

În luna noiembrie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.639 căsătorii, cu 5.351mai puține decât în luna octombrie 2020. Numărul divorțurilor a fost de 1.987 în luna noiembrie 2020, cu 558 mai puține decât în luna octombrie 2020.

“Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie, au înregistrat un trend crescător față de lunile corespunzătoare din anul 2019 și în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente față de lunile corespunzătoare din 2019. Numărul nașterilor a scăzut în fiecare lună față de aceeași perioadă din anul precedent dar, începând cu luna august 2020, s-a înregistrat lunar un număr mai mare de născuți-vii față de lunile corespunzătoare din anul 2019. Cu toate acestea, din luna februarie 2020, sporul natural negativ s-a accentuat lunar, față de aceeași lună din anul precedent. Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile martie-noiembrie 2020, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanțelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfășurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinței și în afara localității, au suspendat activitățile în spații închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorț aflate pe rol după sistarea stării de urgență”, arată INS.

Sondaj: 85% dintre orășeni vor să se vaccineze

n mai mult de jumătate dintre ei spun însă că nu se grăbesc și așteaptă să vadă efectele inoculării

Mai puțin de jumătate (46%) dintre românii din mediul urban au afirmat că sunt dispuși să se vaccineze împotriva COVID-19, în timp ce aproximativ un sfert (27%) declară că nu au luat încă o decizie în privința acestui lucru, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, dat publicității ieri.

Datele iSense Solutions arată că 27% dintre persoanele intervievate nu sunt de acord să se vaccineze în prezent, dar pe termen mai lung, 85% dintre românii din mediul urban s-ar vaccina împotriva COVID-19, chiar dacă o bună parte și-ar dori să mai aștepte o perioadă pentru a se convinge că vaccinul este eficient sau sigur. Totodată, patru din zece români (40%) au subliniat că s-ar vaccina imediat ce vaccinul ar fi disponibil, în timp ce doi din zece români (18%) își propun să se vaccineze doar după ce vaccinul a fost administrat unui număr suficient de mare de persoane pentru a se asigura că nu există efecte adverse pe termen scurt.

De asemenea, un alt segment important (26%) declară că ar aștepta cel puțin un an pentru a vedea efectele pe termen mediu și lung ale vaccinului. În schimb, doar 15% refuză să se vaccineze. Principalele preocupări legate de vaccinarea împotriva COVID-19 vizează eficiența vaccinului la mutațiile viitoare ale virusului (80%), reacțiile adverse imediate (76%), dar și capacitatea statului de a imuniza populația în timp util (76%). “Cu toate acestea, după cum arată și intenția de vaccinare, populația are încredere în noile vaccinuri și majoritatea respondenților (82%) consideră că vaccinul va grăbi sfârșitul epidemiei și acceptă faptul că vaccinul a putut fi dezvoltat atât de repede folosind tehnologii de ultimă generație (84%)”, se notează în studiul citat.

Dintre vaccinurile existente pe piață în acest moment, cea mai mare acceptabilitate o are vaccinul produs de Pfizer, vaccin disponibil și în România. Toate cele trei vaccinuri (Pfizer, Moderna și Oxford AstraZeneca) au o acceptabilitate de peste 70% în rândul românilor, după cum reiese din cercetarea de specialitate.

Arhiepiscop: Toți episcopii catolici vor sprijini campania de vaccinare

Arhiepiscopul romano-catolic de București, ÎPS Aurel Percă, anunță că s-a înscris pe lista celor care vor să se vaccineze și spune că toți episcopii catolici din România vor sprijini campania națională de vaccinare printr-o informare cât mai bună a preoților și a enoriașilor. „Consider, ca și Sfântul Părinte Papa Francisc, că a ne vaccina reprezintă un gest etic important, întrucât ne ferim atât pe noi, cât și pe cei cu care intrăm în contact de infectarea cu Covid-19. În plus, vaccinându-ne, contribuim la stingerea pandemiei, la reluarea activității profesionale și, implicit, la revenirea la o viață normală. De aceea, eu m-am înscris pe lista persoanelor care doresc să se vaccineze”, a declarat Percă, potrivit unui mesaj de pe pagina Arhiepiscopiei. „Din momentul în care, în consens cu toți episcopii catolici din România, am afirmat că vom sprijini campania națională de vaccinare printr-o informare cât mai bună a preoților și a enoriașilor, m-am preocupat să pun la dispoziția lor Broșura elaborată de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 în România, împreună cu Nota cu privire la moralitatea folosirii unor vaccinuri anti-Covid-19 elaborată de Congregația pentru Doctrina Credinței a Vaticanului și să-i îndemn pe preoți să le ofere enoriașilor lor informațiile necesare în acest sens”, a adăugat acesta.

Nota emisă de Vatican afirmă că „vaccinarea nu este, prin lege, o obligație morală și că, de aceea, trebuie să fie voluntară. În orice caz, din punct de vedere etic, moralitatea vaccinării depinde nu numai de obligația protejării propriei sănătăți, ci și de aceea a urmăririi binelui comun. Bine care, lipsind alte mijloace pentru a opri sau chiar și numai pentru a preveni epidemia, poate recomanda vaccinarea, în special pentru protejarea celor mai slabi și expuși”. În cazul în care se alege refuzarea vaccinării, din motive clinice sau de altă natură, rămâne valabilă obligația de a proteja sănătatea proprie și a celor din jur, mai ales a celor mai vulnerabili, luptând împotriva răspândirii coronavirusului prin respectarea normelor sanitare în vigoare, potrivit comunicatului de presă.

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, s-a vaccinat împotriva Covid-19 miercuri, în prima zi a campaniei de vaccinare organizate de micul stat Vatican.

Ani în plus de închisoare pentru Dragnea după vizita în SUA?

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost dus, ieri, la sediul DNA București, în legătură cu vizita pe care a făcut-o în 2017 în Statele Unite ale Americii.

El a fost adus cu o dubă, fiind transportat de la penitenciar. Prezența la DNA are legătură cu vizita pe care fostul președinte al PSD a făcut-o în 2017 în Statele Unite ale Americii. PSD ar fi achitat 100.000 de dolari unei firme de lobby din SUA, Madison & Co, pentru a facilita întâlniri ale liderului social-democrat Liviu Dragnea cu vicepreședintele Mike Pence, cu președintele Camerei Reprezentanților Paul Ryan, precum și cu persoane influente din mediul politic, din presă și din mediul academic, susține Legistorm.com, care prezintă documente postate pe site-ul Departamentului american al Justiției. Din mailurile făcute publice de firma de lobby rezultă că discuțiile pe acest subiect au fost inițiate de Gheorghe Dimitrescu, fost consul la Strasbourg și la New York, care ulterior a fost consilier al vicepreședintelui Camerei Florin Iordache. Dragnea afirma, în noiembrie 2017, că a verificat la partid și nu există niciun contract cu o astfel de firmă, iar “PSD nu a plătit niciun leu”.

Liviu Dragnea s-a aflat în SUA în ianuarie 2017, în contextul ceremoniilor de instalare a lui Donad Trunmp la Casa Albă. Atunci, liderul PSD a postat pe Facebook imagini în care părea că discută cu Trump cu ocazia a ceea ce a numit “o cină restrânsă”, deși imaginile arătau că numărul celor prezenți la eveniment era destul de mare.

Ministerul Sănătății extinde vaccinarea antigripală gratuită pentru întreaga populație

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a aprobat extinderea campaniei de vaccinare antigripală anuală a Ministerului Sănătății pentru toate grupele populaționale, fără a mai exista o prioritizare la vaccinare impusă de grupele de risc. “Conform datelor INSP, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită au fost vaccinate peste 1, 6 persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire. Pentru acest sezon au fost achiziționate aproximativ 3 milioane de doxe de vaccin, deci există doze care să fie utilizate”, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.

“Este necesar ca vaccinarea antigripală să continue și în această perioadă de pandemie, prevenirea îmbolnăvirilor de orice fel este esențială. Riscurile de co-infecție COVID cu gripă duc la forme grave de boală, fapt demonstrat științific. Extindem vaccinarea antigripală gratuită pentru toate categoriile de populație”, a anunțat, ieri, Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

 În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătății sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copiii și bătrânii instituționalizați, personalul medical, precum și gravidele.

Scandal cu acuzații de crimă între doi jurnaliști din Bacău, tranșat la CEDO

Justiția română a încălcat Articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la libertatea de exprimare, prin condamnarea unui jurnalist la plata unor daune morale către un alt jurnalist în urma unui proces de defăimare, a decis luni Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), potrivit hotărârii publicate pe website-ul său. Jurnalistul român care s-a adresat CEDO, Gheorghe-Florin Popescu, din Bacău, a publicat în anul 2011 pe blogul său o serie de articole critice la adresa unui alt jurnalist, L.B., redactor-șef al unei publicații din cadrul grupului media Deșteptarea, care pentru acestea l-a acționat în judecată. Pe 11 aprilie 2012 instanța din Bacău a admis parțial plângerea lui L.B. și l-a condamnat pe Popescu la plata unor daune morale în valoare de 5.000 de lei.

Instanța din Bacău a stabilit că în articolele postate pe blog pe 7 iulie și 18 august 2011 Gheorghe-Florin Popescu l-a descris pe L.B., fără nicio bază factuală, drept responsabil pentru o crimă urmată de sinucidere. Cu privire la alte articole publicate pe 15 ianuarie, 8 iulie și 4 august 2011, aceeași instanță a considerat că expresiile vulgare și defăimătoare folosite în acestea i-au afectat lui L.B. onoarea și reputația.

Gheorghe-Florin Popescu a înaintat recurs, dar tribunalul a menținut hotărârea din primă instanță, estimând că acuzațiile față de L.B. sunt lipsite de bază factuală și exced libertatea de exprimare. Pe 17 iunie 2013 jurnalistul a pierdut și al doilea recurs, înaintat Curții de Apel Bacău, după care s-a adresat CEDO.

Conform deciziei publicate, CEDO a stabilit că instanțele românești nu au oferit motive relevante și suficiente pentru a justifica interferența în dreptul la libertatea de exprimare al reclamantului Popescu.

Standardele folosite de instanțele interne nu au fost compatibile cu principiile incluse în Articolul 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, inclusiv - și în mod special - contribuția la o dezbatere de interes public, dacă persoana reclamată era foarte cunoscută sau conduita sa anterioară, conținutul, forma și consecințele articolelor publicate, precum și severitatea sancțiunii impuse, menționează instanța europeană.

Bărbat arestat, după ce a obținut de la o femeie poze indecente, iar apoi a șantajat-o

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a obținut de la o femeie poze indecente, iar apoi a șantajat-o și pentru a nu le publica pe rețelele de socializare a obligat-o să îi dea bani și bunuri și a constrâns-o să întrețină cu el relații sexuale. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, pe rolul Parchetului a fost înregistrat un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de șantaj în formă continuată și viol în formă continuată.  “Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, în perioada aprilie 2020 – ianuarie 2021, profitând de starea de nevoie a persoanei vătămate G.M.M, care demarase o campanie pentru strângerea unei sume de bani necesară pentru operații și tratamente medicale, inculpatul C.I., în schimbul promisiunii donării unor sume de bani, a obținut de la persoana vătămată fotografii, respectiv filmulețe, în care aceasta apărea dezbrăcată sau în ipostaze indecente. Ulterior, prin șantajarea persoanei vătămate G.M.M. cu postarea pe rețele de socializare a respectivelor materiale, inculpatul C.I. a solicitat și obținut de la aceasta, diverse sume de bani, bunuri de valoare și a constrâns-o totodată să întrețină cu el raporturi sexuale”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.  La data de 12 ianuarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a formulat propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a bărbatului respectiv, care a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Galați.

Bărbat beat, descoperit sub zăpadă pe domeniul schiabil din Sinaia

Un bărbat aflat sub influența alcoolului a fost căutat de către salvamontiștii din Sinaia timp de o oră și jumătate, după ce salvatorii au fost solicitați să intervină în cazul unei persoane care se simțea rău. După căutări pe pârtie dar și în afara acesteia, bărbatul a fost găsit în zona indicată în apel, dormind, acoperit de zăpadă.

Salvatorii montani din Sinaia care au intervenit miercuri, pe pârtia Variantă din Sinaia, pentru depistarea și recuperarea bărbatului au catalogat incidentul drept unul dintre cazurile care „au doza lor de amuzament și hazard”. „Ne echipăm, ne urcăm pe snowmobil, dăm drumul la alarmă, ajungem în zonă, ne uităm, nimic... totul alb. Continuăm să-l căutăm inclusiv în afara pârtiei, tot nimic.... După o oră și jumătate îl descoperim dormind, acoperit complet de zăpadă, în apropierea locului indicat... Starea de sănătate: Bună, un pic obosit și dezorientat...”, au scris salvamontiștii din Sinaia pe pagina de Facebook a instituției, sub titlul „Jurnal de salvator”, cazul fiind consemnat și în rezulatul zilei - “persoană găsită în stare de ebrietate pe pârtia Variantă”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.